De n-ar fi tus si cerneala, as ruga petalele sa-si stoarca seva colorata, sa picteze cuvintele care vor dainui in tomuri de hartie, care sa fie arhivate in coperte de frunze de toamna. Azi, cand treceam pe langa muntii de frunze colorate in nuante de galben si rosu si maro, mi-au soptit cu glas framatand de teama si cu dorinta plapanda de a le sari in ajutor: “salveaza-ne si vom deveni muze pentru povestile tale! Vom sta cuminti sa ne descrii intr-un roman sau o poveste pentru copiii de la scoala, la orele de botanica. Putem deveni coperte pentru viitoarele tale carti. Facem orice, dar scapa-ne de foc!” M-am aplecat si am cules cateva. Le pastrez cu admiratie si respect intr-un ierbar cu iz de toamna si romantism.
De nu s-ar fi inventat scrisul, as fi desenat cu praf de stele, la luminii Lunii, ape si munti, paduri si zavoaie, care cunosc cele mai tainice povesti de iubire, si doine de alean.
As fi rugat greierii sa-mi acompanieze iubirea ce-o port in suflet, pasarile sa ma invete trilul armoniei si zambetu-mi ar exprima multumirea ca exist si ca pot sa daruiesc imbratisari, priviri oachese si vorbe duioase.
De nu ar exista scrisul, as folosi cosmeticele sa colorez trairile din mine…. intensitatea dragostei ce-mi topeste sufletul, as imprima-o cu buzele rujate pe hartia albastra ca cerul senin; fardul pleoapelor ar descrie emotia ce-mi gadila globulele albe, care le considera corpuri straine si produc anticorpi. Soarele este stralucitor in coltul de sus al paginii de desen, colorat cu auriul folosit pentru festine.
Frumosul se poate exprima in mii de forme si culori, in cantec si prin gesturi tandre!
Ma bucur de simturi si simt viata….
