E vina mea

Mă îmbrac în privirile tale,
Îmi inchei nasturii desenaţi
pe pielea caldă de la îmbrăţişările tale.
Ştii că m-ai dezamăgit.
Nu îţi face griji,
Nu te urăsc.
E vina mea că nu ştiu să fac alegeri,
Dar ştiu, al naibii de bine ştiu,
Că vreau să fiu iubită.
Iartă-mă de ţi-am dăruit mai mult decât meritai.
Îmi pare rău că ţi-ai pierdut sufletul...
Şi clar nu mai ştii ce e frumos, şi bun, şi curat!
Păcat... Mare păcat!
Vreau ca într-o zi, las la alegere ta ziua,
Să-mi ceri iertare pentru clipele irosite
cu al tău suflet gol de iubire.
Ştiu... e vina mea că am crezut că va fi bine...

... eu si incercarile mele de poezie.

Povestea Ralucăi

Cu genunchii aduşi la piept, stând pe pervazul lat al camerei ei, Raluca priveşte pe fereastră. E frig şi urât, atât de cenuşiu afară, ca şi griul din sufletul ei. Pisoiul vine încet şi se cuibăreşte la picioarele ei.
-Tanu, a plecat şi el din viaţa mea. Mi-e dor de el, atât de dor, ca deşertului de apă.
Lacrimi ce sclipeau de mult în ochii fetei, au pornit călătoria pe obrazul slăbit de nopţile nedormite, i-au atins colţurile gurii, apoi au fost alungate încet, cu dragoste - doar erau lacrimi pentru el -, de o mână delicată.
-Îmi amintesc încrederea şi puterea lui de la început, cuvintele cu drag şi grija ce mi-o arăta,deşi poate nu o avea pentru mine. Vacanţa cu stânci şi pescăruşi ce îşi strigau iubirea, lişiţe ce îşi învăţau puii să îşi caute hrană, nisipul umed şi valurile calme, ca bătăile inimilor noastre. Doar când ne priveam cu sinceritate în ochi, bătăile inimii o luau la galop.
Tanu mieună şi Raluca îl luă în braţe şi-l strânse cu putere la piept, imaginându-şi că este el.
- Oare vom fi şi noi iubiţi, sincer, adevărat, cu patos, vreodată, Tanu? Mi-e dor de viaţă... „tu, dor nebun de fericire”... Să mergem la un picnic, să stăm întinşi unul lângă altul, să ne citim poveşti sau poezii sau chiar presa... să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea... să râdem... să ne umplem sufletele cu bucurie şi energie... să jucăm Păcălici pe porunci şi să ne amintim de copilărie... să stăm îmbrăţişaţi şi să ne facem planuri împreună. Cer prea mult Tanu? Spune-mi, dar fi sincer, zise Raluca, zâmbind cu ultimele puteri.
Privirile ei se îndreaptă spre fereastră. Din nou singură... Un alt început... O altă alegere...

.... Această poveste va fi un mic roman, ce va conţine şi poezii de dragoste - va fi o colaborare frumoasă - care îi vor fi citite cumva Ralucăi....

"Animalele" din mine

Uneori mă pot transforma. Oare mi se trage de la faptul că am scris poveşti pentru copii - mici şi mari?! Nu ştiu... foarte posibil.

Când nu primesc răspunsul pe care îl doresc, devin o aricioaică. Însă una drăguţă, cu ochi mari şi rimelaţi, iar acele sunt de fapt bolduri. Nu înţeapă pe cei din jur.

M-am retras în "carapacea" mea ţepoasă şi meditez....

Mă întorc în copilărie.... ce bine era când, la fiecare dezamăgire, cădere... mama era lângă mine şi îmi ştergea lacrimile, mă ţinea în poala ei şi mă îmbrăţişa spunându-mi: "Nu fi prostuţă!" (ce încurajator - ha ha ha).

O altă expresie "celebră", care mă face şi acum să zâmbesc, era: "Dacă toate muştele ar face miere, ar fi peste tot..."

...

Azi... vreau să fiu delfin... să înot rapid printre griji şi să ajung la FERICIRE!

Ţurţurii

Zăpada scârţâie sub paşii grei. Razele soarelui se joacă cu bucăţile de gheaţă, ca un reflector pe patinoar. Lumea este grăbită, agitată, nervoasă, îngândurată.

În faţa clădirilor sunt puse plăcuţe cu sloganul: "Atenţie cad ţurţuri!"

Miruna, visătoare, atentă la convorbirea telefonică, nu a citit. Un ţurţure zglobiu, chiar atunci a vrut să alunece. Şi a alunecat chiar în capul Mirunei, care a căzut, fără conştiinţă pe gheaţa sticloasă.

... Când a deschis ochii, se afla într-o încăpere luminoasă, cu pereţi transparenţi, cu ghirlande de ţurţuri.

-Unde sunt? Cum am ajuns aici?, întreabă speriată Miruna.

