:) fel de fel de zambete :)

Am gasit aceasta carte. Zambesc. Asa este. Mult timp am fost complexata de tenul meu. Numai eu stiu cate tratamente si creme si solutii am testat. Dar, nu sunt singura. Chiar imi pasa... si incerc sa scap si sa fiu "frumoasa"... dar am inteles (si asta de la elevi - un motiv in plus pentru care m-am intors - cred) ca frumusetea mea vine din privire, din zambet, din suflet. Ei ma iubesc pentru ca sunt "buna", ca sunt ingrijita, ca ma imbrac tineresc etc. Am invatat sa ma iubesc pentru ce am bun, si sa ascund sau sa diminuez defectele. Oricum, frumusetea fizica e trecatoare.

Citesc bloguri. Aflu de oameni care fac reviste de fotografie, doar pentru ca isi doresc asta. Daca va merge, bine, daca nu, nu vor avea regrete. E minunat sa te lasi purtat de dorinta! (Am trait pe propria piele si e dumnezeiesc).

Am fost intrebata de curand: "de ce m-ai ales pe mine?" Da... chiar asa? De ce aleg anumiti oameni in viata mea? Pentru ca ma simt atrasa de ei. Pentru ca ma simt bine, relaxata, confortabil in compania lor. (am avut intalniri cu oameni ce ma inhibau si luam calmante pentru a rezista in compania lor fara a plange). Pentru ca desfasoara activitati profesionale in domenii ce ma atrag. Pentru ca avem pasiuni comune. Pentru ca vreau sa cunosc fel si fel de oameni, cat mai diversi. Pentru ca imi place un zambet al lor, ochii, mainile ingrijite, un gest (romantic)... ha ha ha...

Care e drumul meu? Cel pe care merg. Cand va fi cazul, Cineva imi va face semn sa cotesc...

Zambesc. Fel si fel de zambete. Dar nu ma las. Zambesc.

Cerul

Imi place sa privesc cerul. In fiecare zi. Ador forma norilor, iubesc cerul senin, culoarea albastra. Mi-am dorit sa imortalizez cerul. Mi s-a facut acest hatar. (nu-mi place sa cer, dar e adevarata zicala biblica: "Cere si ti se va da".) Am avut parte de nori frumosi si Luna Albastra (fotografiata), de cer colorat in roz si gri, culori ce se amesteca atat de frumos, ca si cum ar fi realizate de un pictor profesionist.

Asa, ca de prima zi de munca

Luni dimineata... Ahh... S-a terminat vacanta. Cu gandul la urmatoarea - ha ha ha - din februarie, ma ridic vesela din pat, merg sa imi fac o cafea si sa imi pregatesc lectiile. Cu nebunia aceea cu 1decembrie liber, cu tot felul de consilii si sedinte, nu stiu ce am mai predat si pe la ce clase. Ma uit putin peste planificari, imi fac un calcul, pregatesc ceva si apoi ascult muzica care sa ma binedispuna.

Ma duc relaxata la scoala, stiind ca am clase bunicele azi (dar galacioase) si doar doua ore, plus o ora de garda, in care voi scrie condica. Urata sarcina am, dar asta e. Eu sa fiu sanatoasa. A venit doamna directoare sa o ajut sa lipeasca planul cadru de invatamant pe cataloage. Divertisment...

Am intrat la ore. Copiii ma intrebau daca le-am adus testele din decembrie. Fir-ar sa fie... Trebuie sa le corectez. Nu se rezolva de la sine. "Nu am vrut sa va stric saptamana, le raspund zambind". Ha ha ha.

Predau. Se plang ca e mult, ca au si la nu stiu ce de invatat. Ma fac ca nu aud. M-am saturat de vaicareli si scuze ieftine. Doamne, unde sunt elevii din 2001, cand am inceput eu sa predau? Ascultam, predam, faceam exercitii din culegeri si tot ma iubeau. Astia nici nu stiu sa scrie. Parca as face lectii de scriere cu ei, nu stiinta. Of... iar ma vait si nu e bine. Am zis ca nu-mi mai pasa. Predau cat trebuie sa predau si asta este.

Colega imi spune ca trebuie sa-mi pregatesc eleva ce s-a calificat pentru faza pe sector la olimpiada. Uitasem. Da... am si cativa copii desteptei, pe care ii ador. Imi vine sa-i sarut. Sunt si lipiciosi, caldurosi, draguti.

