a fost - nu, nu odata ca niciodata - ci, un weekend cu teatru Masca in aer liber (am fost prezenta bineinteles; as manca teatru pe paine daca s-ar putea), cu prieteni si plimbari prin parcuri bucurestene (refacute de primarii de sectoare).
azi, dupa o dimineata la scoala si discutii despre salariile mizere si mii de intrebari daca mai predam sau nu, daca plecam din tara sau nu, incotro s-o apucam si ce sa mai facem pentru un ban cinstit - e umilitor dupa atata scoala sa ai un astfel de salariu (totusi formezi oameni) - am primit pe mail, de la redactora ziarului "Lumina Copiilor" o continuare a povestii "Furtuna si ingerii". Am zambit, m-am bucurat ca povestile ajung la copii, si, mai exista copii care scriu. Felicitari Laurentiu!
Numele meu este Laurentiu si am 11 ani. Locuiesc in orasul Sacele din judetul Brasov. Va trimit continuarea povestii din ziarul Lumina, numarul din 22 august 2010.
Îngerii au pornit spre Dumnezeu să-I ceară sfat. Întâi au trecut pe lângă nişte stele lucitoare, care le dădură câte o lopată fiecăruia. Apoi s-au intâlnit cu luna, care aflând necazul oamenilor din cauza furtunii le-a zis:
-N-am nimic mai bun pentru voi decât un sfat: săpaţi cu lopeţile de la surorile mele în norul multicolor şi aruncaţi puful norului peste tot prin lume, şi totul o să fie bine.
Îngeraşii au mers mai departe până au ajuns la grădina Raiului. Acolo totul era colorat. Au intrat într-o curte mare şi parfumată de mirosul fructelor şi al florilor. Au pătruns apoi într-un palat imens de alabastru cu uşi de argint şi acoperişul de aur. Îngerii s-au sfătuit cu Dumnezeu, propunându-I şi ideea lunii, cu care El a fost de acord. Îngerii şi-au chemat nişte ajutoare care au despărţit norul în mai mulţi norişori, pe care i-au împrăştiat prin toată lumea. După aceea, fiecare a luat câte o lopată în mână şi a început să sape în nor, aruncând puful norului colorat prin toată lumea. Puful, fiind uşor, a plutit prin aer până ce s-a aşezat pe toate lucrurile lumii, redându-le culoarea pe care o avuseseră mai înainte. Ba chiar mai mult, le dădu o culoare mai vie, şi toate străluceau de parcă ar fi fost noi.
În dimineaţa următoare, toată lumea era afară jucându-se, alergând şi dansând prin puful colorat. Toţi copiii din cartier construiră un om ca de zăpadă din puful multicolor. Rareş însă nu ieşi afară. De ce? Pentru că el Îl rugase pe Dumnezeu şi pe îngerii Săi să readucă culorile lumii. Iar pentru orice rugăminte împlinită trebuie adusă şi o mulţumire. Aşa că Rareş nu ieşi afară pentru că voia să le mulţumească îngerilor şi lui Dumnezeu pentru împlinirea rugăminţii lui.
duminica 22 august si duminica 29 august, in ziarul "Lumina Copiilor", distribuit in biserici, apare o poveste scrisa de mine.aceasta poveste a fost scrisa special pentru un Rares, si a fost apreciata. sper sa va placa...
Furtuna si ingerii
Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase, hidoase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii pus pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de această furtună stârnită.
Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă cu genunchii îndoiţi, postat într-un colţ al cabinei de protecţie, cu lacrimile jucându-i în ochi.
-Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi. Toţi parcă au fost înghiţiţi de pământ. Nici urmă de fiinţă în jurŞ nu tu păsări, insecte, oameni nici gând, nici pomeneală.
Cât aţi spune "hai la joc", picăturile hapsâne, nesătule, au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie - cu aromă de zmeură - din acadeua băieţelului a dispărut.
-Rareş, Rareş, dragul meu, te rog răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum, rudă cu băieţelul speriat.
Un fulger strălucitor lumină strada. Femeia îşi acoperi faţa, dar zări umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreptă într-acolo.
-Rareş, dragul meu, te-am găsit. ce spaămă am tras!
-Mamiii, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-o dată s-a pornit furtuna.
-Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în maxim zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.
-Aşa facem. Priveşte mama, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite.. nici rochia ta nu mai are culoare... nici acadeaua... nici pantofii... Mi se face frică. E înspăimântător!
-Ai deptate fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, acum însă, să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.
Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.
