Curcubeul vietii mele

Ma simt ca si cum m-ar fi lovit buzduganul aruncat de zmeul ce voia sa sa deschida usa, caci simtea miros de om in preajma. Sunt speriata de intamplarile ce au avut loc la scoala zilele astea. Oboseala se vede pe fata, tresar la cel mai mic zgomot, am instinct de aparare in alerta la fiecare atingere.
Viata mea arata ca un curcubeu vesel. Intr-un moment de minima rugaciune, am zarit printre nori o raza de soare. Am stiut atunci ca aceea e speranta ca totul are o rezolvare, ca va fi bine, daca asta imi doresc.
Imi doream un elefant cu trompa in sus, caci stiu ca in Feng Shui inseamna prosperitate. Nu am gasit, dar, pentru ca voiam, azi, am primit unul. Multumesc, prietena draga!
Mereu mi-au placut nuntile, mereu mi-a placut subiectul dragoste. Dupa dezamagiri, mai mici sau mai mari, dupa lectii invatate – sper – am ajuns la un echilibru in care pot discuta linistita despre acest subiect. In ultima perioada, nu mai sunt eu cea care deschide acest subiect. Cei dragi din jurul meu simt ca voi face acest pas curand (zambesc, pentru ca am abandonat disperarea cautarii), ba chiar si elevii ma intreaba cand am de gand sa fac un copil. Ha ha ha. Gandul exista, din ganduri l-as plamani si in aceasta noapte.
Azi, am primit un mail care mi-a placut la nebunie. Am decis sa scriu putin din el:

“Cum ţi-ar place să fie nunta ta? fastuoasă sau intimă? Atent planificată până în cele mai mici detalii sau cât mai simplă. Oricum programarea la ofiţerul stării civile e necesar a se face cu două săptămâni cel puţin înainte. partea cea mai frumoasă e cea de la biserică. petrecerea de după trebuie să te solicite la maximum sau mai puţin?”

Multumesc, femeie sensibila!

Un link pentru a-mi usura pregatirile de nunta sau macar pentru a ma inspira…

http://ateliegaaya.blogspot.com/2010/02/o-assunto-e-casamento.html

Incep sa cred, sa vad, sa simt, cum dorintele mele se adeveresc, cum rugile mele sunt indeplinite. Dumnezeu a ajuns la litera numelui meu. Multumesc Doamne!

Am în mine puterea de a alege şi de a face schimbări

Doamne, dă-mi puterea să depăşesc inerţia care tinde să mă ţină pe loc.

Ajută-mă să-mi găsesc pasiunea şi entuziasmul de a face acele lucruri care contează.

Am ascultat si am mers la cursul de scriere... poate candva, voi scrie carti valoroase pentru omenire, carti care sa salveze sau sa bucure suflete.

Citatul zilei:
Caroline Warner:

“Sunt convinsă că atitudinea este cheia succesului sau eşecului în aproape toate încercările din viaţa noastră. Atitudinea ta – perspectiva, punctul tău de vedere, ce părere ai despre tine, ce părere ai despre alţii – îţi influenţează priorităţile, acţiunile, valorile. Atitudinea ta determină felul în care interacţionezi cu alţi oameni şi felul în care interacţionezi cu propria ta persoană.”

Totul porneste de la tine. Tu SA VREI, tu sa incepi sa actionezi, tu sa iti doresti sa faci ceva.

Da, eu imi doresc sa botez un baietel. Am primit un numar de telefon, si "uit" sa imi fac timp sa sun si sa vorbesc. Dar, voi gasi. E impetuos necesar!

Stiu ca nu am mai citi demult serios.

Am citit un rezumat al unei carti pe calculator si am citit cap coada cartea de poezii "Iubirea e pe 14 februarie". Am scris poezii si sper sa placa, cuiva, candva. am comandat trei carti de poezii, caci imi doresc sa citesc poezie, acum, la acest moment.

Am oarece incredere in mine.

Sunt oameni care ma "asalteaza" cu atentia lor, uneori cand nu mi-o doresc.

Imi doresc sa realizez multe... si sa bifez cat mai multe plusuri in agenda mea, nu sa reprogramez.

Am ales sa iubesc, chiar daca nu sunt iubita. Dar fac asta in secret...

Am ales sa continui cu zambetul pe buze si lacrimi in ochi - indiferent ca sunt de fericire sau de epuizare sau de tristete -

Am ales sa educ... cat pot... iar daca munca mea continua stiu ca voi fi mama...

