Ursuletul absolvent

 

 Multumesc Fulvia! 

Ursuletul este superb... Diploma in special. Am zambit tot drumul parcurs de la posta spre casa... visele sunt aproape de finalizare.

 Imi doream de mult o astfel de "jucarie"

Mai primisem un ingeras de la Ruxandra (Copilarim.ro) pe care il iau cu mine pretutindeni. :)

N-am Să Vă Spun …Zaharia Stancu

Am descoperit pe facebook această poezie de Zaharia Stancu şi am preluat-o.
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile

Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,

Încap într-un flaut, într-o vioară.

...

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,

Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă

Şi de arbori plăpânzi care cresc.

La teatru cu elevii

Imi doresc sa merg la teatru cu elevii mei de liceu. Oare as avea succes daca ii intreb? 
As vrea sa vizionam "Baiatul din ultima banca" la TNB.
Cine doreste sa mearga? 

 http://www.tnb.ro/index.php?page=spectacol&idspec=421

 Un profesor de liceu corectează lucrările pe care le-a dat elevilor săi, lucrări cu titlul „Cum mi-am petrecut ultimul weekend". Fiecare lucrare i se pare mai proastă decât precedenta. Până îi cade în mână lucrarea băiatului cel tăcut, care stă în ultima bancă. Profesorul o citeşte de câteva ori, ca să fie sigur că nu-l înşală ochii. Pornind de la această compunere surprinzătoare, între adult şi tânăr se creează o legătură deopotrivă profundă şi primejdioasă. Periculoasă pentru ei şi pentru cei din jurul lor.

Băiatul din ultima bancă este o piesă despre maeştri şi discipoli; despre părinţi şi copii; despre oameni care au văzut prea mult şi oameni care învaţă să privească. O piesă despre plăcerea de a te amesteca în vieţile altora şi despre riscul de a confunda viaţa cu literatura. O piesă despre cei ce aleg ultima bancă: aceea de unde se văd toate celelalte. Juan Mayorga

Cronici

„Băiatul din ultima bancă", spectacolul regizat de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Naţional din Bucureşti, e un thriller intelectual care foloseşte literatura ca pe un trăgaci. (...) Interesantă distribuirea lui Rareş Florin Stoica în rolul lui Claudio. Actorul este convingător în rolul puştiului idealist, talentat şi un pic efeminat de lipsa experienţei sexuale. Mihai Călin e, în sfârşit, distribuit într-un rol care i se potriveşte şi face fin reglajul de comportament al personajului său, un profesor plictisit de meserie, care redescoperă pasiunea de a fi un „maestru cu discipol. (...)Ce i s-ar putea imputa spectacolului nu se rezumă la construcţie (firul logic nu se rupe niciodată, povestea e bine spusă şi nici nu sunt erori de distribuţie), ci la modul în care îi alunecă printre degete unele momente tensionate sau cu mai mare încărcătură sexuală / psihologică.

Dan Boicea, Adevărul - Teribilism literar   

„Th.C. Popescu creează o galerie de artă goală. Nu este expus nimic, dar stilul cinematografic al autorului piesei îţi sugerează lesne obiectele. Deci, regizorul a eliminat "ostentativ", după cum şi spune, ilustraţia în spectacol, nu compune imagini teatrale. A fost un risc, pentru că nu e uşor să pui în scenă piesele lui Mayorga. Acestea sunt fie literare, fie cinematografice. Şi atunci regizorul a lăsat liberă imaginaţia privitorului. A dat imbold pentru aşa ceva prin cuvânt şi prin actor. Actorii joacă bine. Fiecare interpret îşi ştie locul, fiecare contribuie la ceea ce invocă piesa: "Ne mai putem imagina?"; "Mai putem înţelege?"; "Mai putem transmite ceva prin cuvinte?"."

Maria Sârbu, Jurnalul Naţional - Actorul şi cuvântul, stimuli ai imaginaţiei  

„Spectacolul realizat impecabil de Theodor Cristian Popescu se înscrie în seria producţiilor şocante prin actualitatea lor, prin nivelul abordării şi prin stilul absolut fascinant (...)  Personajele interacţionează într-o dinamică specială, o ştafetă palpitantă între imaginar şi real, un curs liber pentru un public iniţiat.

