Despre elevi

N-am mai povestit de mult despre elevii mei. Initial, imi promisesem ca renunt... dar azi am fost soacata de obraznicia lor, de puterea de a cersi efectiv note.

- Doamna, am 8.30.

- Asa, si?

- Mai dati-mi 20 de sutimi... va rog.

- Dar unde suntem aici? La piata? Va cumparati note? Nu am intalnit asa ceva... spuneti-mi ca doar asta vreti si pe cuvant va dau 10 de la A la Z si nici nu mai intru la ore. Vi le scriu din cancelarie.

Unuia, i-am scris pe test "suna" a internet. Vine revoltat la mine sa ma intrebe ce am vrut sa spun.

- Am vrut sa spun ca, in timpul orei ai intrat pe internet de  pe telefon si ai scris.

 - NU este adevarat, doamna.

- Mai, cred ca daca intrebi un profesor universitar si nu stie sa iti spuna ca  membrana interna a cloroplastului masoara intre 2 si 10 nanometri. Nu m-am nascut ieri, si nu predau de azi.

 La finalul orei, cativa colegi au spus ca acel elev, copiase. Stiam... 

Ma doare sa-i vad insa cum se "distrug"... cum se lasa pacaliti de imaginea unei "inteligente" false. Ei sunt destepti, doar ca nu invata. Am incercat sa le testez increderea in ei. M-au intrebat la un exercitiu, si le-am dat raspunsul gresit. Cativa erau putin contrariati... dar l-au acceptat. Doar 2 -3 dintr-o clasa, si-au pastrat punctul de vedere pana la final. Le-am spus azi de ce am procedat asa. Cei care fusesera contrariati, mi-au multumit. Le-am spus sa creada in ei... :) sa creada in inteligenta lor.... :)

*

Un pusti de clasa a V-a, prea ocupat sa isi bata colega, nu m-a observat cand am intrat in clasa. Vine dup[ mine, si-mi spune cu o obraznicie fantastica. 

- Doamna, nu s-a sunat!

- Ei , na. Vorbesti serios? Iesi tu afara, si cand auzi soneria vii in clasa.

Uneori sunt socata de-a dreptul de tupeul si siguranta in a infrunta omul care ii educa. :)

Nu mai stiu care ar putea fi cauzele...

Despre viata cu Oana Pellea

Oboseala... nesiguranta... teama de o noua dezamagire... frica de a mai asculta teorii... a dezlantuit rautatea din mine... 

Nu am spus niciodata ca sunt perfecta sau ca sunt bunatatea intruchipata. Nu. NU sunt si imi stiu limitele. Am si calitati si defecte, si bun si rau in mine.

Am primit  doua lectii de viata, pe care sunt prea obosita sa le diger acum. Uneori nu putem intelege pe cel de langa noi. Recunosc ca eu am un ritm nebun de a trai... nu stiu - sau nu vreau - sa imi stabilesc prioritatile... si indur... lipsa timpului, cuvinte grele, etc. Toate astea cand pu r si simplu as putea sa maizolez si sa am grija de mine si de sufletul meu... :)

Stiu ca, in curand, ma voi linisti.... si mi-am promis ca voi pleca sa petrec vacanta departe... si sa descopar oameni noi... si sa ma plimb pe strazi necunoscute... si sa ascult colinde... si sa tricotez si sa stau la taclale... si sa rad...si sa citesc si sa scriu povesti pentru copii.... :)

Nu conteaza... va impartasesc ecva frumos care mi-a fost daruit acum 35 de minute... :)

Zambete si bucurii...

Patru lucruri pe care să ţi le aminteşti

1. Să nu faci presupuneri.

Să nu faci nimic pe baza presupunerilor. Dacă ai DUBII, lămureşte-le. Dacă SUSPECTEZI, întreabă. Presupunerile te determină să inventezi scenarii uneori incredibile care nu fac decât să-ţi învenineze sufletul şi care nu au BAZĂ REALĂ.

2. Respectă-ţi cuvântul.

Ceea ce iese din gura ta reprezintă ceea ce eşti tu. Dacă nu respecţi ceea ce spui, nu te respecţi pe tine însuţi, iar dacă nu te respecţi nici nu te iubeşti. A-ţi respecta cuvântul înseamnă a fi coerent cu ceea ce gândeşti şi cu ceea ce faci. Astfel eşti autentic şi asta te face respectabil în faţa ta şi a celorlalţi.

