joi, iunie 3

vara din nou


caldura mon cher de la primele ore... 30 grade Celsius indica termometrele instalate in asfalt.

dimineata... aglomeratie in capitala tarii. pornesc pe jos spre gradina botanica. o prietena ma intreba ieri ce am vazut frumos. pentru mine, botanica inseamna "scoala". azi, am fost atenta la ce e "frumos" acolo. mult verde. imi amintesc de vorbele unui baiat - ce m-a fermecat candva cu o cerere in casatorie (fara inel), in genunchi, pe aleile acestui loc grandios; ba. mi-a recitat chiar si poezii de Toparceanu; un adevarat rasfat ce a culminat extrem de dur si neasteptat - :"verdele poate crea nevroze". asa este! e mult verde de nuante diferite. e superb! s-au schimbat panourile cu informatii despre speciile de plante si indicatoarele pentru alei. gradina a intinerit.

un barbat tundea iarba. mirosea odihnitor. o mamica facea baloane de sapun pentru fiica ei. copiii, ieri erau mai multi decat azi. gradina botanica va fi pentru mine loc de plimbare si iubire cand voi fi mama. pana atunci... e facultate... examen... chin.

privind in jos, observ o insecta. "ce cauti tu aici pe o alee atat de circulata?" intelege se pare si se indeapta spre margine.

mi-as dori sa fiu din nou eleva... apoi studenta... dar, sa am mintea de acum, sa stiu ca pot ajunge acolo unde imi doresc!

miercuri, iunie 2

ciocnesc un pahar in cinstea Soarelui!

cu umbrela colorata dupa mine, ma plimb prin oras. ba chiar, lipa lipa - cu treburi - si prin Botanica. drum esuat, fara rezolvare, dar plimbarea s-a inscris cu succes in contul plimbarilor zilnice...
e frig... prea frig pentru primele zile de vara, pentru zona de campie arida in care locuiesc...
citesc in metrou... gasesc ceva draut si aplic...
beau un suc in cinstea soarelui, si ii organizez o petrecere. am nevoie de prezenta lui caci sunt friguroasa... si sufletul mi-e trist si gol. ma simt ca o papusa de la teatrul de papusi, din spectacolul Mupppet's Show.
dupa cateva ganduri si incantatii, raze timide se ivesc dintre nori.
"multumesc mandrule Soare! lumineaza-mi viata, si incalzeste-mi sufletul, si topeste raul si mizeria umana din jurul meu!"

