copii

vârfurile munţilor sunt acoperite cu zăpadă. atâta alb, strălucitor de alb, şi pufos şi calm şi blând... nu s-a mai văzut de mult. tânăra a ajuns "departe" şi a fost găzduită în turnul castelului. oare nu asta şi-a dorit? sta la geam, pe pervaz, încercând să se concentreze asupra cărţii ce-i sta între degetele răsfirate. clopotele de la slujba de seară perturbă liniştea din jur.

închide ochii şi priveşte acolo... în sufletul ei luminos.

"Doamna, să nu ne mai lăsaţi niciodată. Ne-a fost dor de dvs. ne-aţi lipsit!" Într-adevăr. Leşinase în drum spre şcoală si a lipsit în acea zi.
Cartea cu personaje fantastice i-a fost întinsă de un băieţel cu tenul alb, zâmbet dulce şi fes verde. "Uitaţi ce am primit de ziua mea. Vă place?"
Tânara aceasta este privilegiată... este ceva în ea, ceva ce numai sufletele pure ale copiilor pot vedea - ea nu reuşeşte să afle despre ce ingredient este vorba - care o fac iubită de copii. ei simt nevoia să îi împărtăşească bune şi rele, şă o îmbrăţişeze şi să fie mângâiaţi de ea. un zâmbet de-al ei le dă încredere că sunt pe drumul corect. copiii ştiu că ea are răspunsuri pentru multe întrebări... nu doar la lecţiile de biologie.
un băieţel grăsun, cu ochi albaştri, o întreabă despre pictori. ea zâmbeşte - îi aminteşte de acel bărbat cu o cultură vastă care o fermecase cândva - şi-i răspunde. el aplaudă fericit.
rezemată de catedră, îi priveşte cu dragoste de dascăl. "sunt minunaţi! fermecători! sinceri, puri, copilăroşi. ei văd dragostea atât de frumos! şi în realitate dragostea e un fals. un fals ucigător de suflete!"

îşi şterge lacrima şireată apărută în colţul ochiului.

deschide ochii. a început să ningă. oamenii ieşiţi de la slujbă par nişte furnici în zăpada troienită.
"ce departe am ajuns! cine ştie ce voi găsi la capătul drumului ce îmi este atât de luminat din primele zile ale acestui an!?"

un oftat lung, sfâşietor iese din pieptul tinerei, care începe să citească. pagină după pagină până în zorii zilei.

Cristi a zburat la ingeri

De dimineata, Cristian a urcat spre ceata ingerilor. Drum bun Cristi! Zambeste si joaca-te frumos in continuare!

Multumesc pentru imbratisarea sincera si curata si claduroasa de miercuri! Multumesc ca m-ai invatat sa ma joc si sa lupt pentru visele mele! Multumesc pentru zambete si pentru cele mai sincere priviri, cu cei mai superbi ochi caprui pe care i-am vazut vreodata!

La revedere, copil frumos!

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, frumusete mica!

seara de teatru TNB

o vizita fugitiva, cu treaba la facultatea de teologie. baieti frumosi, fete superbe, calugari, liniste. alerg spre scoala. nu am asa o stare buna - micutul Cristi nu este foarte bine, si cred ca m-a marcat. elevii ma iubesc. simt asta pe zi ce trece mai mult. am zis SIMT si nu cred neaparat ce imi spun.
am teatru in program azi. am o pauza de cateva ore. nu mai ajung acasa. merg intr-o librarie... si rasfoiesc carti, inspir cu nesat parfumul lor, citesc.
ma intalnesc cu prietena ce mi-a recomandat piesa si mi-a rezervat bilet. primesc cadou - ce v-am spus ca Mos Craciun m-a iubit enorm anul acesta - o carte (cine ma cunoaste, ma cunoaste) si o iconita. multumesc Mirey!
piesa de teatru... v-o recomand din tot sufletul meu. pe mine m-a rascolit. a fost fix de ce aveam nevoie. "TECTONICA SENTIMENTELOR", regia Nicolae Scarlat. Ilinca Goia joaca senzational (m-a fascinat ca e la fel de slaba ca mine, si chiar mi-a placut; nu se vede chiar asa urat).

sentimentele sunt asezate ca placile tectonice. o miscare brusca, o nerabdare, o disperare... poate produce o calimitate. o relatie poate fi distrusa de nerbdarea de-a fi ceruta in casatorie; poate fi distrusa de teama unuia dintre parteneri ca celalalt nu-l mai iubeste ca la inceput, ca dragostea s-a diluat.
da... femeile puternice, rationale, sigure pe ele, carieriste, au de pierdut in fata celor mai usuratice. cand realia de iubire devine competitie intre parteneri... totul se naruie. exista orgolii puternice in fiecare din noi. e imporant sa stii sa cedezi. e esential sa iubesti neconditonat, chiar si atunci cand cel pe care l-ai iubit cu fiecare celula din tine, apartine acum alteia. e greu... uneori imposibil...

