Tolba cu povești

Am reeditat cartea „Tolba cu povești” - preț 15 lei pentru cine dorește. 
Vă aștept comenzile pe adresa de mail: claudia_groza@yahoo.com sau claudia.groza@gmail.com 

Mulțumesc anticipat!

O altă poveste cu îngeri - ÎNGERII SĂNĂTĂȚII

Tudor a pornit spre sala de antrenament. Nu era intr-o forma prea buna si era lipsit de energie. Uitase cu desavarsire sa isi ia vitaminele.

-         - Ai uitat de odihna!

-        - Da, nu am dormit suficient. Am pierdut timp cu jocurile cele noi pe calculator. Dar cine-mi vorbeste? intreba Tudor.

-        - Sunt Vlad, prietenul tau din copilarie, grai acesta, iesind dupa un copac.

-        - De unde stii tu de faptul ca nu m-am odihnit suficient?

-         - Pai… sunt partenerul tau de joaca in retea. Mi-am dat alt nume. Priveste-mi ochii si vei intelege cat de obosit sunt la randul meu!

Ingerii Sanatatii au aparut si le-au marturisit copiilor: “Noi suntem alaturi de voi. Va vom oferi o doza de energie pentru a va desfasura antrenamentele astazi, dar noi avem rugamintea la voi sa va faceti un program echilibrat de somn si alimente bogate in vitamine”.

-         -Cine sunteti voi de comentati? murmura Tudor, extenuat.

-       - Nu e bine sa-i infruntam! Ne vor ajuta! Va multumim, oricine ati fi, adauga timid Vlad.

-        - Suntem ingerii Sanatatii si va admiram pentru ca faceti sport! Important este echilibrul intre suflet, fizic si emotie.

Antrenamentul de tenis al celor doi prieteni a decurs cu bine. Tudor si-a promis ca va renunta la jocurile pe calculator si isi va stabili un program echilibrat intre hrana – odihna si sport.

Vlad a venit cu o idee constructiva.

-       - Sa ne intocmim un program pe care sa-l respectam impreuna!

-         - De acord, prietene! Astfel ne incurajam unul pe altul!

Multe fructe si legume

Aduse din intreaga lume,

Lactate cu cereale asezonate

Carnuri cu putine calorii adaugate

Multe sport sa practicam

Odihna sa n-o uitam

Echilibrul in toate sa-l pastram

Proiecte frumoase sa conturam.

Ingerii Sanatatii au adaugat listei minutios creionate: “Iubiti-va si acceptati-va asa cum sunteti!”

Dorințe

Îmi doresc să fac oamenii mai buni... mai sănătoși... mai sportivi...
Îmi doresc să duc poveștile în toată țara și în întreaga lume!
Îmi doresc să fiu un înger păzitor pentru oamenii dragi și pentru toți cei ce cred în mine...
Îmi doresc să împlinesc visele tuturor... să îi susțin... să le arăt că se poate!

Imagini cu dragoste.... Tobias la Giurgiu

Fluturi.... de citit și recitit

Atunci când nu îmi reuşeşte ceva, când pierd ceva sau chiar pe cineva care alege un drum diferit de al meu, îmi spun că „nu a fost să fie al meu!”. Şi mă resemnez în faţa eşecului sau a pierderii. 
La această „putere” de resemnare a contribuit mult educaţia primită încă de când eram copil. Mi s-a spus că nu pot avea ceva ce nu este al meu, că nu pot ține lângă mine oameni care nu îşi doresc să îmi fie alături şi că, dacă am pierdut, înseamnă că acel ceva sau cineva nu trebuia să fie al meu.
Cu timpul am trăit multe nereuşite şi pierderi. Dar nu întotdeauna m-am resemnat ușor în fața pierderilor, mai ales când a fost vorba de oameni pe care i-am iubit şi pe care-i vedeam cât mai departe alături de mine pe drumul vieţii mele. Şi am suferit. Însă timpul mi-a arătat de ce s-au întâmplat toate. Mi-a artat că de multe ori, binele pe care l-am pierdut a fost, de fapt, un rău pe care doar îl creadeam a fi un bine. Că oameni după care am plâns crezând că depindeam de ei sufleteşte, nu au fost deloc potriviţi mie, deloc atât de speciali cum îi văzusem înainte și că nu au meritat lacrimile mele. Că lucruri pe care le credeam a fi comori și importante au fost, de fapt, nimicuri lipsite de valoare.
„Lucrurile nu sunt veşnice, ele trebuie reciclate, înlocuite...”, mi-a spus tata când l-am întrebat de ce nu mă certa când stricam o jucărie sau când spărgeam ceva prin casă.
„Dacă un om te iubeşte va fi lângă tine fără să-i ceri şi fără să faci eforturi că să îl păstrezi alături.”, mi-a spus altă dată, când am plâns după o prietenă care mă abandonase.
Cred cu tărie că pierdem pentru a primi ceva mai bun. Şi, poate că pentru a preţui acel ceva mai bun trebuie să trecem prin nişte etape, să cunoaştem şi ceva mai puţin bun...
De aceea sunt pregătită să pierd tot ceea ce nu mi se cuvine, tot ceea ce nu ar trebui să fie al meu, pentru că știu că viața a pus deoparte ceva mai bun pentru mine!