Per total, a fost frumos... am discutat in cancelarie cu profesorii si spuneau ca se va schimba planul de invatamant. Vor disparea ore si chiar materii din anul scolar viitor. Da, invatamantul romanesc produce genii pe banda rulanta, si au decis ca e prea mult. Am inteles ca vor reduce numarul orelor de biologie, chimie, fizica. Foarte frumos.

Nu vreau sa ma gandesc la ce va fi. Vreau doar sa fiu buna in ceea ce fac, si pregatita sa lucrez si in alt domeniu. Multumesc oamenilor ce m-au sustinut si m-au sfatuit in tineretea mea sa fac si altceva decat invatamant, sa stiu sa ma descurc si in alt domeniu, caci imi va prinde bine. Acum realizez ca au avut dreptate. Am un CV destul de bunicel si fac tot ce pot sa il imbunatatesc. Restul, Dumnezeu cu mila. Eu ma zbat, si stiu ca voi primi ce e mai bun.

Am discutat cu o colega - mama de baieti, unul clasa a XII-a (da BAC-ul si admitere la facultate), celalalt elev la scoala unde predam - despre facultati, admitere, literatura, lectura in scoala, emotii, griji. Generatii cu probleme la care noi nici nu visam...

Pornesc spre casa... anesteziata... fara ganduri... vise... dorinte...

Gasesc in cutia de scrisori un semn de carte (sunt colectionara - atentie!) lucrat manual. Uitasem ca am scris povesti pentru www.atelierdepoveste.ro si mi s-a promis un obiect handmade. A fost demult. M-a bucurat micul cadou. M-a avertizat oarecum ca nu am citit prea mult in aceasta vacanta de 3 saptamani. Da, asa este, recunosc. Dar sunt multumita ca mi-am vazut multi prieteni, de fapt cunostinte (scuze, am promis ca imi modific filtrul de selectie al prietenilor), am fost la botez, la o mica petrecere, am trait clipe minunate pentru sufletul meu (muzeu de arta, film, teatru, plimbari in parc, prin zapada - am admirat patinatorii curajosi).

...

Am aflat in aceste 2 zile, de cand am revenit din vacanta (caci nu prea am vrut sa vorbesc la telefon in mica vacanta), numai vesti proaste. Despartiri (nunta la care am participat in martie si a fost asa de frumos), furt de iubit al cele mai bune prietene (de parca s-ar fi terminat barbatii de pe Pamant), moarte. Urat... degradant... inuman... parca a inebunit lumea...

De aceea, am ales sa traiesc intens clipa, sa ma bucur de fiecare zambet, mangaiere, imbratisare, fara sa mai visez la nunti "regesti" si palate mari imparatesti si dragoste pana ce moartea ne va desparti. Mi-e greu... Sunt o romantica incurabila, sunt o femeie ce isi doreste sa devina sotie si mama (una speciala, tandra, vesela si minunata)... dar, imi e frica. Pe zi ce trece mai frica, uitandu-ma in jurul meu cenusiu si sumbru. Dar, am pastrat intr-un colt de inima, intr-un sertar din copilarie, intr-un varf de penita si o bucata de batista... cate un strop de speranta, dragoste, fericire si credinta. Voi darui fara sa astept nimic... si stiu ca, la un moment dat lucrurile se vor aseza si pentru mine, linistea va cuprinde si sufletul meu.

Seara linistita si ganduri senine!

Zambiti va rog

Zambiti va rog! Ha ha ha ha... Ei, nici chiar asa...

O zi si o saptamana minunate!

15 melodii care te binedispun: accesati link-ul http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/2870/Top-15-melodii-care-ne-binedispun/pagina-3.html

La multi ani, 2010!

Sa fie un an cu sanatate, putere sa depasim momentele de cumpana - care sa fie cat mai putine -, aroma de bine, frumos, curat, senin, zambet si iubire, imbratisari de la oameni dragi, ganduri senine, bucurie la fiecare pas.

2010 mi-l doresc a fi un an energic. Multa miscare (fizic), multa actiune (scriere, colaborari, noutati in plan profesional), multa curiozitate de nou (sa fiu nasa, sa fac acte caritabile, cursuri diverse, dar neaparat unul de grafica), multa dragoste si multi oameni noi, importanti pentru viata si cariera mea. Sa fie un an plin de dinamism.

Poate va intrebati unde am disparut, de ce nu am mai scris? (Multumesc din suflet celor care mi-au lasat mesaje si urari de bine. Multumesc ca imi cititi blogul si ma incurajati, si imi sunteti alaturi. Sper sa scriu din ce in ce mai frumos, mai atractiv, mai actual).

