joi, februarie 20

Meseria de burlac - text literar pt. atelier de scriere

Bărbatul de 40 de ani... frumos, deștept, cu mașină, casă.... o iubită care vine la el și pleacă... ce își poate dori mai mult? De ce să se lege la cap? Ce atâtea responsabilități.... discuții... cand avea tot ce își dorea... inclusiv sex când avea chef... 
Așa era Vlad. Bărbatul săritor... fiul minunat... tot timpul prezent la apel... fratele bun la toate... dar iresponsabil si de fapt nu își dorea să aibă o familie. Copii? Doamne ferește! Nici gând nici pomeneală! lasă... să fie pentru alții... 
Bicicleta luase de mult locul mașinii în sufletul lui. Îi acorda atenție și o considera prietena lui. Adevărul că îi era prietenă fidelă. Cunoșteau împeună tot orașul... toate gropile... toate rutele ocolitoare. Nu spunea niciodată „nu merg, nu am chef, sunt obosită”. Parcă... o dată făcuse pană... simțindu-se abandonată.
Vlad... era bărbatul cu ochi frumoși... cameoleonici... isteț... dar care nu o dădea pe spate. Pentru Ramona... era un amic... pe care îl știa de ani buni, din cartier. Se simțise atrasă de el... de fizicul său... Acum, s-a obișnuit cu el... îi cunoștea toate mofturile și toate replicile. Cândva, încercase să îl bucure... se dăduse peste cap... căutase ore în șir pe internet cărți despre aviație, o pasiune de-a lui Vlad... Găsise ceva scris recent. Scriitorul chiar s-a întâlnit cu Ramona și i-a dat cărțile cu autograf... Nu a fost prea impresionat Vlad... iar sufletul femeii a fost zgâriat... Cum? Am ratat și asta? Fie.. mai departe!
Călătorii peste tot unde s-a putut... munte... mare... sate... Vlad tot nemulțumit... de fapt, i se părea totul atât de firesc. 
Ramona suferea ca un câine... nu putea să meargă mai departe, dar și despărțirea i se părea înfiorătoare. Simțea că trebuia să mai stea lângă acest bărbat... conștientă de faptul că el a ales: BURLĂCIA PENTRU TOATĂ VIAȚA. 
Pentru Ramona era ceva de neimaginat... nu putea să creadă că acest bărbat frumos... care avea potențial și împreună ar fi evoluat... de dragul tatălui lui Vlad, în cinstea memoriei dânsului ar fi făcut tot posibilul ca acest om să fie fericit... a ales singurătatea pentru toată viața.
Păcat! Avea numai 42 de ani... o familie a lui l-ar fi împlinit... nu ar fi trăit degeaba... și-ar fi învins temerile... și frustrările... 
Alegerile vieții au făcut ca Ramona să îl părăsească pe Vlad... oricât de mult a așteptat să se trezească la realitate... nu mai avea timp... era vremea să își întemeieze o familie... să își vadă de viața ei... să fertilizeze in vitro...

DOAMNE TE ROOOOG DĂRUIEȘTE-MI!


 CÂT DE MULT ÎMI DOOOOOOREEEEEEEEEEEEEEEESC!

 MULȚUMESC!
MIC DAR VOINIC!

Temeri... oameni... și eu...

Mi-e teamă de singurătate... de respingere... de răutatea oamenilor... de inspecții... de prostie...
Mă întorc uneori în trecut și „privesc” câți oameni buni și senini au fost în viața mea. Pe unii i-a îndepărtat distanța... pe alții frustrarea că viața m-a dus mai departe decât pe ei, uitând însă să privească la ceea ce au ei: o familie... după care eu tânjesc enorm, precum un asmatic după o gură de oxigen. 
Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată... îmi sunt prieteni virtuali... mă susțin... îmi trimit comenzi de povești personalizate... cred în mine și îmi apreciază munca. 
Sincer mărturisesc că îmi este tare dor de oameni... de discuții față în față și nu la telefon, prin sms-uri sau pe mail. Adevărul este că am devenit răi... egoiști... frustrați... goi... inumani...
Mă bucur cîn mă caută... chiar și cu interes câte un coleg de la institutul de cercetare.. sau de pe la diferitele școli pe unde m-am perindat. 
Îmi doresc să merg pe drumul meu.... și să găsesc soarele care să-mi lumineze culorile ce strălucesc în sufletu-mi creator... și copilăros.
Îmi doresc să fac oameni fericiți! Unii nu înțeleg asta și cred că mă interesează să aflu despre viața lor... dar nu este așa... chiar mă jur că nu este așa... vreau doar să îi scot din cotidian... să le ofer bucuria unei prezențe optimiste... îmi doresc să le fac viața frumoasă... colorată... să aduc zâmbet și senin în viața lor.
Doamne sper să reușesc într-o zi! Dacă nu... voi sta în banca mea... și voi călători singură... prin muzee... parcuri... bulevarde....