scrieri, regrete, timp.... amalgam de stari

"ma bucur ca esti aici, desi dincolo era mai frumos! aici suntem noi, cu bune si rele si trebuie sa te bucuri de noi asa cum suntem".

acesta e mesajul ce m-a impresionat cand am revenit din Lisabona. unul dintre ele. este de la prietena mea din liceu. ne stim de atatia ani, am impartit necazuri si bucurii impreuna, ne-am sfatuit si am petrecut concedii.
ma intreb: oare m-am transformat atat de mult in cateva zile? am devenit egoista?

de fapt, am inteles ca importanta in viata sunt eu, apoi apar ceilalti. am invatat asta tarziu, dupa ani de zile in care mi-am vandut timpul si sufletul unor iubiri fara urmari, unor prieteni falsi, unor oameni care mi-au ras in fata dupa ce si-au vazut sacii in caruta. nu am regrete. toate acestea m-au facut sa ajung unde sunt acum, sa evoluez.

exista totusi un regret ce ma urmareste cand mi-e lumea mai draga. au fost vreo 2 ani aproape pe care i-am pierdut efectiv visand cu ochii deschisi, dormind si lenevind. ii vreau inapoi, acum, in aceasta criza cronica de timp.

mi-as dori sa castig bani scriind, citind, si lucrand cu copiii. de asta imi doresc sa ajung o scriitoare cu succes international - nu pentru faima - ci pentru a calatori enorm, a cunoaste oameni cu traditii, obiceiuri, religii si istorii (chiar si de viata) variate. [oare ca scriitor pot lucra la centrul cultural din Belem sau la cel din Cascais? ha ha ha. inebunesc! Clar! dati-mi medicatia!]

sa va mai spun ca in Lisabona, in metrou, erau afise cu organizarea unui concurs de manuscrise? off... ce mi-ar fi placut sa particip! { la noi se promoveaza manelele si incultura}. gata, caci imi dispare doza de optimism.
acum sa ma citeasca MB, sa vada ca am si alunecari pe panta pesimismului. :))

incoerenta

dupa 4 ore si mai bine de scriere creativa, am atata energie de parca as fi consumat marijuana. voi transpune incoerent idei, cuvinte, pareri.

scriu jalnic... am atat de mult de recuperat: lectura, exercitiu, vocabular. oare voi reusi in viata asta? sunt sigura ca da... cand spun ca o nebuna neinteleasa ca imi doresc copii, este - motiv de maxim egoism - pentru ca vreau sa cresc (din nou) frumos, curat, voios impreuna cu ei. sa citesc foarte mult impreuna cu ei, sa ascult muzica alaturi de ei, sa fac o multime de lucruri pentru ei, dar mai laes pentru sufletul meu copilaros, avid de creatie, joc, joaca, educatie.

am intalnit oameni frumosi, fizic si cultural. fiecare intalnire cu astfel de oameni, are doua taisuri: descopar cat de jos sunt si asimilez - ca o sugativa veche, avida de cerneala - informatii, date, scriitori, citate, cuvinte noi, picotori, cultura pe paine.

mi s-a spus ca am voce de radio si ca sufar de optimism cronic. da, uneori ma uimesc si pe mine. am avut perioade de pesimism dureros. lasase rani adanci in sufletul meu, mergeam cu genunchii indoiti, ceream perfuzii si plangeam cu lacrimi de sange. si? la ce folos? nimeni nu ma mai suporta, iar eu nici atat. m-am tratat, am evoluat, am descoperit ca pot. stiti ce minune este sa vezi ca poti sa iti implinesti vise? eu, cu manutele astea doua - cum era celebra expresia lansata de Florin Calinescu - construiesc si scriu si ma zbat si ma intalnesc cu oameni care ma pot influenta in drumul spre atingerea viselor. nu am spus ca ar fi usor sa iti implineste vise. deloc chiar, dar nu imposibil.

un om care ma considera un lider, mi-a trimis un citat care suna ceva de genul: "mai bine sa fii urat pentru ceea ce esti, decat sa fii iubit pentru ceea ce nu esti." cat adevar cuprinde! numarul dusmanilor iti arata de fapt valoarea, spunea un alt citat.

simt cum m-am imprastiat din nou in o mie si una de zari, in sute de activitati, fiecare cu partea ei deosebita... dar mi-am promis ca nu mai spun, e cel mai sigur.

sa va fie gandurile curate si sufletele deschise pentru a intra arta, armonia, increderea, zambetul si bucuria ca suntem "ceea ce gandim".

ma amuz, caci, am dat de curand testul psihologic necesra pentru a lucra in invatamant si erau niste propozitii de completat. cateva, de exemplu:
"ma simt... frumoasa.
imi doresc... copii. "

e atat de important sa ai o doza de incredere, dublata de alta de optimism, o alta de zambete... si viata este o arta... muzica, pictura, teatru...

