Oare merit?

acest premiu este daruit de Elena, femeie minunata ce mi-a creat imaginile celor doua bloguri, si mi-a trimis "Fire de iarba" poeziile ei divine.

Multumesc enorm de mult!

am fost premiata. oare merit? blogul meu pierde teren, scad mult in pozitia clasamentului... dar, ma incapatanez sa scriu. nu stiu cat, caci, pe langa lectura (am de recuperat nu gluma si ma tin de asta), mi-am reluat un hobby pe care il abandonasem acum multi, multi ani: lucrul manual.

ieri am fost si mi-am schimbat putin look-ul, nu foarte mult, caci si asa sufletul meu e in continua transformare - macar in oglinda, fizic, sa ma recunosc - apoi am mers si am cumparata ata de cusut. m-am apucat sa fac semne de carte. Mi-a luat ceva timp, caci, uitasem sa mai cos pe etamina. am avut ceva emotii... de parca as fi dat examen.

daca reusesc sa fac fotografii, va arat.

trofeul este de la Diana Alzner, o adevarata "biblioteca"... am multe lucruri notate de pe blogul ei.

Il daruiesc la randul meu, unui alt prieten drag, scriitor talentat (pierd teren in fata lui... nici nu ii spun ca voi renunta la blog de teama ca ma voi face de ras in fata scrierilor sale): Tudor Enea.

Agonie si extaz

cu miros de malin in aria olfactiva din emisferele cerebrale, cu gandurile facute fisic, cu rugaciunea in gand si privirea spre oamenii ce ma privesc - "trebuie sa ma opresc, sa ma uit in oglinda, poate mi s-a intins rujul pe fata" - ma indrept rabdatoare (pe naiba, niciodata nu am invatat aceasta virtute!; ma chinuie ingrozitor; lucrez zilnic la ea cu lacrimi in ochi si dureri de dinti de la atata scrasnit) spre scoala.

ziua de miercuri e declarata "zi de crima". "impuscati-ma sau ma arunc in fata tramvaiului" este sloganul meu pentru ziua aceasta din saptamana. drumuri multe intre doua scoli si casa; clase dificile, vreo 3 din 6 ore. numar saptamanile pana la finalul anului scolar, mai ceva ca un soldat trimis in cel mai cumplit razboi din istorie (vreau sa ajung la batranete cu mintea intreaga si sa nu vorbesc singura pe strada).

la prima ora, un rrom talentat rade si canta; canta si rade; il rog sa pofteasca afara din clasa. nimic. continua spectacolul. il iau de mana si il rog sa paraseasca clasa. se propteste bine (are cu 30 kg mai mult decat mine), ma bruscheaza. ma dezechilibrez si cad. in acel moment am decis sa il duc la domnul director, sa se spele cu ele pe cap. insa, ia-l de unde nu-i! in fine... elevul ramane pe hol, imi termin ora si plec. in pauza isi cere scuze cu un zambet ironic. la orele mele nu mai are ce cauta.

....

dupa o pauza de cateva ore, imi mut locatia. alt cartier, alta scoala.

dau test la o clasa bunicica. un elev inteligent copiaza. ma apropii de el, dar nu are nimic in banca. "ori sunt obosita, ori sunt paranoia", imi spun. ma asez strategic langa el, nu mai face nicio miscare. merg in fata clasei, stau cu spatele spre el, si ma intorc brusc. "te-am prins, vrajitorule!" avea pantaloni scurti si isi scrisese lectia pe coapse. "dna imi pun blugii pe mine, si va rog sa-mi schimbati subiectul, caci am invatat!". "te iert, si iti schimb subiectul, dar ca om m-ai dezamagit. e ca si cum mi-ai fi furat din buzunar. nu mai am incredere in tine". o urma de tristete si parere de rau se vede in ochii lui...

....

"dna ati trait pe vremea lui Ceausescu?

-da.

-dna, dar cati ani aveti?

-de ce ma intrebati? conteaza?

-nu, dar pareti atat de tanara!"

"oau. ciudat! daca acum par tanara, cand am intrat in invatamant la 24 de ani, cum aratam?"

agonie si extaz intr-o zi de miercuri!

