frica

o zi de luni in care imi gasisem linistea. simteam ca nu e bine. eram atat de linistita incat imi simteam respiratia, imi auzeam ritmul normal al inimii. intr-adeavar nu a durat mult. am primit un telefon ce mi-a tulburat zambetul, sufletul, echilibrul, respiratia si ritmul cardiac.

imi promisesem ca nu voi scrie despre asta.

voi spune printre randuri.

nu am fost si nu sunt un om silitor. muncesc si invat atat cat sa nu ma fac de ras. diplomele nu m-au ajutat prea mult in viata, va spun sincer. nu mi-au adus fericire.

insa, niciodata nu mi-am batut joc de oamenii care au avut incredere in mine si care s-au bazat pe mine. cand am intrat in hora, am dansat: cu febra, cu basici, cu dureri de spate si stari de voma, ca mi-a placut ritmul sau nu, persoanele care ma tineau de mana sau de umeri, am dansat.

azi, am aflat ca sunt trasa la raspundere pentru cineva care trebuie sa-mi coordoneze munca. ba chiar ia bani frumosi de pe urma mea. m-am speriat si am inceput sa plang. rau. cu lacrimi cat oul de strut. nu am rezolvat nimic, decat mi s-au umflat ochii ca la Taurus nobilus - specie inventata de mine. m-am oprit. "nimic nu e intamplator. trebuie sa fie o rezolvare si un scop pentru care am patit asta." da, dar nu e vina mea ca s-a ajuns aici. nu imi place sa fiu trasa de maneca - nu suport sifonarea - pentru ceva ce nu am facut. sunt o fire corecta. a naibii de corecta. fi-mi-ar genele de ras sa-mi fie. cum la altii aceste gene au suferit mutatii? au stat mai mult la soare sau la lumina desktop-ului?

traiesc intr-o lume dizgratioasa. ne prefacem ca suntem fericiti, dar de fapt ne-am omori pe capete. fiecare gand ucide cate un neuron al celui din fata noastra.

secretara - cea care mi-a stricat ziua - imi vorbea pe un ton de parca eram o analfabeta, cineva umil si mizer, de care ii era scarba sa ii auda si vocea. a spus ca o banda ce avea de comunicat si a inchis. nu inainte de a-mi da ultimatumul: "saptamana asta, da? daca nu, asta e: exmatricularea!" ce usor e sa spui asta cand tu nu ai habar ce inseamna nopti nedormite, examene, emotii.

maine ma infrunt cu leoaica. taur vs leu. sunt infuriata, asa ca, tineti-va bine: va iesi cu sange! glumesc. sunt taurasul Ferdinand.

sa va fie bine!

Laboratorul meu

Dimineata bate in geam, iar urechile mele asculta si raman ciulite, in stare de alerta, mai ceva ca ale unui iepuras. Stelele s-au risipit in profunzimea norilor pufosi si hazlii. Luna isi mai mentine chipul pe suprafata cerului bland in aceasta zi de primavara.
Azi e o zi speciala pentru mine, pentru viata mea, pot spune chiar pentru omenire. Voi inaugura laboratorul meu, nou - nout. Voi incepe sa fac experimente. De abia astept. Asistentul meu este Tomi, broscuta tastoasa, care aduce noroc.
Ies in curte si adun roua, petale diferit colorate, frunze si putin nor, adaug si raze de soare, gasesc o ultima raza de luna. Le pun in sticlute pe fiecare si le pun in frigider. Adaug azot lichid pentru a le pastra pentru eternitate.
Peste cateva ore, iau flori de mar si iasomie, un fluture alb si frumos, si ii rog sa faca un descantec pentru ca oamenii sa observe frumusetea naturii, si culoriile vii ale primaverii, si sensibilitatea insectelor minunat conturate.
Curcubeul isi deseneaza un zambet larg pe chip si ma roaga sa-l pun acolo pe cer, sa atraga privirile oamenilor tristi si nepasatori de lumea in care traiesc.
In laboratorul meu se pastreaza vise, altele se nasc. Tot aici speranta continua sa traiasca in incubator, special amenjat. Asa ca, oameni buni, stati linistiti, speranta nu moare NICIODATA!
Bunatatea si veselia se joaca in permanenta si adesea le dau liber sa mearga in vizite acolo unde considera ele ca sunt bineprimite. Daca auzi un ciocanit in usa, deschideti, nu va sfiiti, sunt atat de dragute si biine educate, nu va vor retine mult din treburi. Ba din contra, va ajuta sa le terminate in timp util si va modifica starea sufleteasca. Incercati! Pana la urma, ce aveti de pierdut?
O saptamana cu frumos si iubire de noi si de ceilalti!