Fluturi - Irina Binder

Detalii despre cartea Fluturi găsiți aici:
https://www.facebook.com/notes/fluturi-irina-binder/cartea-fluturi/615763178443037

Întrebări...

Pornesc spre inspectorat și am ochii în lacrimi... mă simt neîmplinită. Mulți îmi spun că fac atâtea lucruri frumoase, că bucur atâția copii... și cum să fiu tristă? 

Da... este adevărat... fac ceea ce îmi place... educ copii... scriu povești... fac ateliere pentru copii... toate acestea pentru a aduce bucurie și frumos și încredere în sufletele copiilor... însă, ajunsă acasă descopăr că nu am nimic... mama are poveștile ei și prietenele sale... sora are bucuriile și minunile din viața sa... dar eu? Eu ce am?! Diplome... cărți... zâmbetele elevilor și ale copiilor de la ateliere în memorie și atât...

Îmi doresc să mi se spună mamă...

Îmi doresc să mă trezesc dimineața pentru a pregăti micul dejun omului care mi-a dăruit un copil, care m-a făcut FEMEIE și celui mic care are nevoie de hrană pentru a crește. 

Îmi doresc să muncesc știind că am pentru cine... eu nu voi împărăți lumea și nu voi lua cu mine nimic în mormânt!

Mă întreb de ce e atât de greu să mi se spună... „Hai să locuim împreună, să avem o familie frumoasă, bazată pe credință, dragoste și respect!” ?

Mi s-a spus că îmi doresc prea mult să fiu apreciată... ciudat, dar nu îmi doresc asta... vreau numai un zâmbet, o îmbrățișare de la cei dragi în semn că au primit cu drag ceea ce le ofer. E atât de dureros să vezi că dăruiești ceva cu bucurie, poate luat cu sacrificii.. și ți se spune: „ Aaa... nu trebuia... eu nu merit... nu sunt așa bună cum mă vezi tu!”

Doare... eu am învățat să primesc zâmbind și mulțumind pentru tot, ca și cum le-aș primi de la Dumnezeu. Dacă acel om s-a gândit la mine, înseamnă că îi face plăcere. Astăzi am înțeles cât am fost de rea... refuzând darurile vieții... crezând - ca o proastă - că acea persoană urmărește să mă mituiască... să aibă beneficii de pe urma mea... și am plâns... poate voi fi iertată... poate nu... dar mi-am promis că voi aprecia orice dar... oricât de mic... o floare colorată ce îmi va bucura diminețile în grădină... un săpun care îmi va mângâia pielea la duș.. o carte.... un calendar de perete... o broșă... o agrafă... un ac.. orice... și voi mulțumi din tot sufletul, cu zâmbetul pe chip...

Și ... chiar sunt apreciată... cel puțin de elevi sunt sigur... 

Azi... mergând cu privirea în pământ.. cu sufletul greu... și lacrimi strălucitoare în piviri... o fetiță se așează în fața mea și nu mă lasă a trece până nu am ridicat ochii... Era o fostă elevă de-acum trei ani... 

Dacă nu mă aprecia, se oprea să mă salute și să mă îmbrățișeze??? Sunt sigură că NU! 

Am descoperit că, am devenit răi... chiar și între colegi se pun piedici și se caută bârfe pentru a te ponegri și a nu te lăsa să îți demonstrezi capacitatea... judecându-te după o notă... după o diplomă... sau numele unei universități... 

Am descoperit că mai există și oameni buni... care mă susțin.. deși pe unii i-am jignit și i-am rănit puternic, în necredința mea că există și prietenii fără interes, oameni care își lasă familia pentru a te ajuta, răsfăța pe tine... o simplă prietenă, dar în care ei văd frumosul, bunul, umanul...

Sper ca într-o bună zi să mă revanșez... nu știu cum... nu știu dacă voi mai trăi atâtea zile... dar mă simt fără suflet... fără minte... 

Uneori nu mă recunoscut... nu știu de ce mă las doborâtă și târâtă în depresie... nu știu de ce am evadat din lumea mea.. nu știu ce se întâmplă cu mine... nu știu dacă voi avea parte de vreo schimbare în bine prea curând... 

Giurgiu, Tobias te viziteaza