Job

Am primit newsletter de la BestJobs. Un anunţ vesel. Tocmai bun pe vreme de criză. Oricum nu te cheamă nici naiba la interviu. Îmi spun că jobul ideal pentru mine este mim :). Da, aşa este şi culmea, pe ăsta îl practic. Mimez că predau şi niciun elev nu ghiceşte. E foarte interesant si extrem de trist, dar adevărat.

Un zâmbet nu strică niciodată. Dar să nu fie ha ha ha. Doar unul gen Mona Lisa.

Intrebari amuzante ale angajatorilor:

`Daca ai putea sa te transformi intr-un animal, pe care l-ai alege?`

`Cand te gandesti la firma noastra, ce culoare iti vine in minte?`

`Parintii tai unde lucreaza?`

Afla jobul care ţi se potriveşte: http://www.bestjobs.ro/joboscope/index/name/Groza+Claudia

La intersecţie

Luni. Zi grea. După un weekend lung, cu scris de poveşti, lectură şi Da Vinci ( un autodidact)... revin la muncă.

Lecţii pentru copii. Caut mecanisme - ar trebui să fac vrăji - să atrag elevii să înveţe. Sunt disperaţi după note şi atât.

Săptămâna trecută am fost la institutul unde am lucrat. Le-am spus colegilor că voi ieşi să spăl parbrize în intersecţia unde e amplasată şcoala. Dacă mă zăresc, să nu mă bage în seamă. Nu sunt eu... doar câştig un ban cinstit.

Râzând, mi-au spus că şi ei vor ajunge în curând să facă asta. Glumeam şi împărţeam intersecţiile pe funcţia deţinută în cercetare. Cu cât ai mai multă şcoală, mai multe diplome, cu atât vei fi mai central, într-o intersecţie mai mare. Am decis: zona Unirii, Universitate sunt pentru academicieni.

Haz de necaz. Şi viaţa e frumoasă şi trebuie trăită la maxim.

Bucuraţi-vă de fiecare secundă alături de oamenii dragi, de fiecare rază de soare, fluture zărit - în această vară am văzut mulţi fluturi.

Ciudăţenii

Mă simt ciudat.

Azi, am mers la biserică să las haine şi ceva mâncare. Toate bune şi frumoase. M-a impresionat o tânără ce plângea cu suspine în faţa unei icoane. Am făcut şi eu asta de câteva ori. E atât de bine. Te linişteşti.

Stând în staţia de autobuz, lecturând "Lupul de stepă" de Hermann Hesse, se aşează lângă mine o doamnă, nu foarte în vârstă. Îmi cere bani, spunând că vne de la biserică.

-Şi eu tot de acolo. Nu am nici eu bani. sunt profesoară. Am făcut atâta şcoală degeaba. Voi cerşi în curând o colaborare.

Gura e de mine. Am scos portofelul şi i-am dat bani.

-Dvs. aveţi viziuni? mă întreabă.

-Cred că da. -nu ştiu ce a fost în mintea mea.

-Aaa... spuneţi-mi dacă băiatul meu care e plecat în Spania de o lună, va strânge bani pentru o casă. Se gândeşte la mine?

-Da, se gândeşte şi îşi va lua şi casă- răspund eu, crezând ca o încurajez.

Vine autobuzul.

-Trebuie să plec, îi spun.

-Nu, vă rog mai staţi. Mă apasă pe umăr cu putere. Mă trag şi urc în autobuz.

Doamne, ce a fost în mintea mea? De ce sunt abordată de oameni ciudaţi? Doar citeam, eram atentă la ce scrie în carte. Eman energie divină? Ha ha ha.... numai ciudăţenii mi se întâmplă.

Nu înţeleg de ce?!

Sunt oameni care simt că am suflet bun, că sunt fraieră, ce mai în sus şi-n jos. Mă exploatează.

Ciudat. Foarte ciudat.

Fotografii

Am primit o nouă serie de poze de la mare, vacanţa de anul acesta. M-am uitat la ele, m-am amuzat, am retrăit momentele... m-am încărcat cu energie pozitivă.

Am vizualizat câteva bloguri de fotografie. Îmi plac. Aş vrea să îmi educ această pasiune. Să devin un bun fotograf.

