Pantofi cu toc

Pantofii cu toc. Atât de sexy, dar atât de periculoşi.

Câte dintre noi nu am mers, pe furiş, cu pantofii mamei? Îmi aminetsc şi acum. cu drag, discursul mamei: "Nu înţelegi că nu ai voie să mergi cu tocuri până nu ţi se formează piciorul?! Tocurile deformează muşchii gambei."

Am ascultat şi a fost de bine... am picioare frumoase. Ha ha ha. Glumesc. Numai eu ştiu de câte ori am furat pantofii mamei, cu flec metalic şi bocăneam prin curte.

Dar, nu la asta voiam să mă refer. Am o prietenă accidentată la scările de la metrou din cauza tocurilor. Astăzi, aşteptând o prietenă comună la metrou, am văzut o femeie foarte frumoasă şi cochetă, cu super tocuri, cum s-a prăbuşit pe scări.

Dragi doamne şi domnişoare, vă rog din suflet aveţi grijă. Folosiţi scările rulante la metrou. Sunt renovate, se renovează şi în alte zone.

Vă rog fiţi precaute. Sănătatea este preţioasă! Nu alergaţi când sunteţi pe tocuri. Nu le imitaţi pe doamnele din "Sex and the city".

Fiţi cochete, dar cu mare băgare de seamă!

În oglindă

"Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă în ţară?"... poveşti. Nu vă speriaţi. Nu sunt eu cea mai frumoasă, dar am învăţat ca frumuseţea nu e cea de la exterior. Aceasta e trecatoare.

Adesea sau până nu demult, oglinda îmi inspira teamă. Nu o priveam. Ea căuta să mă atragă de partea ei. Dar nu, nu puteam să-i fiu aproape.

-Ai ochi minunaţi, îmi spuse într-o zi, oglinda de la baie, în timp ce mă spălam.

-Mulţumesc, răspund, dar nu o privesc. Îmi ascund faţa în prosop.

-De ce nu mă laşi să mă bucur şi eu de ei?

-Bine, te las. Îmi adun forţa de a o privi. O fac pe furiş, cu coada ochiului.

-Eşti minunată. Ochii, sunt oglida sufletului. Tu ai un suflet bun, prea bun, pot spune. Eşti extrem de sensibilă. Trebuie să-ţi faci un scut împotriva răutăţilor oamenilor. Sunt mulţi oameni răi. Să nu te laşi afectată de ei. Înţelege că nu poţi ajuta pe toată lumea, cum de altfel, nu poţi fi pe placul tuturor. Mulţi oameni frustraţi te vor răni. Când te aştepţi mai puţin.

-Da, am învăţat asta. Ceea ce nu pot înţelege este de ce?

-Sunt prea slabi. Nu pot oferi ajutor. Nu pot oferi zâmbete sincere, obosesc prea devreme, spuse oglinda. Adesea, să priveşti în sufletul tău. Acolo se ascunde frumuseţea. Tu poţi percepe altfel lucrurile. Ai o altă scală de valori.

-Îmi doresc să fiu indiferentă la răutăţi. Să nu-mi afecteze încrederea în mine şi relaţionarea cu cei care au nevoie de sprijinul meu, chiar dacă este vorba doar de ascultare sau un zâmbet. Îmi doresc să fiu eu şi să fiu acceptată aşa cum sunt.

-Aşa va fi... aminteste-ţi: "Vreau să te văd pentru a-mi clăti ochii!"

Zâmbesc... e greu să fii TU, dar pe placul tuturor.

Cules de vie

Struguri. Albi si negri. Diferite soiuri. Nu stiu nici care sunt. Nu beau vin, dar imi place mustul.

Trebuie sa-mi ajut mama. Am zis: "Hai sa fac ceva practic, util, sa nu fac umbra pamantului degeaba. am un rost, nu mai pot lenevi la infinit."

A fost interesant. Strugurii miros imbietor. Parfumul lor ajung la nervul olfactiv. Devine asa iritat, incat stranut continuu. Aleg bob cu bob. Sa iasa vinul bun si curat. Totul se ridica la nivel de arta. {In perioada 9-13 septembrie in Castelul Buda, din Budapesta, s-a desfasurat Festivalul Vinului}.

