Cînd eşti obişnuită să tragi din greu pentru tot, să mulţumeşti oamenii de lîngă tine şi să nu primeşti nimic în schimb.... ţi se pare că aşa trebuie, că aşa este firesc, că aceasta e soarta ta.
Cînd vezi că minunile şi fericirea îţi bat la uşă, te întrebi unde ai greşit? Sigur este pentru tine?
Cînd vin "specialiştii" şi îţi clarifică situaţia, explicînd că "numai la început este aşa, pînă ce te prinde în mreje, pînă obţine ce vrea, apoi toată frumuseţea se risipeşte precum un fum", zîmbetul se ascunde, sufletul se închide şi te întorci la banalele modele de viaţă: toată lumea se desparte mai devreme sau mai tîrziu; nimeni nu mai crede în nimeni; dragostea nu există, fericirea nici atît.
Da, ştiu, am multiple exemple, din nefericire, chiar şi la 50 şi ceva de ani, cînd se pregăteau să petreacă o frumoasă bătrîneţe împreună.... Dar oare e atît de dificil să trăieşti liniştit, frumos, senin alături de cineva drag pînă la adînci bătrîneţi? Eu consider că nu... că totul este posibil... că speranţa moare ultima.
O melodie în dar cu drag din tot sufletul pentru oamenii frumoşi, veseli şi optimişti ce pătrundîn acest spaţiu!
