In linistea serii, ma adun sa contemplu singuratatea din jurul meu. In ultima vreme am auzit de prieteni bolnavi, cu probleme. M-am simtit neputincioasa. Nici eu nu ma simt tocmai bine. Ma clatin tot mai puternic. Inima imi joaca feste. Toate atacurile verbale, toate rautatile, toate problemele carora le-am tinut piept, mi-au macinat inima-mi micuta, firava, atat de voioasa candva. Incerc sa ma adun... sa ma ridic copacel - copacel. Ma sprijin de o mica speranta ce-mi atarna in mintea obosita. VREAU SA REUSESC SA DUC LA FINAL TOT CE AM INCEPUT. MACAR ATAT, TE ROG DOAMNE.
Tocmai ce am aflat ca mi s-a spart contul de mail. Daca primiti de pe adresa mea mailuri in engleza, cu titluri ciudate, nu le deschideti. Eu sper sa fie doar un vis urat.
Dupa o convorbire cu omul ce-mi suporta toanele, si ma incurajeaza (cu toate ca as renunta cu ochii inchisi la proiectul maret pe care el il percepe ca fiind bun... dar pentru increderea ce mi-a oferit-o voluntar, cu o deschidere unanima, merita sa i-l dedic si apoi sa sarbatorim impreuna victoria), mi-am amintit cuvintele lui de acum cateva zile, poate saptamani. Uitasem sa ma debaresez de un trecut recent. Are dreptate. MARE DREPTATE ARE! Periodic e bine sa iau periuta si sa imi curat relatiile. Era si un citat - am uitat daca era Paler, Marquez, Borges -, "nimeni nu merita lacrimile tale."
Plimbandu-ma pe site-urile internetului, am descoperit aceasta fotografie. O fi semn oare? Coincidenta? Da sau nu. "GATA", mi-am spus ferm. Rup trecutul. Si L-AM RUPT. Cu bune si cu rele, ce a fost sa piara. Pastrez numai lectiile, pe care sper sa le fi invatat.
Pana voi imparti frumosul din mine cu omul drag, ce exista si ma asteapta si il voi simti cu toate simturile, aleg sa traiesc divin, minunat, magic fiecare zi, fiecare clipa intens.
Nu stiu daca mai rezist... mi-e dor de o imbratisare... mi-e dor de mine... mi-e dor de dragostea descrisa de el odata, intr-o convorbire telefonica... desi nu era dragostea noastra, ci o dragoste a lui, si doar a lui.
Bat campii dorului de dor... :) Oare voi trai vreodata fericirea ce mi-o descriu in detalii atat de fine, perfecte? Ma simt sfasiata... de rautatea unor oameni ce mi-au taiat din aripi, si am astept vreun an ca sa-mi creasca altele. Vreau sa fie un ZBOR sigur, fara turbulente. :)
Corpul imi tremura... lacrimile curg de nebunia acestor randuri amestecate cu sentimente, doruri, voci, iubiri... zambete, viata si teama.
