Bucurii neasteptate

Asa aratau spaimele si temerile si nemultumirile si dezamagirile si tristetile si gandurile negre… un nor vijelios, care s-a risipit incet-incet, dar sigur.

Azi, viata mi-a oferit o frumoasa lectie de a trai. Bucuriile au rasarit vesele si pline si numeroase incat nu-mi venea a crede. Le priveam, le atingeam pe fiecare, crezand ca se vor sparge ca un balon de sapun.

Stiti ca ma plangeam ca am noua ore si ca sunt singura?! Nu, nu sunt singura. Ajunsa la scoala din Giulesti, cunosc o profesoara zambitoare, dedicata, doctoranda si ea. Zambesc! Este ca imaginea mea in oglinda. Este o mama asa cum imi doresc sa fiu candva! Imi spune – fara a-i demasca dorinta mea nebuna de a fi mama – ca timpul le rezolva pe toate, iar atunci cand renunti la disperare, visele in care crezi se indeplinesc. Ea a predat la scoala unde am eu acum restul de ore. Am discutat despre oamenii deosebiti pe care viata ni i-a scos in cale. Am zambit cand am aflat ca si ea, tot joia, are 9 ore.

Am avut doua ore la care am putut face biologie la nivel superior. Nu-mi venea acrede ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu ei, ca dupa atata chin si dezamagire vorbesc aceeasi limba cu elevii. Wooow… minune! Primesc o propunere din partea lor: “doamna, mergem si noi in parc sa adunam gunoaie?” “da, mergem!" N-am mai intalnit de mult elevi pasionati de carte. AZI, M-AM SIMTIT UTILA, FERICITA, MODEL.

Cei de a V-a sunt superbi! Fascinati de ceea ce vom invata, de caietele tip, de faptul ca vom desena. Sunt un amalgam de natii si de frumuseti originale. Elevi cu cei mai frumosi ochi din cati am vazut in viata mea – un albastru – cenusiu superb; eleva mulatru, zambet larg, inteligenta vie… culta si cu bun simt (asta se datoreaza faptului ca imi doresc copii mulatri? – ha ha ha; posibil sa fie un semn; e prima data in cariera mea).

Toate astea se intampla pe fondul unei stari sufletesti bune, unde imi doresc sa fiu calma sis a ma implic mai mult si sa fac lectii frumoase,interesante, atractive, altfel decat pana acum. Anul trecut nu am fost in forma maxima… insa acum am alt tonus si se pare ca transmit mai mult si primesc mai mult, mai bun.

Primesc bucuriile din toate partile, dar nu le mai exprim… sa nu mai deranjez oamenii morocanosi din jurul meu… sa ii las sa hiberneze in liniste…

Bucurii neasteptate tuturor!

Intalnirea cu Moartea

Soarele isi retragea la adapost ultimele raze. Vantul adia incet, dar era tepos, imi zgaria fata si gatul. Am ridicat gulerul pardesiului si am grabit pasul. Din spatele copacilor apre o pelerina neagra. In spatele ei, se observa o umbra in forma de semiluna.

Ah… e coasa! E Moartea. Inghet instantaneu.

Ea arboreaza un zambet hidos.

- Seara frumoasa, scumpo!

Stomacul imi sangereaza. Cad in genunchi, pumnul imi acopera rana. Sangele cald si lipicios, imi curge printre degetele inghetate si tremurande.

- De ce???? De ce eu? De ce acum? intreb epuizata, cu voce stinsa, cu lacrimi inghetate de teama.

- Cum de ce? Ai trait suficient… m-am saturat sa te privesc cum iti implinesti vise. Ai publicat carti, ai inregistrat povesti, ai energie si timp sa investi in tine, ai evoluat, zambesti mereu, elevii te iubesc, ai reusit sa profesezi in domeniul la care ai visat de mica.

- Da, dar daruiesc celor din jur. Nu pastrez nimic doar pentru mine. Chiar nu inteleg de ce sunt pizmuita, de ce atatia oameni s-au indepartat de mine. Nu m-am imbogatit din scris… De ce?

