Fericirea

Nu mai e timp...

Am devenit marionete... fara dragoste... fara apreciere... fara bucurie cand intalnim un prieten drag, de care ne-au legat multe amintiri... 

Nu mai putem asculta.. nu mai avem rabdare sa distingem un mesaj.... 

Nu mai putem spune MULTUMESC CA TE-AI GANDIT LA MINE!

E trist.... foarte trist!

Alergam dupa himere.. :(

Alergam dupa bani... mancare.. un anumit statut... uitand ce bucurie imensa iti ofera un sarut, joaca, o floare.. o carte... un fim... un cantec... o imbratisare... un multumesc!

Vreau să trăiesc aşa ceva :)

Sentimente

Imi amintesc cand am scris o poveste despre sentimente pentru revista MEKKI. Mi se parea totul atat de firesc sa existe toate. Stiam ca toti le traim sau le-am trait candva.

Mai nou, sentimentele mi-au invadat linistea. Dar toate....

A aparut teama care imi spune ca nu poate sa fie totul asa frumos, curat, senin in viata mea. Apoi bucuria si fericirea de a trai si a ma bucura de fiecare clipa din viata mea, imi maturisesc ca merit toate aceste minuni si aprecieri si imbratisari. Apoi, frica apare si ea, soptindu-mi: "ascunde-te! ramai tu cu tine sau intoarce-te in trecut, macar acolo stii cum sa manageriezi cuvintele, faptele, viata". Rusinea vine sa imi spuna ca nu se poate sa cred tot ce mi se afirma.

Ce pot face eu, e atat de usor si pot risca oricand si oricat! Cand sunt implicate sentimentele altora (parinti, prieteni, oameni dragi) este cumplit degreu sa te hazardezi, sa mai crezi ca esti AS in tot ce faci.

Sper sa fiu luminata, sa gasesc CURAJUL de a-mi trai propria viata si sa aduc FERICIREA in jurul meu!

Noi doi şi o iubire

 

Cu toate că nu mai cred în iubire, îmi place să-i simt fiorul.

Mă ustură nesiguranţa.... teama de a prinde contur...

Dar ştiu că îngerii ne iubesc, ne aud, ne susţin.... şi duc dorurile, iubirile, gîndurile spre Cer, Acolo de unde Dumnezeu le zîmbeşte oamenilor fricoşi, dar cu suflete curate. Într-o zi, lucrurile vor prinde culoare, aşa cum s-a creat Pămîntul şi apa. Într-o zi, visele vor prinde aripi şi se vor împlini.

Doamne ajută-ne pe noi, muritorii!

Zi minunata

M-am trezit la  7 dupa noua ora. Am asteptat sa se opreasa ploaia. Am mers la Complexul cultural, sportiv pentru tineret Tei.

Am alergat 4 ture de stadion. Am sarit coarda de vreo 50 de ori... :)

Am mers la biserica. Lume putina. Toti se asteptau la minuni la Mitropolie. :)

Am citit cateva pagini din "Vanatorii de zmeie". Am stat la povesti cu fetele mele. Am avut musafiri. Am ascultat bancuri si retete culinare.

Am vizionat pe Cinemax, filmul "Departe de Africa" in regia domnului Polack, cu Meryl Streep, Robert Redford. Un film despre viata, despre alegeri, despre faptul ca nu iei cu tine in mormant si este indicat sa traiesti intens. :)

Am inteles mesajul: 'Traieste ca si cum ai muri maine".

Sa aveti o saptamana binecuvantata. :)

Bucurii şi oameni frumoşi

 Am descoperit pe blogul Irinei această melodie şi mi-am permis să o "fur" şi să opostez pentru a o putea asculta la infinit.

Am descoperit pe facebook, că o femeie frumoasă, deşteaptă, mama a doi copii minunaţi, cu o afacere pentru copii - aşa am cunoscut-o; acolo mi-am petrecut anul acesta ziua de naştere (la Căsuţa cu surprize) - a apărut pe coperta revistei Avantaje. 

Am plecat să cumpăr revista. Mulţumesc Andreea pentru frumoasa lecţie de viaţă ce mi-ai predat-o azi, despre lupta cu viaţa, despre iubire, despre educaţie prin joacă şi cretivitate. 

Am primit cele două cărţi pe care le câştigasem la un concurs pe un blog, acum ceva săptămâni.

Am înţeles că fiecare palmă dată de un prieten fals, te face să deschizi ochii atât de larg, încât să descoperi frumosul din oamenii de alături... şi să-ţi fie milă de sufletele mizere ale celor care te-au întristat şi subapreciat.

Îmbrăţişări vesele şi optimiste cititorilor mei... :) 

Fie viaţa cât de grea,

Lectura prietena mea.

Călătoriile sunt visul meu suprem,

Mă bucur c-am ajuns să ne-nţelegem.

Fie la 2 mai pe plajă,

Fie pe vârful Omu de strajă,

Sau la Paris aşa în treacăt,

Tot te iubesc până la capăt.

Viaţa

Rugăminte: rog toţi "psihologii" neavizaţi să nu mai pună diagnostice sub numele de anonim la mine pe blog, la rubrica de comentarii.  Problemele sunt la ei clar... :)

Controlaţi-vă. 

