duminică, martie 14

Singurătate

Aburul ceaiului se ridică vesel în aer.
Linguriţa se agită între pereţii unei ceşti fierbinţi.
Eu întind tăcută margarină pe pâine.
El desface ziarul cu putere.
Literele privite pe furiş

Mi se aştern în propoziţii.
“Singurătatea în doi este dăunătoare”.
Asta a fost… de mâine îi dau liber.

Furt

O femeie mi-a furat tatăl.
Cu dragostea lui cu tot.
De atunci, nu mai suport femeile
Hoaţe şi avide de iubire.
De-aş întâlni ultimul bărbat din lumea aceasta,
Dar sufletul lui ar fi vândut unei alte femei,
Am să fug, cu lacrimi în ochi,
Cu oasele îndoite şi sufletul puzzle,
Mâncând unghii şi rădăcini de arbori,
N-am să mai vreau nici mângâiere, nici alint.

sâmbătă, martie 13

Tarot

A fost o saptamana obositoare, cu multa alergatura. Vreme cumplita ce ne-a chinuit, mi-a pus capac. am stat o zi prin ninsoare, uda si am racit. A trecut... si vor trece si altele.
Vineri am curs de scriere creativa. (Cum nimic nu e intamplator, cand proful s-a prezentat, ajunsa acasa am verificat si am observat ca ii urmaream blogul). Aseara, de-abia imi tineam ochii deschisi (cursul este de la 19 la 21) si proful ne-a spus sa tragem cate o carte de Tarot (el a facut curs de scriere in Spania, dupa reguli mult mai stricte) si sa scriem un dialog. Cica aceste carti, creeaza adevarate povesti. (Ma mai jucasem anul trecut prin octombrie si mi s-a adeverit). Cand am tras cartea, m-am speriat, m-am albit, sangele mi-a inghetat in artere si vene, oasele s-au blocat in articulatii, chipul meu s-a transformat, m-au trecut toate transpiratiile. Am spus: "Pana aici mi-a fost!"
Prietena mea, imi spune: "Clau, revino-ti!"
Proful, plimbandu-se printre noi, imi spune: "Moartea? Nu te speria. Interpretarea este pozitiva. Te vei desprinde de trecut, vei suporta o transformare, viata ta va porni pe un alt drum".
"Uff... Multumesc. Asa sa fie. Chiar am nevoie. Ma ratacisem putin pe drumul asta!"
...
Deci... nu tot ce e negru e chiar atat de negru. Sau cum se spune: nu e dracul chiar atat de negru.
Cand ma voi transforma, sa-mi spuneti...
Cand viata mea se va schimba, va voi spune... Ha ha ha (mai in gluma mai in serios, am asa niste senzatii de metamorfozare a vietii mele).

vineri, martie 12

Poezii sau incercari poetice

Inima
Ajung la cardiologie.
Inima este disecată.
- Cangrenă! Aşa ceva nu se poate!
Dar a fost dezamăgită, nu glumă!
Se coase, se pune la loc.
Cunosc soluţia.
Să fiu iubită de-un pictor
Să-mi coloreze inima în roşu bordeaux.
... stând
La semafor bărbaţii fac semne obscene.
Oare de ce?
Sunt îmbrăcată decent.
Port blugi ce-mi conturează fesele
Rotunjite, zvelte şi tari.
Doamne din ce-ai plăsmuit bărbaţii?
Nu tot din carne şi oase?
La metrou
Se- aude o voce-n fundal...
„La linia 2.... soseşte...”
O mână îmi atinge umărul.
Tresar, amorţesc, mă-nfior.
- Ajunge la Unirii? întreabă el.
- Ajunge, răspund privind în pământ.
Se deschid uşile, se-nchid uşile.
El se aşează pe diagonală.
Eu citesc „Ruj pe icoane”.
Privirea lui mă arde.
Întorc capul şi-l zăresc.
Ochii ni se intersectează.
Coborâm la aceeaşi staţie.
Drumul se întretaie...
El spre Nord, eu spre Sud.
- Seară bună, tinere domn
Şi... drum bun!

joi, martie 11

Ne iubiţi?

Seară târzie. Ultima oră din programul meu, ultima oră din programul lor. Un băiat drăguţ, cu ochi cameleonici cum rar am mai văzut, care a evoluat la orele mele, stă tot timpul cu mâna pe sus. Într-un final îl ascult. Mi-e drag de el, că învaţă.
La un moment dat, mă întreabă:
- Doamna, ne iubiţi?
-Ce ai spus?
- Ne iubiţi? În afară de Sorina - eleva cea mai deşteaptă din clasă - pe noi, ne iubiţi?
Când aud cuvântul iubire, mă înfior, mă pierd, răguşesc. Nu prea ştiu ce e iubirea, cu ce se asortează, cu ce se hrăneşte sau cum arată.
-Da, vă iubesc. Nu pe toţi, recunosc, dar vă iubesc. Îmi sunteţi dragi, dar nu pot da nume.
Am plecat impresionată, zâmbind, agitată sufleteşte spre casă. Copiii au nevoie de IUBIRE!
Am obosit să iubesc copiii altora. Îmi sunt dragi, îi ador, îi îmbrăţişez cu voie bună, îi mângâi, îi ascult... dar mi-i doresc pe ai mei. Copiii mei, care să moştenească ce-i mai frumos în mine, ce-i mai înţelept în el, sufletul meu pereche. Copiii mei pe care să-i cresc cu iubire şi zâmbet şi voie bună şi joc şi credinţă.

dorinţă

Vreau să fiu mamă,
La vârsta la care Iisus s-a botezat.
Fir-ar să fie, iarăşi e vis.
N-am stat de veghe aşa cum mi-am promis.

Mama


Mereu mi-a plăcut cuvântul mama.
Îmi iubesc mama şi o ador
M-a învăţat să merg şi să iubesc
Mi-a dăruit frumuseţe şi umor,
Zâmbet, credinţă, încredere şi zbor.

Vreau să devin mamă!
Îmi doresc de mor acest statut nemuritor.
Să mă umflu în pântec cu dragoste şi divin,
Să dau mângâiere, suflet, suspin,
Să reinventez cuvântul joacă,
Să zburd pe câmpie şi prinzând fluturi,
Să desenez nori şi stele şi lună şi soare,
Să spun poveşti cu Ilene Cosânzene
Să-l învăţ să iubească, să spere, să ajute,
Să se roage, dar mai ales să mă ierte.