...

Nisip şi apă. Dor şi uitare de sine. Cam asta am făcut eu. Am uitat să mă bucur de ce văd şi m-am dus cu gândul la oameni care nu meritau atenţia mea atunci.

Apus de soare... apus de relaţii nefaste.

Un început cu încredere, voie bună şi multă dragoste.

Cafea

O veche poveste arabă ne învaţă că e bine ca omul să bea trei cafele pe zi: prima sa fie dulce, ca să-i amintească de dragoste, a doua sa fie amară, ca să-şi amintească de moarte şi să fie drept, iar a treia să fie dulce-amăruie cum e viaţa şi cu bune, şi cu rele.

Abia a treia cafea te trezeşte cu adevărat la viaţă!

El şi Ea

Vivaldi.... "Sonata lunii".... mă stimulează să scriu o poveste.

"El o zăreşte. O place. Se aşează lângă ea. Este o şedinţă importantă pentru ei. Ea nu are chef. Zâmbeşste, dar este foarte obosită. Şi-a schimbat meseria. Este stresată. Nu ştie dacă a făcut alegerea corectă.

-Deschide agenda la ultima pagina şi scrie numărul tău de telefon.

Ea execută. "Poate vrea să mă întrebe ceva vreodată. Este începător."

El, îl notează pe al lui.

Ea zâmbeşte. N-are poftă de viaţă, de distracţie, de începuturi. Nici nu ştie dacă a încheiat ce avea de încheiat. Este pretenţioasă.

El insistă să meargă la un ceai. Ea acceptă, dar intervine ceva. Îl sună şi contramandează. El apreciază.

Peste două zile se întâlnesc. Merg la o cafenea, apoi într-un parc. El o sărută. Ea nu e de acord. Nu e pregătită şi se închide în ea. Mereu şi-a dorit un bărbat inteligent, cu simţ al umorului, îmbrăcat îngrijit, să miroasă fresh. A fost o visătoare.

Nu îi place că e aşa insistent.

Îi trimite un mesaj şi îi spune: "Nu ne potrivim."

El, se vede că e surprins şi se simte lezat, răspunde nervos, neavând răbdare să scrie un mesaj lung şi concret.

Ea, încearcă să-l facă să înţeleagă că e mai bine acum, decât mai târziu.

Trei zile de tăcere. Ea, crede că a scăpat. O prietenă îi spune că povestea nu s-a terminat. Ea râde nervos.

Într-o zi de luni - ea urăşte zilele de luni - o sună el.

-Să ştii că eu nu renunţ la tine. Îmi eşti dragă.

-Nu ne potrivim, spune ea. Nici măcar ca stil vestimentar, ca pasiuni, nu are rost.

-Mă voi schimba de dragul tău. Se poate şi îmi doresc.

Off...

Ea nu mai suportă privirile lui. Bine că nu se întâlnesc zilnic.

"Oare ce va fi? Oare va fi bine? Oare va înţelege?" Ei niciodată nu i-au plăcut oamenii insistenţi la maxim.

Vă voi ţin la curent cu povestea dintre el şi ea.

Ar fi hilar şi anormal să fie ceva frumos!

Film despre Epoca de Aur

Amintiri din copilărie. Reuniune de clasă. Bucurie şi emoţii.

Vorbesc cu un coleg de şcoală generală. Primesc informaţii despre filmul lui Cristian Mungiu, "Amintiri din Epoca de Aur". Mă amuz.

Îmi amintesc emoţia de a fi făcută pionier, poeziile învăţate, munca depusă de părinţi pentru a mă da de 7 ani la şcoală. Îmi amintesc borcanele cu iaurt, cornurile de la centrul de pâine, cozile pentru raţie şi lapte dimineaţa.

Zilele trecute, am cumpărat Mentosane. Le ador. Sunt comuniste. Am zâmbit. Ele au supravieţuit. Şi sunt la fel. Şi sunt atât de bune!

Dacă ar apărea şi bombonelele CIP aş fi foarte bucuroasă! Vi le amintiţi? Micuţe, colorate şi extrem de jucăuşe!

Uniforme şi disciplină. Chin şi atunci, chin mai mare acum.

Dar, c'est la vie!