Lectură

În ultima vreme am reușit să citesc pe fugă câteva pagini. Atât. Privesc cărțile și apoi îmi amintesc că am de corectat teste, de predat rapoarte și cine știe mai ce. 

În ziua metodică, am reușit să fac un atelier de lectură la Școala Lauder. În rest, absolut nimic. Ba chiar ajung de serviciu pe școală. 

Lectura a devenit un lux... dar nopțile pic frântă,alături de copii. Am seri când reușesc să mă ridic să închid laptopul. 

M-am pregătit chiar și cu lanternă de carte, astfel încât să pot citi sub pătură, alături de copii. :) Nu mai reușesc. Am crezut că este doar o perioadă, dar văd că se întinde. Adevărul că trei ani în care nu am dormit, ba chiar am făcut efort psihic, am scris și iar am scris, am predat texte la comandă nu se recuperează în două luni. În decembrie am clacat fizic. Și psihic puțin.... am momente de depresie adesea. Am momente în care simt o tensiune crescută și nu mă mai mulțumește nimic. 

Însă... revenind, am început „Povestea mea” de Michelle Obama și „Paula” de Isabelle Allende. Apoi, într-o seara în autobuz am citit câteva pagini din „Privind înăuntru” de Petronela Rotar. 

Sunt recunoscătoare pentru fiecare pagină citită, pentru fiecare poveste scrisă. 

Cursuri de înot

Am tot zis că îmi doresc să îi duc la înot. Am trimis prin toamnă un mail. Apoi, m-am luat cu altele și am uitat. Săptămâna trecută am mers cu ei să ne interesăm. Nu mai voiau să plece de acolo.

Locația este la o stație de noi. Putem merge și pe jos. 

Acum, trebuie să mă mobilizez să le cumpăr cască, ochelari, papuci și halate. 

Apoi, gata! 

Îi duc. 

Horia chiar este pasionat. Exersează în cadă. 

Ador faptul că au pasiuni!

Grădinița

Micuții au început grădinița. Au evoluat mult. Ana vorbește în propoziții, iar Horia vorbește mai clar. Fiecare este cu aptitudinile și pasiunile sale. Ana este foarte isteață. Prinde totul din zbor. Cântă împreună cântecele învățate de pe youtube. Într-o zi mi-a spus că vrea carte cu schelet. Îmi pare rău că nu am posibilitatea financiară să investesc câteva milioane de lei în cărți Usborne, care sunt excelente calitativ și minunate pentru această vârstă. Le-am cumpărat cărți. Au rafturi pline. Ana chiar și le ordonează după bunul plac.  

Cu toate că Ana a plâns mai mult, ea s-a adaptat mai repede și mai bine la grădiniță. Acum, chiar cere să mergem la „gădi”. A fost greu, dar acum ne-am obișnuit cu drumul. Mergem din Apărătorii Patriei până în Rahova la grădiniță. Într-o dimineață, chiar îmi spunea Ana că sunt copii care nu merg cu mașina.

- Păi nu merg cu mașina pentru că locuiesc aproape! Și noi am mers pe jos când a fot zăpadă mare și am rămas câteva zile la buni.

- Da, mami. Tiu! 

Îmi place că fac tot felul de activități. Încerc să lucrez cu ei, dar nu am timp, și parcă nici răbdare. Eu îi vreau direct academicieni. Hahaha! 

Mă bucur că știu să salute, să spună mulțumesc, scuze. Oricum nu voi renunța niciodată la aceste lecții de bun simț. 

Horia are o memorie fantastică și o orientare foarte bună în spțaiu. Mă ajută când conduc. Îmi spune când e verde la semafor. Recunoaște străzile pe unde este nevoie să mergem. Cunosc magazinele... Mega, Profi. :) 

Îmi doresc să mergem cu ei în natură. Mult. În zone diferite. Munte, pădure, mare.Ei iubesc marea. Își amintesc de anul trecut. 

Da. Vreau să le ofer călătorii... atât cu mașina, dar și cu trenul, cu vaporul, avionul, etc. 

Eu și viața mea

Timpul aleargă nebun, iar eu i-amcăzut pradă. Da. Eu. Eu cea care stătea novorbiaptea și citea, scria, făcea treabă prin casă. Eu care zâmbeam larg și nu dădeam importanță somnului. Mi se par atât de departe acele vremuri. Poate vârsta? Timpul? Nu știu. Dar nu mă regăsesc și nu îmi place ceea ce trăiesc.