-Dezbracă-te Rareş, spuse mama grijulie şi l-a înfăşurat rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos - dar şi acesta lipsit de culoare.
-Trebuie să ne gândim la o soluţie de a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.
-Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă aspirină.
Aburii ceaiului fierbinte, cu miros îmbătător de tei, l-aumoleşit pe Rareş. Era să adoarmă la masă, dacă mama lui nu era atentă.
-Puiul meu, hai să mergem la culcare. Nu uita să îţi spui rugăciunea, da?
-Bineînţeles, mamă dragă!
Ajuns în cameră, Rareş a îngenuncheat lângă pat şi se rugă: “Îngeraşul meu păzitor, îţi mulţumesc pentru că am revenit acasă în bună stare. Când îl vezi pe Doamne Doamne, roagă-L să salveze culorile din ghearele monstrului care le-a furat. Mulţumesc din nou. Amin!”
Şi-a dat papuceii jos, i-a aşezat ordonat lângă pat, a tras plapuma peste el şi a adormit cât aţi spune “peşte”.
Îngerii bucuriei, armoniei si pazitori ai copiilor au făcut şedinţă.
-Cum salvăm această situaţie?
-Este o soluţie, nu se poate altfel!
-Bineînţeles, fără discuţie!
Au stabilit că este necesar să meargă la Dumnezeu şi să Îi ceară sfatul.
Îngerii au fost primiţi imediat, au prezentat situaţia neplăcută şi au cerut îndrumări pentru rezolvarea problemei.
-Un copil ne-a rugat în rugăciunea de seară să aducem culorile înapoi. Pământul este trist fără culoare, a declarat unul din îngerii păzitori ai copiilor.
-Doar un suflet curat de copil putea observa că viaţa este frumoasă tocmai datorită culorilor diverse, spuse îngerul armoniei.
-Mergeţi şi aveţi grijă de băieţel, să doarmă liniştit. A fost supus unui adevărat şoc în faţa răbufnirii naturii. Am să mă ocup personal de recuperarea culorilor, a zis Dumnezeu.
Îngerii s-au supus.
Dumnezeu a atins cu bagheta magică norii, care, ascultători au eliberat culorile.
„Primăvara părea că-şi reintră în drepturi. Natura în jur înverzea – copacii, tufărişul şi ierburile, totul strălucea şi se legăna uşor, în adierea moale a zefirului; peste tot răsuna în triluri dulci glasul săltăreţ al ciocârliei; ciorile se plimbau ţanţoşe, profilându-se cu penetul lor negru pe verdele crud al grânelor de primăvară, încă destul de joase, şi se pierdeau în marea de secară ce începea de-acum să albească; doar când şi când li se zăreau capetele, iţindu-se din lanul ce juca în valuri vineţii.”
Rareş s- a ridicat brusc din pat şi s-a îndreptat spre fereastră. Era întuneric. Nu vedea nimic.
-Off, cred că am visat. Eram în mijlocul naturii... am văzut mule culori.
Îngerii se uitau unul la altul neputincioşi. Îngerul său păzitor, care stă mere pe umărul drept, l-a mângâiat încet şi l-a ajutat să se aşeze sub plapumă şi să adoarmă.
Noaptea a trecut cu emoţii pentru toată lumea, inclusiv pentru îngeri.
Cocoşii au început să cânte, vestind sosirea dimineţii. Ziua îşi intră în drepturi pas cu pas.
Îngerii bucuriei privesc pe fereastră şi observă culorile la locul lor.
-Culorile au revenit! Ce se va bucura micuţul nostru. L-aş trezi!
-Nu, să-l lăsăm să se odihnească. A avut un somn agitat, au adăugat îngerii armoniei.
Peste câteva minute, micuţul s-a trezit şi a privit dincolo de geamul încăperii. Nu pot descrie lumina din ochii săi, zâmbetul cald şi vesel, vocea suavă care a împărtăşit mamei sale bucuria reîntoarcerii culorilor în lume.
-Mama, mama, bună dimineaţa! Îngerul meu păzitor mi-a ascultat ruga şi culorile sunt la locul lor: albastrul pe cer, verdele în firele de iarbă, galbenul în lămâie... etc. Sunt fericit!
-Vezi Rareş, îngerii există şi te aud! Să nu uiţi să le mulţumeşti diseară!
-O voi face chiar acum!
Ingerii bucuriei, ai armoniei şi îngerii păzitori ai copiilor, şi-au unit mâinile, şi au zburat uşor. Câţiva fulgi au plutit prin cameră, aşezându-se într-un final pe patul lui Rareş.