Mama e o veriga din lantul vietii mele...

elevi si mamici cu pici

cati dintre parinti isi mai invata copiii ca nu e frumos sa arate cu degetul?

cati dintre parinti le spun copiilor ca trebuie sa fie buni, si veseli, si copii, sa se bucure de copilarie?

cati dintre parinti se mai joaca alaturi de copii?

credeam ca nu mai exista paduchi... ha ha ha. da, sunt nebuna, puteti spune (si accept!). diriginta unei clasa a V-a la care predau, vine si ma anunta ca doua eleve au paduchi si sa stiu de ele, bun. intru la ora, iar elevii imi spun pe rand timp de 10 minute, ca X-uleasca si M-arineasca au paduchi. incerc sa-i potolesc, sa le spun ca se intampla daca nu se limpezesc bine cand se spala, ca poate au de undeva, din autobuz sau mai stiu eu de unde. copii rai, care nu stiu sa relationeze. se urasc pur si simplu, rad de numele lor, de etnie (sunt si turci la scoala)... ma ingrozesc adesea. realizez cat de mult le lipseste dragostea. pacat! sunt copii atat de frumosi! daca s-ar juca cu ei, ar discuta, ar fi altceva.

azi, am avut doua clase de a VIII-a. tot comentau si i-am intrebat de ce se comporta astfel, violent, fara pic de rusine. le-am explicat ca nu imi fac mie un favor daca vorbesc civilizat... ma mai vad 2-3 luni si apoi gata. le-am explicat ca se respecta pe ei, ca vor iesi maine poimaine cu meserii, vor deveni adulti si le va fi greu sa se integreze in societate. au spus ca ei ma plac, ca nu au ceva cu mine, dar asa s-au obisnuit.

la final, doi baieti, m-au rugat sa le dau 1 leu... sa isi cumpere ape plata. nu a fost apa in scoala si erau insetati. le-am dat... suntem oameni... iar ei au suflete bune, dar sunt neintelesi, nu sunt mangaiati, nu are nimeni incredere in ei.

.....

de aceea le admir si le ador pe prietenele mele MAMICI.

CLAUDIA, are un baietel de 4 ani (implineste in vara) si ii citeste de la 6 luni, si are incredere in el, si ii incurajeaza orice initiativa creativa.

RUXANDRA este mamica unei fetite de 5 ani, Maria, care mi-a confectionat o frumusete de Martisor. Merge cu ea la teatru, la opera si duminica vizionam impreuna "Alice in tara Minunilor".

ANOUK (prietena mea draga, sensibila, frumoasa) are un baietel curajos, Rares, care o divinizeaza si o iubeste enorm de mult. Sunt invidioasa pe relatia lor. Rares este baietelul care si-a dat verdictul asupra povestilor scrise de mine, inainte de a merge cu ele la tipar. Este elev in clasa I, scrie si citeste foarte bine, este fascinat de dinozauri.

Mi-e drag de mamicile si taticii care se implica in educatia copiilor.

Aloooo.... educatia? Exista?

Traiesc un cosmar. Nu pot si nu vreau sa cred ca sunt in mijlocul acestui sistem numit Educatie. Sunt dezamagita, scarbita, epuizata psihic.

Copii cu probleme de comportament... copii rromi care nu au nici in clin nici in maneca cu scoala... copii carora nu le pasa si parinti si mai si. Multi spun ca, educatia se face la scoala. Nu e adevarat! Trebuie sa vii de acasa cu un bagaj de valori. Obosesc sa le spun elevilor de clasa a VII-a, mai inalti decat mine, sa puna mana la gura cand casca, sa nu mai bage degetul in nas... etc.

Nu vreau sa ma justific in fata nimanui... am ales meseria de drag.... am fost si inca (Slava Domnului!) sunt respectata, dar nu pot sa le cumpar eu caiete, creioane si sa ii invat bune maniere. Sunt aproape o suta de copii de care raspund cateva ore pe saptamana. Incerc sa le raspund la cele mai tampite intrebari posibile... incerc sa ii fac sa inteleaga ca putinul pe care il invata la scoala, il invata pentru ei.

Ieri imi venea sa plang cand am intrebat unde se gasesc glandele salivare si o clasa intreaga mi-au spus ca in gat. E trist si imi vine sa tai carne din mine cand nu stiu ce inseamna lat si lung. Oare unde vom ajunge?

Cred ca ministrul ar trebui sa tina cont de parerile profesorilor. La admiterea in liceu as alege varianta cu examen, clar, fara note din gimnaziu si alte nebunii de portofolii si prostii, care sa cuprinda un test de cultura generala si examen la romana si matematica.

Li s-a dat prea multa libertate elevilor. Nu au nici frica, nici respect, bun simt nu mai vorbesc. Isi stiu foarte bine drepturile: nu ai voie sa ii ridici in timpul ascultarii; nu ai voie sa ridici tonul; nu ai voie sa dai in ei; nu ai voie sa ii jignesti.

As ruga pe domnul ministru sa mai mearga prin scoli si sa vada ce elevi sunt azi... si sa schimbe regulamentul, in sensul ca ar fi necesar, mai mult decat necesar sa impuna si niste OBLIGATII ale elevilor.

(La un consiliu, ni se aratau poze de la o scoala dintr-un satuc din apropierea Barcelonei. Scoala avea doar 330 de elevi - la noi aceste scoli s-ar fi desfiintat demult. Cand un elev era indisciplinat, era scos din clasa si i se dadea sa copieze un fragment dintr-un ziar. Macar stiu sa scrie si sa citeasca, si tot sunt mai castigati ca ai nostri. Celor carora nu le place scoala, li s-a facut niste parcele in curtea scolii, si erau invatati sa planteze, sa masoare, sa faca diverse lucruri utile pentru ei ca gospodari).

Sincer... nici nu stiu daca am scris coerent... Imi cer iertare, dar sunt intr-o faza de amorteala si deziluzie totala.

Oare doar in Bucuresti este asa?

Sau toata Romania e pe cale de disperatie culturala, educationala....

Gânduri

Gânduri nebune aleargă spre el,
Nu ştiu de ce, în ce fel,
Le-au plăcut ochii lui căprui,
Ca rodul pământului.

Gânduri rebele aleargă spre el,
Nu ştiu unde-i zăresc zâmbetul,
I-au găsit în schimb sufletul,
Colorat în bleu ciel.

Gânduri de dor aleargă spre el,
Îi caută disperate buzele,
Le găsesc dulci ca bezelele,
L-au iubit doar pe el.

Zilele mele...

Stiti cum se spune ca nemultumitului i se ia darul? Ei, eu sunt o norocoasa, nu mi se ia, ba chiar mi se da… doar cand ma gandesc… de la cine nu ma astept.
Ei bine… ieri, nu ma asteptam sa primesc martisoare… si am primit o sacosa plina. Flori un brat… dar nu primisesem frezii – flori ce imi plac (caci eu sunt foarte pretentioasa si la acest capitol: iubesc irisul, bujorii, liliacul, trandafirii, ghioceii, narcisele albe, brandusele, freziile, orhideele, lalalele doar boboci). Ahh… atat de multi imi doream frezii!
Ca semn ca Cineva Acolo Sus imi intercepteaza gandurile, azi am primit frezii. Frezii albe, superbe. Multumesc!
S-a anuntat in ultimul consiliu profesoral ca sunt inscrisa la doctorat. Culmea e ca sunt la final. Atitudinea colegilor s-a schimbat fata de mine. La inceput, in septembrie, mi s-au dat n sarcini, si m-am suparat. Le-am zis ca sunt profesor, nu vin de pe bancile facultatii, am lucrat si in cercetare… sa nu isi bata joc de mine. Mi-am vazut linistita de treaba. Acum, cand au realizat ca am studii superioare lor – dar ma port absolut firesc, cu bun simt - au inceput cu rautati: ca nu indraznesc sa ma trimita la supraveghere la olimpiade (desi am fost), ca le pare rau ca trebuie sa scriu condica, dar o fac prea bine sa renunte la serviciile mele… etc. etc.
Ajung acasa si gasesc un mail de la prof. coordinator al tezei de doctorat ca ar fi cazul sa mai trec pe la facultate sa imi sustin ultimele referate. Adevarul e ca nu ma incanta deloc ideea – desi le am facute – dar ma simt foarte obosita, iar sincer gandindu-ma, studiile nu mi-au adus nicio multumire. Diplome, in pozele carora paream altfel, cu o alta tunsoare, alt zambet… dar aceeasi eu.

(fotografia reprezinta o brandusa din Rezervatia Naturala Hagieni -Constanta)

Pasul

Poc…troc…poc..troc…
Pasul ei e cadenţat.
Sigură pe ea,
Cu gândul distrat,
Zâmbetul ca mierea,
Şi ochii cu noroc,
Păşea frumoasa fată,
Cu părul ei bălai,
Şi cizmele de firmă,
Cu toc cui şi mimă.
Fularul este vesel,
Paltonul bleu ciel,
Iar telefonul sună,
Şi strică unisonul
Paşilor pe caldarâm.