Zilele mele

Ieri m-am intalnit cu directorul de creatie a revistei pentru copii MEKI: Alina Hrisca. E o mana de femeie, frumoasa, perfectionista, inteligenta (finalizeaza un doctorat pe filozofie). Am povestit la un cappuccino caramel, apoi i-am prezentat noua librarie a Bucurestiului (de acum veche): BASTILIA.

 O voce imi soptea: "Hai sa scriem o pveste!" Fiind obosita, doar am schitat-o. 

Am revzut dupa mult timp "Sweet november". Am inteles ca e important sa imi traiesc viata, cu pasiunile mele nebune, cu iubiri si dezamagiri, cu fericiri si tristeti.... 

Azi am alergat dupa acte, dosare si alte nebunii. M-am imbracat foarte subtire si m-am intors inghetata, cu mainile rosii. Mi-am cumparat mandarine... aveam pofta de fructe (acasa aveam banane si mere).  

Am primit un martisor din coaja de nuca - l-am premiat la un concurs de Martisoare - si o superba felicitare de Pasti lucrata manual, in tehnica quilling.

Povestile imi tot aduc colaborari. Nici nu stiu ce sa fac? Sa accept, sa stau in banca mea!?

O saptamana  inteleapta va doresc....:)

Despre mine intr-o zi de pacaleala :)

Am finalizat romanul "Colectionarul" de John Fowles. M-a socat finalul. Ma asteptam la ceva, altfel. Miranda, o femeie frumoasa, indragostita de arta, muzica, un profesor cu 20 de ani mai in varsta, care isi dorea o familie, cu toate ca ii era teama ca nu va mai avea timp pentru pictura, m-a facut sa ma gandesc putin (mai mult) la mine. Relatia femeie- barbat, relatia copil-parinti sunt bine conturate in carte. John Fowles - dupa doua carti citite ("Magicianul", "Colectionarul") - ma face sa ma gandesc de 10 ori la viata mea, la relatiile mele, la rostul meu pe pamant (cu toate ca eu zic ca l-am gasit).

Sunt trista....si nu stiu de ce. De fapt, cauzele sunt mai multe. Probabil ca am obosit si nu-mi ies toate asa cum VREAU. Am invatat insa - cu greu - ca e mai bine asa. Uneori nu poti controla totul. Lucrurile se intampla cu un rost. 

Ieri, un baietel, m-a batut pe umar si mi-a spus: "Doamna, vreau si eu cartea dvs. cu autograf". Am zambit.... si i-am oferit cartea. 

Tobias, a fost citit une fetite dragute, Miruna. :) 

Actrita din trupa FREEZE - super draguta, zambareata si am avut un sentiment de deja-vu alaturi de ea - mi-a spus ca cel mai frumos compliment primit de la un elev din Giurgiu a fost: "Bre, te stiu din Narcisa Salbatica". Ne-am amuzat copios... :)

Anca Bucur, m-a facut sa imi DORESC cu ardoare sa fac miscare (ca de mancat sanatos, mananc - mai putin tonele de ciocolata devorate). Imi voi lucra fiecare grupa de muschi, ca si cum ar fi iubitul meu castigat cu greu. :)) Daca viata tot imi ofera lamai, macar sa fac o SUPER limonada.

Am ratat o invitatie la teatrul ACT al carei titlu este "O grade la Paris".... :) 

Uneori ma cuprinde o teama teribila... asta traiesc si acum. Lacrimi ce imi scalda inima, habar n-am de ce le simt acolo. Uneori mi-e teama de mine... si nu ma plac deloc. Am momente in care as sta inchisa sub pamant, pana as invata sa ma apreciez. :)

Ma simt ca o carpa pe care o poti modela in mii de feluri. Imi doresc o minune, un miracol, putere si curaj, ambitie si dragoste.... :)

Poveşti şi natură.... ce poate fi mai frumos?

scrierea unui barbat ce m-a impresionat....

stiu, am invatat, ca barbatilor nu le place casatoria, actul ce ii 'leaga", sa poarte verigheta - desi mie imi plac tare mult barbatii pe degetul carora troneaza verigheta aurie; le da un aer de responsabilitate, maturitate, intelepciune - scuze, sunt usor visatoare-, si acum, plimbandu-ma pe bloguri, am descoperit o scriere ce m-a emotionat prin sinceritate si simplitate si frumusete si dragoste.

citez:

"A s-a căsătorit. M-am bucurat pentru ei. Am privit fotografii de la nunta lor, încântătoare, fără discuţie. Mă gândeam că eu şi S am avut atunci, cu ani în urmă, o cununie restrânsă, modestă. Nici măcar fotografii nu am făcut. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu am dat importanţă acestui lucru. Imaginile acelea, cu ai mei, cu noi doi atunci, au rămas doar de resortul memoriei. Nu prea aveam nici bani. Ea preda engleza la o şcoală, eu eram un bugetar oarecare. Ţin minte că îmi plăcea să fiu căsătorit, să port verighetă, mi se părea o chestie tare faină. Uneori mă uit cu tristeţe la palma stângă, la inelar. O vreme puteai observa dunga albă, semnul verighetei, urma ei, acum culoarea e uniformă, vechile urme s-au şters, rămân doar într-o cută a memoriei."

"Aseară mi-am dat seama că eu nu prea mai citesc. Nu citesc aplicat, cumulativ, să învăţ ceva. Citesc, atunci când o fac, ca să dezertez.
Oamenii, prietenii, necunoscuţii…şuvoiul neobosit al unei lumi de corpuri semitransparente, de lumini şi sunete şi parfumuri, chipuri ce vin din trecut, te traversează, merg mai departe decât prezentul tău sensibil, se proiectează acolo, în indefinibil, într-un fel de mister tăcut…scrisul e bun doar şi pentru simplul fapt că desface lucrurile, te ajută să vezi mai adânc, mai exact, mecanismele, firele subţiri, faliile, senzaţiile, ceea ce a adormit în tine, ceea ce se naşte în tine şi ţâşneşte înainte sau se ascunde ca un jaguar în desişul umed al junglei."

toate acestea, aici:

http://delaskela.net/