-Eşti în Ţara Ţurţurilor! Bine ai venit. Unul dintre ţurţurii noştri, te-a lovit, fără intenţie. Am decis că este cazul să ne recompensăm.

Privind în jur, Miruna a observat un şir lung de omuleţi mici şi haioşi.

-Doriţi ţurţuri cu aromă de ananas?

-Poftiţi un buchet de ţurţuri, cu scuzele de rigoare pentru accidentul produs.

-Poftiţi un ruj ţurţure.

-Aceste agrafe ţurţure vă vor veni de minune. Sau acest ac ţurţure pentru coc! Aveţi un păr senzaţional, se auzi vocea unui omuleţ gras şi zămbăreţ.

-Oauua.... Nu am fost niciodată atât de răsfăţată, a răspuns Miruna uimită, fericită şi extrem de veselă. Îmi amintesc de copilărie. Ştiţi că am fost fascinată de lumea voastră? Mi-au plăcut mereu ţurţurii. Săream, îi atingeam şi îi măncam, imaginându-mi caă este îngheţată pe băţ. Mă duelam cu sora mea folosind ţurţuri pe post de spadă. Îmi făceam buzele cu ţurţuri. Ha ha ha. Vă ador! Sunteţi minunaţi. E aşa frumos la voi. Miroase a curat, a rece si bun. Aş dori să mai rămân cu voi, dar am agenda foarte încărcată. Vă rog să ma lăsaţi să plec. Mi-a părut bine că v-am vizitat ţara.

.... Miruna se ridică cu greu, prinzând mâna domnului elegant care se afla ăn faţa ei.

-Mulţumesc! zise Miruna, cu un zâmbet fermecător.

-Aveţi grijă domnişoara, gheaţa este periculoasă, iar fracturile şi mai şi.

-Ha ha ha... Aveţi dreptate...

.... Şi mă întreb eu, povestitorul, aceştia au rămas împreună sau şi-au văzut fiecare de drumul său? Dacă ar fi după mine.... au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, cu doi copiii frumoşi şi multe vise împlinite.

În cazul lor, Cupidon şi-a făcut frumos datoria.

Cupidon si Eu

Cupidon devine nelinistit. Are mult de lucru.Pentru el nu este criza. Are tolba plina cu sageti, sacul indesat cu dragoste, buzunurale sunt doldora de inimioare. Chiar acum o inimioara scoate varful unui ventricul la aer. Dragostea poate deveni sufocanta uneori.

Nu am crezut niciodata in el. Mereu am ras pana la epuizare de efortul lui de a sageta inimilor partenerilor, cu arcul sau fermecat si sageti inmuiate in elixirul dragostei. M-a amuzat ca e asa copilaros, mic si grasun.

Ce stie Cupidon despre iubire, sentimente? Teoria e usoara, se poate citi peste tot. Inimioarele au invidat magazinele, textul “I love you” e impersonal, fara suflet, fara traire, fara emotie.

Zilele acestea, citindu-mi blogul, Cupidon a inceput sa ma urmareasca. La inceput m-a facut sa zambesc,dar a devenit obositoare si, chiar plictisitoare joaca de-a prinselea.

-Nu ma mai urmari, ii spun suparata. Nu cred in tine.

-Te rog sa imi accepti invitatia la un cappucino. Avem de discutat, la modul cel mai serios, raspunde timid, de-abia respirand de la atata alergatura.

-Imi pare rau, ma grabesc. Am atatea de facut… nu am timp de pierdut. Sau, chiar daca am timp, prefer sa citesc, sau sa dorm, spun nepasatoare.

-Iti citesc blogul si stiu ca iti doresti sa fii iubita, am hotarat ca a venit timpul sa te ajut.

-Crezi ca doar eu (culmea… numele blogului meu) scriu despre iubire? Crezi ca doar eu vreau sa fiu iubita? Nu vreau nimic gratis. Am promis ca in schimbul dragostei primite, voi darui imbratisari, speranta, voie buna, sarutari si zambete. Stiu ca pot face omul de langa mine fericit. M-am obisnuit cu relatiile pasagere…nu mai cred in iubire, iar in puterea ta, nici atat.

Furios, Cupidon lua o sageata si o indrepta spre mine. Am fugit cat m-au tinut picioarele si plamanii. La un moment dat, imi ating coapsa. Sangeram.

-Fir-ar sa fie. Nu se poate! M-a atins. Sper sa nu ma indragostesc. Nu e momentul prielnic acum… poate nu sunt pregatita… sau poate mi-e teama de esecul sentimental, la care sunt artista internationala nu gluma.

In urma acestei sagetari, nu m-am indragostit, dar privesc cu alti ochi sansa unei iubiri adevarate, sincere, curate, vesele, frumoase… de basm ancorat in realitate.