- Stresul oricum ti-a afectat stomacul. Nu mai ai mult de trait si tu stii asta. Ai slabit foarte mult, organismul tau nu mai e capabil sa asimileze substantele hranitoare. Ha ha ha. Mai bine ma urmezi de buna voie.

- Dar am promis ca-mi iau medicatia, ca ma odihnesc, si voi merge la o clinica din afara tarii la un control. Mai asteapta-ma doua trei saptamani.

- Inceteaza cu milogeala. Fii demna pana la final. Nimeni nu-ti va ridica statuie. Nimeni nu-si va aminti de tine.

- Posibil. Nici nu vreau. Acum intelegi de ce am scris carte? De ce am inregistrat povesti? Pentru a lasa ceva aici, pe pamant. Copiii ce se vor naste sa asculte povestile mele.

Dinspre scoala se aud pasi inceti, apoi tot mai siguri, fermi, sacadati.

- Ce ai patit?

- Nu stiu, am alunecat si m-am ranit.

- Sangerezi, grai mirat tanarul coleg.

Privesc speriata in jur. Moartea s-a indepartat, soptind. “Ai scapat! Te mai las putin sa vad ce vise iti mai implinesti! Multi te vor uri pentru reusitele tale. Invidia si rautatea lor oricum iti vor afecta campul energetic si vei muri curand. Ha ha ha! Curand esti a mea, tanara domnita!”

….

Ma trezesc obosita, slaita de puteri, transpirata. Oare oamenii chiar ma urasc? Frustrarile si complexele lor sunt atat de puternice? De ce isi consuma energia pe ganduri negative si nu construiesc ceva? Ma ofer sa-i ajut… Am facut-o mereu… Am dovezi… Da, recunosc, am asteptat in schimb un “multumesc pentru ajutor”, “multumesc ca mi-ai fost aproape la nevoie”… dar ei, lasi si egoisti si comozi au fugit fara a spune un cuvant.

Am sa mor… stiu asta… dar am sa mor impacata si fericita ca am fost de folos, ca am educat oameni, ca am scris, ca am cunoscut oameni talentati si minunati.

test de rezistenta

teste peste teste... uneori ma amuz, alteori ma supar... adesea zambesc si accept...
mi s-a facut orarul... era ok. miercuri aveam liber ca sa am puse orele de la cealalta scoala - trei la numar. domnul drector de acolo, a zis ca sa-mi lase ziua libera sa ma ocup de doctorat. ooo...ce dragut! multumesc! vin la cealalta scoala, mi se inmaneaza orarul. colegul de mate, amabil, a vrut sa am vineri putine ore, si a pus joi sase. si cu trei din partea cealalta, noua. woooow! nimeni , niciodata in cariera lui de profesor nu cred ca a avut atatea ore intr-o zi. va spun maine seara impresii. cred ca voi avea nevoie de pastile pentru voce, dar... asta e.

e "distractiv" ca oamenii imi vor binele - ha ha ha - ceea ce e de la excelent in sus!

in visele mele, am spus ca dupa finalizarea doctoratului imi doresc sa ajung intr-o facultate : fie de arte (la biodeteriorarea obiectelor de patrimoniu) sau biologie (catedra de micologie). verificandu-mi mailul, la prima ora a diminetii, am primit o oferta de a preda "celor mici" - studenti boboci - parte de biologie, astfel incat sa imi lucrez si eu probe pentru doctorat. adica nu voi fi platita pentru munca depusa. tipic mie! se vede pe mine ca traiesc cu aer.... dar am stomacul in pioneze, bietul de el. (nu faceti ca mine; menajati-va si nu va stresati).

pana una alta, eu - Zambetul - alerg in compania Iubirii, revenita de peste mari si tari... ma bucur de tot ce mi se ofera, si multumesc, si ma rog, si daruiesc, ca si cum azi ar fi ultima zi a vietii mele, aici, pe pamant, langa oameni dragi... si frumosi... si destepti... si sensibili... si cu suflet minunat...

poveste din titluri de carti

aceasta postare, chiar daca nu e reusita - caci am participat cu ea la un concurs si nu am castigat - o dedic cu bucurie, zambete, multumiri Dianei Alzner, o scriitoare talentata, un om care ma determina sa citesc si sa invat tot mai mult din carti. imbratisari si ganduri alese!