Ultima mutare

Tabla cu patrate albe si negre sta in fata mea. Privesc si nu vad piesele. Imi place regina, dar regele face toti banii. Fac o mutare riscanta. Asa sunt eu… dupa ce am implinit 30 de ani, imi risc viata de parca as mai avea de trait zile numarate pe raboj. Aleg sa fiu nebunul. Macar am o scuza.
Fac ultima mutare. Un fluture alb imi da tarcoale. O dorinta imi porneste imdiat spre inima, si de acolo spre creier. Gata. Nebunul ia regele. Sah mat (scuze celor care stiu sa joace de-a devaratelea).
Dorintele sunt implinite. Cand nu te mai astepti…. Cand iti risti statutul si onoarea de om cumsecade.
Mutarea moarte contra viata cum o fi? Oare acele persoane sunt curajoase? Ma gandesc la cea care s-a aruncat azi in fata metroului la Piata Romana. Oare e o solutie pentru nefericire? Am luat-o razna… mutarile riscante nu sunt acestea, nu-i asa?

frica

o zi de luni in care imi gasisem linistea. simteam ca nu e bine. eram atat de linistita incat imi simteam respiratia, imi auzeam ritmul normal al inimii. intr-adeavar nu a durat mult. am primit un telefon ce mi-a tulburat zambetul, sufletul, echilibrul, respiratia si ritmul cardiac.

imi promisesem ca nu voi scrie despre asta.

voi spune printre randuri.

nu am fost si nu sunt un om silitor. muncesc si invat atat cat sa nu ma fac de ras. diplomele nu m-au ajutat prea mult in viata, va spun sincer. nu mi-au adus fericire.

insa, niciodata nu mi-am batut joc de oamenii care au avut incredere in mine si care s-au bazat pe mine. cand am intrat in hora, am dansat: cu febra, cu basici, cu dureri de spate si stari de voma, ca mi-a placut ritmul sau nu, persoanele care ma tineau de mana sau de umeri, am dansat.

azi, am aflat ca sunt trasa la raspundere pentru cineva care trebuie sa-mi coordoneze munca. ba chiar ia bani frumosi de pe urma mea. m-am speriat si am inceput sa plang. rau. cu lacrimi cat oul de strut. nu am rezolvat nimic, decat mi s-au umflat ochii ca la Taurus nobilus - specie inventata de mine. m-am oprit. "nimic nu e intamplator. trebuie sa fie o rezolvare si un scop pentru care am patit asta." da, dar nu e vina mea ca s-a ajuns aici. nu imi place sa fiu trasa de maneca - nu suport sifonarea - pentru ceva ce nu am facut. sunt o fire corecta. a naibii de corecta. fi-mi-ar genele de ras sa-mi fie. cum la altii aceste gene au suferit mutatii? au stat mai mult la soare sau la lumina desktop-ului?

traiesc intr-o lume dizgratioasa. ne prefacem ca suntem fericiti, dar de fapt ne-am omori pe capete. fiecare gand ucide cate un neuron al celui din fata noastra.

secretara - cea care mi-a stricat ziua - imi vorbea pe un ton de parca eram o analfabeta, cineva umil si mizer, de care ii era scarba sa ii auda si vocea. a spus ca o banda ce avea de comunicat si a inchis. nu inainte de a-mi da ultimatumul: "saptamana asta, da? daca nu, asta e: exmatricularea!" ce usor e sa spui asta cand tu nu ai habar ce inseamna nopti nedormite, examene, emotii.

maine ma infrunt cu leoaica. taur vs leu. sunt infuriata, asa ca, tineti-va bine: va iesi cu sange! glumesc. sunt taurasul Ferdinand.

sa va fie bine!

