strigatul

Degetele sale, de culoarea lutului cald
mi-au prins firele de păr.
Am vrut să ţip, însă strigătul s-a spart în mii de cioburi care s-au topit până ce au atins solul.
Din fărâmele strigătului – de uimire sau de durere -,
Au încolţit speranţe că voi fi o altă femeie.

Apa mării aburindă şi vijelioasă,
mi-a prins glezna ca într-un laţ pentru vânătoare.
Valul, albastru întunecat
s-a lovit de durerea sufletului meu,
şi s-a împraştiat în o mie şi una de nopţi.

azi cine sunt?

Aceeasi de ieri, dar un cu un strop in plus mai optimista. Cu toate acestea, mai dezamagita de oameni fata de ziua de ieri. Cand sunt sunata la ore nepotrivite, cu numar privat, sunt jignita – si ma intreb pentru ce, doar ca nu imi doresc sa discut cu un om fara bun simt? – ma gandesc la o mie si unu de lucruri, incep sa ma indepartez de oameni, sa stau mai mult cu mine. E oare gresit sa iti pui “antet” o adresa de mail si numarul de telefon atasat la mail? E ca si cartea de vizita. Daca doresti sa discuti – profesional sau amical – saluti, te recomanzi, nu incepi cu injurii, si indiferent de subiect, iti alegi o ora de conversatie rezonabila.
Am inceput sa fac lucruri pe care, candva – pana nu demult – nu le-as fi facut. Nu stiu daca regret, dar mi-au schimbat oarecum viata, cel putin pe cea sufleteasca. Am descoperit teama. Am inteles ce inseamna sa iti pierzi demnitatea si libertatea, chiar si pentru cateva minute. Cum te simti cand esti luat prizonier; ce inseamna sa fii bruscata fizic. E cumplit! Fiind “victima”, am indepartat oameni de care, instantaneu, prin necunoastere, mi s-a facut frica. Poate am gresit – si le cer iertare -, poate nu am inteles corect ce mi-au comunicat, dar, in aceste momente, mi-e frica de oameni pe care nu-i cunosc, nu mai am incredere si voi avea o perioada de salbaticie.
Sunt sigura ca imi va prinde bine o perioada cu mine si gandurile si visele mele pe care le aleg si le sortez cu grija care este prioritar altuia, si le urc in corabii, si le inalt la nori, care, in joaca, le trimit ingerilor din Imparitia Viselor si acolo sunt stampilate, si se indeplinesc.
Azi, stiu ca sunt o femeie care stie prea bine ce vrea, dar care se joaca prea mult, caci, a inceput sa traiasca tarziu, si vrea sa recupereze. Am inteles ca nu mai e timp, ca nu mai am parteneri seriosi – de joaca - si am decis sa devin MATURA. Mi-am trasat, cu creioane colorate, cararile vietii si, astept ziua de maine sa pornesc la drum!
Mi-am promis ca voi fi atenta la tot ce misca in jurul meu, la ce voi spune si la ce voi auzi, si sunt sigura ca-mi voi indeplini menirea.
Contract cu mine însămi:
Subsemnata Claudia G., declar astăzi, că voi face tot ce-mi stă în putinţă, pentru a mă apropia de realizarea dorinţelor mele şi a-mi atinge obiectivele .
Sunt conştientă de potenţialul negativ din lume, dar el nu va mai avea nicio putere asupra gândurilor şi imaginaţiei mele.
De acum înainte mă voi ocupa exclusiv de lucruri pozitive şi constructive.
Contract încheiat la data de 1 iunie 2010

copilarie...

