marți, noiembrie 4

Miruna de CG

MIRUNA

Sunt o fetiță zâmbitoare,
Veselă și ascultătoare.
Miruna mă numesc,
Oamenii îi îndrăgesc.
Dar și jucăriile de pluș,
Chiar de plâng adesea la duș.
Le ador, le sărut,
Le îmbrățișez,
Deloc nu le stresez,
Pentru că le iubesc mult.

Unele dorm cu mine în pătuț,
Altele mă însoțesc la plimbare,
Cu mare bucurie în căruț,
Să fie alintate de soare.

Zâmbetul meu cucerește inimi,
Adună priviri,
Iar jucăriile-mi sunt vesele,
Când sunt mângaiate și ele,
De alți copii, de soare, de stele,

De rouă, de ploaie, de rândunele.

luni, noiembrie 3

Amintirea ta

Stelele - Des etoiles

Film dupa mult timp la Cinema Elvira Popescu 

Un barbat din Senegal pleaca in Franta pentru a lucra in cosntructii. Apoi, merge in Italia, unde isi cheama si sotia, Sofia. Intre timp, gaseste o oferta mai buna in New York. Can Sofia ajunge in Italia, este ajutata sa isi gaseasca chirie si o slujba. Este incurajata sa il astepte pe sotul ei, incercand sa se adapteze, sa invete limba italiana, sa isi traiasca viata. In Italia femeile sunt libere, pot avea un partener fara a fi casatorite. 
Intr-un final, Sofia se indragosteste de colegul de apartament, un ucrainian. Sotul ei decide sa se intoarca in Italia la ea. 
Povestea este faptul ca fiecare stea pare a fi singura, dar de fapt impreuna formeaza cerul instelat. 
Este o poveste frumoasa despre viata, despre alegeri, despre relatii. 

duminică, noiembrie 2

Rugăciuni folositoare


RUGĂCIUNEA MULŢUMIRILOR

Îţi mulţumesc Doamne
Îţi mulţumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine.
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine.
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie, 
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer.
Mulţumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi mulţumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucururi pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!


RUGĂCIUNEA ELIBERĂRII

Doamne, Tu eşti mare,
Tu eşti Dumnezeu, prin mijlocirea
Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail
Să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit
De nelinişte, de tristeţe şi de obsesii,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De gelozie, de mânie şi de invidie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De gândul sinuciderii ori al avortului, 
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De orice formă de destrăbălare,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De farmece şi de vrăjitorie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De destrămarea familiei şi de orice rău ascuns,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
Tu, Doamne, care ai spus:
„Pacea Mea o las vouă, pacea Mea o dau vouă!”
Dăruieşte-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria,
Eliberarea de orice formă a răului
Şi bucuria veşnică, întru împărăţia Ta
Amin!
Aceste 2 rugăciuni se găsesc într-o carte foarte veche, de circa 60-70 pagini, pe care Părintele Arsenie Boca a dăruit-o unei credincioase, o carte unicat, care cuprinde mai multe rugăciuni care nu sunt cunoscute, acesta fiind un semn că cel mai probabil, în marea lor majoritate sunt alcătuite chiar de Sfântul Părinte Arsenie Boca.

(Eu le-am gasit mentionate in cartea ``Viata  lui Arsenie Boca -Fapte inedite ``-consemnate de preot Petru Vamvulescu  ,editura Babel)

RUGĂCIUNE DESPRE CARE SF. ARSENIE BOCA A ZIS CĂ ESTE FOARTE PUTERNICĂ

"Doamne, Dumnezeule, mare Împărat şi fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă apere de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.
O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător şi voievod al puterilor cereşti, fii mie ajutor în toate: în boale, în strâmbătăţi, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, şcoală, şi mă izbăveşte de toată înşelăciunea cea diavolească. Iar când mă vei auzi pe mine, robul tau , rugandu-mă ţie şi chemând numele tău, grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.
Aşa, mare Arhanghele, biruieşte pe toţi care se împotrivesc mie, mă apără şi mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci şi cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil şi Egudiil şi ale puterilor cereşti, totdeauna, acum şi pururi şi în veci. Amin."


vineri, octombrie 31

Povești personalizate pentru sărbătoriții lunii Mihai, Gabriel, Andrei

Dacă doriți să faceți surprize originale copiilor, dăruiți-le o poveste în care ei sunt eroi, personaje curajoase, vesele și prietenoase.
Comenzi la adresa de email:

claudia.groza@gmail.com

Am nevoie de o scurtă caracterizare, pasiuni și ceea ce ați dori să corectați la micuțul dumneavoastră.

Mulțumesc mult!

Vă aștept comenzile!

Preț 15 lei.
Expediere pe email. O puteți printa la orice centru xerox. 

joi, octombrie 30

Zbor spre vise

În dulapul cu jucării al copilăriei
Am găsit un avion.
Era jucăria ta.
Am privit-o ciudat,
Mi-am dorit să zbor,
Să ating norii și visele ce le notasem acolo,
Cu lacrimi de bucurie, de dor,
De amar, de deznădejde.
Am crescut repede.
Prea repede pentru mine.
Unele vise au rămas în nori.
Nu vor să mai coboare.
Copiii mei sunt îngeri.
Cresc alți copii..
Poveștile pentru îngeri le scriu.
În noapte, perna-mi se udă de lacrimi,
Sperând să coboare și alte vise.
Într-o zi, am primit un avion de hârtie.
Purta numele tău, iubite.
Și-atunci am început să te caut.
Printre stele, nori și litere.
Te-am descoperit.
Prea târziu. Poate. 
speriat de viață și de vise.
Deși, ele pot fi împlinite.
Totul este să vrei,
Cu răbdare și dragoste să le vorbești.
Inel de logodnă pe degetul iubitei să pui,
Să știe că ești acolo. 
Că vrei să zbori până la nori,
Visele să i le aduci înapoi.

Gânduri

Și am ajuns într-o stare de epuizare. Neîmpliniri, temeri, gânduri, dorința de a face cât mai multe, de a ajuta oameni să îți împlinească vise, de a-mi duce eu la bun sfârșit vreo două proiecte... toate m-au adus în acest punct. 
Am învățat că lucrurile nu se întâmplă niciodată când vreau eu, ci atunci când sunt pregătită să le accept, să le port. 
Uneori mă întreb cum unora li se oferă totul așa pe tavă... de la ajutor financiar până la oameni care îi sprijină în ceea ce întreprind. 
Nu mai contează. Îmi doresc să fiu sănătoasă, puternică și chibzuită, iar până la finalul anului să finalizez proiectele de suflet propuse, plus câteva acte caritabile, pentru copii și bătrâni. 
Nu mai cer nimic... nimănui. Știu că nu se poate să dea norocul peste mine. Dacă nu muncesc, nu realizez nimic. Poate se întoarce cu dobîndă tot ce am dăruit oamenilor care nu au apreciat nicio secundă ce le-am oferit.
*
De Crăciun, îmi doresc o VACANȚĂ ADEVĂRATĂ! Să stau într-o cabană, să dorm, să mănânc, să citesc și să scriu. ATÂT!