Zi de marţi

Simplitatea ta îmi aminteşte de Goga... da, da, poetul. Încurajările tale îmi dau puterea să nu renunţ. Ştiu că nu sunt perfectă... important este că îmi doresc să fac lucrurile bine. Accept critica, dar într-o anumită formă... ca şi cum la diverse produse, contează ambalajul.

Sunt sfâşiată de nedreptăţi şi temeri, emoţii şi gânduri... 

Încerc să-mi repet tot ce am învăţ la cursurile de dezvoltare personală, la cele despre inteligenţa emoţională. Când văd cum oamenii deştepţi - exemplu Mircea Diaconu - sunt jigniţi, eu nu mai am pretenţii de niciun fel. 

 Am învăţat azi, că viaţa îmi dă lecţiile cele mai importante... Îmi doresc să le memorez...

Se apropie vacanţa...

Rugăminte, idei, ajutor

Azi, mă sună un vechi prieten.

- Sunt deprimat... e o formă uşoară, dar simţeam nevoie să discut cu cineva.

Îl cunosc de vreo şapte ani.... este un bărbat deştept, sportiv, însă, de vreo doi nu-şi găseşte de lucru. Are 42 de ani împliniţi curând.

Nu am cum să-l ajut. Am căutat pentru el slujbe, a trimis CV-uri, însă nimic. A făcut politehnica (transporturi)  şi a lucrat ca broker. Nu mai vrea să facă asta.

Dacă aveţi idee de vreo instituţie, firmă care angajează şi oameni trecuţi de 40 ani, vă rog mult să mă anunţaţi. Mi-ar plăcea să-l ajut. Îmi spunea:

- Mi-e ruşine de mama. A investit mult în educaţia mea, văd că suferă când mă vede acasă sau că plec c bicicleta, deşi pentru mine asta este o evadare.

Gânduri bune tuturor celor ce îmi vor da un răspuns. MULŢUMIRI ŞI APRECIERI.

Linişte, armonie, aer curat

Am condus.... a fost frumos... am stat la aer, sub adierea blândă a unui vişin, ale cărei fructe au fost culese de sora mea. 

Să scrie poveşti în natură este minunat... uşor... de apreciat.

Mulţumesc pentru această zi divină...

Mi s-a reproşat că sunt egoistă... posibil... accept, recunosc (uneori).

Mi-e dor de fericirea în doi, pentru că altfel, sunt fericită în fiecare clipă...

Viaţa

Rugăminte: rog toţi "psihologii" neavizaţi să nu mai pună diagnostice sub numele de anonim la mine pe blog, la rubrica de comentarii.  Problemele sunt la ei clar... :)

Controlaţi-vă. 

Un caz şocant... faptul că am ajuns inumani.... lucru ce deranjează când îl exprim... dar asta e. 

E linişte în jurul meu

Sunt singură... atât de singură încât am pornit televizorul pe un canal muzical şi l-am dat la maxim. Ştiu şi vreau să cred că am înţeles, că în momente de linişte aurzitoare, este timpul să mă ocup de sufletul meu. Citesc cărţi pentru copii... poezii şi poveşti. Mă ajută să evadez din lumea rea, nedreaptă pe care o trăiesc şi încerc zadarnic să o corectez (sau să o îndrept, mai bine spus). 

Nu ştim să iertăm... vărul meu îmi spunea că un coleg de-al lui a fost concediat pentru că i se jucase o farsă. Bun. Şi de ce nimeni nu a luat măsuri? De ce nimeni nu a avut curajul să spună adevărul? Ca să încheie cu o răutate, deşi suntem rude, îmi spune: "sper ca în această vară să termini cu atâta şcoală". "Nu, voi continua... până când Dumnezeu îmi va spune STOP, e prea mult pentru tine. Vreau să fiu o a doua Ana Aslan a României... ca personalitate..."