ce m-a marcat a fost faptul ca, mama eroinei - cu o cariera de deputat impecabila, dar cu o dezastruoasa viata amoroasa (semanam?) - era dezamagita de fiica ei, ca nu reuseste sa tina langa ea un barbat si sa-i daruiasca nepoti. Diana, raspunde enervata ca nu poate sa falfaie din gene, nu se poate lingusi pe langa un barbat, ca nu ii poate accepta toanele si frustrarile. Adesea ma intreb si eu: cat si pana unde sa te pisicesti ca un barbat sa te admire? mi se pare o prostie. da, asta e singurul meu regret... ca o dezamagesc pe mama. atat! dar nici nu pot accepta pe oricine ca tata pentru copiii mei. chiar NU! asta NU!

piesa pune pe tapet multe probleme: cum un barbat isi doreste cu disperare sa aiba o femeie pentru ca isi doreste sa o aiba; cum face eforturi intelectuale de a asculta poezii si de a seplimba prin parcuri doar pentru a o cuceri; cum umilinta si siceritatea fac dragostea sa infloreasca. cum ura de fapt te leaga de persoana respectiva. cum drafostea ranita da nastere la un monstru numit ura. prostitutia, boala... etc. in final, Diana, dupa ce si-a pierdut dragostea pentru totdeuna, a realizat ca de fapt o are castigata... fiind insarcinata. (oare e bine sa faci un copil pentru tine ca femeie? ca si cum ti-ai cumpara o haina de blana exagerat de scumpa?).

este una din piesele care si-a pus amprenta asupra modului meu de a vedea dragostea. da... pentru mine, clar nu mai exista. cel putin pentru o perioada!

vreau sa stii...

…că bunătatea este una din părţile tale frumoase, însă generozitatea ta te face să străluceşti cu adevărat. Una este să fii bun, şi tu aşa şi eşti, însă e cu totul altceva să fii de asemenea generos fără rezerve: cu timpul tău, cu talentul şi energia ta, cu dorinţa de “a fi acolo” pentru ceilalţi, şi da, cu banii tăi. Eşti o persoană generoasă, şi aceasta duce bunătatea la un nou nivel. Fii fericit conştientizând acest lucru.

O zi colorata, magica si vesela va doresc!

vreau

vreau să fiu frumoasă pentru că-mi place,
dar nu atât de frumoasă încât să doară.

mi-e dor să încep un joc al iubirii,
dar vreau să fie unul cu remiză permanentă.

vreau să fiu acolo şi aici,
cu el, dar mai mult cu mine.

vreau să fiu un fulg, un zâmbet, o rază de soare,
ce dăinuie în suflet, gânduri, braţele doritoare.

privesc bagheta magică,
şi vreau să fiu lângă tine.

mă primeşti? pentru eternitate vreau, să ştii!
îţi spun de la-nceput că te vreau total, definitiv, neîntrerupt.

vreau să mă înveţi în fiecare zi să fiu minune, dor şi iubire.
vreau să mă hrăneşti cu artă, poate fi muzică, pictură, literatură.

*

aşa gândeam cândva, când credeam că merit iubire.
iartă-mă iubire, iartă-mă iubite!

Terapie

cândva, în perioada în care am urmat cursurile masterului de taxonomie, mi-am dorit să fac teza de dizertaţie despre delfini. am suferit mult când a murit Mark. dorinţa nu a fost atât de puternică. comoditatea a învins.

anul acesta, un prieten/amic a ajuns la Conastanţa şi mi-a trimis fotografii cu delfinii. azi am intrat în posesia unui filmuleţ cu moment de dresaj. nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult: delifinii sau instructorii. ha ha ha. frumoşi, clar, şi unii şi alţii. vă arăt, vă arăt, nu daţi cu pietre. imediat!

mi-am amintit de rolul delfinilor şi al animalelor în vindecarea unor boli. asta unde mă tot gândesc la Cristi mereu. [după ce scap de doctorat, mă voi orienta spre partea aceasta cu studiul].

cred că în vară voi face o vizită delfinariului. chiar mi s-a făcut dor de delfini. e o iubire ce a renăscut!

filmuleţul îl puteţi urmări AICI.

Mulţumesc pentru terapie, Richard! :)

ciudăţeniile mele

oamenii mă privesc... uită să-şi mai întoarcă privirea de la mine. îmi place, şi nu prea. îi surprind, le zâmbesc. se întorc pentru o clipă şi revin. oare aşa era şi până acum, dar dat fiind că eram prinsă în felurite relaţii nu dădeam importanţă? nu ştiu ce să cred.

nicicând nu mi-am imaginat că mi se va cere cămaşa de pe mine, şi o voi da aşa, direct, simplu, fără comentarii şi întrebări.

jucându-mă ieri cu Cristi, am înţeles că ei - copiii - simt sufletul copilăros. micuţul întinde mâinile, cerându-mi să-l mângâi. vrea să mănânce şorici... îmi sun prietena şi o rog să îi aducă măcar o bucăţică să îi pună pe buze.

uneori... nu înţeleg viaţa şi regulile ei. da, VIAŢA ESTE FRUMOASĂ, dar are nişte căi întortocheate ...