3. Fă întotdeauna totul cât se poate de bine.

Dacă faci totul cât poţi de bine, nu vei regreta şi nu-ţi vei reproşa niciodată nimic.

4. Nu lua NIMIC personal.

Nici cea mai gravă OFENSĂ. Nici cea mai rea RUŞINE. Nici cea mai adâncă RANĂ. Pe cât de mult vrea cineva să-ţi facă rău, pe atât de mult rău îşi va face sieşi. Dar problema este a lui, nu a ta.

Curaj şi liniştea din spatele furtunii

Ma gandesc ca pot lupta cu mine, cu rautatile ce incearca sa ma darame. Tocmai am citit povestea broscuiului care a reusit sa iasa de sub mormanul de pamant care il acoperise la un cutremur. Asa ma simt eu. Ma amuza teribil ca toate planetele se aseaza luna aceasta favorabil pentru mine. Mai sa fie! 

Descopar ca in furtuna iscata ce mi-a starnit temeri, ma simt de fapt echilibrata. Am inteles ca totul se plateste. Am inteles ca sunt etape in pregatirea vietii ce ma asteapta. Sunt evenimente ce ma calesc. Stiu ca voi reusi in tot ce mi-am propus. Nu ma las influentata de nimeni. Imi urmez drumul... singura pana la capat daca  e nevoie. Dar stiu ca nu  e asa. Azi, un om minunat, caruia i-am  stricat sarbatorile de pasti... care a plans din cauza mea si pentru iubirea ce mi-o purta - eu una cred ca as fi si cu pietre in mine pentru un astfel de comportament -, mi-a marturisit ca vine la Bucuresti sa ma ajute daca chiar nu mai pot sa duc la final toate cele incepute.

Cu toate ca el nu ma intelege de ce ma inversunez sa fiu implicata in atatea proiecte, cursuri de perfectionare, scoli si alte cele, ma "sprijina" in toat a nebunia mea, sperand ca ma voi linisti candva si  voi accepta sa ma mut intr-un oras frumos, cu alt ritm de viata. Adevarul e ca stau si ma intreb: la ce bun atatea scoli? Zau asa.... vorba unei prietene: daca as da timpul inapoi, pe cuvant ca as invata o meserie banoasa si gata. Mi-as dori sa ajung profesor universitar intr-un oras linistit, cu alta cultura si ritm... Sibiu, Cluj, Targu Mures. Poate imi fac mica mea afacere.... poate o gradinita... cine stie ce imi mai trasneste mintea... cine stie pe ce meleaguri ajung. Important este ca stiu ceva: VOI REUSI.  

 Nu mai ascult la oamenii laşi, cărora le e frică să ţină pasul cu mine. Întotdeauna apar cei cutezători şi mă îndrumă o porţiune de drum... chiar dacă apoi, cotesc spre alte drumuri. Cândva, voi găsi omul care are de parcurs acelaşi traseu cu mine... până la finalul vieţii.

Publicam impreuna o carte de povesti? facem lumea copiilor mai frumoasa?

Am primit acest mail, de la Editura cadrelor didactice, care e la inceput de drum, si au idei originale si tinere. La momentul acesta, nu-mi permit sa public din  buzunarul propriu. Daca aveti incredere si doriti a ma sustine cu putin, va multumesc si ma incumet sa purced la drum. Deja sunt cativa muschetari care au sarit in ajutor. 

"Buna ziua!
Am avut curiozitatea sa va citesc si unele articole din blogurile pe care le detineti. Aveti un suflet frumos si chiar e o bucurie sa cunosti asemenea oameni! Pot afirma ca mi-ati facut o dupa-amiaza frumoasa (cea de ieri) si va multumesc!
In legatura cu manuscrisul dumneavoastra, vin cu urmatoarele oferte:
1. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini cu 7,5 lei pe exemplar (750 de lei total) unde intra si promovarea cartii dumneavoastra in revistele Oglinda Literara, Tanarul Scriitor, Revista Romania Azi, Cetatea lui Bucur si invitatia de a face parte din Liga Scriitorilor din Romania;
 

2. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini, 6,3 lei pe exemplar (630 de lei total) si o recenzia care va apare in Revista Romani Azi si Tanarul Scriitor;

Daca doriti mai multe exemplare, va rog sa specificati numarul dorit iar eu voi veni cu o alta oferta de pret. (cu cat sunt mai multe, cu atat pretul este mai mic)

Indiferent de hotararea pe care o veti lua, va multumesc pentru orele de relaxare oferite de textele dumneavoastra.

