Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!
miercuri, noiembrie 7
Cescuta de ceai - Pr. Arsenie Boca
”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată
ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră,
ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu
am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva
am fost doar un bulgăre de argila roşie.
Stăpânul m-a luat şi m-a
rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am
strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a
zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah!
Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită.
”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a
dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat
şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut
forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am
simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … “Ajutor!
Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam
citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o
parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un
minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft…
am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”.
Ei, aşa este
mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am
răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau
oribile. Am crezut că mă sufoc.
“O, te rog, încetează, încetează”, am
strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a
pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a
mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă
voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă
că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi
EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat
pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat
întrebându-mă:
”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu
mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu
sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!
El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost
rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură,
te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar,
dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele,
te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor
şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu
că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat
peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată
nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă
nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit
prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs
finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima
dată când am început să lucrez cu tine…”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)