Picatura de ploaie

Fulgerele argintii spinteca cerul asemenea unor razboinici care, cu ale lor sabii lustruite si ascutite, despica un arbore gigant. Culorile norilor se modifica atat de repede, oferind un adevarat spectacol de culoare: bleu, alb, gri-cenusiu, gri intunecat. Sunetele metalice se aud rasunator, incat esti tentat sa iti pui mana la urechi, ba chiar ti-ai dori sa iti face dopuri cu degetele, sa iti protejezi timpanul.
Ca si cum o stropitoare sta deasupra capetelor noastre, incepe sa ploua. Picaturi mari de ploaie, ca niste lacrimi de crocodil suparat – curg si spala coroanele arborilor si stancile si dealurile si lovesc cu putere plantele. Firele de iarba se indoaie pana la pamant, parca facand matanii, cerandu-si iertare ca au indraznit sa tina capul semet in fata razelor de soare.
Ies in ploaie sa cant si sa fiu mangaiata, spalata de dor, de amintiri si de dureri. E o poaie dulce si calda, de vara. Miroase atat de frumos, a iasomie si capsuni, un amalgam de arome speciale, un buchet ales, unele nu le poti identifica.
Incep sa plang. Pieptul imi tresalta ca si cum inima nu ar mai avea loc, nu vrea sa mai stea acolo, intre cei doi plamani plini cu aer, dar si cu amintiri de fum si parfum barbatesc. Lacrimile sarate si dure, le simt ca un fir subtire de aluminiu care imi sapa santuri fine in pielea obrajilor sfrijiti de neiubire si nesomn.
Intind mainile in ploaie, cerand iertare pentru indrazneala de a cere iubire. Cata iubire sa mi se ofere? Si pentru ce? Ce sa fac cu ea? Cui sa o daruiesc. Parca nu ma mai satur. Sunt o nimfomana de iubire. Nu-mi mai ajunge frumosul, arta, copilaria si povestile pe care le pot scrie chiar eu.
O picatura de ploaie, in forma de inima, se opreste in palma mea rece – de parca sangele a parasit demult venele si arterele -, sare zglobie si imi cere se ma joc cu ea.
-Pot fi modelata in ce vrei tu. Indrazneste sa visezi, fii curajoasa!
O strang usor cu doua degete si se transforma intr-o capsuna coapta, parfumata si extrem de vie. Zambesc.
O mangai usor si se transforma intr-un peste auriu, cu solzi subtiri si flexibili, care imi face cu ochiul si imi spune;
-Nu fi trista, sufletul tau e obosit si are nevoie de liniste si somn, dar vei fi cea mai frumoasa printesa de la balul din Palatul de Clestar, dat in cinstea zile tale de nastere.
Imi sterg lacrimile usor, ating inotatoarea dorsala a pestelui si acesta se preschimba intr-un print, inalt, elegant, cu ochi albastri.
- Daca nu l-ai crezut pe valetul meu – acel peste-, ca esti o femeie frumoasa, am sa iti spun eu insumi asta. Nu ai idee de cand te caut, de cand te astept sa constientizezi cat esti de valoroasa, cat imi doresc sa-mi fii sotie si mama printilor mei.
Stau inmarmurita si-l privesc. Ce alura, ce voce, ce zambet, ce chip diafan! Imi inclin privirea in pamant si il ating usor pe umar. In palma mea se aseaza vioaie, picatura de ploaie, care sare si ma gadila.
- Lacrimile au fost curatate, de suratale mele picaturi de ploaie. Sufletul ti-a fost purificat si ti s-a prezentat viitorul luminos si norocos. Ingerii sunt cu tine, si au trambitat in tot regatul despre petrecerea la care vei fi invitat de onoare! Zambeste si ai grija de chipul tau.
Ploaia s-a oprit la fel de repede, precum a inceput. M-am regasit in mijlocul naturii, pe aleea unui parc frumos, cu palma dreapta intinsa…
Cat a fost vis si cat realitate, numai sufletul meu stie!