O zi excelenta!

Cu amicitie, 

Dragos Hutuleac"

Cândva... am scris versuri

:) Cândva - dacă stau să mă gândesc îmi amintesc exact, dar nu-mi doresc -, am suferit din dragoste rănită. Şi am început să-mi revărs oful, crezând că scriu poezii. Le-am lăsat să zacă pe ici ,pe colo. Le-a citit un prieten care le-a făcut operaţii estetice şi mi le-a redat ciuntite, dar curate.

Acum ceva timp, un prieten talentat mi-a cerut poeziile. L-am avertizat că nu sunt poezii, ci trăiri... viaţă... sentimente... dezamăgire... tristeţe... lacrimi... suferinţă.

Mi-a spus după o săptămână: "Ai avut dreptate. Nu sunt poezii. E viaţa ta, însă mă laşi să le modific? Există şi poezie în ele. Tu scrii proză foarte bine". "Eu nu scriu nimic bine... eu nu scriu ca să devin scriitoare... (deşi îmi doresc)... eu scriu ca să mă purific, să mă redescopăr citindu-mi rândurile... să văd cât cresc în zile, în ani, într-o viaţă. Poate îmi voi publica fragmente din blog la bătrâneţe, dacă voi aduna trăiri însemnate":

M-am amuzat teribil.... 

Nu am înnebunit... nu îmi amintesc despre durerile mele beauvoiriene (de la Simone  de Beauvoir... dar printre materiale ştiinţifice, am descoperit poeziile corectate. Mi s-a făcut dor de versuri... şi redau o poezie de-a mea refăcută şi renăscută din cenuşă. ;)

Mă-ntind 

Mă întind să prind…

Nu, nu stele, ci norul ăla de ieri.

Pe care l-am văzut când ne plimbam.

Ştii foarte bine că-mi plac pernele moi.

Mă-ntind să adun dragoste.

Ei lasă gluma! Ştii cum arată.

Mă-ntind să prind soarele din ape.

Ştii că vreau să schimb veioza din camera mică.

Mă-ntind să deschid geamurile

Ştii… astăzi am cele mai frumoase picioare.

mă intind să-ţi ating mâinile.

Ştii foarte bine că nu te voi uita niciodată.

Tu, iubite, ce întinderi ai? Sper că nu musculare…  

                             

lacrimi de dorul de mine

Soapte se aud in spatele meu... 

"E cea mai tare profa... :) Imi place mult ora dansei..."

Zambesc.... E tot ce am. Bucuria copiilor care-mi sunt elevi, si ma iubesc si ma respecta si au nevoie de mine.

Cand lacrimile isi cer dreptul de libertate, le dau drumul. Rimelul curge. Si ce daca? Uneori.... ajung la capatul  puterilor. Ma simt atat de singura... Poate am nevoie de aceasta singuratate. Ma intreb... pana cand mai sufar? Pana cand trebuie sa rezolv probleme si sa dau explicatii.

Primesc oferte de a scrie povesti pentru iarna, povesti de Craciun pentru cei Dragi. Cu oful dragului risipit prin nisipul Saharei... scriu. Lacrimile curg... si ma intreb cand voi gasi linistea acea dupa care tanjesc de atata timp. Am obosit.... si ma simt a nimanui. Si atat de  singura. Ma uit la mine si ma recunosc straina. Si plang... cum n-am mai plans de ani. Si plang... si respiratie mi se opreste... si totul ma doare arzator.

Mi-e dor de liniste si de normalitate, ca unui claustrofob de aer.

Mi-e dor de zambetul meu sincer, ca unui peste din acvariu de apa din Ocean.

Mi-e dor de mine... de activitatile mele.