Iubire descurcată şi eliberată. Iubire vie şi voioasă

Deretic prin suflet şi găsesc dorinţa de a iubi. E puţin sugrumată şi-mi cere să o eliberez măcar câteva secunde. Mi-e teamă să accept. Mă va prinde şi nu sunt pregătită. Nu vreau să sufăr. Nu vreau nici să fiu îndrăgostită. Mi-e efectiv frică de puterea hipnotizatoare a iubirii. Poate m-aş risca, dacă aş avea cum să aflu finalul. Vreau o dragoste pentru o viaţă. Vreau dimineţi pline de optimism şi zâmbete. Ştiu că nu e uşor, dar nici imposibil. Am ascuns această dorinţă în cel mai dosnic sertar al inimii. Atriul drept, etajul 25, cândva... un domn vesel, va descoperi dragostea-mi ascunsă. Va fi a lui, va fi a noastră. Va creşte ca Prâslea cel Voinic şi va rodi...

Frumuseţea vine din interior. De ce? Pentru că acolo stă ascunsă dragostea sau dimpotrivă, ura. Oamenii care iubesc, necondiţionat, viaţa... frumosul, soarele, zâmbetul.... sunt senini ca zilele de vară. Cei care urăsc şi sunt invidioşi au riduri desenate pe chip... ce sapă adânc distanţa dintre ochi.

Mi-e teamă să iubesc... deşi, descopăr pe zi ce trece că am nevoie să împărtăşesc dragostea ce-o port cu cineva special. Cât va mai dura până mă voi vindeca de spaima iubirii? Unde-mi este curajul plecat? Când se va termina plata răutăţilor pe care le-am făcut într-o viaţă anterioară?

Simt că mor în fiecare zi puţin câte puţin... Doar un prinţ mă poate salva. Va sosi el oare?

Doi ochi căprui :)

Copilul de la catedră - de Gabriel Iosa

Acum ceva timp, am participat la un concurs şi am câştigat cartea ce fusese pusă la bătaie. "Copilul de la catedră". Credeam că e vorba despre un puşti de 18 ani, care îşi doreşte să devină profesor sau ceva de genul.

Eram nerăbdătoare să o primesc. Bacalaureatul l-a împiedicat pe autor să o expedieze. Am primit-o tocmai marţi, adică acum câteva zile. Aseară, în leagăn, în răcoarea serii am lecturat-o. Nu am putut-o lăsa până la final.

Oricum, m-a şocat. Acest băiat, Gabriel - Gavril în carte - a avut curajul să-şi înfrunte intelectual profesorii, să-i descalifice profesional. Pe de o parte îl înţeleg. Mai ales că a învăţat la un liceu cu renume în oraş. (mereu am spus acelaşi lucru, că sunt profesori care nu au nici în clin nici în mânecă, cu meseria).

Pe de altă parte... nimeni nu etse perfect. Întotdeauna este loc de mai bine. Fiecare din noi are nevoie de perfecţionare, de învăţare permanentă.

Nu ştiu dacă, procedând astfel, a schimbat ceva. Are el mândria că s-a manifestat liber într-o ţară liberă.

Eu sunt profesoară şi sunt mândră de meseria mea. Este din ce în ce mai dificil să practici această profesie. O spun acum dupa 10 ani de experienţă. Diferă generaţiile de la cer la pământ. Cât bun simţ şi dorinţă de a învăţa deţineau cei din 2001 şi cât sictir şi nesimţire au cei de acum. Ei îşi cunosc foarte bine drepturile. Ok. Bun. Apreciez. Dar obligaţii nu au? Dar eu nu am drepturi de OM?

Oricum, profesorii sunt supuşi unui stres îngrozitor. Să faci faţă unui grup de 20 de elevi - nu spun mai mult -, cu personalităţi diferite, cu apucături diferite, care vorbesc neîntrebaţi, care te întrerup, care râd precum nebunii din senin... nu e uşor.

Gabriel Iosa, da, în cartea ta, ai dreptate. Te-ai simţit jignit când ţi s-a vorbit (vi s-a vorbit urât)... când nu ţi s-a explicat prompt unde ai greşit şi nu ţi s-a oferit răspunsul corect. Da. Ai făcut vâlvă. Ai fost vedetă. Bravo ţie. Toate lucrurile care ţi s-au întâmplat ţie, le-am trăit şi eu, ca elevă. De exemplu, în liceu, prima notă la geografie, clasa a IX-a a fost 7. Patru ani de liceu, eu am avut media şapte la geografie. Nu e corect. Şi am fost nervoasă şi supărată. Dar, ce rost avea să îmi pun în cap oameni fără suflet?
Când am ales să fiu profesor, mi-am promis că nu îmi voi stresa elevii, şi voi fi un prieten pentru ei. Am reuşit în mare măsură.