Un caz şocant... faptul că am ajuns inumani.... lucru ce deranjează când îl exprim... dar asta e. 

Tristeţe alungată

Somn... din cauza unei tristeţi apăsătoare. E aiurea când nimic nu e prea clar în viaţa mea. Privesc în jur... prieteni care nu au  un loc de muncă (eu lucrez şi culmea, mai fac şi ce-mi place); oameni mai singuri decât mine (fără părinţi la vârste fragede); oameni bolnavi (şi cu toate astea ştiu să se bucure de viaţă). 

Mă dezbrac de haina grea a întristării, îmi şterg lacrimile şi mă pregătesc să ies la o plimbare în parc...

Voi citi printre ciripit de păsări... voi privi oameni.... voi desena zâmbete pe asfalt.. :)

Daruri

Azi... am dăruit zâmbete... poveşti elevilor mei dragi, care mi-au mulţumit. 

"MULTUMIM MULT!!! O VARA CAT MAI FRUMOASA SI DUMNEAVOASTRA!"

 "Multumesc mult, doamna !!! Si dumnevoastra cat mai multe impliniri! ... pacat ca nu puteti ramane in liceu ..."

Revista MEKI baietelului unei colege....

O carte cu poveşti unei fetiţe bolnave d ecancer (am postat cazul ei pe blog). Vine luni, 4 iunie în Bucureşti pentru cine vrea să o ajute cu ceva.

Când aşteptam tramvaiul în staţie... o bătrână intră în vorbă cu mine... atrag oamenii... hahaha.

- Mâine sunt Moşii d evară!

- da, aaşa  este. Se împart cireşe şi orez cu lapte, spun eun din amintiri.

- Şi colivă. Păi de-asta am ieşti din casă. Săiau zahăr. Făceam la colivă şi am realizat că nu mai am zahăr. Soţul meu s-a fofilat şi am spus: "lasă dragă că mă duc eu". Eu fac 71 de ani acum, pe 16 iunie, el 74 la sfârşitul lui iulie.

- Mulţi înainte (arată foarte bine doamna). Şi mie îmi place coliva. 

- Am doi băieţi. Nu ştiu cum a trecut timpul...

- Aşa este.. nici eu nu ştiu când am trecut de la codiţe la păr vopsit, nu de fiţe ci că am albit.

......

Traieste intens in fiecare clipa....:)

                                                                                                                                                                                                                                                               

“Un geniu isi ia ramas bun”

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic.  Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.

Va recomand s-o cititi, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator.

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da  valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.  As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii.  As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.  As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

O zi frumoasa....

 Da... ploua...este trist.... dar daca priviti atent este o zi frumoasa, in care sa stati cu cei dragi... sa cititi... sa vizionati un film... sa va imbrasati... sa va jucati Popa Prostu sau remi sau table... sa radeti privind la fotografii... sa va faceti planuri....

Posibila conversatie cu o femeie inteligenta

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:

- Ce tip de barbat cauti?

Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

- Vrei sa stii intr-adevar?

El raspuse: Da!

Atunci ea incepu sa zica:

- Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat.Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.

Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.

El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:

- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu "ascultatoare". Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !

Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.

El ii zise:

- Ceri mult.

Ea raspunse:

- Valorez mult.

--

"Este loc sub soare pentru toată lumea, mai ales că cei mai mulţi vor să stea la umbră."
ANONIM

Eu si Tobias si scoala si soferia si domnii draguti de la PETROM

Plec sa imi pun benzina. Coada mare. Gasesc eu o pompa libera. Ma mir de ce si ma asez. Ploua mocaneste. Vine domnul de la Petrom si imi spune:

- Dati in spate, aici e de motorina.

Uff..

Ma sez la coada. Imi vine randul.

- Sa nu bagati niciodata motorina. Va stricati motorul.

-Aaa, nu fac asta, caci nu stiu sa folosesc pompa. Astept pe cineva competent.

- Foarte bine, domnisoara. Va veti invata in timp cu toate.

- Da, stiu, exista un timp pentru fiecare. Insa, eu nu vreau sa invat totul. Fiecare e bun pe bucatica lui. Asa cum eu stiu sa predau - chiar daca unii parintiicred ca si ei pot face asta foarte bine (exclus) - asa si un cizmar stie sa puna pingele mai bine decat o frizerita. :))

*

Particip impreuna cu o parte din colegi la un curs de perfectionare. Primim teme. Eu, tarziu in noapte trimit o tema in format electronic. Colegii imi spun:

- Esti fenomenala: scrii povesti, publici carti, iti faci temele, iti mai corectezi si teza de doctorat. Acum intelegem de ce ai 45 de kg. :))

E greu... insa, doar sclipirile si admiratia si zambetele elevilor mei cand ma vad imi dau puterea sa continui. "Doamna, faceti doctorat? Wooooow.... pai noi ce sa ne mai plangem ca dam doua teste intr-o zi. :)" Imi sunt atat de dragi uneori....

