marți, februarie 1

Puterea unei incurajari


Dante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.

Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.

Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.

Rosetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.

- Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
- Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.

sursa aici.

Cred ca este esential pentru parinti.... :)


7 comentarii:

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/01/puterea-unei-incurajari-doareu.html

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Frumos text!
Câți tineri talentați se pierd, pentru că nu șansa de a fi descoperiți și încurajați..
O seară frumoasă!!

DOAR NOI spunea...

@ Karina:

Multumesc din suflet! Insa textul este preluat... ai observat,da?

@ INCERTITUDINI:

Da, intr-adevar frumos!
M-am gandit instantaneu la elevii mei talentati, pe care nu-i sustine nimeni... profesorii fac cat pot, uneori insa e prea putin!

Seara minunata!

Iuliana spunea...

Superb! Da, e foarte important pentru oricine, dar mai ales pentru copii, sa fie incurajati la momentul potrivit.

Pupici.

DOAR NOI spunea...

@ Iuliana:

Da... copiii trebuie sa fie motivati si incurajati si sustinati!

Pupici magici!

Karina spunea...

am observat, dar am dat link catre tine ca sursa si o sa descopere la tine de unde provine...din punctul meu de vedere, ma intereseaza ideea venita de la tine...

DOAR NOI spunea...

@ Karina:

Multmesc...
Eu am privit-o prin ochi de profesor...
Stiu ce inseamna sa fii talentat si sa nu iti fie incurajat. :)

Sper sa fie de folos parintilor... :)

Eu naiva...