Azi.... personal si profesional

Azi... s-a nascut un baietel si poate... il voi boteza eu.

Azi... o prietena ma intreba ce genul de barbat imi place. Am zambit si am spus :"genul masculin". Nu stiu ce naiba mai vreau, care mai e genul meu de barbat... in ziua de azi cand toti mi se par atat de uniformi. Nu mai zaresc nicio variatie. Incerc sa formulez ceva... "barbat cu bun simt, manierat, responsabil, putin umor, sa nu fie alergic la cuvintele casatorie si copii". Cred ca este mai mult decat suficient.

Azi... vorbeam elevilor despre specia de mucegai Penicillium. Unul dintre ei imi spune: "Doamna vreau sa va zic eu povestea penicilinei, descoperita de Alexander Fleming."

-Bine, spune-mi.

Imi povesteste. Il felicit si zambesc.

Copiii rautaciosi:

-Repede sa te dai tu mare.

-Foarte bine, raspund. Sa se dea mare, caci are cu ce... Dati-va si voi mari, eu sunt dispusa sa va ascult".

Suntem atat de rai... inca de mici... nimeni nu isi mai invata copilul sa fie bun, harnic, sa imparta pachetelul cu cei care nu au...

Off...

Ramane sa ma bucur si sa ma luminez ca un brad de Craciun atunci cand mai intalnesc copii inteligenti si buni.

Azi... o raza de speranta...

Ce norocoasă sunt.....

... ajung acasă. Nu sunt pofticioasă de fel, dar azi aş mânca mentosane. Şi ce poftă am. Am căutat, dar nu am găsit să-mi cumpăr.

Nu mă pot abţine... trebuie să povestesc. La şcoală azi... elevii care au suferit după prezenţa mea, m-au întrebat de sănătate... sincer m-a uimit interesul lor, alţii se bucurau dacă lipseam. Unul din ei, la finalul orei, mă întreabă:

- Doamna, sunteţi vegetariană?

-Nu.

-Sunteţi foarte slabă.

-Ştiu, am slăbit, căci nu m-am simţit foarte bine.

-Nu, doamna, aşa aţi fost de la începutul anului şcolar.

M-a amuzat teribil. Dacă nu am cântar, ştiu că în ochii lor voi fi mereu "cântărită".

Am primit o felicitare tare frumoasă de la una din clasele bunicele (eu colecţionez felicitări de la elevi). Iată ce scrie:

"În grădina clasei a V-a C, adierea vântului de primăvară a împrăştiat câteva seminţe. Ploaia le-a udat cu stropi de speranţă, soarele le-a luminat sufletul, iar mineralele din învăţătura dată de suava flare le-a jutat să se dezvolte, transformându-le în 25 de plăntuţe cu bobocei...

Acum, aceşti micuţi bobocei îi doresc suavei flori să aibă în grădina vieţii numai bucurii, fericire şi realizări.

La mulţi ani!"

M-au impresionat, am apreciat originalitatea... şi faptul că sunt acolo, undeva în inima lor.... cel puţin a câtorva.

Alt punct de vedere pentru care mă consider norocoasă: sâmbătă se reinventează "munca patriotică", vine dnul primar Oprescu să vadă elevii cum adună gunoaie şi cum lantează flori, presă, nebunie... iar eu, plec în excursie la Cozia, Horezu, Casa Memorială Anton Pann.

Frigul mi-a pătruns în oase... am dat drumul la centrală... câţi îşi permit să stea la căldură? Fac mofturi la mâncare... câţi ar mânca orice... chiar şi o bucată de mămăligă rece.

Cândva, îmi doream să apar într-o revistă. Da da da... vise. Zilele trecute, am făcut ordine în dulap şi am găsit revistele colecţionate. Am găsit revista ELLE de decembrie 2008, în care apar cu ceva scris de mine, şi o poză micuţă într-un colţ. Eiii... sunt o norocoasă!!! Şi... deci... pot fi optimistă şi să fac lucruri frumoase în continuare? Ştiu că nu pot schimba lumea... dar măcar acolo puţin să pun o cărămidă pe ici pe colo. Încercaţi şi voi. Transformaţi-vă hobby-urile în lucruri palpabile. Succes. Vă ţin pumnii şi vă aştept să-mi povestiţi.

Citat: "Aceia dintre noi care îndrăznesc să viseze când restul lumii are un coşmar se vor distinge moştenind prosperitate şi conducând lumea la măreţie". Joseph McClendon III