Într-o zi caniculară, „La răscruce de vânturi”, „Domnişoara Christina” scrie „Memoriile unei gheişe”. Cu tristeţe şi lacrimi de dor stând să se prăvălească pe obrajii osoşi, îşi aminteşte „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, precum şi scrisoarea de adio de la „Bel-Ami”, în care ultimul rând era:”P.S. I love you”. Tânăra a ajuns la concluzia că, „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa” este un lucru decent şi o lecţie pentru ceilalţi. A hotărât să se refugieze în „Castelul pălărierului”, să cerceteze cu interes „Secretul Vraciului” şi să afle puterea adevărată din „Ochii dragonului” ce se ascunde în „Pădurea spânzuraţilor”. O altă pasiune a domnişoarei noastre este să lectureze „Jurnalele vampirilor” şi să le dăruiască „Tinereţe fără bătrâneţe”. I se pare trist să fii „Singur pe lume”, trăindu-ţi „Viaţa pe un peron”. „Porecla” pe care şi-a ales-o tânăra fată este „Brida”. A mai aflat de curând un zvon, tocmai bun pentru prima pagină a ziarului: „Fantoma albă din Kyoto” nu este nimeni altcineva decât „Soţia călătorului în timp”, „Hoţul de trupuri”.

Eroina noastră a trăit „Un veac de singurătate”, în îndepărtatul „Middlesex”.

prima zi de scoala

A SUNAT CLOPOTELUL! Copiii s-au adunat cu mic cu mare la careu. Dascalii si-au luat elevii si i-au dus in clase.
a fost un inceput minunat!
dis de dimineata, am primit mailuri, telefoane, mesaje sa mi se ureze putere si sanatate si un an scolar cu bucurii. sper sa fie de bine... si sa am rezultate si zambete la final.
am fost asaltata de elevi inca de pe aleea din fata scolii:- "Dna, v-ati vopsit! Va sta bine!" si de parinti, care mi-au zambit si mi-au spus: "Sunteti atat de tanara!" [va spun un secret: am aceeasi varsta cu multi dintre ei... imi este si rusine caci ei au copii asa mari, iar eu... o biata profesoara, singura]
dupa o ora, elevii deja obosisera, voiau acasa, sa manance si sa se joace, clar!
"dna, ne veti duce la teatru?"
"da, dar cu o conditie: sa fiti cuminti! vreau sa ajungem si la Antipa. totul depinde de voi."
"dna, ne veti fi diriginta si la anul?"
ei vor mereu sa se asigure. sa se simta protejati si iubiti.
"da, va voi fi".
un repetent, mi-a spus ca lui nu-i place nimic la scoala, ca el are alergie. i-am zis ca se vindeca.
"vom descoperi impreuna ceva care sa iti placa".

flori, emotii, fise despre elevi - care ma vor ajuta sa le fac surprize de zilele lor de nastere, de Craciun si 1 iunie - tabele, catalog... responsabilitate, sedinta cu parintii... sper sa am forta sa le duc cu bine pana la final...

eu voi fi ministru al Educatiei

ha ha ha! sa nu citeasca dnul Funeriu... sa faca vreo depresie, acum de inceput de an scolar. il mai las putin in post!

ieri, o colega m-a rugat sa o ajut sa scrie discursul pentru deschiderea noului an scolar de la scoala unde preda. m-am amuzat, caci ea preda limba si literatura romana., dar cica as avea talent. Multumesc! mergand pe principiul "doua capete fac mai mult decat unul", am dat ghes invitatiei. tot scriind eu entuziasmata si tipic mie, optimista, ii spun: "parca as fi secretara dnului Funeriu!". si am inceput sa radem!