Sunt castigatoare....!!!

Am castigat doua carti cu Peter Pan, la concursul organizat de Cherrytales:

http://www.cherrytales.ro/zambete-unice/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Cherrytales+%28CherryTales%29

Sunt un copil mare sau un om mare cu suflet de copil. Mi-e dor de joaca, deoarece nu m-am jucat suficient. Am alergat, am jucat leapsa pe ouate si cocotate, am sarit coarda, sotronul si elasticul, am ales “Flori, fete, filme sau baieti”, am vanat rate si vanatori, am jucat badminton si cu toate acestea, am un dor nebun de joaca. Oamenii mari sunt prea seriosi, asa ca, imi doresc sa am copilul meu si sa il invat sa se joace cu sufletul, sa ii rada ochii, sa ii sclipeasca irisul de bucuria jocului.
Mai evadez cand si cand in lumea copiilor, scriind povesti. Cel mai usor mi-ar fi daca, Dumnezeu mi-ar ascultat rugaciunile si mi-ar darui propriul meu copil. L-as invata “Catelus cu parul cret” si “Ingerasul”, am citi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apoi, treptat-treptat, ne-am juca de ne-ar sfarai calcaiele.
Ce mi-as invata copilul? In primul si in primul rand sa zambeasca, sa rada cu pofta pentru a rasari soarele. Mi-as invata copilul sa daruiasca imbratisari si zambete, si i-as spune ca nu trebuie sa astepte nimic in schimbul lor. Mi-as invata copilul sa iubeasca jucariile, caci si ele au suflet. As scrie povesti spuse si imaginate de copilul meu. As merge cu pruncul meu in natura si am cauta insecte si le-am analiza cu lupa, l-as face sa iubeasca natura. I-as arata norii si l-as lua intr-o calatorie cu un nor pe deasupra norilor. Am face cercei din cirese coapte si margele din seminte de mar.
Cand eram mica, mi s-a spus ca “daca toate mustele ar face miere, aceasta ar fi pretutindeni”. Am inteles ca fiecare om si fiinta are rolul sau aici pe Pamant, fiecare stie sa faca ceva foarte, foarte bine, fiecare merita sa fie apreciat. Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca altii, ci este suficient sa fim buni si harnici si priceputi in ceea ce facem.
Da, imi voi invata copilul sa fie UNIC si bun si vesel si jucaus si intelegator si sa pretuiasca viata, fiecare clipa traita, sa aprecieze fiecare om intalnit, fiecare floare si pasare in zbor!

Ziua cartii si a Dreptului de Autor

“Cititul este o maladie transmisibila pe cale textuala”.
“Cititul nu este o infractiune”.
“Cartea te face om.”

"Citeste! Citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei si imagini din intelesul carora vei intocmi sensul si filozofia vietii". Mihai Eminescu

Recitesc "Viata pe un peron" de Octavian Paler.

E necesar sa ajung la o "Seara de lectura" organizata de www.121.ro, joi 29 aprilie, orele 18.30, la Libraria Carturesti, Muzeul Taranului Roman.

