Suferinta

Sufar ca o fraiera deoarece simt ca anumite persoane (care mie imi sunt dragi si le-as vrea sa imi fie prietene) nu ma suporta.... nu imi raspund la mesaje din rea vointa... gasind scuze lipsa timpului sau a banilor... desi stiu ca nu e asa. Daca le-ar cauta Fat-Frumos ar sari repede... nu pot sa cred ca nu gasesti 2 minute cand stai pe WC sa scrii un mesaj... 

De ce nu pot trece peste aceste lucruri? De ce ma dor pana in maduva oaselor? De ce astept prietenie din partea unor femei reci... distante... egoiste... care isi doresc sa le fie lor bine si atat... e suficient... restul nu conteaza... daca nu ai bani, degeaba ai scoala si esti rafinata, pentru ca tot mirosi a proasta.

Off... Doamne, ma voi vindeca vreodata de aceasta durere surda si cruda si nedreapta? Pana una alta ar trebui sa fiu mandra ca sunt o femeie puternica si nu astept ajutor de la cei din jur...

Nu imi este bine... sufar... sufletul imi plange de durerea unei raceli glaciare din partea unor femei pe care le-as dori sa imi fie prietene... 

Poate ingerii noptii ma vor linisti....

Oare?

Mulțumesc oameni dragi!

Mulțumesc tuturor femeilor minunate care mi-au răspuns la mesaje... la urări... care mi-au trimis mărțișoare prin poștă sau virtuale. 
Mulțumesc și celor care mi-au respins cu diplomație darurile și mesajele și bucuria... spunându-mi că noi trebuie să fim răsfățate. Așa este... însă... chiar ieri la slujbă, preotul ne spunea că este cazul să devenim mai buni, să fim grabnic dăruitori, să iertăm și să uităm... Eu așa am fost educată - așa îmi învăț și elevii - să dăruiesc, să aduc bucurie în jurul meu... să împart ce am cu cei din jur (mereu împărțeam cu sora mea, cu ai mei colegi; asta fac și acum;).
Mulțumesc colegilor care mă răsfață dăruindu-mi zîmbete, flori, îmbrățișări, încredere.... 
Mulțumesc pentru că învăț prin aceste răutăți să nu aștept numai bucurie de la cei din jur... să fiu puternică, dar mai ales să mă bazez pe mine și doar pe mine....

O PRIMĂVARĂ ÎN ARMONIE ȘI PACE!