Ei... a fost un an cu multe propuneri de a-mi petrece noaptea dintre ani. Ca niciodata! Nu stiam ce sa aleg. Cand ma asteptam mai putin, de la cine nu ma asteptam, am primit invitatia de a merge la mare, la Constanta. (O colega fusese anul trecut in Bulgaria si mi s-a parut "ciudata"). De felul meu sunt conservatoare, fata cu principii, bine educata (doar am sapte ani de acasa- si la propriu si la figurat)... dar, in ultima vreme am ales sa imi traiesc - oarecum - viata, caci e scurta.

Asa ca, am luat trenul si am ajuns la Constanta. Am coborat, si am descoperit un oras curat, insorit, primavaratec. Oameni deschisi care ne-au raspuns la intrebarile de orientare. Sa va spun (pentru un zambet) ca voiam sa parcurg 3 km pe jos? Ha ha ha. Cand am vazut cat e de mers cu autobuzul, am inteles ca nu le am cu distantele. Hi hi hi.

A fost o vacanta frumoasa! M-am odihnit, m-am plimbat, am mers pe nisipul ud. Marea imi soptea: "Mi-e dor de o atingere. Esti o persoana calda. Imbratiseaza-ma!" M-am aplecat si am atins un val timid, ce s-a spart linistit de malul curat. Era rece, dar curata, limpede si senina. Apa era ca o zana frumoasa ce isi astepta printul.

Am baut cafeaua pe stanci, mangaiata usor de razele soarelui jucaus si darnic, chiar foarte darnic pentru o luna de decembrie.

Am mers pe faleza de la cazino si am ascultat "Valsul Dunarii" la acordeon. Muzica acompania, printre picaturi de ploaie, marea. Aceasta devenise putin agitata. Lumea acorda atentie scoicilor, coralilor, stelelor de mare puse la vanzare pe marginea dinspre Acvariu.

Am vizitat o moschee. In ciuda unei dureri de cap cumplite, ce mi-a furat din bucuria plimbarii, am urcat in minareta, unde batea un vant asa turbat. Nu stiu pe cine se suparase asa rau. Poate pe soare ca era prea prietenos?!

A fost o vacanta neasteptata, tare placuta pentru mine, care mi-a priit. M-am odihnit efectiv (bine accentuat, ca in cazul Alessandrei Stoicescu). M-am uitat la televizor cat pentru un an. Dar, nu regret. Am acumulat idei si notiuni ce le voi folosi la scrierea unei noi povesti.

Am avut timp pentru a ma reanaliza. Am cunoscut oameni frumosi si buni. M-am plimbat intr-un oras frumos... am vazut: Muzeul de Sculptura, Muzeul de Arta, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie, Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski". Statui frumoase, cladiri noi si un mini orasel al copiilor.

Am inceput anul cu plimbare, sper sa fie un an al miscarii.

Multumesc persoanei inspirate, ce mi-a oferit sansa unei astfel de vacante. Ganduri senine si mult optimism ii doresc!

La multi ani, tuturor!

2009 pentru mine

2009….

Nu-mi vine sa cred ca mai sunt doar 3 zile din acest an. A fost un an plin pentru mine… am facut multe lucruri, la care nici nu visam. Am invatat ca nu pica para malaiata, in gura lui natafleata… sau – spre bucuria mea – ca nu sunt o natafleata. Am invatat ca e bine pentru evolutia ta, ca om, sa ai dorinte, planuri, dar sa nu tii cu dintii de ele. Ele se vor indeplini daca crezi in ele si daca ai intr-adevar nevoie de acel vis in viata ta.

Ianuarie – o luna cu chin si lacrimi… ma intreb si eu pentru ce, si mai ales pentru cine? Oricat de mult mi-as dori sa fie bine, nu pot de una singura. Nu sunt inger, nu sunt vrajitoare, sunt doar un om – cu suflet bun (asa mi se spune) – care vrea sa aduca bucurie si zambete in jur. O luna cu multe planuri de conferinte… una la Nise, alta in Egipt. Da, frumos… dar criza bat-o vina…

Februarie – o luna asa si asa... amortita… iesire la teatru. Am cunoscut oameni draguti, am mers la petreceri… in mare a fost binisor.