scrisoare catre o ipohondra

Dimineaţa îşi întinde mantie argintie peste case, peste arbori şi străzi, peste oameni şi gândurile lor. Aerul este, încă de la primele ore, irespirabil. Insectele de-abia îşi găsesc cheful şi puterea de a zbura. Frunzele nu se mişcă, au intrat în grevă, că tot este la metodă în aceste timpuri pe care le trăim.
Un geam, din blocul de vis-à-vis se deschide larg de către două mâini bronzate. O tânără superbă îşi face exerciţiile sumare de gimnastică. O privesc cu admiraţie, chiar dacă sunt femeie. Admir femeile care se respectă, care se îngrijesc – atât timp cât nu se ajunge la falsitate -, care au grijă de sănătatea lor. Tânăra se îndreaptă spre frigider, de unde scoate un vas transparent cu suc de fructe, bănuiesc. Lichidul, de o culoare veselă, atinge pereţii paharului, uşor în cascadă. Femeia se opreşte.
Ce o mai fi având nevoie? mă întreb. De ce nu soarbe din lichidul ce ar face pe oricine să îi lase gura apă?
Persoana urmarită - oare ce m-o fi apucând? nu am avut niciodată talent şi chemare spre spionaj -, a deschis un dulap fixat în perete. Zeci de sticluţe şi folii cu medicamente se zaresc. Tânara înghite vreo 2-3 şi apoi bea încet, privind cerul, paharul aburind cu sucul de fructe.
Oare o fi bolnavă? E atât de frumoasă, de graţioasă, pare atât de puternică! Dacă e ipohondră?! La această idée, mă gândesc de mult. Ar fi un articol interesant pentru revista dedicată femeilor, la care sunt redactor colaborator de curând. Cum ar suna o “scrisoare către o ipohondră”? În opinia mea, cam aşa:
“Draga mea admiratoare,
Sunt eu pastila salvatoare. Ce te doare azi? Numai capul? Îi venim imediat de hac migrenei ticăloase ce îmi chinuie cu neobrăzare cea mai minunată fiinţă. Eu, pastila alungită, şi frumos împărţită, cu un pahar cu apă plată, alung durerea îndată de la o fată aşa minunată.
Tânăra îşi duce uşor mâna la cap, îşi masează tâmplele ce zvâcnesc puternic, ca şi cum cineva s-ar afla acolo. Nu ştia dacă un gând prea puternic, o idée ce e necesar să fie scoasă la iveală sau vreo presimţire rea exista înăuntru. Se pregătea de o zi de muncă importantă se pare, căci şi-a ales o ţinută office şi şi-a scos pantofii cu tocuri. Este atât de agitată!
-Parcă aş mai înghiţi o bulină ceva! Se auzi vocea tinerei.
Din sertar se pregăti veselă şi sprintenă ca un spiriduş, o bulină verde, micuţă.
-Parcă ai fi un Extraveral. Cred că mi-ai linişti puţin sufletul şi ai alunga temerile. O prinde ca şi cum ar fi ultima ei salvare, o aruncă repede în cavitatea bucală, înghite, pentru a fi sigură că ajunge la destinaţie. Caută cu privirea un pahar cu apă. Îl găseşte, dar era gol. Se repede la sticla cu apă plată şi toarnă cu sete. Bea cu înghiţituri mari şi se opreşte extenuantă.
-Biata de ea, spune o altă bulină. E aşa neajutorată! Nu are deloc încredere în ea!
Tânăra cochetă, aproape gata să părăsească încăperea, simţi cum îi scade tensiunea.
-Ah, fir-ar să fie, nu mi-am pastila pentru tensiune. Doar va fi nevoie să fiu în formă de zile mari azi. Grăbită, se indreaptă spre dulapul cu medicamente. Mâinile îi tremură, pastilele se răstoarnă, ea începe să plângă. Într-un final, pastilei pentru tensiune i se face milă de ea şi de machiajul ce va fi nevoie să fie retuşat, şi i se aşează în palmă, de bună voie.
Cu chiu cu vai, tânăra femeie ajunge la slujbă. Medicamentele incurgitate îi asigură stăpânirea de sine şi într-un final, succesul. Ea este o femeie minunată, care are ce demonstra, dar nu posedă suficientă încredere în sine. De s-ar inventa o pastilă şi pentru aşa ceva ar fi ideal.
-Felicitări colega! îi spune colegul ce o plăcea cu ardoare. Ne vedem la o cafea la teresa din colţul străzii, peste o jumătate de ceas?
-Da, cu mare drag, mi-ar făcea plăcere.
-Aşa rămâne atunci. Pe curând.
Ei formează un cuplu de ceva vreme, dar nu vor să se ştie. Ea este o carieristă sadică, el un şef de departament respectabil.
La ora fixată, se întâlnesc la o cafea. Discută despre reuşita expunerii de articole pentru revistă, despre ce au mai făcut de când nu s-au mai întâlnit şi stabilesc să se vadă la ea, în acea seară. Bun. Planificat.
Secundele se grăbeau să prindă minuntele. Minutele fugeau după ore, şi astfel timpul a trecut. Seara s-a istalat cu drepturi depline.
Lumânările erau pregătite, şampania trona în paharele speciale.
Într-un final, se aude clinchetul melodios, şi mult aşteptat al soneriei.
Îmbrăţişări, sărutări pătimaşe, mângăieri, şoapte şi cuvinte de dragoste, i-au purtat pe aripile iubirii până în dormitor.
O noapte romantic şi clipe de neuitat. Dimineaţă răvăşită, fiecare se grabeşte să îşi faca rutina matinală. Un sărut rapid, o îmbrăţişare stângace şi domnul pleacă grăbit.
Tânăra se panichează. A uitat de metoda de contracepţie.
-ah, nu se poate, cum am făcut aşa ceva!
Îşi face repede un duş, se îmbracă cu o pereche de blugi găsiţi la întâmplare în dulap - a uitat că a slăbit şi are nevoie de curea -, şi pleacă spre prima farmacie cu program non-stop.
-Pilula de a doua zi vă rog!
Famacista îşi face senina datoria, îi dă pastila, încasează banii, iar tânăra noastră porneşte ca un trăsnet spre casă. Trânteşte uşa, desface cu furie ambalajul medicamentului şi înghite pilula salvatoare. Citeşte apoi – de-abia apoi – prospectul şi observă ca are interdicţie la anumite medicamente.
Din senin, o durere de măsea îi dă târcoale.
-Aşa ceva nu se poate! Clar sufă de ipohondrie! Cred că este una bine mascată.”
Ce înseamnă ipohondria? Să “suferi” de o boală pe care nu o ai, şi să fii convins că ai leaca pentru toate. Ar fi ideal dacă toate problemele s-ar rezolva cu o bulină.
Mă gândesc dacă şi suferinţa din dragoste rănită intră şi ea in categoria ipohondriilor.