Laboratorul meu

Dimineata bate in geam, iar urechile mele asculta si raman ciulite, in stare de alerta, mai ceva ca ale unui iepuras. Stelele s-au risipit in profunzimea norilor pufosi si hazlii. Luna isi mai mentine chipul pe suprafata cerului bland in aceasta zi de primavara.
Azi e o zi speciala pentru mine, pentru viata mea, pot spune chiar pentru omenire. Voi inaugura laboratorul meu, nou - nout. Voi incepe sa fac experimente. De abia astept. Asistentul meu este Tomi, broscuta tastoasa, care aduce noroc.
Ies in curte si adun roua, petale diferit colorate, frunze si putin nor, adaug si raze de soare, gasesc o ultima raza de luna. Le pun in sticlute pe fiecare si le pun in frigider. Adaug azot lichid pentru a le pastra pentru eternitate.
Peste cateva ore, iau flori de mar si iasomie, un fluture alb si frumos, si ii rog sa faca un descantec pentru ca oamenii sa observe frumusetea naturii, si culoriile vii ale primaverii, si sensibilitatea insectelor minunat conturate.
Curcubeul isi deseneaza un zambet larg pe chip si ma roaga sa-l pun acolo pe cer, sa atraga privirile oamenilor tristi si nepasatori de lumea in care traiesc.
In laboratorul meu se pastreaza vise, altele se nasc. Tot aici speranta continua sa traiasca in incubator, special amenjat. Asa ca, oameni buni, stati linistiti, speranta nu moare NICIODATA!
Bunatatea si veselia se joaca in permanenta si adesea le dau liber sa mearga in vizite acolo unde considera ele ca sunt bineprimite. Daca auzi un ciocanit in usa, deschideti, nu va sfiiti, sunt atat de dragute si biine educate, nu va vor retine mult din treburi. Ba din contra, va ajuta sa le terminate in timp util si va modifica starea sufleteasca. Incercati! Pana la urma, ce aveti de pierdut?
O saptamana cu frumos si iubire de noi si de ceilalti!

Picatura de ploaie

Fulgerele argintii spinteca cerul asemenea unor razboinici care, cu ale lor sabii lustruite si ascutite, despica un arbore gigant. Culorile norilor se modifica atat de repede, oferind un adevarat spectacol de culoare: bleu, alb, gri-cenusiu, gri intunecat. Sunetele metalice se aud rasunator, incat esti tentat sa iti pui mana la urechi, ba chiar ti-ai dori sa iti face dopuri cu degetele, sa iti protejezi timpanul.
Ca si cum o stropitoare sta deasupra capetelor noastre, incepe sa ploua. Picaturi mari de ploaie, ca niste lacrimi de crocodil suparat – curg si spala coroanele arborilor si stancile si dealurile si lovesc cu putere plantele. Firele de iarba se indoaie pana la pamant, parca facand matanii, cerandu-si iertare ca au indraznit sa tina capul semet in fata razelor de soare.
Ies in ploaie sa cant si sa fiu mangaiata, spalata de dor, de amintiri si de dureri. E o poaie dulce si calda, de vara. Miroase atat de frumos, a iasomie si capsuni, un amalgam de arome speciale, un buchet ales, unele nu le poti identifica.
Incep sa plang. Pieptul imi tresalta ca si cum inima nu ar mai avea loc, nu vrea sa mai stea acolo, intre cei doi plamani plini cu aer, dar si cu amintiri de fum si parfum barbatesc. Lacrimile sarate si dure, le simt ca un fir subtire de aluminiu care imi sapa santuri fine in pielea obrajilor sfrijiti de neiubire si nesomn.
Intind mainile in ploaie, cerand iertare pentru indrazneala de a cere iubire. Cata iubire sa mi se ofere? Si pentru ce? Ce sa fac cu ea? Cui sa o daruiesc. Parca nu ma mai satur. Sunt o nimfomana de iubire. Nu-mi mai ajunge frumosul, arta, copilaria si povestile pe care le pot scrie chiar eu.
O picatura de ploaie, in forma de inima, se opreste in palma mea rece – de parca sangele a parasit demult venele si arterele -, sare zglobie si imi cere se ma joc cu ea.
-Pot fi modelata in ce vrei tu. Indrazneste sa visezi, fii curajoasa!
O strang usor cu doua degete si se transforma intr-o capsuna coapta, parfumata si extrem de vie. Zambesc.
O mangai usor si se transforma intr-un peste auriu, cu solzi subtiri si flexibili, care imi face cu ochiul si imi spune;
-Nu fi trista, sufletul tau e obosit si are nevoie de liniste si somn, dar vei fi cea mai frumoasa printesa de la balul din Palatul de Clestar, dat in cinstea zile tale de nastere.
Imi sterg lacrimile usor, ating inotatoarea dorsala a pestelui si acesta se preschimba intr-un print, inalt, elegant, cu ochi albastri.
- Daca nu l-ai crezut pe valetul meu – acel peste-, ca esti o femeie frumoasa, am sa iti spun eu insumi asta. Nu ai idee de cand te caut, de cand te astept sa constientizezi cat esti de valoroasa, cat imi doresc sa-mi fii sotie si mama printilor mei.
Stau inmarmurita si-l privesc. Ce alura, ce voce, ce zambet, ce chip diafan! Imi inclin privirea in pamant si il ating usor pe umar. In palma mea se aseaza vioaie, picatura de ploaie, care sare si ma gadila.
- Lacrimile au fost curatate, de suratale mele picaturi de ploaie. Sufletul ti-a fost purificat si ti s-a prezentat viitorul luminos si norocos. Ingerii sunt cu tine, si au trambitat in tot regatul despre petrecerea la care vei fi invitat de onoare! Zambeste si ai grija de chipul tau.
Ploaia s-a oprit la fel de repede, precum a inceput. M-am regasit in mijlocul naturii, pe aleea unui parc frumos, cu palma dreapta intinsa…
Cat a fost vis si cat realitate, numai sufletul meu stie!

