Răceala şi duminica

Duminică... octombrie... toamnă şi frig.

Printre batiste, aspirină şi lacrimi de la răceală... scriu aici. Acum mă întreb despre ce să scriu?! Hai să văd:

Despre anularea planurilor de azi. Stau în casă, înfofolită şi pierd timpul. Sau poate nu. Sau poate îl pierd cu folos.

Despre plimbarea din librăria Diverta cu o prietenă ce mă întreba daca am citit "Groapa" de Eugen Barbu... şi eu ruşinată îi răspund că nu. Atunci - nu pentru prima oară - conştientizez că am multe lacune în cultura mea generală. Le avem cu toţii? Le recunoaştem?

Despre consiliul profesoral de săptămâna trecută, când am înţeles că degeaba mergem la cursuri manageriale în afară, că tot nu ştim să le aplicăm. Ne-a fost prezentată o şcoală particulară din Malta, creată de părinţi pentru odraslele lor. Se fac înscrieri de a doua zi după naşterea copilului, să fie siguri că prinde un loc în acea şcoală. Se fac doar 10 materii, 4 obligatorii si 6 la alegere, dintre care "obligatorii o limbă străină şi o ştiinţă. E interesant sistemul.

Despre lenea ce mă chinuie azi şi fac tot posibilul să o alung.

Despre frigul ce mi-a intrat în oase şi un pulover foarte gros îşi face datoria să-l scoată de acolo.

Despre faptul că în joacă am descoperit blogul "În joacă" şi am înţeles ce mică e lumea.

Despre aşteptările oamenilor de la mine. Mulţi aşteaptă să fiu mereu drăguţă, aşa cum mă cunosc, să spun doar ce îşi doresc să audă. Aşa eram şi eu până nu de mult! Voiam să aud doar lucrurile frumoase. Apoi, într-o zi în care o răutate a unui coleg sau prieten - nu ştiu cine a fost - m-a trântit efctiv la pat. Atunci am aflat că nu se poate să aud doar lucrurile frumoase, şi că viaţa e dură şi trăiesc în realitate. Mi-am revenit şi am înţeles că sunt OM cu bune şi cu rele, calităţi şi defecte. Iertare cer tuturor celor pe care i-am supărat.

Despre faptul că vreau să fac această zi frumoasă... să finalizez povestea elefănţelului meu colorat. Cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc.

Zi senină şi sănătate celor răciţi!

Voluntariat

Voluntariat... cuvânt cu suflet.

Vis împlinit. Era bifat de mult în agenda mea. Aveam emoţii că nu mă voi simţi în stare. Când m-am trezit şi am văzut vremea, eram tentată să dau înapoi. dar nu puteam. Visele sunt făcute pentru a fi îndeplinite.

Am mers la SOS Satele Copiilor. Calea Floreasca, Nr. 165. Am vopsit o căsuţă unde se vor desfăşura activităţi pentru copii. Am cunoscut oameni cu suflet mare (mai există oameni ce fac voluntariat din proprie iniţiativă), copii blânzi, "foarte şmecheri" - aşa s-au caracterizat, inteligenţi şi frumoşi.

Dimineaţa, adormită, mergând spre locaţia cu pricina, ridicând ochii la un moment dat, văd o fetiţă drăguţă, la o fereastră, făcându-mi cu mâna. Nu dau importanţă, dar nu-mi iau ochii de la ea. Repetă gestul. De data asta îi răspund: un zâmbet şi un semn cu mâna. E fericită.

Toată activitatea este bine organizată. Suntem împărţiţi pe echipe cu nume: Zebrele - vopsesc caloriferele; Buburuzele mici - geamurile mici; Buburuzele mari - geamurile mari; Pisicile de mare - uşile. Frumos, distractiv, concurenţă şi multă ambiţie.

Copiii vin în inspecţie. Sunt sociabili şi veseli. Sunt mulţumiţi de rezultatul final.

"E uşor să faci educaţie, dar e greu să oferi dragoste".

Voluntariat... cuvânt cu suflet!

Luna Voluntariatului la UPS – October 2009
Uneori ne intrebam de ce nu face cineva ceva...
Dar daca cineva ai fi chiar TU ?

Piticul

Am discutat azi cu piticul "Nu pot" ce mă chinuie de câteva zile. A spus că voia să se bage şi el în seamă cu cineva şi m-a ales pe mine.

Eu nu il iubesc, dar mi se mai face milă de el din când în când. Îi mai dau nas şi atenţie.

Dar el e un pitic obraznic şi profită la maxim de bunătatea mea.