Amân activități, întâlniri. Mă las pe locul al 20-lea mereu. Nu am mai ajuns la medic pentru a cere analize de când am născut. Dantura așteaptă și ea să fie reparată. Nu mă mai suport și îmi e rușine cu mine. 

Am impresia că toți vor ceva de la mine. Fie cursuri de perfecționare, fie să ajung într-un anumit loc. Nu mai pot. Afacerea mea e lăsată de izbeliște. Banii se duc pe apa sâmbetei. Nu știu cum reușesc să fiu impresionată de multe cazuri „altfel”. 

Îmi e dor de scris. Mi-au rămas doar poveștile personalizate, care mă bucură nespus, însă îmi e dor de o nouă carte, de o nouă poveste. Am atâtea idei notate! 

Poate nu sunt suficient de motivată?

Poate nu sunt suficient de organizată?

Posibil... 

Dar când după 7 ore cu întrebări, vorbit, nemulțumiri, stres, ajungi acasă și nu știi de ce să te apuci mai întâi.... când îți amintești că nu ai mâncat, nu ai băut apă, iar copiii cer în brațe, vor să coloreze, să se joace de-a prinselea sau de-a fața- ascunselea, când totul e haos în jur... ce să faci? Să scrii? Ești considerat nebun să faci asta!

Clar am nevoie de un ajutor. :) 

Îmi este dor de un teatru... de un curs de dezvoltare personală. Am citit și am participat la un curs online de dezvoltare personală, dar nu e același lucru. Nu mă pot focusa pe asta. Apare altecva de făcut. Urgent! Sau o voce care îmi rupe filmul. 

Temeri

Acum, când nu mai sunt singură, ci mama a doi copii minunați, temerile au crescut de la sine. Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă nu pot să îi ajut când și cât au nevoie? Dacă le transmit ceva virusuri de  la școală? Multe dacă...

Am fost și încă sunt...o personaă optimistă, care știe ce vrea, care muncește asiduu pentru visele ei. M-am înscris la cursuri de dezvoltare personală pentru a mă încuraja că se poate orice, cu perseverență și multă muncă, dar și cu oamenii potriviți alături. Am ajuns într-un punct în care sunt foarte obosită, epuizată fizic și psihic. Am ajuns să mă tem de moleșeala mea, de neputința de a mai scrie noaptea, de nereușita trezitului în zori. E greu! Știu că va fi bine, dar mă tem că rămân în urmă cu toate. 

Nu știu cum să fac?! Clar am ales greșit pe undeva... cândva... 

Am nevoie de soluții, deaorece știu că ele există.  

Ianuarie pentru mine e .... MAGIE

Ianuarie pentru mine este plin de magie, amintiri și clipe frumoase. 

Îmi reamintesc an de an cum am mers la ultimele controale medicale, cum am fost programată pentru cezariană, cum mi-am întâmpinat micuții. 

Apoi, emoțiile din spital. Ușoara depresie postpartum și sosirea acasă. Nu a fost ușor singură cu ei doi, plus treburile de prin casă, plus dorința de a scrie și de a citi. 

Dar au trecut trei ani de atunci. Ani frumoși, cu emoții și zâmbete, cu bucurii și joacă, cu momente în care m-am simțit neputincioasă, cu povești și clipe magice când ei mi-au oferit energie și lecții de viață. 

Astfel că, mâine în zori, 7.28 și 7.30 se reactivează amintirile, emoțiile.

Îi iubesc tot mai mult. Fiecare zâmbet, fiecare năzbâtie, fiecare cuvânt îmi aduce bucurie.

Când Ana îmi spune „ești mama mea” și mă îmbrățișează, simt că tot Universul îmi inundă sufletul. 

Când Horia mi se aruncă în brațe cu dor și îmi mărturisește cu emoție în glas că i-a fost dor de mine. 

Îmi doresc pentru ei sănătate, drum luminos și ambiție cu scop pozitiv.

Proiect nou

Anul acesta am început un proiect pe care mi-l doream de mult. „O poveste pe zi” cu și pentru gemenii mei, dar nu numai. Sunt povești reale sau ficțiune pe care le doresc să le ofer cadou când vor avea 18 ani. 

Inițial voiam să țin un jurnal al lor, cu scrisori către ei ( e o modă mai nou) dar fiind doi, îmi e mai ușor, și cred că e și mai util această formă a poveștilor. Sper să nu renunț și să scriu 365 de povești cu pilde și poate și fotografii. 

