un obiectiv atins...

parca as fi personaj din scrierile lui caragiale... ma indentific acum cu expresia "si dai, si lupta"; "fii barbata, Zoe".
am prostul obicei de a lasa totul pe ultima suta de metri. azi, era ultima zi de predat o scriere. am tot zis ca scriu joi miercuri si joi, si voi sta pana tarziu in noapte si in zi, si voi finaliza.
ieri, dupa o zi cu emotii si bucurii, cu inregistrari de povesti, am venit croita sa scriu. ma pornesc! inventez personaje, actiuni, locuri... cand, la 22.30, pana de curent. in ultima vreme se intampla frecvent. sun la ENEL sa vad cat dureaza, habar nu aveau. ii intreb daca e vorba de economie ca pe vremea lui Ceausescu, macar sa imi fac provizii de lumanari. a durat doua ore, timp in care am scris la lumanare. la orele 0.30, revine curentul. scriu pana la 3 dimineata. nu mai pot. am continuat cand m-am trezit, fortata de dorinta de a finaliza.
cand sa pun punctul final si sa trimit materialul pe mail, a picat internetul. nu am ce face!
pornesc linistita spre studioul de inregistrare al povestilor. gandul ca nu am trimis lucrarea nu-mi da pace, gresesc si acolo. singurul avantaj este ca se poate corecta. ce ti-e si cu tehnica asta!
alerg spre casa cu dorinta de a expedia materialul! internetul porneste exact in acel moment. uff... am reusit!

dupa finalizare, mi-am amintit ca un cititor al blogului meu, de foarte departe, din tara lui Mos Craciun, ma incuraja sa scriu un roman. imi spunea ca ma va consuma mult, ca voi slabi (ceea ce nu-mi permit), caci in fiecare personaj creat, voi pune putin din mine.
l-am aprobat, dar nu am crezut. acum, dupa ce am dat viata unor personaje, cu personalitati complexe, cu defecte si calitati, ma simt ravasita. e ca atunci cand cauti un ac intr-un cos cu haine. m-am descompus in bucati, pentru a putea ansambla alte caractere. fiecare om din poveste are ceva din mine: bun sau rau.
mi-am amintit intalnirea cu scriitorul american Kennedy Douglas - am si autograf - si sfaturile lui de a scrie. ( am sa urmaresc oameni, si am sa fac fise de personaje - multumesc Ajnanina si Mario).
a fost o experienta interesanta. poate am sa o repet candva.
acum, trec la urmatorul obiectiv....

EXPERIENTA UNICA

desi am mult de lucru, nu pot sa nu va impartasesc din emotiile acestei dimineti.
prin iarna, imi doream sa realizez un audiobook cu povesti. toti mi-au promis ca vom face, dar tipic pentru Romania a ramas ca in gara. m-am consolat.
acum ceva vreme, scriam pe blog ca imi doresc sa public povestile in Braille. la fel, nebunie, oau, mac, tra la la, apoi, pauza. nimeni nu a mai zis nimic. de presa ce sa mai spun. daca ma spanzuram in fata Guvernului, da, poate scriau despre mine in ziare. asa, ca vreau sa fac ceva bun, frumos, util, n-are relevanta.
in fine, am trimis mailuri peste mailuri, am vorbit cu un domn dragut care este administrator de retea la Asociatia Nevazatorilor din Romania - cunoscut la o petrecere a unei eleve de-a mea, cu deficienta.
zilele trecute, cand imi luasem gandul de la o colaborare cu ei, mi s-a propus sa merg la ei, sa imi inregistrez povestile. cu emotie si curiozitate, am acceptat.
vreau sa va spun ca sunt niste oameni minunati. gazde primitoare, mi-au spus istoria impresonanta a asociatiei, istoria ei incepand in timpul Reginei Elisabeta, in 1906. in zona Vatra Luminoasa, singura zona din Europa care poarta denumirea pornind de la Asociatia Nevazatorilor din perimetru, exista semne de circulatie specifice, un baston alb si un chip.
am primit revista lor, "Litera noastra" a carui redactor sef este plin de viata, si care mi-a explicat ca poezia lui Bacovia, "Plumb" este o arta poetica, descifrand tainele tiparului de fapt. Literele erau din plumb, si asezate in forma lor de tipar, au aspectul unei flori. (uite cum mai invat cate ceva).
am inregistrat doua povesti. mi-au dat si mie un CD cu ele. am fost "fascinata" de vocea mea atat de placuta, desi mi s-a mai spus in urma convorbirilor telefonice ca am o voce suava.
mai merg si maine... si sper sa continui o colaborare cu ei.
sunt trei actori care citesc pentru asociatie, printre care Delia Nartea... pe ceilalti nu i-am retinut din cauza emotiilor...

viata agitata mai am!