“iesi copile cu parul balai si razi la soare doar-doar s-o indrepta vremea”...
incet incet, de cateva ori pe an, dar mai ales azi – 1 iunie – ma intorc la copilarie. Recitesc „Dumbrava minunata”, cu Lizuca si Patrocle sau o poveste nemuritoare; fac baloane din sapun, inalt un zmeu, desenez pe asfaltul curtii – erodat de vreme, dar mai ales de timpuri -, sar coarda, iar de am companie, poate si elasticul. coditele mi se misca in toate directiile, obrajii prind culoare si sufletul e fericit.
am fost intrebata, nu de mult timp, care era jucaria mea preferata. nu e necesar sa ma gandesc mult, caci stiu. aveam o maimutica frumoasa, cu zambet larg si pantoloni scurti verzi. nu plecam niciunde fara ea.
seara se lasa ca o cortina peste strada mea, dar mai ales peste amintirile copilariei...
„hei trezeste-te! avem treaba azi. hipopotamii ne asteapta si leii dorm. acum e vremea sa actionam.
- neata Russo! As mai dormi putin.
- nu mai e timp, crede-ma, nu mai e timp!
Russo, maimutica, ma ia de mana si pornim spre jungla. Hipopotamii sunt fericiti si canta. Intr-adevar leii dorm. natura e atat de colorata, de vie, de primitoare.
-ce cautam noi aici?
-cum ce? banane! ba-na-ne! ai inteles? si Russo imi arunca un sac pe care e musai sa-l umplu cu banane.”
ceasul suna si realizez ca am cazut prada visului... aceasta melodie e de vina:
http://www.youtube.com/watch?v=8E8xMcXmI9E&feature=related
sa fim pentru inca o zi copii....
sa cautam in sufletele noastre cele mai frumoase clipe ale copilariei!
sa jucam de-a v-ati ascunselea cu grijile vietii... si sa le ascundem bine pentru o zi.
sa mergem cu bicicleta, cu rolele, sa ne dam in leagan sau pe tobogan.
Sa dam jucariile preferate jos din cuibul copilariei, si sa fim, din nou, copii, macar pentru o zi!
Incercam? Stiam eu ca se poate.... zambet si bucurii, copii MICI si MARI!

... am mai citit

am terminat zilele acestea "Patru femei. Patru povesti" de Aurora Liiceanu, aparuta la Editura Polirom, in colectia EGOgrafii.

Sincer, la unele povesti ma deranjeaza faptul ca nu au o curgere cronologica clara. Exista fraze care se repeta, dar reformulate din condei. Insa, femeile descrise sunt MINUNATE, PUTERNICE, DESTEPTE, SOTII SI MAME, CARIERISTE... si asta prin 1890-1960, chiar e ceva.

Este vorba despre:

Coco Chanel - o femeie dura, care a stiut sa se foloseasca de prezenta barbatilor in viata ei;

Elisaveta Bagreana (Liza) - poeta bulgaroaica - frumoasa si talentata, care si-a neglijat responsabilitatea de mama (ceea ce a costat-o azilul la batranete) pentru pasiunea de a scrie. A fost nominalizata pentru Premiul Nobel.

Cecilia Cutescu-Storck - pictorita, a acrei poveste mi-a placut foarte mult. O femeie hotarata, ferma, care a stiut mereu ce vrea. Si-a cerut barbatul in casatorie (sculptorul Frederic Storck), avand nevoie de sprijin si incurajare (statea rau la increderea in sine). Mama a trei copii, care a stiut sa imbine cariera cu familia, si nu a dorit niciodata sa fie doar "Un instrument de placere a barbatilor" dar nici " sclava de la cratita". CINSTE EI!

Lee Miller - femeia fotograf, care a pozat pentru Vogue (ca model), o femeie cu o frumusete androgina, ce a fost model pentru multi pictori si fotografi, o femeie care in urma unui viol la 7 ani, toata viata a ramas cu sechele psihice, a suferit de depresii puternice si si-a inecat necazurile in alcool. La 40 de ani, a devenit mama unui baiat, pe care l-a iubit si l-a crescut cum se cuvine, si care i-a scris biografia. A avut o relatie minunata cu tatal ei, care i-a inoculat pasiunea pentru fotografie de mica, pentru experimente si experiente.

Da, ASA FEMEIE SA TOT FIU, dar, sa ma bazez numai pe mine, pe calitatile ce mi-au fost date.

"A fi femeie nu este suficient pentru epuiza definitia unei persoane... eu nu devin unic decat uitand radacinile mele si inaugurand o istorie noua care nu-mi apartine decat mie. Venim de nicaieri, dar avem posibilitatea de a ne inventa vietile noastre, de a le imprima un curs care nu este decalajul exact al mostenirii noastre.

cel care triumfa, maturand toate obstacolele, se vede totusi victima propriului succes." Pascal Bruckner

"Femeile au o mai mare cantitate de sentimente decat barbatii". Dan C. Mihailescu

poveste cu animale fioroase si obstacole...

