ce dor mi-a fost de scris... ce dor mi-a fost de voi (unii dintre voi ati intuit ca am patit ceva, ca eu las cateva randuri pe aici de obicei)... ce dor mi-a fost de mine, intreaga.
o serie de frici, fondate sau mai putin fondate, s-au adunat si au creat in juru-mi un atac de panica. am incercat sa-l controlez. s-au adaugat stress, nemultumiri la scoala, oboseala, care au declansat joi noaptea o durere de cap sora cu moartea. stiam ce urmeaza, stiam ca orice as fi luat in acel moment era in zadar. (mi-amintesc de aceleasi dureri descrise de poeta Constanta Buzea; mi-amintesc de perfuziile lui Cristi care-i calmau durerile de cap - as vrea si eu acum). vineri dimineata, ora 7, se declanseaza criza biliara. deja la orele 16 eram epuizata,neputand bea nici macar apa. picioarele imi tremurau, mainile erau ca de carpa. cum de ce mi-e frica,nu scap... urmeaza injectia magica. mama unei prietene vine sa efectueze magia. la cat sunt de slaba si deshidrata,plus frica ce ma tine incordata - ah,si ce doare! - nici acul nu vrea sa-mi faca rau.ha ha ha. prietena mea imi aduce un semn de carte, vesel. zambesc.
incep discutiile. ah...in aceste momente nu vreau sa aud si sa stiu nimic.cu toate acestea ascult.
"daa,pai daca nu mananca si nu se odihneste,cum sa nu pateasca asa ceva!" - mama
"somnul este foarte important,iar cel de zi nu se compara cu cel de noapte" - mama prietenei (asistenta).
"Clau, ti-am zis de atatea ori sa nu mai dai importanta vorbelor.oamenii spun vrute si nevrute,cu intentie sau fara. vorbele ranesc si dor,dar tu le amplifici. nimeni nu te poate ajuta decat TU, si stii foarte bine asta." - prietena mea.
o prietena ma suna ieri. raspund pentru ca stiam ca avusese un eveniment important si voiam sa stiu daca este bine. ma cunoaste bine. ii spun ce am patit, si ma-ntreaba:
"poti vorbi?"
"asa putin...pot."
E cumplit sa iti fie rau... sa nu iti poti tine capul pe umeri, ochii deschisi, sa nu poti merge.... :(
zilele acestea am descoperit ca fiecare om are fricile sale... chiar si cei mai puternici....