acest text este scris pentru un concurs - pe care il voi castiga - daca nu acum, atunci cand va fi cazul.

marți, iunie 1

strigatul

Degetele sale, de culoarea lutului cald
mi-au prins firele de păr.
Am vrut să ţip, însă strigătul s-a spart în mii de cioburi care s-au topit până ce au atins solul.
Din fărâmele strigătului – de uimire sau de durere -,
Au încolţit speranţe că voi fi o altă femeie.

Apa mării aburindă şi vijelioasă,
mi-a prins glezna ca într-un laţ pentru vânătoare.
Valul, albastru întunecat
s-a lovit de durerea sufletului meu,
şi s-a împraştiat în o mie şi una de nopţi.

azi cine sunt?

Aceeasi de ieri, dar un cu un strop in plus mai optimista. Cu toate acestea, mai dezamagita de oameni fata de ziua de ieri. Cand sunt sunata la ore nepotrivite, cu numar privat, sunt jignita – si ma intreb pentru ce, doar ca nu imi doresc sa discut cu un om fara bun simt? – ma gandesc la o mie si unu de lucruri, incep sa ma indepartez de oameni, sa stau mai mult cu mine. E oare gresit sa iti pui “antet” o adresa de mail si numarul de telefon atasat la mail? E ca si cartea de vizita. Daca doresti sa discuti – profesional sau amical – saluti, te recomanzi, nu incepi cu injurii, si indiferent de subiect, iti alegi o ora de conversatie rezonabila.
Am inceput sa fac lucruri pe care, candva – pana nu demult – nu le-as fi facut. Nu stiu daca regret, dar mi-au schimbat oarecum viata, cel putin pe cea sufleteasca. Am descoperit teama. Am inteles ce inseamna sa iti pierzi demnitatea si libertatea, chiar si pentru cateva minute. Cum te simti cand esti luat prizonier; ce inseamna sa fii bruscata fizic. E cumplit! Fiind “victima”, am indepartat oameni de care, instantaneu, prin necunoastere, mi s-a facut frica. Poate am gresit – si le cer iertare -, poate nu am inteles corect ce mi-au comunicat, dar, in aceste momente, mi-e frica de oameni pe care nu-i cunosc, nu mai am incredere si voi avea o perioada de salbaticie.
Sunt sigura ca imi va prinde bine o perioada cu mine si gandurile si visele mele pe care le aleg si le sortez cu grija care este prioritar altuia, si le urc in corabii, si le inalt la nori, care, in joaca, le trimit ingerilor din Imparitia Viselor si acolo sunt stampilate, si se indeplinesc.
Azi, stiu ca sunt o femeie care stie prea bine ce vrea, dar care se joaca prea mult, caci, a inceput sa traiasca tarziu, si vrea sa recupereze. Am inteles ca nu mai e timp, ca nu mai am parteneri seriosi – de joaca - si am decis sa devin MATURA. Mi-am trasat, cu creioane colorate, cararile vietii si, astept ziua de maine sa pornesc la drum!
Mi-am promis ca voi fi atenta la tot ce misca in jurul meu, la ce voi spune si la ce voi auzi, si sunt sigura ca-mi voi indeplini menirea.
Contract cu mine însămi:
Subsemnata Claudia G., declar astăzi, că voi face tot ce-mi stă în putinţă, pentru a mă apropia de realizarea dorinţelor mele şi a-mi atinge obiectivele .
Sunt conştientă de potenţialul negativ din lume, dar el nu va mai avea nicio putere asupra gândurilor şi imaginaţiei mele.
De acum înainte mă voi ocupa exclusiv de lucruri pozitive şi constructive.
Contract încheiat la data de 1 iunie 2010

luni, mai 31

copilarie...

