dezamagiri

in acest moment, am impresia ca am cerut atat de putin de la mine, ca am realizat atat de putin pentru mine. altii si-au luat case si masini prin propria lor munca. au avut curajul sa se bage sluga la stat pe viata. eu, nu... mai bine sa stau cu ai mei.... lasa, merge si autobuzul sau sa castige si taximetristul pentru ca are o munca cinstita. o fricoasa, o credula, care si-ar da si camasa pentru altii. nu am realizat nimic.

acum, ma urasc.

si vreau sa fac "rahatul praf" si sa mut Luna din loc, si sa aduc razele de soare sa se joace in parul meu si sa scriu povesti pentru copiii mei - cand piata e plina de carti de povesti, cand editurile ma mint cu nerusinare - eu tot mai am prostia de a crede ca voi ajunge DEPARTE.

chestii de vacanta

sandale din plastic ce-mi amintesc de copilarie. piscina si balaceala ca un copil fericit. clipe si secunde ce se alearga pentru a forma ore. minute vesele, minute triste, minute ganditoare, minute istete, minute fericite formeaza ore cu amintiri si regrete ca timpul a trecut.
in fiecare secunda sa fac ceva bun, sa ma gandesc la ceva frumos, sa scriu un rand, sa realizez o magie.
clipe binecuvantate!
ore de neuitat!
timp de vacanta si timp de frumos!

final de an scolar

caldura chinuitoare. suflet vinovat ca nu a daruit cat putea. a fost un an gre de reacomodare in sistem. sunt trista ca m-am imprastiat in multe directii - cursuri felurite, scris de povesti si poezii (fara cautare) - in loc sa dedic timpul si energia elevilor mei. tot timpul pe fuga, niciodata nu am daruit cat puteam, asa cum o faceam acum cativa ani.

azi, serbare de final de an.

fetite dragute, imbracate frumos, machiate discret, ma inconjoara. baieti eleganti ma saluta bucurosi. primesc flori si imbratisari. se intind sa ma pupe. da... multumesc Doamne! se pare ca nu mi-am pierdut harul de a fi un profesor placut de "enoriasii" sai!

plec impacata cu mine si stiu ca anul viitor voi fi la inaltime!

bookfest 2010

candva, plecam din oras si se lansa o carte. o carte de poezii a unui jurnalist al carui blog de PA-uri il urmaream frecvent si participam la concursurile organizate acolo.

apoi, a ramas ca merg la Muzeul Literaturii Romane, sa cumpar cartea. nu am ajuns.

miercuri seara m-a anuntat ca se relanseaza la bookfest. am promis ca voi fi acolo, la orele 17 trecute fix. si am fost.

am intalnit un ziarist timid - eu stiam (din cunostintele mele) ca trebuie sa ai tupeu in aceasta meserie - emotionat, foarte bland.

am cumparat cartea, am cerut un autograf (dat profesionist cu stiloul -eu fiind iubitoare de cerneala), am rasfoit-o si m-a cutremurat in mod placut.

poeziile sunt scrise cu sufletul... se simte...

nu ma pricep la critica, dar nu am simtit niciodata emotie si fiori pana in varful degetelor la lecturarea poeziilor.

Rochia ta inca neimbracata

de Calin Hera

ne imbracam in timp ce intersectia vorbeste

prin fereastra deschisa

cu pasarile iesite din teama noptii care fosneste

.........................................................

rochia ta inca neimbracata

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru ca se stie

buzelor ce tocmai au sarutat nu le mai trebuie nimic

decat inca un sarut inca unul pana cand dor ca sa fie.

.............................................

multe multe multe poezii frumoase... mi-a fost greu sa aleg, si sunt sigura ca nu am ales pe gustul multora.

revedere cu emotii...

un balaur imens scoate emotii pe nari si le sufla spre mine. sunt parjolita. ma trezesc speriata dupa ce, toata noaptea am "invatat" rapoarte de medicina. intr-adevar, astazi am un miniexamen.

o gura de aghiasma, un multumesc ca mai traiesc si azi, si incep sa citesc despre drepturile omului si ale copilului.

pentru diversificare, lecturez si cateva pagini din jurnalul Constantei Buzea.

incet incet, nu cu foarte mult elan -caci era dupa amiaza mea libera, si organismul s-a invatat astfel - ajung la scoala. in fata cancelariei, o doamna tanara si foarte frumoasa, imi spune fericita, cu un zambet mare pe chip: "Claudia? Claudia G.?" "Da, raspund mirata... (acum sunt o mica vedeta.. parintii si bunicii ma stiu din pozele de prin excursii)". "Am fost colege." "da... imi pari cunoscuta, dar nu stiu de unde." Cred ca in liceu, in aceesi clasa... spune ea." "Da, ai dreptate. sa nu-mi spui ca esti mamica?" Ba da. Am baietel clasa I." "Sa iti traiasca. Felicitari!" Tu?" "Eu, profesor de biologie pe aici. (dadaca pentru plozii altora imi venea sa spun)".

Era asa fericita... !

Imi amintesc cum era in liceu... mutulica si timida... iar acum era atat de efervescenta, facea parte din consiliul de parinti... ce ti-e si cu viata asta!

rugaciuni ascultate...

in linistea bisericii Stavreopoleus... 3-4 oameni se inchina si se roaga. fac acelasi lucru si ma grabesc spre iesire. sunt oprita - de ce eu si nu altcineva habar nu am - de o doamna care imi spune:

"in partea dreapta a icoanei, sunt moaste ale unor sfinti. atingeti-le".

ma intorc, usor rusinata - caci am credinta mea, nu sunt la curent cu obiceiuri si reguli bisericesti - ma inchin, cer iertare... si plec.

o panza grea s-a ridicat de pe sufletul meu...

poate am fost iertata... poate acei sfinti se vor ruga pentru iertarea greselilor mele si ma vor ajuta sa gasesc drumul corect in viata!

e soare si prea cald... mereu nemultumita... si oare voi fi candva acolo unde imi doresc? dar voi deveni ce vreau cu ardoare? sunt sigura ca da... ingerul meu pazitor, ce-mi sade pe umarul drept, spune ca imi va fi bine, si celor dragi mie la fel.

oboseala isi lasa amprenta...

ma misc in reluare. niciodata nu stateam la catedra. acum, e primul lucru pe care il fac. sunt obosita fizic si pisihic. suparata pe colegii care imi impun sa trec anumiti elevi. de ce sa cedez eu, si nu alti colegi?! ne meritam soarta, noi cadrele didactice. cum sa te mai respecte, cand tu, stie nu stie, il treci?!

inchei medii peste medii. ochii imi obosesc si cer lumina si soare.

o colega imi spune ca fiica ei "creste" cu povestile scrise de mine. un licar de bucurie si speranta imi inunda sufletul. "cand mai ai timp sa scrii, Claudia?" "nu stiu, adevarul este ca, m-am cam intins in o mie si una de directii, si parca nimic nu-mi mai iese".

iar ma ia gura pe dinainte si spun din visele mele oamenilor rautaciosi din jur. oare ma voi invata vreodata minte sa tac? sper ca da!

lecturez un jurnal in care ma regasesc - cu tot cu crize biliare (aceleasi simptome atent descrise) si cu scrieri de povesti pentru copii.

ma retrag la odihna. mai am un hop maine si apoi ma pot declara in vacanta bine meritata!

seara linistita si vegheata de ingeri!