De atunci, in fiecare seara, inainte ca Mos Ene sa imi inchida usor pleoapele… scriu in gand poezii. Zambesc. Pana a doua zi, le uit… sau nu am curajul sa le scriu… poate acele versuri imi vor fi dedicate intr-o zi… imi vor fi recitate prin viu grai…

Cand aripile iubirii imi vor atinge corpul si sufletul, cand bucuria sarutului o voi simti pana in maduva dorului de sarut, atunci il voi ridica pe Cupidon la rang de Sef al Iubirii, atunci voi sarbatori cu fast Dragobetele si Valentine’s Day in fiecare zi din cate imi vor fi date sa traiesc…

Atunci si numai atunci, voi acorda primul Vals Iubirii Eterne, “pana la adanci batraneti”…

Dragoste la orice varsta

Seara... Pornesc cu gandul indreptat spre alte ganduri... cu treaba spre oras. Aud rasete. Ridic privirea din zapada ce straluceste si scartaie sub strangerile apasatoare ale gerului.

-Buna seara.

-Buna seara, draga!

Doi batrani se tin de mana si rad. Se citeste dragostea pe chipul lor. E gresit? Sa scriu respectul? Stiu - asa am citit - ca "dragostea dureaza 3ani", apoi banuiesc ca intervine respect, simpatie, obisnuita... si ce o mai fi...

Zambesc... Am fost petitoare pentru acest domn - vecin de-al meu (71 ani) - acum ani buni. O vecina de vreo 65 de ani, avea nevoie de cineva sa-i culeaga strugurii. Nu mai stiu cum si de unde acest domn ajunsese in vizita la noi, care, ocupati fiind, m-au insarcinat pe mine sa il conduc la doamna vecina. Bun si facut. am facut prezentarile, l-am lasat acolo, sa discute conditiile. La cateva zile dupa culesul struguriloe, a venit domnul sa-mi multumeasca pentru faptul ca am "mana buna" si sa imi spuna ca dansul ramane cu doamna. Bun asa! Am facut-o si pe asta.

Dupa cativa ani, doamna a murit. S-au iubit... s-au respectat si rasfatat... aveau cele mai frumoase Sarbatori.

Anul trecut, de ziua mea l-am chemat sa-l cinstesc. Ma intreba cand ma casatoresc, ca sa stie sa-si faca pantofii.

"Am sa va spun din timp, promit!"

Acum... cand l-am vazut cu o alta doamna, recunosc, am fost invidioasa: "Ha ha ha. Cred ca eu trebuie sa-mi scopt pantofii de catifea de la naftalina."

Dragostea nu are varsta...

Pana si site-ul Google a imbrcat haine noi pentru a sarbatori ziua iubirii...

Lecturile mele

Cu chiu cu vai... nu prea mai am spor la citit, desi imi doresc foarte mult sa lecturez enorm, am finalizat doua carti. "Alegeri" de Ana Lexa, Editura Dacia( "Am scris aceasta carte cu gandul la iubire. Oricate s-ar fi spus si scris deja, oricat si-ar dori unii si altii sa transforme acest sentiment intr-un cliseu, iubirea ramane inca singurul adevar al oamenilor ..." ) si "Enigma Otiliei" de George Calinescu.

"Alegeri" este o carte cu putina psihologie. Atunci cand iubesti, nu trebuie sa iti pierzi speranta... E frumos sa iubesti pentru suflet si nu prentru frumusetea exterioara, bani si pozitie sociala (desi, recunosc, pe asemenea criza e ideal- ha ha ha). Am inteles ca nu trebuie sa existe puncte comune intre parteneri, ci vointa si placerea de a vedea ce e bun si frumos in celalalt, sa se completeze reciproc.

Sa mai adaug ca ma recunosc foarte bine in Ana Maria, personajul principal? Daca veti citi cartea, si ma cunostinti... imi veti da dreptate.

"Chiar daca nu crezi, te admir pentru ceea ceea ce esti. Inca din prima zi, de cand ne-am cunoscut, m-a uimit capacitatea ta de a vedea frumosul in orice lucru, in oameni, in aspectele minore ale vietii. Tu poate nu stii, dar esti puternica intr-un sens mai putin obisnuit: reusesti sa imblanzesti, sa fortifici, sa vindeci sufletele altora cu iubirea si bucuria ce vin dinlauntrul tau. Esti plina de entuziasm, luminoasa, in stare sa dezarmezi cu un zambet orice atac, orice incercare dinafara de a te rani. Vreau sa tii minte ca esti deosebita. Nu pot decat sa iti doresc sa ramai astfel, sa fii fericita si sa iti implinesti visele pe care le ai, sa-l intalnesti pe acela care iti va putea oferi iubirea lui si care te va putea face sa te simti implinita...."

"Enigma Otiliei" - G. Calinescu

"A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma..... Unde era Otilia de altadata? Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul insusi."

Caractere adevarate... mos Costache... Pascalopol... Felix Sima... Otilia... Educatie.... bani.... avaritiei... familie...

Da, este o carte ce merita citita!