În ceea ce priveşte distribuţia, sunt remarcabili cei doi debutanţi, Rareş Florin Stoica şi Andrei Chiran - o interpretare marcată în egală măsură de prospeţime şi bună aşezare în propunere, o bună dozare - în abordarea personajelor - între dorinţa de a şti şi contondenţa unei vârste care îşi revendică eternitatea. Mihai Călin, în rolul profesorului de literatură se află în faţa unei partituri care îl aşează definitiv (dacă definitivul înseamnă ceva într-o artă efemeră) în rândul actorilor „capete de afiş" ai Naţionalului bucureştean."

Răzvana Niţă,  Port.ro - Literatură prin efracţie  

„Theodor Cristian Popescu, ştiind să aleagă piesele pe care le montează, a mizat pe un cal câştigător, pe care l-a alergat totuşi, fără prea mare iscusinţă. El rezolvă bine problema delicată a trecerilor din timpul real în cel ficţional şi înapoi. Este ajutat şi de decorul simplu, dar funcţional, al lui Ştefan Caragiu. (...) Fiind un spectacol despre elevi de liceu, a fost nevoie de doi tineri interpreţi, proaspeţi absolvenţi. (...) Rareş Florin Stoica, în rolul principal, este o revelaţie. Are o excelentă stăpânire de sine şi un bun simţ al ritmului. Radiază energie şi farmec chiar atunci când nu face mare lucru în scenă, prin vibraţia privirii şi prin postura tensionată, deşi lipsită de rigiditate. Pune subtilităţile textului în valoare, cu o voce plăcută şi nuanţată, iar limbajul său corporal are supleţe şi eleganţă."

Adrian Mihalache, Revista Teatrul azi nr.3-4/2012, pag.171-173 - „Nota zero la purtare"

"(...) Cum textul are şi o structură de making off, procedeu la modă, asistăm de fapt la punerea în paralel a realităţii şi fic­ţiu­nii, trecând evident prin procesul de fa­bricaţie, de creaţie a celei din urmă, respectiv a paginii scrise. (...)   Regizorul Theodor Cris­tian Popescu, înrudit prin viziune cu au­torul spaniol, recunoaşte că ceea ce l-a atras la piesă a fost acest joc al ima­gi­na­ţiei, provocator din punct de vedere tea­tral. Cu adevărat, structura de puzzle a textului e de o dificultate maximă pen­tru regizor, obligat să dea coerenţă şi lim­pezime spectacolului, ca şi pentru ac­tori, care trebuie să creeze personaje din apariţii secvenţiale. Piesa are mai de­gra­bă o structură cinematografică, de unde şi dificultatea transpunerii scenice, prin care echipa a trecut onorabil. S-au detaşat Rareş Florin Stoica, în rolul elevului Rafa, şi Mihai Călin, în cel al profesorului Germán, care au şi cele mai grase partituri ."

Doina Papp, Revista 22 nr.114, Bucureştiul cultural - Privire din ultima bancă  

Băiatul din ultima bancă de Juan Mayorga

Data reprezentaţiilor: Momentan nu există reprezentaţii. Va rugăm reveniţi!   Regia: Theodor Cristian Popescu Traducere: Luminiţa Voina-Răuţ Scenografie: Liliana Cenean , Ştefan Caragiu Muzică: Vlaicu Golcea Dată premieră: 16-02-2012 Durata spectacolului: 2 ore Pauză: nu Preţ bilete: 40 lei; 16 lei (elevi, studenţi, pensionari) Schemă sală: Vizualizează

Distribuţia:

Germán: Mihai Călin Juana, soţia lui Germán: Brânduşa Mircea Rafa, tatăl: Dan Tudor Ester, soţia lui Rafa: Diana Dumbravă Claudio, elevul lui Germán: Rareș Florin Stoica Rafa, elevul lui Germán: Andrei Chiran