Serbare de final de an şcolar. În curtea şcolii e aglomeraţie şi multă gălăgie. Părinşi emoţionaţi, profesori obosiţi şi mândri de rezultatele obţinute, copii încoronaţi pentru disciplina şi munca depusă pe parcursul unui an şcolar.
Radu studiază atent diploma. E mulţumit şi fericit că a luat premiul I. Părinţii îl îmbrăţişează.
-Bravo, Radu. Ştiam că vei reuşi. Suntem mândri de tine, spuse mama, tinându-l de umeri.
-Îţi vom lua bicicleta promisă şi te vom duce la bunici, să te recreezi, adaugă tatăl.
-Mulţumesc. Chiar voiam să vă rog să mă duceţi la bunici. Îmi doresc să îi ajut în grădină şi să citesc la umbra nucului. Promit că îmi voi face şi temele de vacanţă.
-S-a făcut, spuse tatăl, încântat de seriozitatea fiului său.
Peste puţin timp, curtea şcolii a rămas goală. Atmosfera e tristă. Timp de trei luni, nu se vor mai auzi glasuri de copii, ţipete şi râsete zglobii. Un căţeluş drăguţ, însoţeşte copiii. Poate îl ia şi pe el cineva acasă, pe perioada vacanţei. Când observă că nimeni nu-l ia în seamă, se opreşte, se uită după copii. „Aici măcar am culcuşul meu. Trebuie să mă opresc. Îi aştept până la toamnă.”
-La revedere, Black! îi spune Radu. Ne vedem în septembrie. Să fii cuminte. Îţi aduc ceva bun.
-Ham ham ham, răspunse căţeluşul, fericit că cineva l-a remarcat.
*
Valize, sacoşe, genţi tronează în holul apartamentului. Părinţii lui Radu îl pregătesc pentru lunga vacanţă la bunici.
-Sa fii cuminte, să te speli pe mâini după ce pui mâna pe animale, să nu-i superi pe bunici. Te vom suna de două ori pe săptămână.
-Este băiat mare, nu-l mai dădăci atât, spuse tatăl, făcându-i discret cu ochiul lui Radu.
-Sigur mama, ai încredere în mine. Mă voi purta ca un băiat mare. Vei fii mandră de mine, zise zâmbind Radu, după care o sărută pe obraz.
-Gata, haideţi la drum.
Micuţul Matiz, roşu ca focul, porni la drum. Cale lungă până la Câmpulung Muscel. Muzica reggae acoperă sunetul motorului. Toţi trei visează la vacanţă... purtaţi pe valul amintirilor.
-Îţi aminteşti când te-a înţepat albina de nas şi ţi se umflase cât un borcan de iaurt, întrebă zâmbind Petru, tatăl lui Radu.
-Daa, răspunse Radu. Anul trecut. Aşa îmi trebuie dacă nu mi-am şters nasul de miere. Ha ha ha... se aud râsetele părinţilor.
Pomii de pe marginea drumului îi salută cu respect. Radu priveşte fascinat natura. Observă animalele care pasc şi le numără. Le notează atent într-un caiet.
-Ce faci acolo? întrebă mama, curioasă.
-Ţin o evidenţă. Vreau să văd dacă la întoarcere vor fi mai multe sau mai puţine animale care pasc, preciză Radu.
-Ai stofă de cercetător, dragul meu, conchise, plăcut surprinsă, mama.
-Mi-ar plăcea să devin medic veterinar, afirmă Radu. Aş vrea să mă mut la ţară la bunici, să-i ajut.
-Nu e o idee rea. Dar mai este până atunci. Trebuie să înveţi mult, adaugă tatăl.
-Ştiu că nu este uşor. Dar o să învăţ. Ştiu foarte bine ce vreau să fac. Îmi plac animalele. Sunt aşa neputincioase, căci nu pot spune ce le doare. Vreau să le ajut. Vreau să învăţ să le citesc suferinţa, spuse Radu, privind la o oaia ce păştea liniştită, pe partea stângă a drumului.