-Oau... vă mulţumesc din tot sufleţelul meu că mi-aţi păzit somnul şi mi-aţi înapoiat culorilor. Ador culorile curcubeului: ROGVAIV. Ha ha ha, adică: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet!
*
Dragi copii, în fiecare seară rugaţi-vă îngerului vostru păzitor, care stă aşezat pe umărul drept!
parca as fi personaj din scrierile lui caragiale... ma indentific acum cu expresia "si dai, si lupta"; "fii barbata, Zoe". am prostul obicei de a lasa totul pe ultima suta de metri. azi, era ultima zi de predat o scriere. am tot zis ca scriu joi miercuri si joi, si voi sta pana tarziu in noapte si in zi, si voi finaliza. ieri, dupa o zi cu emotii si bucurii, cu inregistrari de povesti, am venit croita sa scriu. ma pornesc! inventez personaje, actiuni, locuri... cand, la 22.30, pana de curent. in ultima vreme se intampla frecvent. sun la ENEL sa vad cat dureaza, habar nu aveau. ii intreb daca e vorba de economie ca pe vremea lui Ceausescu, macar sa imi fac provizii de lumanari. a durat doua ore, timp in care am scris la lumanare. la orele 0.30, revine curentul. scriu pana la 3 dimineata. nu mai pot. am continuat cand m-am trezit, fortata de dorinta de a finaliza. cand sa pun punctul final si sa trimit materialul pe mail, a picat internetul. nu am ce face! pornesc linistita spre studioul de inregistrare al povestilor. gandul ca nu am trimis lucrarea nu-mi da pace, gresesc si acolo. singurul avantaj este ca se poate corecta. ce ti-e si cu tehnica asta! alerg spre casa cu dorinta de a expedia materialul! internetul porneste exact in acel moment. uff... am reusit!
dupa finalizare, mi-am amintit ca un cititor al blogului meu, de foarte departe, din tara lui Mos Craciun, ma incuraja sa scriu un roman. imi spunea ca ma va consuma mult, ca voi slabi (ceea ce nu-mi permit), caci in fiecare personaj creat, voi pune putin din mine. l-am aprobat, dar nu am crezut. acum, dupa ce am dat viata unor personaje, cu personalitati complexe, cu defecte si calitati, ma simt ravasita. e ca atunci cand cauti un ac intr-un cos cu haine. m-am descompus in bucati, pentru a putea ansambla alte caractere. fiecare om din poveste are ceva din mine: bun sau rau. mi-am amintit intalnirea cu scriitorul american Kennedy Douglas - am si autograf - si sfaturile lui de a scrie. ( am sa urmaresc oameni, si am sa fac fise de personaje - multumesc Ajnanina si Mario). a fost o experienta interesanta. poate am sa o repet candva. acum, trec la urmatorul obiectiv....
desi am mult de lucru, nu pot sa nu va impartasesc din emotiile acestei dimineti. prin iarna, imi doream sa realizez un audiobook cu povesti. toti mi-au promis ca vom face, dar tipic pentru Romania a ramas ca in gara. m-am consolat. acum ceva vreme, scriam pe blog ca imi doresc sa public povestile in Braille. la fel, nebunie, oau, mac, tra la la, apoi, pauza. nimeni nu a mai zis nimic. de presa ce sa mai spun. daca ma spanzuram in fata Guvernului, da, poate scriau despre mine in ziare. asa, ca vreau sa fac ceva bun, frumos, util, n-are relevanta. in fine, am trimis mailuri peste mailuri, am vorbit cu un domn dragut care este administrator de retea la Asociatia Nevazatorilor din Romania - cunoscut la o petrecere a unei eleve de-a mea, cu deficienta. zilele trecute, cand imi luasem gandul de la o colaborare cu ei, mi s-a propus sa merg la ei, sa imi inregistrez povestile. cu emotie si curiozitate, am acceptat. vreau sa va spun ca sunt niste oameni minunati. gazde primitoare, mi-au spus istoria impresonanta a asociatiei, istoria ei incepand in timpul Reginei Elisabeta, in 1906. in zona Vatra Luminoasa, singura zona din Europa care poarta denumirea pornind de la Asociatia Nevazatorilor din perimetru, exista semne de circulatie specifice, un baston alb si un chip. am primit revista lor, "Litera noastra" a carui redactor sef este plin de viata, si care mi-a explicat ca poezia lui Bacovia, "Plumb" este o arta poetica, descifrand tainele tiparului de fapt. Literele erau din plumb, si asezate in forma lor de tipar, au aspectul unei flori. (uite cum mai invat cate ceva). am inregistrat doua povesti. mi-au dat si mie un CD cu ele. am fost "fascinata" de vocea mea atat de placuta, desi mi s-a mai spus in urma convorbirilor telefonice ca am o voce suava. mai merg si maine... si sper sa continui o colaborare cu ei. sunt trei actori care citesc pentru asociatie, printre care Delia Nartea... pe ceilalti nu i-am retinut din cauza emotiilor...
