Arhimandrit Ioanichie Bălan
Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe.
Viaţa-i drum necunoscut,
Un nor fără de urmă;
S-arată dulce la-nceput
Şi-amară cînd se curmă.
Tu însă pururea fii treaz
Şi lasă lenea, somnul.
Primeşte-aici orice necaz,
Căci mâine mergi la Domnul.
Viaţa este-un drum cotit
Ce urcă şi coboară;
Destui în ea s-au rătăcit,
Crezând că e uşoară.
Tu însă, frate, nu umbla
Pe drum fără povaţă;
Cu grijă aleargă, nu uita
Că ai o altă viaţă.
Viaţa este-un câmp întins,
Un loc desuferinţă,
În care omul moare-nvins
De n-avut credinţă.
Tu saltă-ţi ochii spre Iisus
Şi rabdă-n viaţă toate,
Căci numai singur Cel de sus
Să te-ntărească poate.
Viaţa este-un veşnic dor,
O sfântă nostalgie
Ce urcă sufletul în zbor
Spre cer, spre veşnicie.
Tu nu căta să ai mereu
În lume fericire;
La cer te cheamă Dumnezeu
Să-ţi deie mântuire.
Viaţa este ca un pom
Cu fructe-nşelătoare,
Dintr-însa gustă bietul om
Şi făr’ să ştie moare.
Deci nu întinde mâna ta
Să guşti din toate cele,
Că mai-nainte de-a gusta
Să ştii că toate-s rele.
Viaţa este-o cale grea,
O mare de păcate,
Prin care omul făr’ să vrea
Îi este dat să-noate.
Tu saltă-ţi ochii veşnic sus,
Spre zarea cea albastră;
Acolo-n cer, lângă Iisus,
Acolo-i casa noastră.
Viaţa este un fluviu lat,
Adânc şi plin de valuri;
Destui în ea s-au aruncat,
Dar n-au ieşi la maluri.
Aruncă-te în valuri deci
Şi cu nădejde-noată
Căci nici nu ştii când o să treci
Şi o să mori odata.
Căci viaţa-i drum necunoscut,
Un nour ce se curmă.
Tu plângi mai bine la-nceput,
Să nu suspini la urma!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu