Poveştile unei inimi

Aşa cum mă lăudasem, am comandat cartea "Poveştile unei inimi" de Diana Florin Cosmin la editura Curtea Veche. Calculasem că făceam economie 1 leu decât dacă o luam din librării. Ieri am primit avizul (s-au mişcat foarte repede, dat fiind că au fost sărbători!).

Aseară, am început lectura. Am lecturat jumătate. Chiar mă sunase un amic şi mi-a spus că mă lasă să citesc, ca să nu dau vina pe el că nu termin la timp. 

Azi, am citit însetată... am zâmbit şi m-am regăsit în căutările asidue ale autoarei după dragoste. M-am simţit normală când am văzut că greşelile femeilor sunt aceleaşi, ca şi indiferenţa bărbaţilor vizavi de subiectul dragoste.

M-am regăsit în faptul că mi s-a spus "Meriţi mai mult, eşti prea deşteaptată pentru mine" (îmi amintesc când am vrut să mă angajez ala o firmă de optică şi mi-au spus că sunt prea calificată pentru ei; marţi un prieten ce mă ştie de vreo 8 ani de zile, mi-a replicat: "când te măriţi, soţul tău va trebui să îţi dea o cameră numai pentru diplome. Ştiu că sunt rău, dar nu mă pot abţine!").

M-am regăsit în faptul că m-am îndrăgostit de cuvintele declarate de un bărbat, care nu putea să iubească şi firea mea puternică sau descurcăreaţă.

Mi-am amintit de bărbaţi care nu m-au plăcut la 19 ani, dar viaţa ne-a adus faţă în faţă acum, el cerându-mi ajutorul, în diferite chestii mărunte.

Am râs când am citit despre bărbaţi de care tu eşti îndrăgostită, iar ei îţi cer numărul de telefon al celei mai bune prietene.  Hahaha... acum râd, dar a fost dureros când am trăit. 

M-am întristat când am lecturat despre bărbaţi care te iubesc, te cer în căsătorie, însă tu nu simţi nimic pentru ei. 

M-am regăsit în poveştile cu mama tuturor răniţilor - bărbaţi care mă cautau după despărţiri de mari iubiri, alergând cu tot bagajul de frustrări şi temeri.
Am râs la povestea cu "Zoe nu mai fi aşa bărbată"... îmi amintesc de bărbaţii care îmi deschideau portiera la maşină sau colegii care îmi ţin uş la cancelarie... Îmi place, deşi am impresia că este ceva de mult uitat.... 

Nu-mi doresc să fiu egală cu bărbaţii... îmi place să primesc atenţie şi să discut vrute şi nevrute cu omul ce-mi va deveni soţ. Mi-au plăcut mereu bărbaţii puternici (nu plângăcioşi), care au o carieră sau măcar fac ce le place, care au pasiuni şi mai ales care îşi doresc să evolueze... să nu rămnă acolo unde era şi acum doi ani, să se mişte prin viaţa asta dură, dar atât de frumoasă.

Toată nebunia asta cu dragostea... alergarea după o iubire care crezi tu că este în braţele unui anume bărbat... nu prea  e adevărata. Am crezut şi eu până la 30 de ani... apoi, încet- încet, mi-am acceptat independenţa şi faptul că fericirea locuieşte la mine.

Cartea este frumoasă... curgătoare... e imposibil să nu regăseşti ca femeie.  Mi-a plăcut enorm comparaţia între un broker financiar care riscă şi poate pierde, şi un broker sentimental.

Seară frumoasă... ascultaţi-vă poveştile inimii. :)