...
- Nu ştiu dacă sunt capabilă sa urmez această facultate. Nu îmi place, nu am chemare spre aşa ceva. Te rog din suflet să îmi fii alături, să mă ajuţi dacă mă împotmolesc, dacă nu înţeleg anumite lucruri. Nici nu vreau să mă gândesc la disecţii. Cred că acele zile vor fi coşmar pentru mine.
Sunt aşa de moale, ca să nu spun fraieră sau proastă pe de-a dreptul. Toată viaţa mi-am ascultat părinţii, în special mama. Chiar dacă ştiam că nu pot duce la capăt anumite activităţi, că nu am aptitudini, m-a forţat să încerc. Mi-am dorit să practic voley. Cred că aveam talent. Am jucat o perioadă în şcoala generală. M-am oprit, căci le era să nu mă pierd în drumurile spre antrenamente. Îmi merit soarta. Niciodată nu m-am luptat pentru visele mele. Nu am adus argumente. L-am luat pe nu ştiu, nu pot, nu sunt în stare în braţe. Aceste verbe mi-au fost inoculate - vreau să cred că inconştient - de mama. Ele curg şi acum prin sângele meu. Oare mă voi purifica vreodată de ele?
Ochii Sânzianei sclipesc. Lacrimile îi joacă între pleoape ca nişte steluţe argintii.
Ne sunt aduse ceştile de cappucino. Cu mâna uşor tremurând, amestecă energic lichidul fierbinte, încropind cele doua pliculeţe de zahăr brun.
"Conştientiz că este o femeie puternică. Clar îşi doreşte să reuşească în ceea ce face. Are planuri ţintă cu siguranţă" îşi spunea Anda pentru sine.
- Mi-am dorit foarte mult să urmez un profil uman. Voiam cu ardoare să citesc foarte mult, să studiez literatură universală, simţeam că sunt făcută pentru asta. Mi s-a impus să fac chimie-biologie, în speranţa că voi deveni medic, cândva. De parcă medicina e aşa pentru orişicine! I-am înfruntat atunci. Nu m-am dus să fac opţiunile. Dar, m-a înlocuit tatăl meu. A reuşit să mă înscrie unde a vrut. Să îţi povestesc chinul cumplit al tezelor la fizică şi chimie din liceu? Nu are rost. Credeam că nu se mai termină. Au fost ani de tortură psihică pentru mine. Voiam să dau admitere la facultatea de litere, sectia de filologie. Trebuia sa mă meditez. Aveam multă materie de recuperat. Nu ne permiteam. Părinţii mei nu au investit foarte mult în educaţia mea. Şi nici în a surorii mele. Ea este talentată. Voia sa meargă la liceul de arta plastica Nicolae Tonitza. I-au frânt aripile din start. Au nenorocit-o şi pe ea cu chimie-biologie. Nu vreau să ma crezi nerecunoscătoare, dar m-ar fi ajutat dacă erau mai libertini, dacă ştiau să comunice cu noi, să ne pună pe hârtie avantaje şi dezavantaje, să ne dea dreptul de a alege. Sincer, Anda, mă tem că mi-am distrus viaţa. Încerc să fiu optimistă şi să mă gândesc că voi fi licenţiată în biologie şi că voi face ceva care să-mi placă. Dar, mi-e teamă! O viaţă întreagă să fiu legată de o diplomă care nu îmi va aduce nicio satisfacţie, nicio bucurie.
Sânziana priveşte pe fereastra ce dă în bulevard. O lacrimă îi alunecă din căuşul ochiului drept. E o lacrimă ce sapă adănc în fineţea obrazului ei, dar, simt că atinge şi sufletul. Întind mâna, o acopăr pe a ei, spunând:
- De acum încolo, nu mai eşti singură. Ţi-ai câştigat o prietenă, o confidentă şi un ajutor în ale biologiei. Vei gasii ceva din tot domeniul acesta vast care să te atragă. Sunt convisă. Heii! Ştii vorba aceea? Nu-i dracul atât de negru. Unde-s doi puterea creşte! Fruntea sus şi zâmbet la purtător!
Facem schimb de numere de telefon, râdem cu poftă, achităm nota şi ne bucurăm de prietenia ce s-a legat în acea zi de octombrie, călduţ şi blând.