Sunt castigatoare....!!!

Am castigat doua carti cu Peter Pan, la concursul organizat de Cherrytales:

http://www.cherrytales.ro/zambete-unice/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Cherrytales+%28CherryTales%29

Sunt un copil mare sau un om mare cu suflet de copil. Mi-e dor de joaca, deoarece nu m-am jucat suficient. Am alergat, am jucat leapsa pe ouate si cocotate, am sarit coarda, sotronul si elasticul, am ales “Flori, fete, filme sau baieti”, am vanat rate si vanatori, am jucat badminton si cu toate acestea, am un dor nebun de joaca. Oamenii mari sunt prea seriosi, asa ca, imi doresc sa am copilul meu si sa il invat sa se joace cu sufletul, sa ii rada ochii, sa ii sclipeasca irisul de bucuria jocului.
Mai evadez cand si cand in lumea copiilor, scriind povesti. Cel mai usor mi-ar fi daca, Dumnezeu mi-ar ascultat rugaciunile si mi-ar darui propriul meu copil. L-as invata “Catelus cu parul cret” si “Ingerasul”, am citi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apoi, treptat-treptat, ne-am juca de ne-ar sfarai calcaiele.
Ce mi-as invata copilul? In primul si in primul rand sa zambeasca, sa rada cu pofta pentru a rasari soarele. Mi-as invata copilul sa daruiasca imbratisari si zambete, si i-as spune ca nu trebuie sa astepte nimic in schimbul lor. Mi-as invata copilul sa iubeasca jucariile, caci si ele au suflet. As scrie povesti spuse si imaginate de copilul meu. As merge cu pruncul meu in natura si am cauta insecte si le-am analiza cu lupa, l-as face sa iubeasca natura. I-as arata norii si l-as lua intr-o calatorie cu un nor pe deasupra norilor. Am face cercei din cirese coapte si margele din seminte de mar.
Cand eram mica, mi s-a spus ca “daca toate mustele ar face miere, aceasta ar fi pretutindeni”. Am inteles ca fiecare om si fiinta are rolul sau aici pe Pamant, fiecare stie sa faca ceva foarte, foarte bine, fiecare merita sa fie apreciat. Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca altii, ci este suficient sa fim buni si harnici si priceputi in ceea ce facem.
Da, imi voi invata copilul sa fie UNIC si bun si vesel si jucaus si intelegator si sa pretuiasca viata, fiecare clipa traita, sa aprecieze fiecare om intalnit, fiecare floare si pasare in zbor!