Continuare carte

- Ştiu o cafenea, pe colt. Eşti de acord să poposim acolo?

- N-am nimic împotrivă, răspunde Sânziana. Simt nevoia să povestesc, să mă descarc, să îmi fac o prietenă, o confidentă.

- Sunt maestră la ascultat, dar să nu-mi ceri sfaturi. Nu mă pricep.

- Nu. Am adunat atât de multe. Am o viaţă aşa amestecată, pot spune. Vrea să cred că, dacă povestesc cuiva, mă eliberez şi văd totul într-o altă lumină.

Cafeneaua se iveşte în faţa noastră. Nici nu am realizat când am ajuns. Împing uşa cu toată forţa. O dată mai fusesem aici. Amintirile încearcă să îşi facă loc, dar nu le las. Câteva perechi de tineri ocupă mese răzleţe.

- Mergem la o masă mai retrasă? întreabă, timid, Sânziana.

- Unde vrei tu. Unde te simţi în largul tău.

Ne aşezăm. Soseşte chelneriţa, ne întinde amabil meniul şi ne zâmbeşte.

Citim interesate, dar totuşi grăbite. Alegem cappucino. Dăm comanda.

- Deci... te ascult, draga mea Sânziana. Spune-mi ce vrei, în ce ordine vrei.

Privirea ei emană culori care se schimbă cu rapiditate. Culori vii, vesele, pline de viaţă, apoi apar tonuri de gri, triste şi umbrite. Zâmbetul jucăuş se transformă într-o grimasă, apoi se preschimbă într-un alt zâmbet, cu o altă textură.

O privesc fascinată. Putea fi o actriţă minunată. Este atât de expresivă!

Vocea ei este melodioasă, şi are inflexiuni. Sesizezi tonuri diferite, simţi trăirea, vizualizezi scena povestită. Fata asta are har de povestitor.

...

Chanel

Sursa poze: Cinemagia.ro

Am mers la cinematograf. Coco avant Chanel. Inainte de vizionare am intrat intr-o pafumerie si m-am parfumat cu Chanel No. 5. Mie una nu-mi place. Dar, am zis hai, in cinstea lui Gabrielle.

Filmul e trist... Dar, am inteles ca pentru a reusi, iti trebuie o doza mica de tupeu, una de "nebunie", alta de sansa, un gram de talent si putin bun simt.

E nevoie de un om care sa aiba incredere in tine si sa-ti spuna: "Poti face asta, iar eu iti dau banii pentru a incepe afacerea."

Mi-a placut culoarea ochilor lui Boy, gentleman-ul interpretat de Alessandro Nivola.

Dintre hainele create de Chanel imi place: taiorul, hainele marinaresti si pantalonul. Am inteles ca nu suporta fustele scurte.

Oricum, a fost o femeie norocoasa. Si asta nu e nimic.

Sânziana

O privesc pe furiş. O femeie atât de simplă, care emană atâta bunătate, bun simţ, frumuseţe.

Înălţimea ei este de aproximativ 170m. Tocmai bine. Pielea Sânzianei are culoarea spumei de la cafeaua cu lapte. Se observă o urmă de bronz. Părul cârlionţat, îi mângâie uşor umerii. Mişcă brusc capul şi un miros plăcut porneşte dintre firele castanii, strălucitoare. Privirea ei te cheamă să o priveşti cu atenţie. Ochii mari, alungiţi, de un căpui superb, cald şi curat, sunt atât de jucăuşi. Absorb frumuseţea razelor de soare, verdele firului de iarbă, culorile obiectelor ce o înconjoară. Genele lungi, plăcut conturate de puţin rimel, par aşa de vesele şi fericite că protejează ochi aşa de frumoşi. Buzele cărnoase sunt răsfăţate de puţin luciu de buze transparent, care le pune în valoare.

Este îmbrăcată sport-elegant. Picioarele - parcă decupate de pe ambalajul unei perechi de ciorapi - poartă o pereche de balerini de culoarea untului. Fusta în clini, se opreşte cuminte deasupra rotulelor bine conturate, fără pic de grăsime în jur. Bluza pe gât îi evidenţiază gâtul lung. Talia este bine conturată de bluza cambrată. Este atât de simplă! Ca bijuterii, observ o pereche de cercei minusculi, finuţi, o brăţară simplă, un inel cu o pietricica albă - tipul clasic de inel de logodnă - si ceasul.

