Viaţa

Rugăminte: rog toţi "psihologii" neavizaţi să nu mai pună diagnostice sub numele de anonim la mine pe blog, la rubrica de comentarii.  Problemele sunt la ei clar... :)

Controlaţi-vă. 

Un caz şocant... faptul că am ajuns inumani.... lucru ce deranjează când îl exprim... dar asta e. 

E linişte în jurul meu

Sunt singură... atât de singură încât am pornit televizorul pe un canal muzical şi l-am dat la maxim. Ştiu şi vreau să cred că am înţeles, că în momente de linişte aurzitoare, este timpul să mă ocup de sufletul meu. Citesc cărţi pentru copii... poezii şi poveşti. Mă ajută să evadez din lumea rea, nedreaptă pe care o trăiesc şi încerc zadarnic să o corectez (sau să o îndrept, mai bine spus). 

Nu ştim să iertăm... vărul meu îmi spunea că un coleg de-al lui a fost concediat pentru că i se jucase o farsă. Bun. Şi de ce nimeni nu a luat măsuri? De ce nimeni nu a avut curajul să spună adevărul? Ca să încheie cu o răutate, deşi suntem rude, îmi spune: "sper ca în această vară să termini cu atâta şcoală". "Nu, voi continua... până când Dumnezeu îmi va spune STOP, e prea mult pentru tine. Vreau să fiu o a doua Ana Aslan a României... ca personalitate..."

De ce e atât de uşor să invidiezi pe unul care poate (şi reuşeşte să facă ceva), în loc să munceşti şi tu să faci ceva util pentru sufletul tău, dar şi pentru societate, oameni dragi?

Cu fiecare răutate pe care o primesc, cu atât îmi doresc mai mult să devin mai bună în domeniul meu, în meseria mea, să formez oameni frumoşi, puternici, încrezători în ei şi în intligenţa lor. 

Conştientizez că uneori e mai bine ca unele relaţii, lecturi, joburi... să se oprească chiar din start. Viaţa ta ar lua un traseu ciudat... nefast...

Am nevoie de îngerii creativităţii.... 

Am nevoie de poveşti frumoase...

Am nevoie de îmbrăţişarea ta cu miros de citrice... deoarece am aflat că dragostea nu trece prin stomac, ci este influenţată de parfumul ce-l porţi... 

Am nevoie de zâmbetele copiilor ce-mi citesc poveştile....

Gânduri şi întrebări

Tramvai. Drum spre casă.

- Bună ziua, doamna.

Clar cîteva capete se întorc să observe doamna. Hahahah... Neinteresantă... Prea slăbănoagă.... (un prieten, mai în glumă mai în serios mi-a spus recent: "să îmi arăţi buletinul. Mă simt pedofil uneori... ").

- Mergi spre casă?

- Mă duc la tata. Părinţii mei sunt despărţiţi.

- Şi ai mei... să nu fii complexat de acest aspect. E bine că păstrez legătura cu dânsul.

- Da... mai mult pentru fratele meu.

Ieri, o colegă mă strigă Camelia. Culmea, mama dorea să mă boteze astfel. S-a răzgândit pe ultima sută de metri.

Ce mi se pare ciudat este faptul că nu o singură dată am fost apelată Camelia. Oare mi se poriveşte mai mult decât Claudia?

Tatăl meu a ales o fiică vitregă cu numele Camelia. Poate lui îi era scris în harta destinului să aibă o fiică numită Camelia.

Poveşti, doruri, poveşti, şcoală

Poveştile m-au ţinut trează până în zori. M-am dus la culcare pe la 2 şi ceva dimineaţa. Când a sunat ceasul, simţeam că totul se învârte cu mine, că visele mă caută şi au nevoie de mine.

La cafea, pe repede înainte îmi verific mailul. Elevii îmi citesc poveştile şi îmi dau like-uri pe facebook.

Întâlnire cu poveşti, despre poveşti. Am înţeles - cu toate că ştiam - că poveştile sunt foarte educative, iar biologia, ştiinţa vieţii, le dă farmec.