dimineata... cateva randuri la lucrare, dus si drum la scoala. printre picaturi, am continuat sa scriu, caci e important pentru mine, si e musai sa-l predau vineri. sper sa finalizez. soarta mi-a scos in cale un domn cu parul alb, preot, si am discutat. i-am povestit ca am cateva obiective mari de atins pana incepe scoala: lucrarea de vineri, finalizarea doctoratului, un examen foarte important pentru sufletul meu, publicarea altor povesti pentru copii. a inceput sa rada cu pofta si-mi spune: "Claudia, dar ai o viata tare agitata!" "asa este, raspund rusinata!" "am sa ma rog pentru tine, mult succes." "multumesc!" ajunsa acasa, in timp ce masina spala, eu scriam de zor, primesc un telefon de baiatul care se ocupa cu povestile braille la ANVR. ma intreaba daca am timp sa inregistrez povestile, ca ar fi mai bine sa fie vocea mea. nu stau pe ganduri, si raspund: "da, vin sa inregistrez povestile!" inca un obiectiv adaugat.... verificarea mailului dinaintea plecarii, imi aduce vestea ca Alexandra, o fata tanara trebuie sa aduca pe lume un bebe, curand. imi doream de mult sa il botez, nu se poate, dar sper sa ii botez verisorul/verisoara care se va naste peste trei luni. se strang hainute pentru prichindel. la intoarcerea de la intalnirea "importanta", am trecut sa cumpar hainute pentru el. acum, sa gasesc timp sa le trimit la destinatie. constat ca lucrurile se misca - "E PUR SI MUOVE" GALILEO GALILEI -... nu cu viteza pe care mi-o doresc (recunosc sunt vitezomana!), ci incet si sigur! in zilele pe care D-zeu mi le lasa linistite - probabil pentru a ma redresa energetic - am impresia ca traiesc fara rost, ca respir degeaba, mi-e greu sa imi dedic acel timp mie... de ce ma agit atat? daca nu am noroc in dragoste - si apropo, daca ma mai auziti vorbind despre iubire, casatorie, chestii romantice, sa aruncati cu oua - macar sa fac fapte bune, sa ma simt utila, sa nu fac umbra pamantului degeaba.
de azi, am inceput activitatea la scoala. desi m-am trezit devreme, am preferat sa scriu la lucrarea pe care trebuie sa o predau vineri, decat sa plec spre scoala. intr-un final m-am urnit si am si ajuns - adica nu m-am razgandit pe drum. doamna directoare m-a imbratisat si m-a felicitat ca am obtinut continuitate pe post. bunica unei eleve m-a sunat sa-mi spuna ca ii este dor de mine si de abia asteapta sa ma vada in toamna. (sincera sa fiu, eu nu astept, dar asta e viata). ma intreba daca sunt la fel de "scumpa". am zambit si am replicat: "imi spuneti dvs. cand ma veti revedea"(desi in gandul meu, mi-am zis: "sunt pe zi ce trece mai scumpa, mai valoroasa, precum vinurile"). o prietena si colega de facultate, m-a invitat un weekend la slobozia, ba chiar s-a oferit sa-mi faca si un test de analize. bun asa, nu strica sa fii cobai uneori. :) acum, ascult taxi "mi-e dor si doare"... si ma desprind de casa si pornesc spre parc... la lectura...
pornesc spre centrul orasului. e atat de pustiu... incredibil pentru Bucuresti! pustiu ca sufletul meu in aceste zile... o mare tristete m-a cuprins in mrejele ei.
ajung in magazin sa-i cumpar cadou mamei pentru Sf. Marie - caci ieri caldura m-a toropit -., si dau peste aceeasi liniste ce ma infioara. parca nici ganduri nu mai am. sau poate doar unul ratacit prin spatiul gol al mintii. oare va fi bine si pentru mine? imi voi gasi acea implinire spre care tind?
o vanzatoare imi admira sandalele. in cele din urma ma intreaba daca sunt comode, de unde le-am cumparat, cat m-au costat si concluzioneaza: "Imi plac!" "Multumesc!" si ii daruiesc un zambet...
