iar m-a luat valul si fac ce imi promit ca nu fac. si sunt obosita, si trista, si frustrata, si jignita. confortul meu e la limita maxima a perturbarii. si somnul mi-e plin de vise grele. fac rapoarte si citesc presa. ma trezesc obosita, doar am muncit - eficient din cate imi amintesc in zori - toata noaptea.
soarele, mare cat roata unui vehicul, imprastie raze si caldura de-a lungul strazilor ce imi apar in drumul diminetii. as vrea sa stau intr-un parc - sper sa ajung cat mai curand la Plumbuita -, sa ma las mangaiata de razele ce strabat printre crengile inverzite ale arborilor si sa citesc ore in sir si sa calatoresc departe, in timp si spatiu.
mi-e dor de fetita draguta si cu suflet angelic de acum cativa ani....
mi-e dor de vise implinite...
mi-e dor de o scrisoare in cutia postala...
mi-e dor de oameni care sa ma incurajaze...
oare asa de mult am crescut? mai pot fi pentru o zi, fetita cu codite, cu zambetul copilaros si ochii stralucitori de veseli?
va rog... mai dati-mi o zi de copilarie....