Boabele albe, majoritare, se amesteca printre cele cele rosii - ananas, parca e soiul - sa le simta ca fac parte din fratie. FRATIA SOIURILOR. Se incurajeaza. Stiu ce le asteapta: trecutul prin storcator. Viata lor va lua sfarsit. Dar si cand vor gadila papilele gustative ce mandre vor fi. Asa ca: "Mult curaj suratelor, striga boabele!"

Astept cu nerabdare sa gust mustul.

An şcolar 2009-2010

Succes tuturor.

Florile le-am primit de la un baieţel ce îşi iubeşte enorm de mult mama, Radu Octavian, dar şi de la o bună prietenă virtuală -L'automne.

Vă mulţumesc dragilor. Cred că sunt singurele flori pe care le voi primi. Aşa că, sunt chiar preţioase.

O săptămână spornică, veselă, zâmbitoare.

Vă îmbrăţişez cu drag şi mulţumiri!

Ajutor umanitar

Sunt prea mică într-o lume atât de mare şi rea. Sunt prea sensibilă într-o lume dură şi nedreaptă. Vă rog... donaţi cât puteţi pentru a ajuta o MAMĂ să-şi crească copilul. Citiţi aici:

http://elenasbarcea.blogspot.com/

Sa va dea Dumnezeu sanatate şi bucurii.

Cântecul dintre zi şi noapte

Noaptea se pregăteşte să ia în primire pământul. Întâlneşte Amurgul. Acesta cântă la mandolină. Încearcă să convingă soarele să mai rămână pe bolta cerească. Îi promite că alungă norii ce au forme înfricoşătoare: balauri, crocodili, zmei.
-Nu pleca soare drag. Avem nevoie de tine. Vine toamna şi te alungă. Nu îţi mai dă dreptul să stai atâtea ore pe cer. Mai stai, te rog mai stai puţin.
Lacrimi în avalanşă se preling pe chipul Amurgului.
Noaptea priveşte cu emoţie. Se ascunde după pomii ruginii. "Adevărul că şi mie îmi este greu. Aş ruga toamna să mai întârzie puţin. Lasă-mi toamnă pomii verzi!!!"
Soarele, îmbrăţişează pentru ultima dată amurgul:
- Pe mâine, prieten drag! Nu plânge. Te faci de râs. Acesta este cursul anotimpurilor. Nu putem opri timpul. Totul este ciclic. Să te odihneşti... să cânţi şi mâine. Romanticii te adoră. Te aşteaptă mereu cu emoţie, te fotografiază. Zâmbeşte. Eşti iubit. Mulţi şi-ar dori să fie în locul tău.
Soarele apune.
Luna caută seara.
-Gata. Poţi ieşi pe ring. Amurgul este împăcat.
Seara se întinde şi culege stelele. Mai întâi Luceafărul. Oamenii îşi pun dorinţe la zărirea lui. Apoi alte stele... fel de fel... zeci... sute... mii.
Încă se aude ecoul cântecului la mandolină...
"Soare mai stai. Rămâi lângă mine... Seara e rece şi tristă... trezeşte amintiri... deschide cutia Pandorei... Soare mai stai... măcar o clipă... te rog, soare mai stai."

Mafia Mămicilor

A doua întâlnire cu mămici. Cred că mă trage aţa.

Am făcut cunoştinţă cu mămici nou venite în club. Mi-am cerut scuze că le-am invadat spaţiul pe nedrept. Mi-au spus că e ok, că voi intra şi eu, cândva - eu sper cât mai curând - în tagma lor.

Sunt minunate. Femei frumoase, cochete, vesele, energice - doar au copi după care trebuie să se ţină - optimiste, studioase. Numai de bine despre mămici, ÎNTOTDEAUNA.

Organizatoarea, Ada, este o femeie cu idei geniale şi îi doresc succes. Are o fetiţă minunată, grijulie şi extrem de independentă pentru cei 4 anişori şi jumatate pe acre îi posedă.

Am să-mi fac un alt blog, dedicat poveştilor. Am promis. Am să mă ţin de cuvânt.

Micuţul Rareş, fascinat de geanta mea, a venit să-mi şadă în braţe.

Luca, a râs cu poftă la scălămbăielile mele. Parcă ar fi spus: "Nu vezi ce penibilă eşti. Pierzi timpul pe aici. Nu ai copil, nici măcar căţel sau purcel."

Mulţumesc că m-aţi acceptat în rândurile voastre, dragi părinţi. Să vă bucuraţi de odraslele voastre. Succes celor care încep grădiniţa sau şcoala.