*

Eu si Tobias suntem iubiti. Acum, sunt sigura ca mai mult elefantelul. Este comandat de oameni cu suflet bun... curiosi sa il cunoasca, sa si-l faca prieten. Adevarul ca este un personaj minunat! A inceput sa primeasca daruri..... :) Este atat de fericit si emotionat! Este ca atunci cand a fost aplaudat la scena deschisa. Tobias incurajeaza orice copil: mare sau mic. El are remedii pentru fiecare suflet.

Tobias adora sa calatoreasca. Prietenii mei, verisoarele mele, au inceput sa il cheme prin diverse orase (Reghin, Pitesti, Lugoj), ba chiar alte tari. Va ajunge la Calgary, de exemplu. Are ceva emotii, dar stie ca se va descurca exceptional.

Astazi a fost bucuros si impresionat. O fata frumoasa rau de tot, cu niste superbi ochi albastri - Tobias are ochii verzi - i-a daruit semne de carte, cu cine credeti?! Cu el! Semne de carte cu Tobias.

- "Wooow... multuuumesc din tot sufletul meu mic, dar foarte viu si vesel draga Alina. Ingerii sa te binecuvanteze. Anda (din Valcea)si Ana Maria (Tragoviste - casa ei d esuflet) mi-au oferit si ele cadouri. Nu am cuvinte se le multumesc. Insa, va ofer o imbratisare magica si va sunt recunoscator pentru increderea in mine, dar mai ales in creatoarea mea, Claudia. Va rog sa-i fiti alaturi. Astazi a plans... caci oamenii rai exista, deh, ca in toate povestile, si au fost invidiosi pentru puterea ei de a scrie. Altii, mari scriitori, cu spirit de observatie, nu au sesizat ca in link era d efapt cartea despre mine semnata de Claudia. Off... ce rai. Cand a avut nevoie de ea, a gasit-o sa ii caute de lucru. iar ea, si-a rupt din pretiosul ei PUTIN timp liber, si l-a ajutat. Vaaai... i-am sters lacrimile cu trompa mea calda, si i-am adus zambetul pe buze aratandu-i cat este de iubita, de adorata de elevi. Ei au suflete minunate. Am incredere ca ii veti fi alaturi mereu, grai Tobias fericit."

material didactic... cu si despre viata

Publicam impreuna o carte de povesti? facem lumea copiilor mai frumoasa?

Am primit acest mail, de la Editura cadrelor didactice, care e la inceput de drum, si au idei originale si tinere. La momentul acesta, nu-mi permit sa public din  buzunarul propriu. Daca aveti incredere si doriti a ma sustine cu putin, va multumesc si ma incumet sa purced la drum. Deja sunt cativa muschetari care au sarit in ajutor. 

"Buna ziua!
Am avut curiozitatea sa va citesc si unele articole din blogurile pe care le detineti. Aveti un suflet frumos si chiar e o bucurie sa cunosti asemenea oameni! Pot afirma ca mi-ati facut o dupa-amiaza frumoasa (cea de ieri) si va multumesc!
In legatura cu manuscrisul dumneavoastra, vin cu urmatoarele oferte:
1. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini cu 7,5 lei pe exemplar (750 de lei total) unde intra si promovarea cartii dumneavoastra in revistele Oglinda Literara, Tanarul Scriitor, Revista Romania Azi, Cetatea lui Bucur si invitatia de a face parte din Liga Scriitorilor din Romania;
 

2. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini, 6,3 lei pe exemplar (630 de lei total) si o recenzia care va apare in Revista Romani Azi si Tanarul Scriitor;

Daca doriti mai multe exemplare, va rog sa specificati numarul dorit iar eu voi veni cu o alta oferta de pret. (cu cat sunt mai multe, cu atat pretul este mai mic)

Indiferent de hotararea pe care o veti lua, va multumesc pentru orele de relaxare oferite de textele dumneavoastra.

O zi excelenta!

Cu amicitie, 

Dragos Hutuleac"

Gânduri învăluite în muzică...

Cred şi nu cercetez...

Lupt pentru visele mele...

Nu uit să mă opresc din când în când şi să multumesc pentru cine sunt, pentru ce am realizat, pentru oamenii care tmi-au facilitat drumul...

Mă odihnesc şi dăruiesc iubire celor străini, dar care au atâta nevoie.... (de voi găsi bani, voi pregăti surprize micilor Mihai, Gabrieli, Gabriele, Mihaele).

Zâmbesc copiilor din jurul meu, pregătindu-mă pentru când îi voi zâmbi pruncului meu...

Nu îmi doresc să mai forţez lucrurile... trăiesc... respir... bucur şi mă bucur de VIAŢĂ.... de sunete... de privelişti.... simt la nivelul tuturor simţurilor... 

Nu vreau să las pe nimeni să-mi controleze viaţa... vreau să am puterea să ascult, dar să fac cum simt...

Analizându-mă....

Citind avid,  diverse paragrafe din cartea "Părinţi străluciţi, Profesori fascinanţi" de Augusto Cury, am descoperit ca sufar, ca si majoritatea elevilor mei de SGA, adica Sindromul Gandirii Accelerate. Port cu mine imagini si oameni si actiuni din trecut la care ma gandesc, plus activitatile numeroase prezente pe care le traiesc intens, precum si imagini proiectate in viitor, a  caror nefinalizare mă face să sufăr, îmi crează o stare de agitaţie, de nelinişte, care mă tulbură.