starea psihica

picioarele imi sunt obosite. apa patrunsa in adidasi balteste si se hurducaie la fiecare pas. frunzele imi sunt alaturi, rostogolindu-se in jurul meu. imi vegheaza drumul. e prea tarziu. am ratacit poteca spre cabana. pasarile din copaci ma incanta cu sunetele lor. macar nu e liniste, iar asta ma tine treaza. am pierdut starea de voiosie si entuziasm ce ma insotea la inceputul calatoriei. nu credeam ca sunt atat de puternica fizic, se pare insa ca, natura m-a calit. somnul, in scorbura joasa a unui copac batran si intelept, a fost atat de odihnitor si am prins puteri.

un sunet nu tocmai placut, se aude dinspre padure. sangele mi-a inghetat. nu indraznesc sa intorc privirea. incet, ma ascund dupa trunchiul gros al unui arbore. curiozitatea, dar si instinctul de aparare ma determina sa privesc in directia zgomotului. un animal imens, a carui denumire nu o cunosc, ceva intre dinozaur si balaur, se uita cu ochi mari spre mine. stia unde m-am ascuns. dintr-un pas a fost langa mine. scoase un sunet infiorator. instinctiv, mi-am dus mana la urechi. m-a prins in gheare si m-a ridicat. eram sus de tot. picioarele se miscau in aer. am spus un ajutor soptit. nici nu m-a auzit se pare. ma agita nelinistit dintr-o parte intr-alta si saliva.

-Poti face orice cu mine, dar nu ma manca. ia-ma prizoniera!

-hmmm... m-a coborat si a mers cu mine in padure. m-a inchis intr-un tarc, ferecat cu un lacat urias.

*

poarta

nu pot sa plang. nu stiu ce sa fac. trebuie sa-l fac sa ma elibereze. alta sansa nu am. nu am forta de a iesi singura de aici.

-Multumesc ca m-ai lasat in viata. trebuie sa ma revansez fata de tine. cum te pot ajuta?

Mi-a adus legume fel de fel, un vas de lemn si un cutit din lemn.

-Vrei sa pregatesc o salata?

Animalul a dat din cap.

Am pregatit salata cum am stiut eu mai bine, am pus si suflet, am si descantat.

M-a lasat sa mananc, apoi s-a hranit si el

Noaptea aceea a dormit langa cusca. Oboseala si teama, m-au rapus. Am adormit cat ai zice "peste", si a fost un somn luuung, pana la primul zgomot al animalelor padurii.

Dimineata, cand razele soareleui patrndeau timide printre coroanele copacilor giganti, mi-au fost aduse fructe pentru a pregati micul dejun. Macar imi consolidez fortele.

-Te rog, te implor sa ma eliberezi! Nu pot sta aici!

Cu privirea in pamant, animalul fioros la chip, m-a atins usor pe umar si mi-a aratat drumul pe care sa pornesc.

pretuiesc...

cand nu mai poti privi cerul, cand nu te mai poti bucura de mangaierea soarelui ce patrunde jucaus, cautandu-te, printre ochiurile perdelei, cand nu mai poti mirosi o floare, cand nu mai poti atinge frunzele unui copac pe tulpina caruia te-ai masurat de cand erai copila... abia atunci petuiesti VIATA.
recunosc, imi fac rau cu mana mea. las cuvintele rele si rautatea celor din jur sa-mi patrunda intre gandurile mele frumoase si utile pentru viata mea si a celorlalti. samanta raului e tepoasa si creste repede. imi ataca ideile bine construite si ordonat asezate, in sertare cu data si ora de indeplinire.
migrena incepe. stiu ca va dura... de la o serie la alta, din ce in ce mai mult. aceasta, ce de-abia se incumeta sa plece... a durat 4 zile si jumatate. sa fie ultima Doamne, te implor! promit ca fac tot ce imi ceri... promit sa fiu ascultatoare si darnica si extrem de vesela si zambitoare si altruista pana la scara Cerului, ce incepe cu acest curcubeu de bomboane Skittles.

eu, migrena si surpriza...

de doua zile nu sunt pe aici...
am fost bolnava. o migrena cumplita - a carui cauza nu o stiu sigur - m-a rapus. oameni dragi mi-au fost alaturi, mi-au facut injectii care candva, ma salvau, acum insa nimic. migrena asta a vrut sa-mi demonstreze ceva. nu stiu daca a reusit, dar mi-a cam stricat cateva planuri. inclusiv acela ca, de doua zile n-am mai mancat nimic.
pentru ca nu sunt in stare sa scriu, am sa public surpriza ce mi-a facut o femeie minunata, Adriana.

