Era odata un soricel cu sange albastru. Provenea dintr-o familie bogata. Numele lui era Kras. Avea blanita cenusie, curata, cu par aspru, ingrijit. De la departare parea a fi un frac. Ochii de un albastru inchis, stralucitor, te fascinau de la prima privire. Urechile erau roz, si emanau elegant prin pozitia lor. Gherutele erau scurte, aranjate si codita era pieptanata si prezenta un papion la baza ei.
Nu avea frati sau surori. Se plictisea singur. Niciun soarece nu il lua in seama, caci el nu era obisnuit sa se aventureze, sa manance din camara oamenilor, sa isi riste viata furand mancare din rafturile magazinelor.
Soricelul Kras, voia sa traiasca din plin viata. Voia sa imparta hrana de calitate cu cei din rasa lui.
Porneste in aventura vietii sale. Isi paraseste galaria si dupa un drum de cateva zile, fara mancare si apa bauta de prin baltile formate in urma ploii, a ajuns intr-un magazin alimentar. Se ascunde in magazie, printre navetele cu paine. Intalneste alti soareci, care il privesc cu invidie.
-Sunt lihnit de foame. Va rog invatati-ma cum sa fur.
Soarecii rad si rad. Unuia dintre ei i s-a facut mila de el, si ii aduse o bucata de paine.
-Sa iti mearga bine. Multumesc foarte frumos!
Fosnet. Patronul magazinului intra in magazie. Soarecii stiind demersul, au fugit in directii diferite si s-au ascuns in gaurile lor. Kras, habar nu avea pe cine sa urmeze, asa ca, a ramas in mijlocul magaziei.
-Ahhaaa. Te-am prins! Mormai patronul incet, pentru a nu atrage atentia angajatilor.
Nu termina bine de spus aceste cuvinte ca il si prinse de codita ingrijita si se mira cand a observat papionul de la baza ei. Dupa ce se uita cu atentie la el, ridicand uimit o spranceana, patronul isi zise: “Am sa te pun intr-o cusca. Ai ceva special. Nu stiu exact ce, dar nu esti asemenea soarecilor vazuti pana acum.”
Inchis intr-o cusca, trist si abatut, Kras si-a dat seama ca nu trebuia sa plece de acasa. O data pe zi, patronul ii dadea o bucata de paine uscata si un bol cu apa. Slabea cu fiecare zi ce trecea. Avea sarcina de a ascuti cutitele malaxoarelor. Labutele devenisera aspre.
Intr-un colt al magaziei statea un tantar. Intr-o seara, a decis sa ii vorbeasca soricelului Kras.
-Asa nu se poate! Trebuie sa iei atitudine, sa faci ceva, sa reactionezi. Ai sa inchei contractul cu viata in curand grai tantarul.
Patronul a hotarat sa-l omoare pe Kras. L-a folosit suficient, urma sa ii vina inspectie, asa ca, nu-l mai putea ascunde. Tantarul a auzit discutia si s-a intristat. A decis sa-l pazeasca atent pe soricel, iar intre timp sa elaboreze un plan de actiune.
Intr-o dimineata devreme, patronul a intrat tiptil in magazie. Ochii ii sticleau in intunericul incaperii, ca doi licurici. In mana dreapta tinea strans o punga alba, usor transparenta. Tantarul, simtind miros de carne, s-a trezit. Si-a dat seama de pericol. Acea punga continea otrava ce ii va aduce moartea (sfarsitul) bietului soricel. Ce poate face un tantar, mis si subtirel in aceasta situatie? A gasit solutia. Nu sta mult pe ganduri si porneste in viteza spre barbatul bine facut, inalt, gras si rumen in obraji. S-a oprit direct pe nasul lui. L-a intepat de nenumarate ori pe nas, obraji, Barbie si urechi, pana cand, barbatul a scapat punga din mana. Vaicareleli patronului au trezit soricelul care nu stia si nu intelegea ce se intampla. Zgomotele au alertat “armata” de insecte – tantari, gandaci, furnici – care au iesit de pe unde se ascundeau si intelegand pericolul, au atacat lacatul custii in care se afla soricelul. Kras tremura ca varga, se albise la fata si isi strangea codita in dinti, cu putere. Dupa aproximativ zece minute de rontait asiduu, lacatul a fost rupt, iar Kras era liber.
Kras a iesit din magazin si a alergat unde a vazut cu ochii. A traversat strazi, parcuri, sosele, campuri si intr-un final, istovit si slabit, a lesinat la poarta Gradinii Zoologice.
Portarul il gaseste si observa ca soricelul are ceva special: culoarea blanitei, codita cu papion, urechile de un roz deosebit, labutele. L-a luat si a mers cu el la zoologii gradinii.
-Am gasit un exemplar de rozatoare mai special, banuiesc eu. Ce parerea aveti? grai portarul.
Kras a fost analizat pe toate partile, i s-a facut resuscitare si a fost readus la viata. I s-au facut analize complete si s-a descoperit ca face parte dintr-o rasa aparte, de vita nobila, cu sange albastru.
A primit o atentie sporita, fiind spalat si deparazitat. I s-a dat o cusca frumoasa, de un albastru asemanator cu blanita lui, ce purta eticheta cu rasa din care facea parte.
Vizitatorii erau atrasi de Kras si le facea o placere deosebita sa-l atinga. Ii aduceau mancare, dar o lasau in dreptul custii pentru a fi administrata de ingrijitori.
Intr-o zi a fost vizitat chiar de patronul magazinului unde fusese sechestrat. Acesta, se inrosi la fata cand l-a vazut, dar si-a dat seama ca nu poate sa-i faca rau. Dimpotriva, a hotarat sa-l elibereze.
-Fugi soricelule, cauta-ti familia, rasa, intemeiaza-ti o familie frumoasa! Bucura-te de libertatea caracteristica speciei tale!
Kras, dupa o calatorie de cateva zile, a ajuns acasa. Parintii imbatranisera, dar il asteptau. Nu isi pierdusera speranta. Doar, stiti cum se spune: “Speranta dispare ultima”.
S-au imbratisat si au varsat lacrimi de bucurie.
La scurt timp, Kras a intalnit o soricica din aceeasi rasa, s-a casatorit si a facut pui frumosi.
Periodic, merge si duce hrana de calitate soarecilor mai putin norocosi din apropierea locuintei lui. Acum stia cum este sa traiesti flamand.
*
Invatati sa daruiti din putinul vostru. Nu se stie cum se invarte roata si ajungem in situatii mai putin placute.