*

 Am descoperit că piesele din puzzle-ul meu se potrivesc cu cele din puzzle-ul tău. De abia aştept vacanţa de iarnă să refacem puzzle-ul VIEŢII NOASTRE. Nu îmi vine să  cred că am aşteptat atât, dar că într-un final, îngerii mi-au luat pânza ce mă orbea, şi mi-au arătat clar acest aspect: eu am nevoie de tine, tu de mine şi NOI de NOI, ÎMPREUNĂ.

*

După o conversaţie în miez de zi şi două mesaje în miez de noapte, am descoperit că gândul mi-a zburat spre tine. Îmi amintesc cât de liniştit ai pătruns în viaţa mea. Un scârţâit de uşă, într-o perioadă în care eu eram prinsă în trecut, cu amintiri şi retrăiri cu acelaşi final dezgustător de trist. Îţi dăruiam cu drag atenţie, şi timp cu măsură, dar din prietenie. Nu mai credeam în oameni, şi nu voiam să îmi amanetez din nou sufletul. Ai fost bărbatul care nu mi-a spus niciodată că sunt specială (când am picat mi-ai mărturisit că sunt PUTERNICĂ şi pot finaliza tot ce am început). Ai fost sincer cu mine, şi asta m-a făcut să fiu atentă la comportamentul meu, şi în general, la mine. Ne-am duelat  în cuvinte şi m-ai ameninţat că te vei retrage din viaţa mea, dacă am impresia că eşti contra mea. Nu m-a şocat asta, dar m-a întristat mai mult decât atunci când au făcut-o alţii. Ei măcar au fugit mişeleşte. Tu mi-ai explicat motivul. Am simţit că eşti altfel.

Ţes cu drag amintirile ce vin din urmă. Acum le conştientizez. Mă bucură şi mă liniştesc. Nu, nu, fără vise, fără  speranţe, doar trăire şi decizii de moment.

*

După finalizarea zbuciumului din viaţa mea, mi-am promis că mă liniştesc şi îmi canalizez energia spre familie. Voi tricota finuţului meu grăsun şi frumos, de care mi-e un dor nebun. Voi viziona filme în braţele omului drag şi vom bea ceai sau ciocolată fierbinte. Voi scrie poveştile fiului meu sau al nostru de vrei. ;) (nu ştiu dacă tu îţi doreşti o fetiţă, cumva?). Vom citi împreună diverse cărţi. Vom învăţa pentru examenele vieţii în doi ce ne aşteaptă, curată şi colorată. Ne vom juca - cu mic şi mare - (înţelegi tu asta), ce pofteşte cel mai mic. Ha haha. Voi asculta muzica şi îmi voi încerca "talentul" culinar, abandonat de ani buni. Voi oferi zâmbete, îmbrăţişări, pupici de la mic la mare. Cine ştie cunoaşte.... şi va fi MINUNAT! Întotdeauna binele învinge răul (tu mi-ai arătat asta), adevărul iese la iveală, dragostea câştigă, când te aştepţi mai puţin. :)

Basme pentru doi, exista. Mai astept si mai sper

CARMEN STANESCU - "Nu cred ca exista retete pentru un mariaj fericit"(interviu Formula As)

Norocul, bata-l vina!

- Interviul cu actorul Damian Crasmaru, sotul dumneavoastra, publicat in "Formula As" la inceputul verii, a avut un ecou exceptional printre cititori. O poveste de dragoste care pentru a fi deplina are nevoie, insa, si de "depozitia" dvs. Cum ati izbutit, asadar, sa duceti pana la capat o iubire de-o viata? Exista vreo formula secreta pentru gasirea partenerului ideal?

- Aceasta este, intr-adevar, "marea intrebare". Pentru ca a-ti gasi perechea ideala este si greu, si complicat. Eu cred ca mai degraba e vorba de un mare noroc. Nu cred ca exista retete, desi tare bine-ar fi daca ar exista. Mie mi-a iesit insa pasienta. Eu si Damian avem - iata! - 56 de ani de cand suntem impreuna. E bine sa-ti cunosti temeinic partenerul, inainte de a te decide sa ramai cu el. De-a lungul anilor, fireste, mai intervin si surprize, intervin momente pe care trebuie sa ai talentul sa le depasesti cu intelepciune, cu rabdare si cu dragoste. Aici, da, exista o reteta sigura: intelepciunea! Fiecare sa aiba puterea si rabdarea sa inteleaga greseala celuilalt, motivul care l-a determinat sa faca vreun gest neobisnuit. Atunci, cu certitudine, partida nu e doar jucata, dar e si castigata. Pentru asta trebuie sa ai insa, repet, intelepciunea de a te pune "in pantofii" celuilalt, de a-l intelege si de a-l asista afectiv, de a-i darui dragoste neconditionat. Caci dragostea nu e ca o bombonica pe care o oferi drept premiu de cumintenie. Nu e ca la dresajul cainilor.

- Mai tineti minte cum a inceput povestea dvs. de dragoste?