-Ne bucurăm că ştii care este drumul tău în viaţă. Te vom susţine, spuse cu mândrie Petru.
Doina, mama lui Radu, privi cu drag la fiul său, apoi spre soţul ei, şi zâmbi mulţumită.
Muzică, gânduri, privelişti superbe... nici nu au simţit când au ajuns la destinaţie.
*
Bunicii îi aşteptau în ogradă.
-Bine aţi venit, dragii noştri! spuseră cu lacrimi în ochi de dor şi de emoţie. Doar le veniseră copiii de la Bucureşti.
-Sărut mâna, bunico, spuse Radu şi se repezii în braţele ei.
-Dragul meu, ţi-am făcut gogoşi. Hai să mănânci, sunt calde, spuse emoţionată bunica.
-Imediat, dar mă duc să-i salut pe mielul Bobu si pe vitelul Voicu, dar şi gâştele şi găinile. Nici nu termină de spus şi o luă la fugă spre coteţele animalelor.
-Ne-a spus pe drum că vrea să devină medic veterinar şi să mute aici, cu voi, spuse Petru.
-Să-i ajute Dumezeu. E un copil bun, răspunse cu voce tremurândă bunica.
Mielul Bobu se bucură tare mult când îl zări pe Radu. Ştia că va fi răsfăţat de acum încolo şi va fi lăsat liber, să-i ţină companie acestui băiat vesel şi grijuliu. A început să sară de bucurie. Nu-şi mai găsea locul.
-Salutare, am venit! strigă voios, Radu.
Animalele răspund: Beeehhh! Muuu!
Radu începu să râdă.
-M-aţi înţeles. Ce bineee! Încep să vorbesc pe limba voastră. Ha ha ha. Uraaa.
-Radu, la masă! se aude vocea mamei.
-Ne vedem maine. Vom alerga şi vom citi poveşi cu zmei la umbra nucului. Iar voi mă veţi salva, şi vă veţi lupta cu personajele rele. Am fugit. Noapte bună!
Toată lumea a mâncat în tihnă. Au povestit despre serbarea lui Radu şi despre premiul I.
Radu va rămâne la bunici toată vara. Este fericit. Părinţii sunt mulţumiţi că îl ştiu în siguranţă.
Seara coboară liniştită. Ţânţarii dau ocol. Caută hrană. Greierii încep spectacolul. Broaştele li se alătură. Stelele strălucesc. Luna este plină şi încarcată cu vise frumoase.
*
Cocoşul dă trezirea. Animalele îşi cer hrana cu destul de mult zgomot. Soarele trimite razele în camera lui Radu, să-i mângâie nările. Acesta strâmbă din nas, zâmbi şi începe să se întindă.
-Bună dimineaţa, soare!
Radu îşi aranjează patul, apoi iese în curte.
-Sărut mâna, bunico. Unde este bunicul?
-Cu vitele la râu, dar vine repede. Hai să te speli şi să mănânci ceva.
-După ce mănânc, vreau să mă joc cu mielul Bobu în poieniţa de la nuc. Mă laşi?
-Bineînţeles, Radu. Dar să ai grijă. Animalele sunt animale. Nu ştiu de glumă sau de joacă. Să stai departe de ele.
- Da, bunico, nu-ţi face griji, spuse Radu, sărind de gâtul bunicii şi sărutând-o. Mi-a fost dor de tine, să ştii. Simţeam că nu mai vine vacanţa asta o dată.
-Dragul bunicii. Hai că se răceşte laptele, spuse bunica aproape plângând de bucurie.
-Ce gust minunat au bucatele făcute de tine, bunico. Eşti minunată. Sărut mâna pentru masă! şi Radu o şi zbughi spre hambarul mielului Bobu.
- VA URMA -