Ajung la şcoală. Cursurile se apropie de final. Mi-e greu să mă despart de aceşti copii. Din toţi anii în care am predat, cred că aceştia sunt al doilea tur de elevi după care "plâng". De ce? Au bun simţ.... sunt educaţi de către părinţi... eu doar îi susţin în a învăţa despre viaţă.

- Doamna, cred că aţi reuşit să ne cunoaşteţi mai bine decât profesorii care ne predau de doi ani, deja.

Am câteva eleve cărora le-am dăruit cărţi...  cărţi de specialitate (biologie, psihologie), care le pot menţine trează dorinţa vie de a-şi urma şi împlini visul. (chiar am avut azi o discuţie despre importanţa lecturii. Cine este de vină că elevii nu citesc? Eu: părinţii. Editorul: educatorul. Nu mă consider expertă, însă, copiii repetă ce văd acasă. Dacă ei nu ştiu ce înseamnă carte până ajung la grădiniţă... e grav. Dacă părinţii nu citesc acasă, ei d ece ar citi? Mama şi tata nu citesc... se uită la Tv.... :) Păi pot să stau eu şi-n cap, că tot nu citeşte copilul ăla).

Mă intersectez cu locuri în care dragostea mi-a zâmbit. Mi se face dor de un zâmbet... de o îmbrăţişare.... de şoapte în miez de vară.....

Maxima zilei (pe care o respect de ceva timp... masurat in ani)

Trebuie sa te bucuri de ceea ce faci. Daca iti place poti depasi orice handicap, regret sau durere si sa continui jocul pentru multa vreme. Gordie Howe

Prietenia dintre zi si noapte

Premiată de primar

Ieri, mama îmi povestea că s-a întâlnit cu o prietenăde-a ei, a cărei fată este profesoară în sectorul 5 şi că ei i-a dat primarul Vanghelie diplomă pentru rezultate deosebite cu elevii şi un set pix şi stilou.

- Mama, nu stau eu în diplome. Am atâtea realizări cu elevi, atâtea realizări personale, pixuri şi stilouri de la oameni dragi (oferite pentru autografe)... Mereu ai tot vrut atâtea de la mine.... Predau la unul din liceele bune ale capitalei.. elevii mă apreciază, la fel şi colegii...

- Doar ţi-am povestit ca fapt divers... şi a schimbat subiectul.

De dimineaţă, îmi verific mailul şi găsesc unul de la una din colegele de la şcoala unde am predat anul trecut, în sectorul 5.

"buna,Claudia,

sunt Isabela,de la Sc.114;

ce mai faci?

iti scriu pt ca mi-a dat Daniela (doamna director) o diploma pt. tine si un set cu stilou si pix de la Dl Vanghelie pt rezultate deosebite obtinute in anii trecuti".

O sun pe mama şi-i transmit... eu râzând în hohote.

- Ţi-am împlinit şi visul acesta. Vezi ce fată ai?!

- Mulţumesc... acum mă pot lăuda şi eu...

-Cred că fac atâtea lucruri frumoase, deosebite, pe care fta dnei X nu le face... dar în fine... :)

La liceu, am primit cadou de la o colegă pentru tot ce am făcut în acest an şcolar... adică: i-am oferit reviste pentru fiul ei care l-au ajutat să-şi facă lecţiile... am ajutat-o la diverse cursuri cu idei... am înlocuit-o marţi la BAC. 

Pe seară, m-am întâlnit cu prietena mea din facultate, prima colegă pe care am întâlnit-o din grupa mea. Azi este o femeie frumoasă, mama minunată a unui băieţel isteţ, criticul meu numărul unu în poveşti... 

- Ce face scriitoarea mea preferată? Ce mai scrii?

- Nimic... momentan în afară de ştinţă (şi descperiri).

- Am încredere în tine... eşti muncitoare...

- Ţi-am adus două cărţi pentru concediu (eu am grijă ca toată lumea să citească). "Alegeri" de Ana Lexa şi "Poveştile unei inimi" de Diana Florina Cosmin. Sunt aşa pentru suflet....

- Merg pe mâna ta....

Îmbrăţişări cu dooooor şi dragă prietenie.... :)