Cerşeşte continuu atenţie.

L-am supărat azi, când i-am demonstrat că, am putut să-mi educ colegii, să mă salute, ba chiar să-mi ţină şi uşa la cancelarie. Ha ha ha. Ce nervi avea piticul "Nu pot". Şi-a aruncat fesul din cap, l-a călcat în picioare, s-a înroşit la faţă şi s-a burzuluit la mine.

- Nu pricep, nu pot să înţeleg ce vrei să demonstrezi? Chiar crezi ca tu POŢI?

- Se pare că uneori da. Măcar încerc, răspund zâmbind. - fie vorba între noi, nu credeam că pot. A fost o surpriză plăcută şi pentru mine. -

- Mai am de lucru, piticule... dacă o fac şi pe doamna directoare să realizeze că nu ştie să îşi integreze oamenii noi veniţi în colectiv, mă declar mulţumită.

-Dar eşti chiar cu tupeu, spuse piticul.

-Da, se pare că da, spun îngâmfată. Credeam că nu voi avea niciodată. dar, pentru a te simţi bine, îţi declar aici, în faţa tuturor, că "Nu pot" să mai fiu profesorul bun de acum 3 ani.

- Ufff... ştiam eu că există şi un "Nu pot", zise piticul. Dar apoi, întristându-se, veni spre mine şi spuse: Te voi ajuta să POŢI. Dar asta pentru că ai recunoscut!

Facem pace, ne îmbrăţişăm şi aşteptăm surprizele noului sezon.

Fă-mă Doamne, Prost

versuri: Anonim si Victor Socaciu
De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna...PROSTII.
Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
"Iubite Doamne, fa-ma....PROST!"
De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii...PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de....PROST.
Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe.....PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de ...PROSTI.
Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.

1 octombrie

Toamnă... miros de frunze triste, ce coboară spre pământ. Începutul lor a fost demult. Acum, am ajuns la final. Apun, obosite, ofilite şi îndoite de greutatea şi frumuseţea anotimpurilor ce le-au mângaiat.

A doua lună de toamnă începe azi. Zi senină, soare blând şi optimist.

La mulţi ani, prietenă dragă! Îmi eşti model de femeie... puternică, sigură pe ea, conştientă de valoarea sa. Să-ţi fie viaţa senină, veselă şi împlinită. Bucurii şi zâmbete la fiecare pas.

Ca fiecare 1, este un început. Trebuie să mă adun, să mă organizez şi să mai închei din începuturi.

O toamnă plină de surprize plăcute îmi doresc şi vă doresc!

O desagă bogată cu bucurii, veselie, spor în fapte bune, telefoane şi scrisori celor dragi, întâlniri, lecturi... !

Imaginea şi hainele

Imaginea contează? Mult? Puţin?

Off... pentru mine foarte mult. Atât imaginea mea vis - a - vis de mine, dar şi faţă de ceilalţi. Asociez mereu omul cu hainele, cu aspectul. Cred că e grav, incorect... dar, nu mă pot abţine.

Chiar şi pijamelele îţi pot influenţa viaţa şi visele!

Somn uşor! Vise frumoase şi realizabile!

Vise dulci şi aromate cu parfum de îndeplinire!

Şcoala azi... poate şi mâine

Şcoală... plec dezgustată de la una din şcoli. Nu am nimic cu nimeni... nu sunt rasistă. am predat la clase de rromi, dar aveau bun simţ şi ruşine. Acum , aici... am dat peste unii cumpliţi. Sper să rezist. Nu ştiu ce se va întâmpla, de ce vin la şcoală... e cumplit. Unii, cu chiu cu vai, copiază ceva de pe tablă. Se bucură că au scris lecţia şi că au scris frumos.

Ajung, peste 2 ore la cealaltă şcoală. Încerc să mă încurajez că ăştia sunt copiii şi la nivelul acesta voi lucra. N-am lucrat niciodată la nivel aşa slab. Sunt fericiţi că îi ascult, că le zâmbesc. Sunt muuulţi la faza: " Dna mi-a rupt linia... m-a lovit... m-a mişcat etc." Tocmai când le explici ceva mai interesant.

De săptămâna viitoare le voi face nişte jocuri cu bileţele... cuvinte din lecţie şi să le asocieze cumva. Trebuie să îi fac să reţină ceva. Nu suport să stau la clasă degeaba, să vorbesc ca magnetofonul, să am statut de planşă.

Oare voi reuşi să scot oameni din aceşti copii? Trebuie... mă zbat... dacă nu, mă duc să vând gogoşi. Ha ha ha.