Dăruiţi

am primit un mail de la un prieten de incredere, ce avea titlul: "O poţi ajuta!"

mă întristez. oare pot? nu cred. sau nu 100%. de fapt nu pot singură. haideţi să facem ceva pentru această fetiţă de numai 4 anişori. vă rog din tot sufletul care mă mai bântuie faceţi ce puteţi şi cât vă lasă inima pentru această micuţă.

Detalii: evamaria.

Un vis...

Niciodată nu i-a plăcut luxul de proastă calitate. A admirat mereu simplitatea, eleganţa, rafinamentul franţuzesc. Era încântată că are nume ce sună şarmant în limba franceză.
Nu creda că va sosi ziua în care ea să participe la un bal, fie el şi de caritate. Asta s-a întâmplat datorită lui, bărbatul cu zâmbet fermecător, cu cei mai cluminoşi ochi din câţi văzuse ea până în acea zi. Ştia că nu o va remarca, căci nu mai credea de mult în poveşti de dragoste. Au muncit cot la cot pentru organizarea acestui bal. Ea era obişnuită să dăruiască din puţinul ei, dar mai ales să aline suferinţe. Fără să îşi dea seama, îl cucerise.
Au descoperit că au pasiuni comune: mişcare în aer liber, spectacole de teatru şi operă, lecturi cât mai diversificate, plăcerea de a se juca, afecţiune pentru oameni, dar mai ales pentru copii.
Seara cea mare a sosit!
El poartă un costum simplu, nu frac sau alte prostii care ar putea să o stingherească. Ea, a renunşat la ideea de negru, şi a îmbrăcat o rochiţă de culoarea bananei. Braţ la braţ au intrat în sală, călcând timizi sau mai degrabă emoţionaţi pe scările interminabile. El o strânge uşor de mână pentru a-i lua din emoţii. "Eşti atât de frumoasă, modestă şi simplă! Vei face furori în astă seară... şi - aplecându-se spre urechea în care străluceşte un cercel minuscul, finuţ - nu-ţi voi mai da drumul să pleci. Vei rămâne a mea pe veci!"
Tânăra zâmbi...
Oamenii din jur îi priveau cu admiraţie şi şopteau: "Sunt minunaţi împreună! Vor avea cei mai veseli şi superbi copii!"

Cloşca şi puii, arta şi meseria :)

aşa arăt în postura de cloşcă. o zi la film cu elevii cărora le sunt dirigintă.
ieri, stând la catedră şi lucrând la medii, o elevă dintr-o clasă a V-a, vine şi-mi spune că a făcut o poezie. o rog să mi-o noteze, nu de alta dar voiam să o împărtăşesc cu voi - da, mai sunt şi elevi talentaţi.

"Florile sunt frumoase,
Ele se potrivesc
Vreau să le unesc.

Cât de frumoase ar fi
Eu tot le-aş iubi,
Ce mult îmi doresc să le cresc." Mădălina (este şi foarte, foarte frumoasă şi cu muuuuuuuuult bun simţ).

Viaţa din jurul meu

dimineaţa opresc ceasul şi mai dorm o jumătate de oră. viaţa se scurge din mine. simt cum nimic nu o mai poate reţine. nicio lectură, nicio poveste pentru copii, niciun zâmbet.... asta e. să se ducă, nde o vrea, în ce trup i-o plăcea. nu mă opun. eu îmi fac datoria: mă hrănesc (am auzit că oamenii înaintea morţii mănâncă mult de frică), iau vitamine, dorm.

sora îmi trimite mesaj să mă îmbrac gros. mereu am fost fudulă şi toată lumea cunoaşte că nu sunt prietenă cu iarna, aşadar ţinutele mele sunt destul de tomnatice. azi s-a întâmplat la fel. dres verde, rochiţă verde cu mânecă scurtă, sacou, cizme şi go! ochii sfredelitori ai celor care aşteptau autobuzul m-au făcut să înţeleg că nu sunt conform graficului meteo.

în tramvai, trei eleve mă observă şi vin să-mi vorbească. perfect! ajunsa in scoala, o elevă vine să ma îmbrăţişeze. îmi sunt dragi, pe unii chiar îi iubesc (sunt deştepţi, sufletişti, harnici, talentaţi, frumoşi, veseli).... dar mă întreb adesea: "cum ar fi să primesc îmbrăţişări, pupici de la puiul meu?" oricum nici lor nu le pot oferi decât o dragoste filtrată.

simt că nu mai am vlagă... chiar dacă zâmbesc, sufletul parcă nu-mi mai aparţine. sunt un corp gol, slab (la propriu şi la figurat), care este purtat de vânt... de val... de curenţi.

prietenii mei bloggeri mă întreabă unde îmi este optimismul.

