O zi nebună, nebună, nebună...
Elevii sunt agitaţi, înainte de vacanţă. Eu sunt obosită şi nu mai suport avalanşa de întrebări pe minut. Ne jucăm...
Le-am dat să scrie compuneri, speând ca vor ieşi frumoase poveşti. Am câteva drăguţe... le voi posta in această vacanţă.
Colegii mă aşteaptă "disperaţi" în cancelarie să le închei situaţia. Eu le spun: "nu te supăra pe mine, dar pe X, îl las". "Da, sigur, treaba ta."
Peste câteva ore începe consiliul... Liniştea dinaintea furtunii... A fost cel mai urît consiliu la care am particip în viaţa mea - scurtă - de profesor. Colegi ce s-au jignit, note scăzute la purtare până la 6 (te întrebi ce educi sau dacă mai educi), iar in final o situaţie penibilă... un coleg acuzat de un părinte că i-ar fi atins fata în mod nefiresc... iar noi trebuia să-l "judecăm"... S-au calculat orele pentru anul şcolar viitor... cne va mai avea de lucru şi cine nu... sinistru... trist...
Am plecat cu un gust amar... cu o durere de cap cumplită şi o dezamăgire a ceea ce înseamnă învăţământ azi.
Pe drum, discutam cu un coleg care mai are un an până la pensie şi îi spuneam că am învăţat la şcoală de cartier, dar se făcea carte. Am fost admisă la facultate fără a face meditaţii. Acum, aşa ceva nu mai există...
Vreau linişte... în suflet şi-n simţiri....