Interesantă cartea. Cred că ar trebui lecturată de toţi profesorii şi învăţătorii din această ţară, dar mai ales de cei din ministerul educaţiei şi cercetării.

Felicitări pentru curaj!

Am subliniat expresiile:

Cuvântul poate ucide.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Lecturi şi versuri

Satul aflat între munţii bătrâni,
Ascunde tăcerea din paginile vieţii.
Femeia curgătoare ca apa umbroasă,
Zboară peste gândurile grădinarului mut.
Decorul maschează personajele tristeţii,
Iar tufişurile, farmecul lor.

Aceste rânduri au fost scrise luni seară, la clubul de lectură Anneis. Tehnica folosită: alegerea unor cuvinte la întâmplare dintr-o carte, şi construirea unui poem.

A fost o întâlnire frumoasă, cu oameni deosebiţi, care chiar citesc nu se încurcă. Cinste lor... eu una îi admir.


Detalii aici: CLUB DE LECTURA.

Zâmbete şi bucurii la fiecare pas.

Tânără şi neliniştită

... azi am aflat unde voi preda în anul şcolar care se apropie cu paşi repezi.
După trei ore de emoţii şi stres, în care făceam combinaţii care îmi erau răsturnate în câteva minute de colegii care erau la rând şi luau şcolile respcetive, amintrat în panică şi am zis că nu răspund când voi fi strigată şi-mi aleg în septembrie liniştită. Cunosc faptul că, după 1 septembrie sunt anunţate la inspectorate posturi bune, rezultate din pensionări sau mai ştiu eu ce alte situaţii.

Mă aud strigată. Domnul inspector nu se lasă şi pronunţă teatral Lizica. Gândesc zâmbind: "Nu era nevoie să spuneţi şi numele meu de răsfăţ."

- Ce sector doriţi? Păi 4.
- Nu avem nimic.
-5?...
...
- Nu am ce să aleg. Dar 6?
- Uitaţi... liceu bun... şi 4 ore la o şcoală.
- Unde se află şcoala?
Mi se răspunde:
- Doamnă e şcoală bună să ştiţi.
- Da... accept.
Toată lumea răsuflă uşurată. O colegă îmi spune:
- Hai că ai scăpta cu bine de data asta. Ţi-ai ales şcoli bune. (eu sunt catastrofă când e vorba de ales. Ha, ha, ha).

Cei dragi intraseră deja în panică. Telefoanele au început să sune.

Momentan sunt liniştită şi mulţumită. Sper să mă descurc mai mult decât onorabil şi să fie bine tuturor.

Ajunsă acasă, primesc un mail de la o editură, că acceptă să-mi publice poveştile trimise, dar pe cheltuiala mea. Nu-mi permit la acest moment, în care şi doctoratul bate la uşă (teza tipărită în 3-4 exemplareş diplome legalizate şi mai ştiu eu câte.... ). Încerc să caut sponsori. Iar mă agit. dacă mă puteţi ajuta cu un sfat... cui să mă adresez... v-aş rămâne profund recunoscătoare.

Până atunci, ZÂMBETE ŞI BUCURII!

Şoapte la marginea mării

Atingerile simt bucuria sufletului ei. Parfumul împrăştiat de aburii ce ies din adâncul mării tainice, îi alintă pielea. Voalul rochiei iubeşte frumuseţea corpului.

Iubirea se zbate să iasă la iveală. Îi e dor să retăiască alături de zâmbetul ei. Dragostea are încredere în femeia puternică ce a sechestrat-o acum câteva luni. Ştie că ea poate trăi intens fiecare mângâiere. Ştie că poate transforma energia unui sărut în miracol.

Iubirea va ieşi la lumină. Curând. Energia ce renaşte din iubire va fi o navă spaţială spre succesul desenat în visele pentru care a muncit pas cu pas, minut cu minut!

Note, povesti, vise ce zboara...

"Note mici.... aveam un 4 si doi de 3 la matematica, doi de 4 la engleza. Note date de colegele mele. Am mers la doamna directoare si am spus. Aceasta a zambit."

Tot vis. Ma urmaresc. Semn ca se apropie scoala. Ce mult mi-as dori sa predau la o scoala in Franta, Belgia, Luxeburg, Spania.... Irlanda.

Off... vreau scoala mea! Zbor lin spre dorintele mele.

Cand am inceput sa scriu povesti, am gandit ca imi doresc sa ajunga peste mari si tari, sa calatoreasca. Dupa ce am tinut o poveste pe la editurile din Romania, care, multe dintre ele nu mi-au spus macar: "lasa-ne femei, esti nebuna! e criza!", (un editor imi promisese ca o publica, iar aopoi n-am mai avut curajul sa raspunda la telefon sau sa scrie un mail: tipic Romania), aceasta poveste va aparea in Venezuela. C'est la vie. Tres belle, tres fantastique!

O saptamana cu povesti realizabile va doresc din tot sufletul meu!