Greu

Când vezi că micuța se liniștește doar în brațele tale, indiferent că o doare ceva, că vrea să fie ținută în brațeori că este foarte obosită,e imposibil să nu te gândești la ce va face când tu ești la serviciu. Mă simt neputincioasă și îmi este tot mai greu! Mai devreme sau mai târziu voi fi nevoită să revin în câmpul muncii. Chiar dacă aș lucra de acasă, tot aș fi nevoită să lucrez, să îi privez de atenția mea. 

Am sufletul făcut țăndări!

Este o perioadă grea pentru mine... iar toate crizele, problemele și relele vin acum! 

Simt cum o depresie ghidușă îmi dă târcoale, iar eu sunt atât de singură! 

Caut soluții peste soluții, iar această frământare mă doboară fizic și psihic! 

Noi... și visele

Te zăresc în spatele acelui nor.

Deși mi-am promis să nu mai iubesc

Să nu mai răsfăț pe nimeni,

Nicicând,

Te descopăr trist și fricos,

Te mângâi, te încurajez, te ridic.

Măcar recunoști cât ești de mic.

Și apreciezi puterea din brațele mele firave.

Poezii ai tot primit,

Multe iubite ți-au scris 

Altele te-au cadorisit

Cu obiecte pe care nu mi le permit.

Dar niciuna nu a crezut în visele tale.

Acesta este rostul meu în viața ta,

Să îți fiu alături.

În împlinirea visului tău.

Să te sprijin, să îți zâmbesc,

Drumul luminos să îl găsesc,

Povești frumoase să creionez,

Viața ta să o echilibrez.

Aripi să-ți ofer,

spre nori să zburăm,

Lucruri bune să realizăm,

Copii orfani să ajutăm,

Visele oamenilor dragi să le conturăm.

Îmi doresc să reușim,

Împreună să fim,

La bine și la rău,

Oricât ne-ar fi de greu,

Să zâmbim mereu,

Să fim prieteni sinceri...

Să ne bucurăm,

De fiecare zbor,

De fiecare curcubeu,

De soare, de ninsoare,

De orice ploaie ce mă ține în brațele tale.

Temeri... oameni... și eu...

Mi-e teamă de singurătate... de respingere... de răutatea oamenilor... de inspecții... de prostie...

Mă întorc uneori în trecut și „privesc” câți oameni buni și senini au fost în viața mea. Pe unii i-a îndepărtat distanța... pe alții frustrarea că viața m-a dus mai departe decât pe ei, uitând însă să privească la ceea ce au ei: o familie... după care eu tânjesc enorm, precum un asmatic după o gură de oxigen. 

Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată... îmi sunt prieteni virtuali... mă susțin... îmi trimit comenzi de povești personalizate... cred în mine și îmi apreciază munca. 

Sincer mărturisesc că îmi este tare dor de oameni... de discuții față în față și nu la telefon, prin sms-uri sau pe mail. Adevărul este că am devenit răi... egoiști... frustrați... goi... inumani...

Mă bucur cîn mă caută... chiar și cu interes câte un coleg de la institutul de cercetare.. sau de pe la diferitele școli pe unde m-am perindat. 

Îmi doresc să merg pe drumul meu.... și să găsesc soarele care să-mi lumineze culorile ce strălucesc în sufletu-mi creator... și copilăros.

Îmi doresc să fac oameni fericiți! Unii nu înțeleg asta și cred că mă interesează să aflu despre viața lor... dar nu este așa... chiar mă jur că nu este așa... vreau doar să îi scot din cotidian... să le ofer bucuria unei prezențe optimiste... îmi doresc să le fac viața frumoasă... colorată... să aduc zâmbet și senin în viața lor.

Doamne sper să reușesc într-o zi! Dacă nu... voi sta în banca mea... și voi călători singură... prin muzee... parcuri... bulevarde....