Martie – a inceput cu o nunta frumoasa… chiar de Martisor. Am castigat la un concurs de poezie o invitatie la teatru, a fost ziua mamei si surorii mele, a unei bune prietene. Am inceput scoala de soferi. A fost frumos.

Aprilie – o luna grea pentru mine. Despartire… somaj tehnic… multe lacrimi, chin, suferinta. Si, cu toate astea zambeam… (“Zambeste chiar si atunci cand esti trist. Nu se stie cine se indragosteste de zambetul tau” – Marquez). Nimeni nu e obligat sa iti suporte durerile si fata acra.

Mai – ziua mea, curs de scriere creativa. Incep sa traiesc intens, pentru mine. Prind putere si stiu ca atunci cand imi doresc ceva cu ardoare, se va indeplini. Intalnesc oameni minunati. Imi fac noi prietene. Ele au incredere in mine, imi dau putere.

Iunie – decid ca e cazul sa imi schimb locul de munca. Sanatatea imi joaca feste. In fiecare dimineata, cum intru in laborator, trebuie sa iau mdicamente. Durerile de cap sunt intense pana la stare de lesin. Merg la interviuri, dar e criza. Asa ca, imi ramane sa ma intorc in invatamant. (Eu care spuneam ca nu revin asa curand. Iata ca se adevereste zicala: “Niciodata sa nu spui niciodata”). Scriu o poveste pentru copii si imi este cumparata de editura Aramis.

Iulie – pe 1 ale lunii, Ziua Portilor Deschise la institut. Trebuie sa vorbesc frumos despre laborator. Imi dau silinta. Directorii si secretarul stiintific sunt multumiti. La un moment dat, un domn bine intentonat, imi spune: “Dra, daca tineti la sanatatea dvs., va sfatuiesc sa plecati din acest mediu toxic.” In avantul meu de a face laboratorul luna, de parca ma premia cineva – dar asa sunt, nu-mi place sa-mi bat joc – mi-am fracturat piciorul. Nu am dat importanta. Se umfla vazand cu ochii, dar peste noapte se dezumfla. Asa ca, intr-o dupa amiaza, direct de la institut, ajung la medicul de familie, cerand sa-mi dea un unguent sa mi se dezumfle piciorul. Asistenta imi spune ca sunt inconstienta, ca nu stam la discutii, sa merg la urgenta, la radiografie. Ma duc acasa, linistita. A doua zi, merg zambind la radiografie. “Am ceva?” – intreb. “O mica fractura, spune dna doctor. Dragut. Ajung la ortoped… ce-am vazut acolo m-a ingrozit. Un doctor dragut foc, care mi-a spus ca ii este mila sa ma chinuie pe caldurile acelea cu ghips. Mi-a zis sa stau cuminte o saptamana, cu piciorul bandajat. Ok. Zis si facut. Acest concediu medical a picat la fix. Am invatat pentru examenul de titularizare.

August – o luna a schimbarii. Demisie… directori suparati ca plec. Colegi care se bucurau pentru mine, colegi care ma condamnau. Daca era asa de bine acolo, de ce intr-o luna am fost trei oameni tineri care au plecat? Oricum cele doua saptamani de preaviz au fost solicitante fizic – toti voiau sa ii ajut pentru proiecte si sa las cat mai multe in ordine – dar mai ales psihic. Epuizata, am plecat in concediu, in Bulgaria. Soare, mare, frumos, oameni draguti. Nu am fost eu intr-o forma prea buna. Stiam ca imediat ce ma intorc, schimb domeniul de activitate. Desi predasem 5 ani, au fost 3 ani de pauza. Reacomodare.

Septembrie – scoala. Manuale – nimic nou. Planificari. Lectii. Copii rai si dezinteresati. Credeam ca am o probelema de readaptare, dar am vorbit cu psihologul scolii si am inteles ca sunt ok, ca elevii sunt dificili. Una din colege, s-a transferat la o scoala cu faima, si m-a linsitit: “Acolo copiii sunt de vina. Stai linistita, problema nu e la tine.” Asa ca, fac si eu ce pot.

Octombrie – castig o bicicleta la un concurs de bancuri organizat de www.haios.ro. Se publica o carte stiintifica, la care sunt coautor.

Noiembrie – trimit o serie de cinci povesti la o editura din Craiova. Datorita blogului cunosc oameni inteligenti, veseli, deschisi, interesati de ce scriu (sincer, uneori scriu mari prostii. Dar e blog personal, si imi permit). Aflu ca unul din articolele stiintifice, unde sunt autor, este premiat. Multumesc colegilor care au avut incredere in mine si m-au luat in echipa lor. Particip la cursuri de dezvoltare personala: “Viata ca un joc de puzzle” si “Viata noastra – propriul nostru film”.