despre filme si rautati

inainte sa plec la lisabona, intre bagaje, teste corectate si alte mii de chestii, am verificat pe fuga mailul. wow! surprizele se tin lant... am castigat o invitatie la filmul pe care mi-l doream sa-l vizionez.
citisem acum doi ani cartea "Mananca, roaga-te, iubeste" - primita cadou de la colega mea de Craciun, si scria pe coperta ca este proiect de film cu Julia Roberts. Lola - femeia din Portugalia, care scrie superb - il vazuse in urma cu cateva zile impreuna cu sotul ei. Aveam sanse sa-l vad si la Lisabona, prin urmare. Ha ha ha.

am onorat invitatia la filmul "Eat, pray and love" joi seara. imi place de Julia Roberts caci este o femeie care rade molipsitor... i s-a potrivit rolul. filmul este o lectie de viata... pentru femei si barbati, pentru cuplu, pentru parinti - era acolo un tata care plangea de dorul fiului sau, desi de-abia il stransese in brate (ce ti-e si cu povestile astea!).

si-acum, alt subiect....
energiile negative si rautatile.
poate sunt paranoia, dar am inceput sa cred in ele. ieri, povesteam unor foste colege, ca am fost invitata sa plec in excursie la Bran cu scoala. primesc replica: "da ce rau iti mai merge". asta pe la 8 dimineata. la 12.50, ajung la scoala, si aflu ca nu mai pot merge, s-au schimbat planurile.
trimit un sms colegei ce mi-a dat replica, si imi raspunde: "pacat, dar nu au intrat zilele in sac". frumos proverbul: "lenesul moare de drum lung, si prostul de grija altuia". clar energiile si gandurile negative au efect.

de acum, nu am sa mai povestesc in avans nimic din ceea ce mi se intampla....

doar m-am incarcat cu frumos, si energie pozitiva si ganduri insorite din excursie. nu are rost sa le irosesc in van.

da da, stiu, imi puteti spune ca toate se platesc intr-un fel sau altul... dar ma dor, chiar si pentru 10-15 minute, aceste rautati nefondate. nu am luat nimic de la nimeni... probabil sunt mai iubita de Dumnezeu. Nu stiu... chiar daca imi implinesc vise, muncesc pentru ele, mai mult sau mai putin, dar le construiesc etapa cu etapa, pic cu pic, scobitoare cu scobitoare.

cand am plecat in excursie, vineri seara, era cald... sambata am sunat acasa si ploua. am revenit marti, si inca ploua... miercuri a iesit soarele. se pare ca, si orasul a plans dupa mine... ha ha ha. asta chiar e o gluma proasta, dar imi place, asa ca nu o sterg.

un weekend cu spor in toate si voie buna si lecturi gramezi si bucurii si zambete din belsug.

Cum iti vine inspiratia sa scrii?

E toamna si totul e trist in jurul meu. Dar eu zambesc, pentru ca asa sunt eu. DoarEu este pseudonimul meu. Si-mi place sa fiu altfel, sa daruiesc zambet si bucurii cu suflet senin si voie buna, si uneori induplec picaturile de ploaie sa se indeparteze spre alte zari.

Cand am deschis mailul, nu-mi venea a crede… curs de scriere creativa. Ce imi pot dori mai mult intr-un weekend ploios decat sa astern cuvinte pe hartie colorata cu noul pix achizitionat pentru colectia de pixuri, de instrumente creative si norocoase.

Inspiratia imi vine… auzind un gand cum imi sare din sertarul amintirilor si-mi cere sa ii spun aceeasi poveste, dar intr-o alta forma sau cu un alt final. Inspiratia imi vine cand vad o insecta pierduta intr-un borcan si ii astern o poveste despre telul fiecaruia in viata. Citesc si gasesc un cuvant invatat si explicat cu detalii inflorite si parfumate de un el, banal sau important candva, la momentul X, in drumul vietii mele. inspiratia imi apare triumfatoare cand ascult o melodie a unui compozitor celebru si constientizez ca bucuria, suferinta, dragostea, iluzia, speranta…. pot naste ceva extraordinar de frumos, de publicat intr-o revista literara, intr-un moment cand nu mai astept acest eveniment cultural si important pentru sufletul meu sensibil si cautator de literatura si arta. Inspiratia este o femeie diafana, o zeita, care aduce muza si dansul in varful degetelor mele ce ard de dorinta de a demosntra lumii talentul innascut, daruit cu modestie de Dumnezeu. E pacat sa nu fructific inspiratia ce-mi viziteaza camera si gandul si sufletul si varful penelului ascutit cu grija in fiecare zi!