- Ne-am cunoscut in toamna lui 1955, intr-o zi de munca absolut epuizanta pentru el. Dimineata i se ceruse, de catre directia Teatrului National, ca pana seara, sa intre in rolul Don Manuel, personajul principal din spectacolul "Doamna Nevazuta", de Calderon de la Barca, spectacol in care eu aveam rolul titular. Actorul distribuit in rol (Gabriel Danciulescu) se imbolnavise si, in cazul in care nu s-ar fi gasit cineva care sa-l inlocuiasca, spectacolul, care se juca la gradina Boema, cu un succes nebun, ar fi trebuit suspendat. Dar pe vremea aceea, spectacolele nu se suspendau asa, cu una - cu doua. Ca atare, in ziua aceea, toata distributia piesei am stat cu Damian ca sa-l ajutam. Si - miracol! - seara a izbutit sa joace un Don Manuel splendid. Aceea a fost ziua magica in care ne-am intalnit, ziua in care, la ora amiezii, cand ne luaseram o foarte scurta pauza, rupti de oboseala si lihniti de foame, el mi-a oferit o feliuta de sunca! (rade) De atunci nu ne-am mai despartit si, dupa trei ani, ne-am cununat civil. In biserica am intrat dupa alti cativa ani, la manastirea Sinaia. Acesta a fost inceputul. Apoi, amandoi am adaugat ingredientele care ne-au consolidat si ne-au infrumusetat casnicia. Dar nici ele nu sunt prestabilite. Pe unele le dibuiesti asa, in orb, pe altele le descoperi ca urmare a unei inspiratii de moment, iar altele iti sunt trimise printr-un soi de magie, ca atunci cand faci o prajitura si, din greseala, lovesti cu cotul sticluta cu esenta de vanilie, iar cei cativa stropi, rataciti astfel in compozitie, fac ca prajitura sa devina, abia acum, desavarsita ca gust.

Un basm pentru doi

- Pana a ajunge la ingrediente, prin ce v-a sedus colegul dvs. de scena de la National?

- Damian m-a cucerit cu talentul, cu frumusetea si cu inteligenta lui iesita din comun, pentru cei 24 de ani pe care ii avea. Si cu o delicata abilitate a lui de a ma "simti", indiferent de moment si de stare. M-am grabit sa-l iau de sot! (rade) Sunt o norocoasa. Am avut si am parte alaturi de mine de un barbat inteligent, plin de haz, care mi-a incurajat firea asta a mea copilaroasa. A avut nevoie de mine exact cum sunt: cu exploziile mele jucause, care l-au incantat si de dragul carora a intrat de bunavoie in basmul vietii mele. Iar eu am avut nevoie de o minte sclipitoare ca a lui, care mi-a completat si mi-a imbogatit firea mea de copil nebun. I-am daruit din viata mea si am primit din viata lui. Fiecare i-a oferit celuilalt ce a avut el mai de pret. Si s-a intamplat ca darurile primite si oferite ne-au priit amandurora. Regret, doar, si regret nespus de mult, ca din pricina unor sarcini toxice, nu i-am putut oferi lui Damian si copii.

Tineri, frumosi si ...

�

Are o pasiune pentru copii atat de mare si de patimasa, incat ar fi meritat sa aiba nu unul, ci zece. Asa, insa, Damian si-a revarsat si acest soi de dragoste tot asupra mea. Eu sunt pentru el copilul-minune, care a implinit - mirare! - 86 de ani, dar pe care il alinta si-l leagana ca pe unul de trei. Are o grija nebuna de mine, iar cand ma cearta, parca ma iubeste si mai mult. Si sa nu cumva sa-mi fie rau vreodata, ca atunci innebuneste. Tipa, se agita, dupa care se cufunda intr-o stare de mutenie, nascuta din disperarea de a fi incapabil sa ma inzdraveneasca el singur. Dragul de el... Cred ca dintotdeauna marea lui dorinta a fost sa-mi fie mie bine. Tin minte, de pilda, cum s-a chinuit, pana si in luna de miere, cand eu, mare iubitoare de sport, am tinut sa mergem in varf de munte. Cum a carat, saracu, rucsacul enorm, in care eu, prevazatoare, indesasem pana si olita de noapte. (rade) In sfarsit, am ajuns la cabana Piatra Arsa si, in chiar prima noapte, un tantar l-a muscat de buza de sus. Cand s-a trezit dimineata, se umflase asa de tare, ca avea gura mai proeminenta decat nasul. Dar nici n-a cracnit. Apoi, intr-o alta seara, in aceeasi excursie, i-am pregatit o mancare nemaipomenita: mamaliga cu lapte si fragi cu smantana. A doua zi, nestiind de durerile lui de burta, l-am carat la varful Omu. Abia cand ne-am reintors la cabana, am aflat de ce se tot juca el cu mine de-a v-ati ascunselea pe dupa stanci. (rade) Nu suflase insa nici o vorba tot drumul, pentru ca voise sa nu-mi strice mie bucuria. Vezi, Ines, din dovezile astea de iubire aparent neinsemnate, marunte, am invatat amandoi ca oamenii care vor sa formeze un cuplu puternic, de nedestramat, numai prin iubire pot birui, numai prin iubire vie, prezenta, pot sa ramana, de-a lungul anilor, tineri, in impletirea lor sufleteasca. Daca pornesti la drum cu dorinta asta de a-l bucura pe celalalt, de a-l face sa-ti simta mereu iubirea, atunci poti sa fii convins ca mariajul va reusi si ca va fi frumos tot timpul. Iubirea trebuie comunicata neincetat: exprimata, vorbita, manifestata prin atingeri tandre si zambete luminoase.