ALTFEL

Nu vreau sa par lipsita de modestie, dar, consider ca sunt ALTFEL. Fiecare dintre noi este unic, cel putin din punct de vedere genetic. Insa, nu imi place sa ma ghidez dupa tipare de genul: "se poarta nu stiu ce tip de rochie, trebuie sa am si eu" sau "daca X a facut asa si a fost apreciat voi face si eu" sau "daca toti mint si fura, las' ca incerc si eu". Nuuu... si nici nu voi face!
Azi, le-am dat elevilor de clasa a VI-a, care au obtinut nota 10 la un test, o revista drept premiu. S-au bucurat.... macar atat... si tot ma simt bine.
Ieri, am semnat contract cu un post de radio pentru copii, Itsy Bitsy, si le-am dat dreptul sa le foloseasca pe o perioada de 5 ani. Nu castig nimic... este stipulat mare "fara pretentii financiare". Foarte bine.... povestile sunt scrise sa ajunga la copii. Asta mi-am dorit, asta se va intampla.
Acum10 minute, am sunat la un asezamant social stiind ca au nevoie de diverse lucruri: alimente, medicamente, haine. In aceste clipe, ma urasc canu am fost in stare sa-mi iau carnetul de conducere (nici nu am incercat macar).... sa vad de cine ma rog sa ma ajute sa transport tot ce vreau sa daruiesc.
Ma bucur la ideea ca pot ajuta... macar acum, la acest moment. Si eu am primit cand credeam ca nimic bun nu mi se mai poate intampla... cand credeam ca totul se va termina acolo si atunci. Nu... nu mai astept nimic de la nimeni (nici macar un ce faci? sau un buna ziua. Nu ma respecta pe mine, ci pe el, ca om).
De ce as pleca din Romania cand sambata plec sa vizitez locuri frumoase, casa lui Anton Pann ("Povestea vorbei")... cand duminica e mare sarbatoare si am prieteni ce isi serbeaza frumosul prenume ce-l poarta... cand peste o saptamana iau vacanta si ma voi delecta cu povesti si muzica placuta.
Si.... daca as pleca, imi garanteaza cineva ca in alta parte mi se ofera totul pe tava, fara stres? NU cred...

Tampenii din viata mea...

Am momente in care, chiar daca zambesc, stiu ca ma mint. Am momente in care sunt atat de suparata pe mine, incat imi vine sa-mi dau palme. Sunt dezamagita de oamenii care accepta cu atata usurinta negativitatea si raul si mizeria din jur. Sunt dezgustata cand vad ca, valoarea unui om este apreciata dupa ce acesta nu mai este in viata (vezi Mile Carpenisan).
Imi invat elevii ca fiecare animal comunica si traieste intr-un oarecare grup, numit haita sau stol sau turma sau banc. Le spun cu patos cu noi, oamenii, socializam si forma sociala, cea mai simpla in care traim este familia. Si... constat ca spun minciuni. Familia? Doar cu numele de mama de tata... etc... fiecare membru este izolat.... nu mai comunicam... stam in lumea virtuala, ne uita sfintii pe la servici (de parca acum am construi lumea!). Nu mai socializam.... ne-am salbaticit... ufff....
Sunt trista.... ma "doare" cand sunt cautata la nevoie... apoi abandonata ca un ambalaj frumos, dar inutil. (imi amintesc de ambalajele de la bomboane pe care lepastram presate in carti).
Stiu.... ma cunosc... sunt ALTFEL. Organismul meu este sensibil si raspunde la tot ce e negativ in jur. Atunci, cad, zac efectiv.... cu stari de voma....
Am obosit de teatrul jucat de parintii si bunicii care vin si imi spun: "Vai, doamna, mor daca il lasati corigent pe baiatul meu!" Ei... ia sa vedem. Cati oameni voi "ucide" in aceasta vara! Sa isi petreaca impreuna vacanta, invatand la biologie.
Incerc sa gasesc lucruri frumoase.... carora sa ma abandonez...
Am gasit un film"Agonie si extaz" dupa romanul cu acelasi nume, deIrving Stone... am mai evadat in lumea patinajului....
Nu pot sta sa astept vorbe blande, imbratisari, atentie de la cei din jur... Nu! Nu sunt facuta sa primesc.... CLAR! Am inteles... inca o data, inca un caz surclasat: rezolvat... nu se poate sa fii fericita!
E un post aiurea... fara sens... dar, e blogul meu drag si rabdator, care indura totul...

Versuri şi culoare

"Ceea ce am nevoie apare exact în momentul potrivit atunci când renunţ să mai controlez lucrurile şi las viaţa să-şi urmeze cursul."

33

La 33 de ani voi fi: doctor în ştiinţe,
Soţie frumoasă,
Mamă de prunc,
Scriitoare de poveţe.

Când...

Când nu-ţi vei mai dori nimic,
Când tot sufletul îţi va fi pus în creaţie,
Atunci vei primi tot ce gândeşti,
O altă viaţă sigilată în plic.

Cireaşa

Mai nou, sunt o cireaşă coaptă
Într-un cireş cu frunze alungite.
Stau în vârful copacului şi admir peisajul.
M-am format prin fecundarea polenului pătruns în ovul.
Ador luna mai, luna în care sunt vedetă de sezon.
Pielea mi-e lucioasă şi codiţa sexy.
De-abia aştept să aterizez
În acel pahar de Martini
Ca în fiecare an, la petrecerea cu oameni fel de fel,
Cu parfumuri de firmă şi tocuri şi costume fine
Şi hormoni de-abia ţinuţi în frâu.
Mă amuză această întrecere de care pe care.

Graficul iubirii

Imprimanta scanează un grafic.
E tare ciudat şi variat.
Suuus, jos, sus , mediu, jos brusc.
Iubirea este o valoare?
În ce se măsoară?
Sărutări pe minut... sau poate mângâieri cu drag.
De ce nu îmbrăţiţări pătimaşe sau clipe de neuitat?
Zâmbete, voie bună, iubire pătimaşă,
Cuvinte de iubire scrise pe post-it-ul lipit pe frigider,
Sau conturul buzelor lăsate pe oglinda din baie.
Nu contează...
Iubirea să dăinuie veşnic şi să i se închine poeme
Şi să bem şampanie în cinstea ei, zi de zi.