Poate ne vom cunoaste in acest weekend ploios, stimata inspiratie, ce-mi apari seara cand plapuma imi acopera gandurile si visele si sperantele si iubirile tainice, dar si dimineata cand sunt trezita de cantecul glorios al cocosului din vecini!

eu prin lisabona

strazi, zambete, oameni de diferite natii...
chelneri simpatici...
ca sa zambiti: merg la un restaurant ce nu aveau meniul decat in portugheza. comand carioca de caffe. chelnerul, zambind, imi explica:
"sorry, but it's just hot water for make coffe".
mai incerc altceva care la fel era... o spalatura de vase, ceva. sor-mea imi zice: "sor, comanda un cappucino si gata!"
zambesc si comand un cappucino. chelnerul noteaza razand. imi aduce comanda si zambeste. superb!

am energie acumulata din zambete.

cumpar bomboane si vanzatorul ma intreaba zambind de unde sunt, daca provin din Italia. nuuu! "Romania!", raspund trist. "o, tara germanica" spune el. "bine cum crezi tu, nu vreau sa te dezamagesc", gandesc trist.

au multe muzee, au teatre... am fotografiat si afisele spectacolelor... poate poate voi merge pana acolo sa le vad, sa invat limba (desi fetele care m-au insotit spuneau ca e o spaniola cu accent, cu e lb. romana vorbita de moldoveni).

vamesii portughezi au fost super de treaba, ne-au vorbit frumos, ne-au ajutat au zambit... ceea ce nu se intampla la noi in vecii vecilor.

colegii mei, credeau ca m-am maritat, de aceea am lipsit de la scoala. :) probabil urmeaza, ca tot imi cobesc asa cu drag! :))
mi-au spus ca par apatica de cand m-am intors... da, posibil! si au fost doar 3 zile.daca stateam mai mult?!

lisabona

fotografii din Lisabona:

un oras cu strazi in panta. un oras despre care s-a scris mult. un oras cultural. voi scrie despre obiectivele turistice, despre oamenii din Lisabona, apoi despre ce am invatat acolo - si, nu a fost prima mea iesire din tara, dar am simtit ca aici este altceva (multumesc Lolei ca mi-a oferit sansa sa vad inainte de a pleca cum se traieste in Lisboa).
in prima zi, am vizitat Castelul Sant Jorge, Oceanarium-ul (construit in 1998), Podul Vasco Da Gama (17 km lungime, cel mai lung pod din Europa), m-am plimbat cu telecabina.
a doua zi, am vizitat manastirea Jorasimo (aici s-a filmat "Contele de Monte Cristo"), Turnul din Belem, Muzeul Descoperirilor (corabia care il are in frunte pe Vasco Da Gama), Muzeul de Moda si Design, Muzeul de Arheologie, Elevador-ul (primul lift din Europa, construit de unul din elevii lui Gustave Eiffel) din otel. se observa si statuia Cris de la Paz. podul fotografiat si postat aici este 25 aprilie.
a treia zi am vizitat Gradina Zoologica si diferite cartiere din oras... strazi si oameni de toate natiile si rasele, si normal, shopping, asa ca fetele.
in portugalia, duminica, intrarile in muzee sunt libere. acolo, oamenii de la paza, vin si iti spun: "nu stati la coada, azi e gratis". e civilizatia intruchipata... eu sunt socata, si sper ca intr-o zi, sa fie asa si la noi!
funicularele, sunt niste vagoane colorate care te plimba pe strazile inclinate ale orasului... sincer, am avut emotii.

traiesc... frumos si curat

da... inca traiesc!

cativa oameni au intrebat de mine, daca sunt bine si mai traiesc. altii stiau ca urmeaza sa calatoresc...

da, sunt bine, extraordinar de bine.

tocmai ce m-am intors din calatoria vietii mele. am vizitat Lisabona. inca sunt emotionata! au fost zile insorite, cu 30 de grade. am cules zambete si am fost admirata, m-am simtit frumoasa si umana! intr-un amalgam de natii si rase, am inteles ca zambetul este universal si poate face minuni! am inteles ca oamenii sunt mult mai oameni ca la noi in tara, ca acolo zambetele si "multumesc" spus in toate limbile posibile au valoare.

am venit alt om: mai puternic, mai zambitor, mai uman... si imi doresc sa plec din tara asta in care totul e gri... si sufletele dezamagite, si nimeni nu face nimic. talentele mor inecate in pahare cu vin sau cu bere, zambetele sunt fortate, caci asa au auzit ei ca da bine: "sa zambesti".

am decis: voi lucra la centrul cultural din Belem sau din Cascais. -Portugalia. e o tara superba, in care omul este respectat.

acum, sunt obosita, caci am zburat azi noapte, cu ceva peripetii deoarece au fost turbulente si nu am pot dormi de fel pe drum...

am facut o mie si ceva de fotografii... si clar voi scrie cateva zile despre aceasta experienta si lectie de viata, pe care am invatat-o si repetat-o acolo cateva zile si o voi aplica si in tara mea trista, Romania.

bine v-am gasit! zambete si bucurii... si s-aveti suflete senine, si putere sa credeti si sa luptati si sa munciti pentru visele voastre va doresc! eu, am de munca.... :)