Noul virus de România - Plagiatul

"Plagiatul", virusul care a invadta România, face ravagii.... 

Oamenii bucuroşi, aruncă fericiţi cu roşii... E uşor să râzi de unul şi de altul...  

Fiecare om care are de a face cu scrisul, începe să-şi caute copiatori ai marii opere. E greu... 

Din ce în ce mai mulţi oameni vor să scrie. Chiar deunăzi, o cunoştiinţă, îmi scrie pe mail rugămintea de a-i trimite materiale despre scriere (eu urmând diverse cursuri de scriere), deoarece vrea să scrie.

Bun. Caut în calculator, şi-i trimit.

Mă sună. 

-După ce scriu o poveste ce fac cu ea?

- Depinde ce vrei să faci cu ea. O păstrezi sau dacă ai curaj, o trimiţi unui site literar, unei reviste, unei edituri (de ce nu?). 

- Am înţeles.

Dorinţa de a fi publicat este mare. Am simţit-o pe pielea mea. Însă, eu mi-am dorit ca poveştile mele să fie de folos copiilor plictisiţi de literatura clasică. Am vrut să creez o lume frumoasă, să-i întorc la lucruri minunate: natură (flori şi insecte), creaţie (desen, poveşti), maniere (Te rog şi Mulţumesc - poveste cerută de o mămică; asta m-a impresionat), prietenie, curaj ("Tobias, elefănţelul colorat). Îmi doresc mult ca aceşti copii, să crească armonios... să fie buni, zâmbitori, darnici şi harnici, sănătoşi, sportivi (vezi povestea "Bascheţii fermecaţi").

Astăzi mă sună Rareş, băieţelul a cărui bonă este mama.

- Salut. Mai scrii şi tu o carte?

- Despre ce vrei să scriu?

- Despre un samurai....

- Bine, voi scrie pentru tine o carte cu samurai.

Nimic nu e întâmplător

Cu toate că am momente în care mi se face o frică soră cu moartea, ştiu că toate au un rost... deşi mi-ereu să le accept, nu am încotro. 

Viaţa mă pune uneori la colţ, pe coji de nucă.

Azi, am primit un newsletter, care m-a liniştit.

“Mă consider un războinic paşnic pentru că bătăliile importante sunt în interior”, îmi spusese cândva Socrate. Acum mă confruntam cu propria bătălie interioară – o perioadă de deznădejde, cinism şi paralizie mentală. Mă simţeam îngheţat, prins între două lumi, fără să aparţin cu adevărat niciuneia. Voiam să mă întorc din drum, însă văzusem deja prea multe şi nu vedeam nicio cale să merg înainte. 

În timp ce spiritul meu trecea printr-o perioadă de reorganizare, eu treceam printr-o perioadă de suferinţă şi dezorientare profunde, cum e cea prin care trec bolnavii mintali. Aceasta era noaptea întunecată a sufletului meu, după cum e numită în diverse tradiţii spirituale. Noaptea întunecată a sufletului poate fi o perioadă de însingurare. S-ar putea să ne fie greu să comunicăm cu ceilalţ. Din afară, vieţile noastre pot părea normale sau chiar plăcute, însă să le simţim cu totul altfel dinăuntru. 

Totuşi, dacă înfruntăm nopţile întunecate cinstit şi răzbatem prin ele, o asemenea experienţă poate să ducă la o nouă iluminare şi un simţământ de compasiune. Putem învăţa lecţii importante în urma acestor probe şi încercări. Printre altele, am învăţat că există o fază naturală în evoluţia noastră spirituală care cere să îţi îndrepţi aproape obsesiv atenţia către sine – amintire de sine, observare de sine, reflexie asupra sinelui. Trebuie să cunoaştem sinele înainte să-l putem transcende.

Fragment din cartea “Călătoria sacră a luptătorului paşnic” autor Dan Millman editura Mix

“Lumea pe care o vezi, mi-a spus el, arătând cu braţul până departe, este o şcoala, Dan. Singurul profesor real este viaţa. Ea ne oferă foarte multe experienţe, şi dacă acestea ar fi capabile să aducă cu sine înţelepciunea şi împlinirea, toţi oamenii vârstnici ar fi nişte maeştri iluminaţi şi fericiţi. Din păcate, lecţiile pe care ni le oferă experienţele noastre sunt ascunse. Nu toată lumea ştie să le desluşească.”

Dan Millman

---

“Numai pornind de la experienţe care sunt acceptate adânc în suflet se pot dezvolta cu adevărat însuşiri ale sufletului şi spiritului.”