Mersul îi este sigur, drept, elegant, ca pe podiumurile de modă. Doar că are graţie. Nu este ţanţoşă. Este feminină, este plăcută, atrage priviri.

Serial

Pentru ca sunt "atrasă" de a scrie pe blog, am sa incep o carte aici. Imi este mai usor... si sper sa am spor.

"Am ascultat atâtea poveşti de viaţă încât aş putea scrie cărţi întregi. Nu ştiu de ce oamenii mă caută, de ce au încredere în mine. Sau poate că ştiu. Cred în mine pentru că ştiu să păstrez un secret, pentru că ştiu să ascult şi, adesea, mă rog pentru ei. Sunt o verigă între lume şi Dumnezeu. Am cunoscut mulţi oameni. Pe unii, i-am ascultat ani de-a rândul, pe alţii doar câteva ore. Dar nimeni, niciodată nu m-a fascinat asemenea ei. Sânziana. O femeie copil. Ştia că îmi place să scriu. Am corespondat ani buni. Imi spunea mereu că am talent şi trebuie să încep a scrie. Am râs atunci, rîd şi acum când scriu. Într-o zi, am mers în parc şi am vorbit ore în şir. Are o poveste de viaţă frumoasă, tristă, dar atât de vie. M-a rugat să-i scriu povestea vieţii. Mi-a garantat, râzând - un râs vesel, plin de viaţă, emanat din sufletul ei bun - succesul.

O zi plăcută de octombrie. Un 1 octombrie, mai exact. Prima zi de facultate. Emoţii, agitaţie, nici nu ştiu ce trebuie să fac. Merg să-mi notez orarul. Îmi scriu conştiincioasă în agendă cursuri, laboratoare, ore. La final, pregătindu-mă să bag agenda în geantă, observ o fată draguţă privindu-mă insistent. Zâmbesc.

- Nu cunosc pe nimeni. Mă numesc Sânziana şi sunt studentă anul I, secţia Biologie. Suntem cumva colege?

- Posibil. Aflăm îndată. Anda este numele meu. Era o listă cu grupele de studenţi boboci pe undeva.

- Lângă secretariat am văzut-o, adaugă repede.

Ne îndreptăm spre secretariat. Găsim lista şi o parcugem cu atenţie.

- Heee... Suntem colege de grupă. Minunat. Dumnezeu chiar ma iubeşte, exclamă Sânziana.

O privesc uimită.

- Dar ştiu că eşti rapidă, răspund zâmbind.

- Scuză-mă, dar îmi doream atât de mult să fim colege. Nu cunosc pe nimeni. Ai ceva care inspiră încredere. Te urmăresc de când ai intrat în incinta facultăţii.

- Dat fiind faptul că azi nu se ţin cursuri, aş spune să mergem la o cafea, să ne cunoaştem.

- Cu mare drag, răspunde Sânziana.

Va urma... (aş mai scrie dar îmi este foarte somn).

Postul Adormirii Maicii Domnului

1 august. Inceputul postului Adormirii Maicii Domnului.

Chiar vorbeam cu o prietema ca nu am mai postit de mult. N-am mai tinut post de hrana, caci am impresia ca atunci sunt mult mai rea. Oricum, a posti nu inseamna doar sa nu mananci anumite alimente.

Am intalnit oameni ce postesc, dar sunt atat de invidiosi, spun atatea rautati... incat te intrebi de ce se mai chinuie.

Am decis: voi sta mai mult cu mine, ma voi ruga, voi merge la biserica... incerc sa iau oamenii asa cum sunt, sa nu-i urasc pentru ce imi spun, sa nu ii invidiez ca au familii reusite, sa nu le doresc raul, sa nu gandesc urat despre nimeni. Vreau sa fiu impacata cu mine si cu cei din jur.