“iesi copile cu parul balai si razi la soare doar-doar s-o indrepta vremea”...
incet incet, de cateva ori pe an, dar mai ales azi – 1 iunie – ma intorc la copilarie. Recitesc „Dumbrava minunata”, cu Lizuca si Patrocle sau o poveste nemuritoare; fac baloane din sapun, inalt un zmeu, desenez pe asfaltul curtii – erodat de vreme, dar mai ales de timpuri -, sar coarda, iar de am companie, poate si elasticul. coditele mi se misca in toate directiile, obrajii prind culoare si sufletul e fericit.
am fost intrebata, nu de mult timp, care era jucaria mea preferata. nu e necesar sa ma gandesc mult, caci stiu. aveam o maimutica frumoasa, cu zambet larg si pantoloni scurti verzi. nu plecam niciunde fara ea.
seara se lasa ca o cortina peste strada mea, dar mai ales peste amintirile copilariei...
„hei trezeste-te! avem treaba azi. hipopotamii ne asteapta si leii dorm. acum e vremea sa actionam.
- neata Russo! As mai dormi putin.
- nu mai e timp, crede-ma, nu mai e timp!
Russo, maimutica, ma ia de mana si pornim spre jungla. Hipopotamii sunt fericiti si canta. Intr-adevar leii dorm. natura e atat de colorata, de vie, de primitoare.
-ce cautam noi aici?
-cum ce? banane! ba-na-ne! ai inteles? si Russo imi arunca un sac pe care e musai sa-l umplu cu banane.”
ceasul suna si realizez ca am cazut prada visului... aceasta melodie e de vina:
http://www.youtube.com/watch?v=8E8xMcXmI9E&feature=related
sa fim pentru inca o zi copii....
sa cautam in sufletele noastre cele mai frumoase clipe ale copilariei!
sa jucam de-a v-ati ascunselea cu grijile vietii... si sa le ascundem bine pentru o zi.
sa mergem cu bicicleta, cu rolele, sa ne dam in leagan sau pe tobogan.
Sa dam jucariile preferate jos din cuibul copilariei, si sa fim, din nou, copii, macar pentru o zi!
Incercam? Stiam eu ca se poate.... zambet si bucurii, copii MICI si MARI!

... am mai citit


am terminat zilele acestea "Patru femei. Patru povesti" de Aurora Liiceanu, aparuta la Editura Polirom, in colectia EGOgrafii.
Sincer, la unele povesti ma deranjeaza faptul ca nu au o curgere cronologica clara. Exista fraze care se repeta, dar reformulate din condei. Insa, femeile descrise sunt MINUNATE, PUTERNICE, DESTEPTE, SOTII SI MAME, CARIERISTE... si asta prin 1890-1960, chiar e ceva.
Este vorba despre:
Coco Chanel - o femeie dura, care a stiut sa se foloseasca de prezenta barbatilor in viata ei;

Elisaveta Bagreana (Liza) - poeta bulgaroaica - frumoasa si talentata, care si-a neglijat responsabilitatea de mama (ceea ce a costat-o azilul la batranete) pentru pasiunea de a scrie. A fost nominalizata pentru Premiul Nobel.

Cecilia Cutescu-Storck - pictorita, a acrei poveste mi-a placut foarte mult. O femeie hotarata, ferma, care a stiut mereu ce vrea. Si-a cerut barbatul in casatorie (sculptorul Frederic Storck), avand nevoie de sprijin si incurajare (statea rau la increderea in sine). Mama a trei copii, care a stiut sa imbine cariera cu familia, si nu a dorit niciodata sa fie doar "Un instrument de placere a barbatilor" dar nici " sclava de la cratita". CINSTE EI!

Lee Miller - femeia fotograf, care a pozat pentru Vogue (ca model), o femeie cu o frumusete androgina, ce a fost model pentru multi pictori si fotografi, o femeie care in urma unui viol la 7 ani, toata viata a ramas cu sechele psihice, a suferit de depresii puternice si si-a inecat necazurile in alcool. La 40 de ani, a devenit mama unui baiat, pe care l-a iubit si l-a crescut cum se cuvine, si care i-a scris biografia. A avut o relatie minunata cu tatal ei, care i-a inoculat pasiunea pentru fotografie de mica, pentru experimente si experiente.
Da, ASA FEMEIE SA TOT FIU, dar, sa ma bazez numai pe mine, pe calitatile ce mi-au fost date.
"A fi femeie nu este suficient pentru epuiza definitia unei persoane... eu nu devin unic decat uitand radacinile mele si inaugurand o istorie noua care nu-mi apartine decat mie. Venim de nicaieri, dar avem posibilitatea de a ne inventa vietile noastre, de a le imprima un curs care nu este decalajul exact al mostenirii noastre.
cel care triumfa, maturand toate obstacolele, se vede totusi victima propriului succes." Pascal Bruckner
"Femeile au o mai mare cantitate de sentimente decat barbatii". Dan C. Mihailescu