D-l avocat si domnisoara cu gramofonul

- De unde ati dobandit aceasta arta a iubirii, asa de rara in ziua de azi?

- Parintii mei, scumpii mei parinti, m-au modelat, chiar si fara sa vrea, numai prin puterea exemplului. Inclusiv la acest nivel, al vietii de familie, am invatat de la ei.

... mai presus decat toate, indragostiti

�

Au fost un cuplu de vis! Tata, un avocat talentat si foc de frumos, lucra la firma lui Oscar Negreanu, un evreu bogat, care avea un magazin celebru in epoca: "Odeon". Unii poate ca-si mai amintesc de el: se afla langa piata Sf. Gheorghe, aproape de strada Lipscani. Era un magazin ca o pestera a lui Aladin: plin de minunatii. Acolo, la raionul de muzica, lucra si mama, ca vanzatoare. O frumusete de fata, dupa care nu putine capete se intorceau. Vreo doi ani a stat ea acolo, printre gramofoanele cu palnie, din care, de pe discurile "Odeon", se revarsau arii de opera si romantele en vogue. Si tot acolo l-a cunoscut ea pe tata. Amandoi iubeau muzica si dansul, erau ca sortiti. S-au indragostit unul de altul, s-au casatorit si apoi am aparut eu. Tata a construit o casuta gen vagon, pe Calea Vacaresti, raiul copilariei mele, o casuta facuta pe pamantul daruit de nasa lui de cununie, cu banii dati de arhitectul Nedelescu, bunicul meu din partea mamei, si cu... dragoste. Amandoi parintii mei au avut cultul casei si al familiei. S-au iubit unul pe altul si m-au iubit nespus si pe mine. Dragostea lor si felul lor de a se purta unul fata de celalalt nu aveau cum sa nu mi se intipareasca in suflet... Tin minte ca, in 1996, dupa moartea mamei, randuind lucrusoarele ramase de la ea, am dat peste creioanele tatei, pe care ea le pastrase 21 de ani, intr-o punguta de molton. Mai erau acolo si o ascutitoare, stampila tatei, o guma de sters si multe alte maruntisuri de care avea el trebuinta ca avocat. Pur si simplu, mama nu se indurase sa le arunce. Pana si acele obiecte, aparent fara valoare, erau pentru ea prezente pretioase, amintiri tangibile ale omului pe care il iubise atat de mult.

O cescuta cu cafea

- V-as ruga sa ne intoarcem acum la ingrediente, aromele care trebuie puse in dragoste, pentru ca prajitura sa fie perfecta. Unul dintre ele tine chiar de bucatarie: oare, ca sa izbandeasca in dragoste, o femeie trebuie sa fie si gospodina, sa gateasca, sa se dedice exclusiv caminului?

- Ei, unei femei de azi, care isi dedica majoritatea timpului carierei, nu poti sa-i pretinzi sa stea lipita de aragaz. Ar fi un sacrilegiu! Eu n-am avut a suferi nici din punctul acesta de vedere. Dupa cum am spus, Damian e un barbat inteligent. In plus, am impartit aceeasi meserie. Cum sa nu ma fi inteles?! Eu n-am avut habar sa gatesc pana pe la 50 de ani! Abia dupa ce am parasit casa parinteasca, dupa moartea tatei, am inceput sa ma preocup de bucatareala. M-am aplecat insa asupra acestei indeletniciri cu pasiune. Ca pentru a-mi indeplini dorinta din copilarie de a da de mancare la papusi. Papusile mele au fost mama si Damian. Ei au indurat, cu infinita rabdare, toate experimentele mele gastronomice, care, din fericire, nu erau si dezastruoase. Damian, cu umorul lui caracteristic, ma mai intreaba si acum, cand ii prepar mancarica aia cu iarba si nisip, cu care imi hraneam papusile cand eram mica. (rade) Cert e ca, in fiecare dimineata, el este cel care imi pregateste mie micul dejun: un pahar de suc proaspat de grepfruit sau de portocala si o cescuta cu cafea, pe care nu pot s-o inghit fara cativa biscuiti inmuiati in ea. Rarisim, cand, din pricina lipsei lui de timp, nu-mi gasesc pe masa micul dejun, mi se strica toata dimineata. In schimb, mesele de pranz si de seara le pregatesc eu. Totusi, marturisesc ca-mi place la nebunie sendviciul pe care mi-l da Damian, inainte de a ne aseza la masa: o felie de parizer sau o alta bunatate asezata pe o bucatica de paine proaspata si acoperita cu o feliuta de ceva acru - castravecior, capia ori gogosar. Nici c-as mai vrea altceva. Dar el sta cu ochii pe mine si mereu ma indeamna sa mananc si restul bucatelor, ca sa nu ma jigaresc. Asa ca ma asez la masa, cuminte, si il ascult.

- Cu comunicarea cum stati? Psihologii de azi vad in ea ecuatia fericirii.