dragii mei, în momentele în care eram bine, optimistă, puternică, aveaţi impresia că exgerez. :)) nu vreau să mă prefac. nu pot să joc teatru, deşi am carismă şi voce.
am momente de bucurie, de fericire - de exemplu: poveşti ce se aud la radio; oameni care mai cred (încă) în mine; colegi care îmi iau apărarea şi-mi caută compania - şi cred şi ştiu de fapt că voi reuşi să-mi împlinesc anumite vise. că nu mai cred în iubire, în sufletul pereche, că voi întâlni un bărbat care să îşi dorească să construim o viaţă armonioasă împreună, asta e a mia parte din atitudinea mea vis a vis de optimism. ha ha ha. că nu mai cred în oameni, că sunt tristă când văd prietene care îşi găsesc fericirea şi mă uită... :))

să ştii …

… că minunile, de fapt nu încalcă legile naturii. C. S. Lewis a spus asta şi este o înţelegere enormă. Dacă considerăm miracolele normale, le vom aştepta. Iar dacă le aşteptăm, cu siguranţă vor apărea.

Cu dragoste, prietenul tău,

Neale Donald Walsch

astfel, ma adun intr-un colt al sufletului, astept cuminte minunea in care cred - din pacate din ce in ce mai putin. schitez minunea cu mintea. apoi iau cele mai frumoase creioane si ii dau culoare. lacrimile curg... mi-e teama. aceasta minune am desenat-o de ani de zile. continuu. si cum sa mai cred ca se va implini?

la ceas de seara, cand "Fabrica de dulciuri" se auzea povestita la radio Itsy Bitsy... o mamica tare draga mie imi trimite un sms... ca imi asculta povestea si ca se gandeste cu drag la mine. am zambit... am lacrimat... si am repetat in gand minunea pe care mi-o doresc in viata mea.

offf... minuni si miracole sa fie!

sweet and cute

o bună prietenă, colegă de liceu, mama a două fetiţe superbe, m-a sunat să mă roage să îi găsesc profesor de engleză pentru fetiţa cea mare de 5 ani.
mereu s-a "rugat" de mine să mă casatoresc, că vrea să îmi fie naşă. :)
am găsit o poză simpatică cu nişte copii de diferite naţii pe yahoo, si m-am gandit să scriu despre asta.

vreau să trăiesc o magie...
vreau să mă joc de-a mama şi de-a tata, dar de-adevăratelea. :))
vreau să-mi răsfăţ propriul copilul. (prin prisma meseriei, am "obosit" să iubesc copiii altora).
vreau să-mi schimb viaţa radical, să mă dedic familiei, să o construiesc cu drag, cu mult suflet, cu zâmbete şi multă dragoste.
VREAU O MINUNE ÎN VIAŢA MEA!

lauda si vaicareala

lauda si scarpinatul sunt gratis, spune un proverb. asa cum prostia si luxul se platesc. ha ha ha.

incep printr-o lauda. a aparut caietul de atelier de la "Incubatorul de Condeie", proiectul AdLittera (scrierea mea "puerila" este la pagina 6). Cititi caci sunt oameni talentati. Eu am aterizat acolo din greseala. :))
aici.


acum vaicareala.... deci, puteti sa va opriti din lectura. eu continuu sa scriu caci imi face bine.

duminica seara, in urma unei conversatii, se declaseaza un click ce-mi deschide usa ferecata a amintirilor. daca spuneam abracadabra nu se intampla. intreaga noapte a fost alba, si am vizionat filmul vietii mele, de cand am inceput scoala pana acum. Nu am facut eu selectia. Am reintalnit oameni (si am realizat ca au fost atatia care mi-au influentat destinul), activitati, expresii, fericire, dezamagire, peisaje, mangaieri, tristete, veselie nebuna, etc. M-a epuizat acea noapte.

Au urmat doua zile cumplite la scoala, cu obraznicii, corijente, situatii de rezolvat, etc.

Telefoanele suna si eu nu le mai pot face fata. Sau nu vreau, de fapt? Mi se intampla ceva foarte interesant: de doua seri, internetul mi se deconecteaza la orele 22 -23, ca si cum cineva imi spune "bine, nu ai tu grija de tine, am eu." Lecturez cateva pagini, si adorm. Ma trezesc mult mai odihnita dimineata!

In ultimele zile, au aparut oameni care ori imi fac sufletul harakiri (sper sa fie intr-adevar o purificare, caci doare teribil) ori ma incurajeaza sa imi vad "frumusetea".

momentan, ma las purtata de val, iau vitamine - mai mult pentru ca-mi iubesc neuronii decat corpul -, citesc, scriu, scriu mult, diverse si asa cum imi vin, asa cum le simt, zambesc [o colega imi spunea ieri: "esti fenomenala: ai facut cadere de calciu, criza biliara, de abia te tii pe picioare, dar zambesti pana la urechi"] si fac magie [tocmai am vorbit cu o prietena ce se plangea ca i s-a stricat calculatorul, si cat am discutat noi, i s-a aprins monitorul - ha ha ha].

O ZI MAGICA SI VOUA, DRAGII MEI CITITORI, PRIETENI SI SUSTINATORI!