Nori cu amintiri

In drum spre magazinul de materializare a viselor, doi nori furiosi se ciocnesc grabindu-se sa-mi deschida usa. In jurul lor se formeaza o pacla deasa. Ma apropii sa ii ajut sa se ridice, dar s-au dispersat rapid.
- Iertare va cer, am uitat ca sunteti foarte timizi. Fir-ar sa fie, numai prostii fac, spun printre dinti, sa nu par ciudata.
De unde de neunde, deasupra capului imi apar amintiri., care fac o hora si incep sa se prezinte pe rand:
“Zambetul fugar al colegului de clasa care imi distrugea penarele din prea multa dragoste.”
“Alergatul prin supermarket cu unul dintre colegii de la insitutul de cercetare dupa ce am plecat de la un festin nemancati. Doua motive diferite: el este vegetarian, eu mofturoasa. El la costum, eu pe tocuri, alergam printre rafturi la 21.56 sa luam ceva de mancare.”
“Privitul pe gaura cheii al unei colege de facultate la un examen oral, in sesiunea de vara, urmarind daca proful imi da 10 doar pentru ca am fusta scurta. Slava Domnului ca picasem pe subiect. Ha ha ha. “
“La angajarea in cercetare, directorul, afland ca am lucrat 5 ani in invatamant si 8 luni la o editura, m-a intrebat cand am avut timp sa le fac pe toate – el credea ca de-abia am finalizat cursurile universitare. (m-am simtit flatata).”
Le privesc pe rand, caci rulau pe rand ca o holograma in fata mea. Nu sunt deloc schimbata… poate ca experienta de viata, in rest, nu. Ma privesc atent… port o fusta ce o aveam si in clasa a XI-a. Sunt un copil mare, cu o multime de amintiri frumoase. Incerc sa inaintez, sa imi continuu cumva drumul, caci, nu pot trai din amintiri.
O salba de amintiri, frumoase, stralucitoare imi prinde incheietura mainii drepte. Indoi bratul si le privesc, oglindite pe un ecran, asemenea unui ceas.
“Primul meu an in invatamant, copii minunati, director responsabil si bun manager, dar mai presus de toate OM. Incurajarea: “POTI, iar daca ai intrat in hora e musai sa joci!” nu am sa o uit nicicand.”
“Prima mea iesire in afara granitelor tarii, si in tren, lovind pe cineva cu troller-ul, uitand unde sunt – dupa o noapte de nesomn – i-am spus: iertati-ma! si el nu a inteles si m-a privit urat.”
“Publicarea povestilor pentru copii, apoi incredintarea lor unui post de radio serios si dedicate luii celor cu suflete nevinovate, Itsy Bitsy.”
Tresar. Cineva mi-a atins umarul. Intorc incet privirea si zaresc norul in forma de delfin. Il mangai, il sarut usor, asa in taina… taina iubirii si a amintirilor pentru frumos.

Dinozauri la Romexpo

Atentiune, atentiune!

Mare Expozitie, mare la Romexpo.

Dinozaurii au renascut si au invadat Bucuresti-ul.

La asemenea anunt, curiozitatea si sufletul meu de copil, au sarit de bucurie si mi-au spus: "Te rugam, du-ne si pe noi!"

Am luat cu imprumut un pusti de 4 ani - mama ii este bona - si am mers la dinozauri. Sunt reusiti si sunetele sunt de efect, precum si ecosistemele. Este o expozitie frumoasa, dar mi se pare scumpa! 40 lei pentru adulti, si 25 pentru copii pana la 14 ani. [azi am inteles ce inseamna sa fii parinte si sa dai copiilor tai educatie; ieri in autobuz, un parinte se plangea ca le-a cerut invatatoarea 7 lei sa ii duca la Muzeul de Arta; da, educatia, ca si luxul si prostia, se plateste! dar, sa speram ca merita sa ai sufletul incarcat cu ceva frumos decat cu injuraturi si lovituri in spatele blocului].

Dinozaurii se misca si emit sunete, peisajul este cat de cat bine redat, astfel incat te poti transpune in Jurasic, Cretacic, Permian. (scuze daca gresesc).

Rares, baietelul nazdravan, s-a distrat de minune. Voia sa dea mana cu dinozaurii, ii striga si ii intreba cum ii cheama, apoi a dorit sa "calareasca" unul. Bineinteles ca s-a putut, contra cost... a fost calarit un T Rex (orice e posibil, orice are o solutie).

E minunat sa fii copil, e minunat sa fii parinte (cu suflet de copil) - dar sa iti permiti sa oferi ce-i mai bun odraslei!

Distractie placuta tuturor!