Vreau sa ajut. Am citit un articol despre o fundatie umanitara condusa de preotul Ioan de la Biserica Gradina Icoanei - foarte frumoasa- si m-au atras activitatile organizate. Ma voi interesa ce si cum si voi da o mana de ajutor.

Ganduri bune si post cu fapte bune si armonie!

Ultima lectura

"Zilele regasirii mele" de Elena Ferrante... ajunsa la final.

Am inteles inca o data - poate voi si invata intr-o zi - ca barbatii cu suflet mare, amabili, atenti, sprijin la nevoie, nu sunt cei frumosi, cu bicepsi si abdomen plat. Am inteles ca oamenii care te iubesc si te apreciaza sunt intotdeuna la un pas de noi, insa noi nu sesizam.

Eu una sunt oarba. Nu vad cine ma apreciaza. Stau in banca mea, atenta si cuminte, asteptand sa fiu aleasa. E cel mai bine. In asteptarea asta, poate mi se limpezeste privirea si voi zari omul destinat sa-mi fie alaturi la bine si la rau.

De ce tatii fug intotdeuna de responsabilitati? De ce vor sa fie doar ei iubiti si rasfatati? De ce tatii cauta adesea femei mai tinere? Atatea de ce-uri.... Ma opresc. Oricum pot gasi o mie si unu de raspunsuri sau poate niciunul.

Femeile au intuitie... asta am mai inteles din cartea lecturata.

Bicicleta

Mi-e dor sa merg pe bicicleta.

Am invatat sa pedalez pe bicicleta cu roti ajutatoare a unei vecine. In clasa I, pentru ca am luat premiul intai, mi s-a cumparat bicicleta. Nu mai stiu exact cum se numea. Fiecare model avea un nume. Era Pegas, cea cu coarne lungi. A mea se numea ceva gen Modern. Nu ar trebuie sa spun caci nu stiu exact. Poate isi aminteste cineva si imi spune si mie.

M-am plimbat multi ani. Cand am devenit domnisoara, mama a zis: "Gata. E timpul sa pui capat acestei activitati baietesti." Mama si-a dorit intotdeuna fete si ne-a educat in stil vechi, cu maniere si ne-a dorit foarte feminine. Nu m-am opus. Am plans putin dupa ea. Era doar un dar bine meritat. Invatasem foarte, foarte bine.

In vara, m-am intalnit la un pahar de suc si o ora de vorba, cu un prieten "vechi" - care e atat de bun, pe masura ce se invecheste e mai aproape de sufletul meu - care este administratorul site-ului www.haios.ro. Eu tot ii trimiteam materiale pentru site, inclusiv bancuri. La categoria bancuri are organizat concurs. I-am spus ca eu chiar merit premiul. Mi-a spus ca imi cumpara bicicleta. Imi doream si imi doresc bicicleta. Chiar isi cumparase un coleg de servici si eram tentata sa fac o tura, dar imi era rusine de colegi. Totusi sunt o lady. Ha ha ha. M-am simtit stanjenita in acea clipa. A insistat. Am acceptat. Sansa nu mi-a suras. S-a inceput lucrarea de reabilitare a strazii pe care locuiesc. (Ce jurnalistic m-am exprimat hi hi hi). Nu aveam cum sa merg cu bicicleta intr-o zona de mlastina - nu exagerez, asa era strada pe ploile acelea torentiale. Foloseam pungi sau cizme de cauciuc, cine avea. Prietenul meu nu a crezut. A spus ca il refuz si asta e o scuza buna. (Stie ca sunt orgolioasa. Adevarul e ca nu prea eram de acord sa accept. Mi s-a parut putin cersit premiul.)

Ieri ma intreba daca mi s-a reparat strada "pentru bicicleta". Din pacate nu. Am crezut ca am pierdut premiul. Mai ales ca s-a terminat oferta de la "Carrefour". Ma consolasem cu gandul. Dar mi-a scris urmatorul mail: "pai nu trebuie sa-ti cheltuiesti banii de concediu pt bicicleta, ca in continuare iti sunt dator cu 4 milioane, doar ca ziceam ca s-au terminat promotiile la bicicletele faine din Carrfefour."

Sper ca in septembrie sa ma plimb cu bicicleta. Ha ha ha... e sansa mea!