- Au dreptate. Fara comunicare, orice cuplu se duce pe apa Sambetei. Dar ea nu poate fi poruncita. Comunicarea se naste din punctele comune pe care le au cei doi: in lipsa lor totala, ce sa comunici? Despre stirile de la televizor?

Oglinda, oglinjoara...

�

Eu si Damian am avut de la inceput aceleasi preocupari. Ne plac aceleasi lucruri. Din cand in cand, avem si pareri diferite, dar si atunci ne simtim bine impreuna. Ba poate ca ne simtim si mai bine impreuna, fiindca scapam putin de plictiseala pe care ti-o da cateodata un acord perfect. Sa-ti dau un exemplu plin de haz: eram in vacanta de vara, in Italia. Ne oprisem la Udine, in casa prietenului nostru Spirica Fabris. Am hotarat cu Damian ca eu sa dau singura o fuga de cateva zile la Nisa, ca s-o vad pe iubita mea matusa Lelya, pentru ca apoi, el sa ma astepte in gara la Milano, de unde urma sa luam trenul spre Elvetia, unde voiam sa ne vizitam alti prieteni dragi. Zis si facut. Calatoria mea pana la Nisa a fost plina de peripetii, apoi au urmat cateva zile de mare bucurie, in compania matusii mele si a unchiului Vasile, dupa care am pornit-o spre intalnirea cu Damian. Care, conform intelegerii, m-a asteptat la Milano. In trenul spre Elvetia, atat de fericiti eram ca ne regasiseram si-atat de plina ne era tolba cu povesti acumulate in cele cateva zile in care fuseseram despartiti, incat ne-am pus pe istorisit, si nici nu ne-am dat seama cand trenul s-a oprit la Chiasso, unde trebuia sa coboram. Am realizat unde suntem abia cand i-am vazut pe geam pe prietenii nostri, Titi si Ortansa, cum ne faceau semne disperate de pe peron. Eu, care aveam deja experienta la capitolul coborari din tren in viteza, am insfacat cate bagaje am putut, i-am dat un branci lui Damian, si-asa ne-am aruncat in gara, din vagonul care deja se pusese in miscare. Ce ti-e si cu comunicarea asta! (rade)

- Dar despre flirt, ce parere aveti? Unii spun ca improspateaza iubirea, cand aceasta incepe a lancezi.

- Nu pot sa neg ca si eu am avut parte de barbati care,desi eram maritata, ma priveau cu, sa spunem, dorinta in ochi. Dar pe mine, situatiile acestea ma ambetau si am cautat intotdeauna sa ma debarasez de respectivii barbati, cat mai curand cu putinta. Dar sa-ti povestesc un episod tare nostim, cu un curtezan al meu "de marca": eram plecati cu masina in vacanta. Ajunsi in Paris, inainte de a merge la Nina Diaconescu, fosta mea colega de teatru, care fugise din tara in timpul unui turneu la Venetia, am zis sa trecem si pe Rue St. Martin, pe la Fredy Cassian, un prieten bun al parintilor mei. Am parcat si Damian mi-a spus sa stau sa pazesc masina plina de boarfe, cat el avea sa se duca sa gaseasca apartamentul si sa vada daca Fredy era acasa. Ascultatoare, am ramas caine de paza pe trotuar. Eram imbracata intr-o rochie de vara galbena, care chiar imi sedea foarte bine. Intimidata, cascam gura in dreapta si-n stanga cand, la un moment dat, am simtit ca ma trage cineva de rochie si apoi ma apuca de mana. Cand m-am intors, sa-mi vina rau: langa mine era un negru, cel mai urat negru din lume, care-mi ranjea cu toata gura. Isi gasise partenera ideala! El mic, urat si imputit, eu inalta, blonda si superba! Noroc ca imediat a aparut Damian, care, in prima secunda, a ramas si el trasnit, holbandu-se la negrul care ma tinea de mana. Mic, urat, dar destept, negrul "meu": ca sa n-o pateasca, l-a intrebat pe Damian de o adresa pe care, pasamite, o cauta, dar n-o gasea. Barbata-miu, cu franceza lui rebela, l-a lamurit ca si noi suntem pe-acolo pentru prima data si-asa am scapat de "splendidul" meu curtezan. (rade)

Viata nu e un tricotaj...

- Revenind la timpul in care traim, credeti ca mai pot exista povesti de dragoste ca a dvs.? Mai pot exista si azi "mari iubiri"?

- Pasiunea din iubire exista inca, elementul care a cam disparut e dorinta de trainicie. Parca oamenii obosesc si se plictisesc unii de altii mult prea usor. Si de-asta se multumesc cu episoade amoroase in serie. Eu nu propovaduiesc ideea de "primul intalnit, primul luat".

In plina splendoare

�

Cum spuneam, a nimeri bine in casnicie e o chestiune de noroc. Dar cand consideri ca ai gasit omul potrivit, cred ca trebuie sa pretuiesti si sa respecti relatia in care esti, sa nu tradezi iubirea care a crescut, sa fii mereu atent la ea, sa n-o iei asa, ca si cand ti s-ar cuveni. Vorba lui Camil Petrescu: viata nu e ca un tricotaj - dac-ai gresit, nu poti sa desiri totul si s-o iei de la capat.