Jaap van de Weg

Zi de marţi

Simplitatea ta îmi aminteşte de Goga... da, da, poetul. Încurajările tale îmi dau puterea să nu renunţ. Ştiu că nu sunt perfectă... important este că îmi doresc să fac lucrurile bine. Accept critica, dar într-o anumită formă... ca şi cum la diverse produse, contează ambalajul.

Sunt sfâşiată de nedreptăţi şi temeri, emoţii şi gânduri... 

Încerc să-mi repet tot ce am învăţ la cursurile de dezvoltare personală, la cele despre inteligenţa emoţională. Când văd cum oamenii deştepţi - exemplu Mircea Diaconu - sunt jigniţi, eu nu mai am pretenţii de niciun fel. 

 Am învăţat azi, că viaţa îmi dă lecţiile cele mai importante... Îmi doresc să le memorez...

Se apropie vacanţa...

Rugăminte, idei, ajutor

Azi, mă sună un vechi prieten.

- Sunt deprimat... e o formă uşoară, dar simţeam nevoie să discut cu cineva.

Îl cunosc de vreo şapte ani.... este un bărbat deştept, sportiv, însă, de vreo doi nu-şi găseşte de lucru. Are 42 de ani împliniţi curând.

Nu am cum să-l ajut. Am căutat pentru el slujbe, a trimis CV-uri, însă nimic. A făcut politehnica (transporturi)  şi a lucrat ca broker. Nu mai vrea să facă asta.

Dacă aveţi idee de vreo instituţie, firmă care angajează şi oameni trecuţi de 40 ani, vă rog mult să mă anunţaţi. Mi-ar plăcea să-l ajut. Îmi spunea:

- Mi-e ruşine de mama. A investit mult în educaţia mea, văd că suferă când mă vede acasă sau că plec c bicicleta, deşi pentru mine asta este o evadare.

Gânduri bune tuturor celor ce îmi vor da un răspuns. MULŢUMIRI ŞI APRECIERI.

Linişte, armonie, aer curat

Am condus.... a fost frumos... am stat la aer, sub adierea blândă a unui vişin, ale cărei fructe au fost culese de sora mea. 

Să scrie poveşti în natură este minunat... uşor... de apreciat.

Mulţumesc pentru această zi divină...

Mi s-a reproşat că sunt egoistă... posibil... accept, recunosc (uneori).

Mi-e dor de fericirea în doi, pentru că altfel, sunt fericită în fiecare clipă...

Viaţa

Rugăminte: rog toţi "psihologii" neavizaţi să nu mai pună diagnostice sub numele de anonim la mine pe blog, la rubrica de comentarii.  Problemele sunt la ei clar... :)

Controlaţi-vă. 

Un caz şocant... faptul că am ajuns inumani.... lucru ce deranjează când îl exprim... dar asta e. 

E linişte în jurul meu

Sunt singură... atât de singură încât am pornit televizorul pe un canal muzical şi l-am dat la maxim. Ştiu şi vreau să cred că am înţeles, că în momente de linişte aurzitoare, este timpul să mă ocup de sufletul meu. Citesc cărţi pentru copii... poezii şi poveşti. Mă ajută să evadez din lumea rea, nedreaptă pe care o trăiesc şi încerc zadarnic să o corectez (sau să o îndrept, mai bine spus). 

Nu ştim să iertăm... vărul meu îmi spunea că un coleg de-al lui a fost concediat pentru că i se jucase o farsă. Bun. Şi de ce nimeni nu a luat măsuri? De ce nimeni nu a avut curajul să spună adevărul? Ca să încheie cu o răutate, deşi suntem rude, îmi spune: "sper ca în această vară să termini cu atâta şcoală". "Nu, voi continua... până când Dumnezeu îmi va spune STOP, e prea mult pentru tine. Vreau să fiu o a doua Ana Aslan a României... ca personalitate..."

De ce e atât de uşor să invidiezi pe unul care poate (şi reuşeşte să facă ceva), în loc să munceşti şi tu să faci ceva util pentru sufletul tău, dar şi pentru societate, oameni dragi?

Cu fiecare răutate pe care o primesc, cu atât îmi doresc mai mult să devin mai bună în domeniul meu, în meseria mea, să formez oameni frumoşi, puternici, încrezători în ei şi în intligenţa lor. 

Conştientizez că uneori e mai bine ca unele relaţii, lecturi, joburi... să se oprească chiar din start. Viaţa ta ar lua un traseu ciudat... nefast...

Am nevoie de îngerii creativităţii.... 

Am nevoie de poveşti frumoase...

Am nevoie de îmbrăţişarea ta cu miros de citrice... deoarece am aflat că dragostea nu trece prin stomac, ci este influenţată de parfumul ce-l porţi... 

Am nevoie de zâmbetele copiilor ce-mi citesc poveştile....