Imperfecta din dorinta de prea perfecta

Viata mea e o continua alergare. Imi doresc sa fac mult... sa scriu mult... sa fiu peste tot... sa iubesc mult... sa daruiesc mult... sa ascult... sa fiu iubita.

Azi, am ascultat un prieten la telefon... ma uitam cum se scurge timpul... in acelasi timp incercam sa imi beau cafeaua... sa imi urmaresc lista cu planuri pentru ziua de azi. La final, mi-a spus: "iarta-ma ca am vorbit atat de mult".

Azi, am primit observatii ca scriu aiurea... ca amestec timpurile si le folosesc alandala... ca am expresii si cuvinte neadecavte pentru povesti. Da, asa este. Din dorinta de a scrie mult, repede, pentru a trece la alt capitol al vietii, gresesc. Nu degeaba mi-am propus sa ma linistesc, sa ma ocup in liniste de scrie si suflet.

Azi, am fost sunata de nasa mea si mustruluita ca nu mai dau semne de viata. Uneori ma intreb cum de ma las purtata de valul virtualului, si uit sa traiesc printre oameni. Poate unde lucrez cu oameni si am nevoie sa-mi caut linistea si sa imi creez o lume a mea? Nu mai stiu....

Azi, un "prieten" mi-a cerut sa-l ajut sa isi gaseasca de lucru. Nu am nicio putere. M-am simtit folosita. Apoi, am reflectat, si am inteles ca as putea sa ii ofer macar cateva idei si portite din ce mai cunosc eu. Mi-e greu sa stiu ca nu pot ajuta... dar, uneori si un sfat, un link, o idee conteaza.

Tot ce stiu e ca am nevoie sa-mi restructurez viata, capitolele din ea, prioritati... sa nu mai astept nimic de la nimeni. Sunt o femeie care stie unde sa caute raspunsurile: in ea.

Despre viata cu Oana Pellea

Oboseala... nesiguranta... teama de o noua dezamagire... frica de a mai asculta teorii... a dezlantuit rautatea din mine... 

Nu am spus niciodata ca sunt perfecta sau ca sunt bunatatea intruchipata. Nu. NU sunt si imi stiu limitele. Am si calitati si defecte, si bun si rau in mine.

Am primit  doua lectii de viata, pe care sunt prea obosita sa le diger acum. Uneori nu putem intelege pe cel de langa noi. Recunosc ca eu am un ritm nebun de a trai... nu stiu - sau nu vreau - sa imi stabilesc prioritatile... si indur... lipsa timpului, cuvinte grele, etc. Toate astea cand pu r si simplu as putea sa maizolez si sa am grija de mine si de sufletul meu... :)

Stiu ca, in curand, ma voi linisti.... si mi-am promis ca voi pleca sa petrec vacanta departe... si sa descopar oameni noi... si sa ma plimb pe strazi necunoscute... si sa ascult colinde... si sa tricotez si sa stau la taclale... si sa rad...si sa citesc si sa scriu povesti pentru copii.... :)

Nu conteaza... va impartasesc ecva frumos care mi-a fost daruit acum 35 de minute... :)

Zambete si bucurii...

Miercurea fara cuvinte

Nicicand nu am fost asa serioasa... oboseala se citeste pe chipul meu. Dar va trece. Toate trec.  Pietrele raman. Eu sunt o piatra. Nu, nu oricare.... ci una pretioasa... un diamant care trebuie slefuit inca putin pana sa ajun la muzeul de geologie. :))

Ciudăţenii

Mă simt ciudat.

Azi, am mers la biserică să las haine şi ceva mâncare. Toate bune şi frumoase. M-a impresionat o tânără ce plângea cu suspine în faţa unei icoane. Am făcut şi eu asta de câteva ori. E atât de bine. Te linişteşti.

Stând în staţia de autobuz, lecturând "Lupul de stepă" de Hermann Hesse, se aşează lângă mine o doamnă, nu foarte în vârstă. Îmi cere bani, spunând că vne de la biserică.

-Şi eu tot de acolo. Nu am nici eu bani. sunt profesoară. Am făcut atâta şcoală degeaba. Voi cerşi în curând o colaborare.

Gura e de mine. Am scos portofelul şi i-am dat bani.

-Dvs. aveţi viziuni? mă întreabă.

-Cred că da. -nu ştiu ce a fost în mintea mea.

-Aaa... spuneţi-mi dacă băiatul meu care e plecat în Spania de o lună, va strânge bani pentru o casă. Se gândeşte la mine?

-Da, se gândeşte şi îşi va lua şi casă- răspund eu, crezând ca o încurajez.

Vine autobuzul.

-Trebuie să plec, îi spun.

-Nu, vă rog mai staţi. Mă apasă pe umăr cu putere. Mă trag şi urc în autobuz.

Doamne, ce a fost în mintea mea? De ce sunt abordată de oameni ciudaţi? Doar citeam, eram atentă la ce scrie în carte. Eman energie divină? Ha ha ha.... numai ciudăţenii mi se întâmplă.

Nu înţeleg de ce?!

Sunt oameni care simt că am suflet bun, că sunt fraieră, ce mai în sus şi-n jos. Mă exploatează.

Ciudat. Foarte ciudat.

Verbe

Eu zic si el tace. Ea spune si ei nu sunt de acord. Ele asculta si chitara canta. Timpul tine cu noi doi. Mi-e dor de tine! Sunt o femeie puternica. Ne-am despartit. Prietenii mei rad de mine. Iubirea de-o vara nu tine. Viata e frumoasa.

Verbe. Statice sau care exprima miscarea. Verbe frumoase si sensibile. Verbe ce exprima simtiri.

-Hei, potoliti-va! Ce v-a apucat? Ce s-a-ntamplat?

Sa va explic si voua. verbele "a spune" si "a zice" s-au incaierat. Nu stiu care e mai puternic.

-Eu spun ca sunt mai interesant si mai linistit. Incep cu litera S de la sssst. Sunt senzual, caci e tot cu S, comenteaza "a spune".

- Eu zic ca am zel, sunt zanatec, sunt mai plin de viata, adauga "a zice".

-Tu incepi cu Z de la zât. Ha ha ha. Verbul " a spune" rade, tinandu-se cu mana de burta.

-Liniste. Sunteti niste fraieri. Aveti acelasi farmec, acelasi rost. Sunteti o familie. O mare familie. Aceasta familie e alcatuita din: " a consemna. ♦ A recita. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. A numi; a porecli. ♦ a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) a rosti, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) arăta. afirma. transmite. povesti. destăinui. recita. obiecta."

Verbele se "a spune" si " a zice" se opresc si intreaba:

-Tu cine esti?

-DEX-ul. Ha ha ha. Va spun si la ce pagina va aflati daca vreti. Ha ha ha. Va zic si care dintre voi e mai des folosit. Ha ha ha.

"A spune" se uita la "a zice" si silabiseste:

-Hai ca ne-am facut de ras. Ne cunoaste si ne respecta in mod egal. Iarta-ma frate. Pace?

-Sigur fratioare! Fecare are sonoritatea lui. Suntem frumosi si inseparabili.

-Hai la o inghetata, zice "a spune".

-Sa mergem, spune "a zice".