- Care este rasplata marii iubiri care va leaga de sotul dvs.?

- Rasplata unei mari iubiri nu poate sa fie decat una singura: fericirea!

- De mana cu cel iubit, pana la sfarsitul vietii: un tablou care imblanzeste batranetea, te face sa o accepti mai usor?

- Scumpa mea, important e sa imbatranesti alaturi de cine trebuie, adica alaturi de omul potrivit. Batranetea vine la tine chiar daca nu ai chef s-o primesti. E un musafir inevitabil, care-ti deschide usa cu obraznicie. In primul moment, vazand-o asa prapadita, cum iti intra in casa, parca nici nu-ti vine sa crezi ca va fi mai tare ca tine. Ea insa se instaleaza confortabil si chiar se intremeaza. Dar daca esti cu omul tau langa tine, parca batranetea prinde puteri mai greu. La mine, uite ca nesuferita se rasfata, o simt ca-i place in preajma mea, si de-asta cred ca ma si ia cu binisorul. Imi face tot felul de concesii si-mi ingaduie uneori sa arat inca superb si sa ma simt bine. Iar eu, de ce nu as profita de situatia asta? O trag pe sfoara cat pot. Uneori, cand adorm seara la televizor, o simt cum ma mangaie. Imediat insa o carpesc peste ochi, ca sa nu-si ia nasul la purtare. Dar somnul nu-mi da pace si-atunci ma duc sa ma culc.

Foto: Agerpres

�

O las pe ea la televizor. Nu-i place insa sa se uite la filme, asa ca, din plictiseala, se ia de barbata-miu, care mai atipeste si el, din cand in cand, tot la televizor... Ceea ce conteaza e insa ca eu si Damian suntem impreuna, fie seara, fie dimineata, fie pranz. Si ca, privind in urma, la viata noastra comuna, nu avem regrete, nici eu, nici el. Nici un regret. Cu ani in urma, cand Damian era plecat odata in Canada, intr-un turneu cu "Draga mincinosule", am inteles ca eu traiam - si la fel e si azi - si pentru mine, si pentru el. Intruna calculam ce ora era la el si, la 3 noaptea, cand stiam ca ii incepea spectacolul, ma cuprindea o emotie teribila, asa cum aveam si inaintea spectacolelor mele. De fapt, la premierele lui, intotdeauna m-am consumat enorm si, in general, asistand la spectacolele lui, am mai mult trac decat aveam la spectacolele mele. Eu am trait si traiesc si pentru Damian. Particip la absolut toate miscarile lui, la tot ce e bine si ce e mai putin bine din ceea ce face el. Le trec prin mine cu aceeasi intensitate sau, poate, chiar mai puternic decat le traieste el. De ce? Pentru ca il iubesc.

Scriere timida

Cu puteri tremurande, ce apar dintr-o femeie puternica pana nu demult, scriu cateva randuri. Promisesem ca uit de acest blog. Dar, nu pot. Este prietenul meu de ani de zile.

Am clacat... miercuri, din senin am facut un atac de panica, si am cazut. Mintea  a pierdut razboiul in fata timpului. Prea multe de facut, intr-un timp prea scurt.  Organismul meu a spus: STOP JOC.  O prietena draga, m-a cautat si mi-a spus sa am grija, sa nu alunec foarte departe. Un prieten mi-a telefonat sa-mi spuna sa am grija cum gandesc, ca nu exista boala, ci bolnavi. M-am refacut oarecum. Joi, la scoala, alte sarcini primite. Organismul s-a declarat invins. Vineri nu s-a mai ridicat din pat. Dureri de  cap, vertij, voma pana la epuizare, din ora in ora, pana sambata la pranz.

Omul drag, de departe, al carui semn de viata il astept adesea ca un talisman, a simtit - probabil -, ca e ceva in neregula cu mine (eu trebuind sa fiu la ore in acea perioada a zilei) si m-a sunat. Am fost impacata si multumita. Nu m-am simtit singura. Iti multumesc, om  minunat! [adevarul este ca ma panichez cand nu primesc semne de viata de la omanei; ma doare enorm cand sunt parasita de oameni fara niciun cuvant; urasc promisunile desarte si apoi renuntarea definitiva la relatie - e  asa, fara suflet, prostesc; fara sens -; mi-e ciuda ca ma trezesc uneori prinsa in trecut si nu ma pot desprinde, si ma seaca de energie; nu-mi place singuratatea, desi uneori am nevoie de ea, sunt sigura].

Ieri, tarziu in seara si in durerea ce ma sfasia (cap, ficat, stomac - toate se revoltasera in mine) panica si-a facut aparitia din nou. Am inceput sa plang: "Mi-e frica! Simt ca nu am timp. Simt ca nu mai pot. Mi s-a facut scarba de unele lucruri pe care le am de rezolvat." 

Cu toate astea, stiu ca trebuie sa beau ceai cu multa lamaie si sa finalizez tot ce am inceput. :) 

Multumesc enorm de mult celor ce mi-au fost alaturi in aceste momente urate, epuizante, ce m-au clatinat destul de bine.

La revedere, draga mea tristete! Bine ati venit dragele mele: iubire, frumusete, implinire!