Decembrie – pe 5 decembrie, aflu ca povestile mele au vazut lumina tiparului. Unii “prieteni” reactioneaza ciudat – cu invidie – cand afla ca am scris o carte pentru copii. Eu vreau sa cred ca atitudinea mea vis a vis de ei, nu s-a schimbat. Pentru mine, scrisul e o joaca. Cica asa s-ar naste lucrurile mari… din gluma. Am castigat doua concursuri si am primit o infatisare noua pentru cele doua bloguri ale mele, si o carte personalizata. Un Mos bogat… vizite, botez, odihna… vanzarea cartii… o luna frumoasa.

Undeva, candva, am scris ca vreau ca anul acesta, sa am parte de cele mai frumoase sarbatori. Nu ma asteptam. Totul a venit ca o surpriza, pe ultima suta de metri.
Mi-am facut lista cu dorinte pentru anul 2010. Sa se intample atunci cand trebuie, daca asa trebuie.
Dorinta - pe care o pot spune - este ca imi doresc sa aduc zambete pe chipul oamenilor dragi. Vreau sa fiu acolo unde trebuie, cand trebuie, sa spun ce trebuie, sa fac ce trebuie, sa ii ajut, sa ii imbratisez, sa ii sarut si sa le dau incredere. Am inteles ca viata e scurta. Maine pot sa nu mai fiu alaturi de ei… asa ca, nu mai tin cont ca mi-au gresit sau ca nu e corect sa fac primul pas. Nu mai tin cont de reguli si maniere (dar tot spun multumesc, scuzati-ma, iertati-ma... etc. ha ha ha). Vreau sa ma bucur de viata, de ei, oamenii ce mi-au fost scosi in cale. Stiu ca nimic nu e intamplator. Fiecare om – chiar si cel care ma opreste sa ma intrebe cum ajunge intr-un anumit loc – are rostul sau bine definit in drumul vietii mele. Imi doresc sa am grija de ei, sa le ofer bucurii si clipe de neuitat. Sper sa reusesc.

La multi ani cu sanatate, voie buna, spor in toate. Zambete si bucurii tuturor!

Multumesc celor ce imi sunt alaturi, la bine si la rau, cand zambesc si cand plang, cand sunt buna, dar si in momentele mele de suparare (sunt OM). Tin enorm de mult la voi, va imbratisez cu drag si va doresc sa fiti puternici, sa gasiti in voi energia de a fi optimisti, resursele de a trai intens fiecare clipa, de a crede in visele voastre si de a iesi din starea de confort, de a va misca pentru ca ele sa se implineasca. Fara putin efort, fara putina vointa si munca, nu se intampla nimic. Nu putem fi fericiti daca nu facem mici compromisuri. Am invatat ca nu pot multumi pe toata lumea. Am inteles ca e timpul sa-mi traiesc viata: cu bune si cu rele. Decizii ce imi apartin in totalitate. E cel mai sanatos. Parintii mei si-au trait viata cu bunele si relele lor. Asa vreau sa fac si eu. Sunt sigura ca, intr-o zi, vor fi mandri de mine, de realizarile mele.
Sunt multi oameni care au aparut in viata mea – sefi, colegi (oameni care mi-au spus ca pot, care mi-au aratat ca sunt competenta – mama imi dezradacinase increderea in mine; pentru ea, niciodata nu sunt suficient de “sus”), prieteni virtuali – carora le multumesc pentru ajutor si sustinere. Ma rog pentru ei: sa fie sanatosi si sa ajute cat mai multi oameni.

Va doresc sa fim frumosi din interior spre exterior!

Ganduri senine si implinirea tuturor dorintelor!

Azi, film

Am reusit sa ajung la film. Doar asa ma uit. La calculator, acasa, mi-e foarte greu... adica lene.

Pentru mine atmosfera conteaza. Asa ca, am ajuns la Movieplex. Am vazut filmul 3D. Frumos. Efecte speciale bine realizate... multa viata, ecologie, ADN si specii. Aveam nevoie de un determinator de plante si unul de animale. Ha ha ha.

Finalul de poveste... dragostea invinge... Deci, clar mi-a placut!

Acum, citind bloguri, am aflat ca un film ce emrita vazut este: "It's a wonderful life". Poate il voi vedea. :)