multumesc tuturor celor care mi-au trimis urari pentru noul an scolar. ma simt onorata si promit ca voi face tot ce-mi sta in puteri sa educ frumos si corect elevii care-mi sunt incredintati, sa le fiu alaturi, sa construim lucruri minunate impreuna (ma conformez declaratiei dnului Basescu: "invatamantul sa fie creativ si inovator"; si as continua: "si daca imi iese, ce-mi dai?" - ha ha ha). este un an cu emotii si cu nou. voi preda o materie noua!

dupa ce am finalizat discursul, ma tot gandeam cum ar fi si ce as face daca as fi ministru al MECTS. Educata sunt si educatie dau, cercetator am fost, tanara sunt (la limita, dar sunt) si sportiva am fost, sunt si ma mai fac. doctorat finalizez si eu. cred ca dansul are pe biochimie... pe aproape. ha haha. taman buna sa fiu acolo. lasand gluma la o parte, consider ca acolo trebuie sa fie un om care stie ce inseamna munca la catedra in scolile din Romania.

iata si partea mea de discurs... sa va amuzati:

Dragi elevi, parinti, bunici si stimati colegi,

Cu emotie ne adunam azi pentru un nou inceput. Chiar daca este 13 septembrie, speram din tot sufletul sa fie un an de bun augur, sa avem putere si vointa sa depasim obstacole, sa ne ridicam la nivelul cerintelor – elevii ale dascalilor, educatorii ale inspectoratelor si ministerelor – sa ne implinim vise si sa atingem teluri. Sa ne demonstram in fiecare zi ca suntem mai buni. Sa ne implicam cu hotarare si pasiune in diferite proiecte. Sa facem din scoala un hobby, o pasiune, ar fi ideal, dar nu vreau sa par visatoare. (? suna pueril si neprofesional).

Vreau sa urez “Bine ati venit!” bobocilor de clasa intai. Suntem mandri ca ati ales aceasta scoala si va dorim succes si rezultate minunate!

As dori ca anul acesta sa se diminueze conflictele intre elevi, sa scada, chiar sa dispara chiulul. Poate se va intampla miracolul ca fiecare elev sa contribuie cu ceva bun, inedit pentru infrumusetarea scolii.

surpriza minunata

"dup-atata frig si ceata, iar s-arata soarele" spune un cantec pe care-l ascultam cu placere cand eram mica (nu ca acum nu as asculta "omleta din oua de broasca testoasa" - ha ha ha - doar ca este vorba de zoologie in text, atat. e totul profesional - ha ha ha).
ei, dar sa revenim la oile noastre (am vazut la o pustoaica in autobuz o geanta cu oi multe, fiecare avand o alta mimica: una era veseala, alta visatoare, una trista, alta vorbareata etc. - m-a facut sa zambesc - asa gasesc eu motive de a-mi insenina zilele; simplu si pur; sau pur si simplu).
cam adormita dupa ce am dat apa la soricei azi noapte - nu stiu ce am azi de aduc in discutie atatea animale; aa... ba stiu: sunt diriginta la o clasa a VI-a, unde voi preda zoologia, asa ca, ma antrenez; imi fac o cafea, si verific posta electronica (vreau sa va marturisesc ca e sarcina de serviciu; la sedinta cu inspectorea ni s-a spus sa ne verificam zilnic mailul, caci ne vor fi trimise informatii in acest mod).

wooow! ce suuurpriza! deci nu-mi pot imagina ca mi se intampla mie. am fost considerata demna sa apar invitata pe blogul unui om special, care mi-a fost mentor la scriere. [devin putin trista, caci saptamana aceasta incepe un alt curs de scriere, la Fundatia Calea Victoriei, dar situatia financiara nu-mi permite sa-l onorez]. cred ca a fost primul profesor din viata mea pe care am avut curajul (sau tupeul?) sa-l infrunt, in fata caruia mi-am spus punctul de vedere.
pentru detalii, click aici.
duminica frumoasa si ganduri alese!
zambetele si bucuriile sa va fie parteneri in fiecare clipa!