Poate îl voi continua și în anii viitori. 

Cert este că îmi place! 

Mi-ar plăcea să am talentul de a scrie și un jurnal de mămicie cu gemeni... chiar dacă îl scriu începând de anul acesta, după trei ani de când sunt mamă.

Cine știe ce îmi rezervă astrele! :)

Două povești vi le las aici:

Totul are un rost
                                                        

                                                             de CG

Seara cobora ca o plasă peste orașul obosit. Oamenii se îndreptau grăbiți spre case. Luminile se aprindeau plăpânde la ferestre.
Sosise momentul poveștilor și al întrebărilor.
- E frumoasă Luna!
- În orice există frumos, draga mea!
- Dar Luna e strălucitoare! rosti Ana.
- Și ochii tăi strălucesc când ești fericită! 
- Dar Luna e curajoasă! spuse Ioanid. 
- Și tu ești curajos când te urci în locuri înalte! 
- Dar ei nu îi e teamă de întuneric! murmură Ana.
- Dar întunericul e foarte important pentru noi. 
- Poftim? au întrebat în cor.
- Exact cum ați auzit! Unele plante înfloresc noaptea. Sunt animale care iubesc noaptea și atunci ies să caute hrană sau să se plimbe. 
- Da! Liliecii, bufnitele, cucuvele! zise Ioanid.
- Plus că întunericul ne aduce somnul atât de odihnitor!
- Așadar e folositor și bun întunericul! șopti Ana.
- Da, mami! 
- Dar Luna are prieteni? se auzi vocea somnoroasa a lui Ioanid.
- Desigur! Stelele, soarele și alte planete. 
- Stelele luminează în întuneric! Sunt curajoase! murmură Ana.
- Și licuricii luminează! Sunt extrem de curajoși! adăugă Ioanid. 
- Păi așa... toate ființele și fenomenele au un rost și toate sunt curajoase și în orice descoperim frumusețe! spuse Ana. 
- Așa este! Important este să ai curajul să vezi minunile din jurul tău! Somn ușor! 
Mama și-a sărutat copiii și visele si-au făcut loc printre buclele rebele.

Anul Nou

de CG

Era liniște. Prea liniște pentru un oraș efervescent în alte zile la ora 10. Se auzi un căscat prelung.
- Ce bine e să dormi!
Ioanid se trezi speriat.
- Cine ești? Ce cauți în camera mea?
- Bună și La mulți ani! Sunt Anul Nou, vesel și blând. 
- Bine ai venit! Te-am primit aseară cu multe artificii, dar am adormit. 
- Mulțumesc mult pentru ospitalitate! Am primit multe vise și dorințe, jocuri și zâmbete pe care sunt dator să le distribui. 
- Dacă ai nevoie de ajutor sunt aici! Am o super viteză. Alerg și mă urc peste tot, rosti Ioanid.
- Am să apelez! Știu că sora ta pictează și cântă, iar tu ai aptitudini sportive. Frații mei mi-au povestit despre voi, gemenii Ana și Ioanid. 
- Păi am sosit pe lume în luna Ianuarie și frații tăi ne știu de când eram purtați de mama. 
- Așa este! Vreau să mă ajutați să împărțim zâmbete, poftă de viață și bucurii, chef de joacă și bunătate! rosti Anul Nou.
- Desigur! Merg să îmi servesc micul dejun, apoi batem palma.
Ana se trezise de ceva vreme. Ea este matinală. Citea o poveste când Ioanid a chemat-o la masă. 
- Să bem o cacao cu lapte și apoi să ajutăm Anul Nou să împartă sentimentele și bucuriile! strigă Ioanid.
- Poftim? Cred că visezi! Fiecare primește ceea ce dăruiește. Nu primește nimeni nimic pe tavă. Totul are un preț! spuse Ana. 
- Am primit sarcina de a distribui tuturor lucruri minunate! Să vedem cum sunt primite de oameni. 
- Să înteleg că tu ești An darnic și voios!! rosti Ana. 
- Da! 
- Atunci, vrem să te ajutăm! au exclamat gemenii. 
Dimineata era pe sfârșite. Un miez de zi copt și senin se anunța. Aerul mirosea a fum... păsările căutau hrană. Un copil a deschis geamul și le-a întins pumnul din care se scuturau firimituri alese. Era Ioanid.