De ce e atât de uşor să invidiezi pe unul care poate (şi reuşeşte să facă ceva), în loc să munceşti şi tu să faci ceva util pentru sufletul tău, dar şi pentru societate, oameni dragi?

Cu fiecare răutate pe care o primesc, cu atât îmi doresc mai mult să devin mai bună în domeniul meu, în meseria mea, să formez oameni frumoşi, puternici, încrezători în ei şi în intligenţa lor. 

Conştientizez că uneori e mai bine ca unele relaţii, lecturi, joburi... să se oprească chiar din start. Viaţa ta ar lua un traseu ciudat... nefast...

Am nevoie de îngerii creativităţii.... 

Am nevoie de poveşti frumoase...

Am nevoie de îmbrăţişarea ta cu miros de citrice... deoarece am aflat că dragostea nu trece prin stomac, ci este influenţată de parfumul ce-l porţi... 

Am nevoie de zâmbetele copiilor ce-mi citesc poveştile....

Gânduri şi întrebări

Tramvai. Drum spre casă.

- Bună ziua, doamna.

Clar cîteva capete se întorc să observe doamna. Hahahah... Neinteresantă... Prea slăbănoagă.... (un prieten, mai în glumă mai în serios mi-a spus recent: "să îmi arăţi buletinul. Mă simt pedofil uneori... ").

- Mergi spre casă?

- Mă duc la tata. Părinţii mei sunt despărţiţi.

- Şi ai mei... să nu fii complexat de acest aspect. E bine că păstrez legătura cu dânsul.

- Da... mai mult pentru fratele meu.

Ieri, o colegă mă strigă Camelia. Culmea, mama dorea să mă boteze astfel. S-a răzgândit pe ultima sută de metri.

Ce mi se pare ciudat este faptul că nu o singură dată am fost apelată Camelia. Oare mi se poriveşte mai mult decât Claudia?

Tatăl meu a ales o fiică vitregă cu numele Camelia. Poate lui îi era scris în harta destinului să aibă o fiică numită Camelia.

Poveşti, doruri, poveşti, şcoală

Poveştile m-au ţinut trează până în zori. M-am dus la culcare pe la 2 şi ceva dimineaţa. Când a sunat ceasul, simţeam că totul se învârte cu mine, că visele mă caută şi au nevoie de mine.

La cafea, pe repede înainte îmi verific mailul. Elevii îmi citesc poveştile şi îmi dau like-uri pe facebook.

Întâlnire cu poveşti, despre poveşti. Am înţeles - cu toate că ştiam - că poveştile sunt foarte educative, iar biologia, ştiinţa vieţii, le dă farmec.

Ajung la şcoală. Cursurile se apropie de final. Mi-e greu să mă despart de aceşti copii. Din toţi anii în care am predat, cred că aceştia sunt al doilea tur de elevi după care "plâng". De ce? Au bun simţ.... sunt educaţi de către părinţi... eu doar îi susţin în a învăţa despre viaţă.

- Doamna, cred că aţi reuşit să ne cunoaşteţi mai bine decât profesorii care ne predau de doi ani, deja.

Am câteva eleve cărora le-am dăruit cărţi...  cărţi de specialitate (biologie, psihologie), care le pot menţine trează dorinţa vie de a-şi urma şi împlini visul. (chiar am avut azi o discuţie despre importanţa lecturii. Cine este de vină că elevii nu citesc? Eu: părinţii. Editorul: educatorul. Nu mă consider expertă, însă, copiii repetă ce văd acasă. Dacă ei nu ştiu ce înseamnă carte până ajung la grădiniţă... e grav. Dacă părinţii nu citesc acasă, ei d ece ar citi? Mama şi tata nu citesc... se uită la Tv.... :) Păi pot să stau eu şi-n cap, că tot nu citeşte copilul ăla).

Mă intersectez cu locuri în care dragostea mi-a zâmbit. Mi se face dor de un zâmbet... de o îmbrăţişare.... de şoapte în miez de vară.....