Despre ce să scriu?

Îmi doresc să mă întorc la blog. Să îl cresc frumos, vesel, folositor și extrem de fresh, de interesant, de captivant.

Despre ce să scriu?

Mămicile cu blog scriu despre ce simt ele... și au deja un start bun înaintea mea (așa îmi trebuie dacă m-am oprit brusc!). Altele scriu pentru firme și promovează diverse cărți, produse, îmbrăcăminte, ba chiar și despre educație.

Eu... despre ce aș putea să scriu pentru a fi lecturată? 

Vă rog, ajutați-mă cu sfaturi și idei! 

Vreau să reiau scrisul pe blogul de povești.... care este integrat în site-ul www.claudiagrozalazar.ro

Mulțumesc din suflet pentru răspunsuri! 

Organizare

Cred că aș putea face mai multe lucruri dacă aș fi mult mai organizată!

Păi cum? Păi uite așa.

Dacă aș renunța la privitul mămicilor de pe Facebook care reușesc să fac o mie și una de lucuri, ca apoi să îmi fac zeci de scenarii, să îmi adresez mii de întrebări, să mă simt neputincioasă, totul ar fi mai bine. 

Nu îmi place să corectez teste? Păi.... tot eu le voi corecta. Așa că, hai! Acum mă așez și corectez rapid!

Am de trimis colete? Nu îmi place să împachetez și să completez formulare? Tot eu o voi face și mâine. Mai apar și ca o persoană neserioasă! Așa că, gata! Acum fac coletele!

Am de împăturit rufe și de călcat? Nu îmi place? Sunt prea obosită? Pun muzică și totul va părea o adevărată relaxare!

Atunci când nu pot și nu pot să aduc bucurie cuiva, voi spune NU, decât să pierd ore să scriu, să aduc bucurie și frumos, ca apoi să mi se spună: „Nu mulțumesc, dar ai întârziat! Nu mai vreau cartea! Nu îți plătesc!” Îmi asum greșelile făcute tocmai din dorința de a fi de folos! Am pierdut mai mult în viață decât 100 lei și timp. Povestea scrisă oricum mi-a înflorit sufletul! Clar nimic nu este întâmplător!

Mă amuza și furtul ideilor!

Mă amuză și răutatea și invidia! Știu că fiecare are drumul său bine trasat și că pot face mult mai mult dacă îmi doresc, mă organizez și strig Ajutor! 

Presiuni

În ultima perioadă, simt că totul a luat-o razna, că oamenii sunt tot mai indiferenți la cei din jur. La locul de muncă parcă sunt pe plantație... să faci cât mai mult. De parcă ai putea să pui informație cu forța,cu sila în mintea cuiva!

Îmi e dor de scris tihnit!

Îmi e dor nespus de lectură! 

Îmi e dor de o piesă de teatru!

Îmi e dor de o ieșire în oraș cu prietenele!

Îmi e dor chiar de o joacă cu micuții mei în natură!

Cine vinde timp?

Cine oferă ajutor pentru treburi casnice? 

Cine vindecă o inimă dezamăgită?

Eșec?

De curând am primit mesaje de la doamnele educatoare cu programul săptămânal, lucrările copiilor și.... m-am simțit tristă dintr-o dată. Copiii mei nu s-au adaptat! Nu mă așteptam, recunosc! A fost un șoc pentru mine! Este un chin să decid în fiecare zi ce facem cu ei, cine se învoiește, cine își modifică programul. 

Îmi pun o mie și una de întrebări! Ce s-a întâmplat acolo de fapt? 

Apoi, mă simt vinovată că nu i-am pregătit mai mult pentru acest pas. După aceea îmi amintesc cum hotărâsem cândva - în mintea și sufletul meu - că nu îi voi chinui mai devreme de patru ani cu program fix.

Însă, am ajuns la epuizare. Recunosc că sunt implicată și în prea multe. Am acceptat și mai multe ore la școală și acum regret amarnic. Dar să am mereu gândul ocupat cu întrebări, soluții și să nu găsesc timp pentru mine, pentru mintea și sufletul meu este chinuitor. 

Ieri îi spuneam Anei că vor învăța să numere la creșă. 

- Mergem și noi, Ana?

- Nu! 1, 2, 5... 

Adică, da, știe. 

Mă ocup de ei. Nu suficient. Nu cât aș vrea sau cât ar trebui. Uneori sunt prea obosită... ajung acasă și mă trântesc în pat. Am zile când simt cum mă cuprinde amețeala la școala. Altele în care uit...pur și simplu se formeazăun gol în mintea mea.

Oare am așteptări prea mari de la micuții mei? Îmi doresc performanță de la vârstă fragedă?

Ce să fac? Cum ar fi bine să procedez? Să renunț la ce? Toate îmi plac și uneori vreau să fac și mai mult, alteori îmi vine să iau concediu fără plată și să plec la munte.