dimineata... cateva randuri la lucrare, dus si drum la scoala. printre picaturi, am continuat sa scriu, caci e important pentru mine, si e musai sa-l predau vineri. sper sa finalizez.
soarta mi-a scos in cale un domn cu parul alb, preot, si am discutat. i-am povestit ca am cateva obiective mari de atins pana incepe scoala: lucrarea de vineri, finalizarea doctoratului, un examen foarte important pentru sufletul meu, publicarea altor povesti pentru copii. a inceput sa rada cu pofta si-mi spune: "Claudia, dar ai o viata tare agitata!" "asa este, raspund rusinata!" "am sa ma rog pentru tine, mult succes." "multumesc!"
ajunsa acasa, in timp ce masina spala, eu scriam de zor, primesc un telefon de baiatul care se ocupa cu povestile braille la ANVR. ma intreaba daca am timp sa inregistrez povestile, ca ar fi mai bine sa fie vocea mea. nu stau pe ganduri, si raspund: "da, vin sa inregistrez povestile!" inca un obiectiv adaugat....
verificarea mailului dinaintea plecarii, imi aduce vestea ca Alexandra, o fata tanara trebuie sa aduca pe lume un bebe, curand. imi doream de mult sa il botez, nu se poate, dar sper sa ii botez verisorul/verisoara care se va naste peste trei luni. se strang hainute pentru prichindel. la intoarcerea de la intalnirea "importanta", am trecut sa cumpar hainute pentru el. acum, sa gasesc timp sa le trimit la destinatie.
constat ca lucrurile se misca - "E PUR SI MUOVE" GALILEO GALILEI -... nu cu viteza pe care mi-o doresc (recunosc sunt vitezomana!), ci incet si sigur! in zilele pe care D-zeu mi le lasa linistite - probabil pentru a ma redresa energetic - am impresia ca traiesc fara rost, ca respir degeaba, mi-e greu sa imi dedic acel timp mie...
de ce ma agit atat? daca nu am noroc in dragoste - si apropo, daca ma mai auziti vorbind despre iubire, casatorie, chestii romantice, sa aruncati cu oua - macar sa fac fapte bune, sa ma simt utila, sa nu fac umbra pamantului degeaba.

VIETI IMPLINITE VA DORESC!

dor de mine

de azi, am inceput activitatea la scoala. desi m-am trezit devreme, am preferat sa scriu la lucrarea pe care trebuie sa o predau vineri, decat sa plec spre scoala. intr-un final m-am urnit si am si ajuns - adica nu m-am razgandit pe drum.
doamna directoare m-a imbratisat si m-a felicitat ca am obtinut continuitate pe post.
bunica unei eleve m-a sunat sa-mi spuna ca ii este dor de mine si de abia asteapta sa ma vada in toamna. (sincera sa fiu, eu nu astept, dar asta e viata). ma intreba daca sunt la fel de "scumpa". am zambit si am replicat: "imi spuneti dvs. cand ma veti revedea"(desi in gandul meu, mi-am zis: "sunt pe zi ce trece mai scumpa, mai valoroasa, precum vinurile").
o prietena si colega de facultate, m-a invitat un weekend la slobozia, ba chiar s-a oferit sa-mi faca si un test de analize. bun asa, nu strica sa fii cobai uneori. :)
acum, ascult taxi "mi-e dor si doare"... si ma desprind de casa si pornesc spre parc... la lectura...

zambete si tristete

pornesc spre centrul orasului. e atat de pustiu... incredibil pentru Bucuresti! pustiu ca sufletul meu in aceste zile... o mare tristete m-a cuprins in mrejele ei.

ajung in magazin sa-i cumpar cadou mamei pentru Sf. Marie - caci ieri caldura m-a toropit -., si dau peste aceeasi liniste ce ma infioara. parca nici ganduri nu mai am. sau poate doar unul ratacit prin spatiul gol al mintii. oare va fi bine si pentru mine? imi voi gasi acea implinire spre care tind?

o vanzatoare imi admira sandalele. in cele din urma ma intreaba daca sunt comode, de unde le-am cumparat, cat m-au costat si concluzioneaza: "Imi plac!"
"Multumesc!" si ii daruiesc un zambet...

joc de cuvinte

cândva, într-o primăvară extrem de friguroasă, mi-am cumpărat o haină frumoasă, cu glugă. am purtat-o de două, maxim trei ori şi apoi vremea s-a încălzit.
cândva, mă rugam aprig să fiu iubită, voiam o dragoste adevărată - la care încă mai sper, iar noaptea haină mi-a furat ruga şi a dus-o spre nicăieri, căci nici până azi nu s-a îndeplinit.
cândva, am înţeles că viaţa e haină dacă nu ştii să o gâdili şi să o trăieşti pas cu pas, clipă cu clipă.
acum, când e caniculă, dau jos haină după haină, şi mă rog ca noaptea haină să-mi aducă dragostea adevărată, pe care am cerut-o asiduu.

am revenit

si-a fost frumos.... trenul m-a adus acasa. si cat as fi vrut sa mai raman sau sa ma duc spre altundeva! :)
mi-a placut... am zambit... am fost imbratisata de soarta... am fost rasfatata (atat cat sa nu mi se urce la cap).
mi-am scris dorintele in nisipul rece din noaptea fara luna, dar cu multe stele... si pescarusi... si valuri linistite, si ritm de salsa.

cu forte proaspete, cu gandul departe (inca)... ma adaptez vietii nebune de oras (pe care toata lumea il huiduie si il plange pentru starea de degradare umana).