De la sămânţă la plantă

Cineva a facut posibil ca acest mail sa ajunga la tine. Vei citi cea mai frumoasa poveste pentru adulti, scrisa de un copil. Povestea este o compunere si a fost scrisa de un copil din clasa a 5-a, la ora de biologie si notata cu nota 10 plus.

Profesoara a postat lucrarea pe blog. Cineva, acum doua saptamani m-a trimis pe blogul respectiv. Mi-a placut atat de mult ce am citit, incat nu am putut sa nu va arat si voua.

Stiam ca la ziarul Lumina, duminica, copiii au o pagina speciala. Am trimis compunerea si la ziar. Doamnei care se ingrijeste de aceasta pagina a copiilor i-a placut, a ales o fotografie potrivita, a transcris textul si pentru ca am anuntat-o ca vreau sa ii fac o surpriza fetitei de 1 iunie, a schimbat data de publicare.

La redactie si tipografie alte persoane au facut tot ceea ce trebuie facut pentru ca astazi sa puteti cumpara de la doamna care vinde ziare sau de la pangarele bisericilor sau sa scoateti din cutia postala, daca a venit postasul si aveti abonament, ziarul Lumina DE DUMINICA.

La ultima pagina, la poalele muntilor, o fetita, inconjurata de spice, isi aminteste ce a invatat la scoala la orele de biologie si religie: din ceva mic, mic de tot, cresc spice, pomi, animale si oameni si acel ceva mic, mic de tot, a fost creat de CINEVA FOARTE MARE in tot ce o inconjoara,

Nu stiu daca fetita din fotografie este chiar fetita care a scris compunerea. Nici nu are importanta daca este ea sau alt copil. Important este sa intelegem ca de multe ori copiii pricep mai repede decat adultii cat de marete sunt si cele mai mici lucruri create de Dumnezeu.

Daca ne facem timp sa ii ascultam pe copii, vom fi surprinsi sa vedem ca ei inteleg mult mai repede decat noi ca Dumnezeu nu este doar Cineva...ESTE TATAL si FIUL si SFANTUL DUH.

Bucurati-va de randurile ce urmeaza si considerati ca nota 10 plus o meritati toti cei care cresteti, din mici seminte, copii atat de buni!

De la sămânţă la plantă

Când Dumnezeu a creat lumea, toate fiinţele Îi puneau întrebări: Cum am ajuns aici? De ce? Când? Şi aşa Dumnezeu Se hotărî să dea răspunsuri unei fiinţe din fiecare categorie, ca aceasta, la rândul ei, să transmită semenilor săi, iar semenii săi altor fiinţe şi altor urmaşi...

La poarta Raiului era o coadă atââât de mare...

În sfârşit Dumnezeu Se întâlni şi cu o sămânţă, care dorea să ştie ce o va aştepta în viitor şi cum a fost creată.

- Draga mea sămânţă, rosti Dumnezeu, tu ai fost formată din tegument impermeabil, embrionul cu rădăcinuţa, tulpiniţa şi muguraşul care mai târziu vor deveni mai mari, apoi apar frunzele şi cotiledoanele cu substanţe de rezervă. Acesta a fost trecutul tău!
- E interesant!
- Am uitat să-ţi spun cel mai important lucru: eu te-am creat, dar de acum înainte tu vei da naştere la alte fiinţe prin fecundaţia ovulelor.
- Şi viitorul meu care este? Ce mă aşteaptă?
- Păi... urmează germinaţia sau încolţirea care reprezintă trecerea ta din stare latentă sau inactivă în stare activă. Ca să încolţeşti, ai nevoie de apă, aer, temperatură potrivită şi lumină. Prin toate aceste etape gineceul creşte, iar tu vei deveni o plantă cu flori sau fructe sau fără... Tu vei lăsa în urma ta seminţe. Va trebui să le povesteşti aceste lucruri şi lor! Acum poţi pleca...
- Mulţumesc! Şi sămânţa o luă în zbor pe nori, căci nu putea fugi. Apoi Dumnezeu strigă cu glas uşor obosit:
- Următorul...

Această frumoasă compunere a fost scrisă de Diana Deara, cls. a V-a C.
Profesoara sunt eu....
Multumesc enorm de mult Adriana!