Fire de iarba

Ma plimb. Imi tarasc picioarele printre firele de iarba. Roua ma gadila. Zambesc.

Ma las pe genunchi. Mangai firele de iarba. Aleg doua fire de iarba mari si frumoase. Le rup. Le lustruiesc. Pun doua gargarite la capatul fiecarui fir. Le transform in andrele.

Prind un fir de paianjen si tricotez. Imi fac ciorapi. Sunt atat de fini -aproximativ 6 den. :) Apoi, imi fac o rochita lunga, cu maneci largi. Adaug un sirag din ghinde si trifoi. Iau trei fire de iarba si impletesc un inel. Sa fie inelul de logodna asteptat. Unic, simplu, dar cu multa dragoste si sensibilitate si energie pozitiva.

Simt ca sunt asa de usoara. Ma inalt spre cer. Impart pupicei celor dragi ramasi pe Pamant. Pasarile imi tin companie. Canta si danseaza hore in jurul meu.

Mangai norii. Torc unul dintre nori. Pe cel mai alb, mai pur si mai pufos. Imi voi face o alta pereche de ciorapi, o alta rochie frumoasa. Am sa o vopsesc in culoarea petalelor de trandafiri.

Impletesc dragostea cu natura.

Lauda de sine

Toti am auzit despre porverbul: "Lauda de sine nu miroase a bine."

Nu stiu daca lauda de sine este legata de increderea in sine. Dar, am ntalnit oameni destepti, frumosi, cu realizari importante, care reactioneaza diferit. Unii nu vor sa recunoasca ce au realizat, nu spun ca sunt frumosi... altii, din contra, evidentiaza totul. Se lauda pana te obosesc. Ei, acest gen de oameni nu-mi plac. Un gram de modestie nu strica... daca etsi asa minunat, cu siguranta cineva va observa si te va lauda. E mai valoroasa lauda sub aceasta forma decat sa spui tu ca o moara stricata cat de excelent esti tu, ce carti ai citit, ce faci tu nu face nimeni, etc. E penibil. Nimeni nu e perfect.

Sa va dau un exemplu frumos de modestie.

O eleva de-a mea, nevazatoare - cu niste buze si o dantura de invidiat, deci toti avem calitati si defecte, asta-i clar - tot timpul zambitoare si extrem de pozitiva (bine, credinta ei este peste margini), este foarte citita pentru varsta ei.

Intr-o zi ii spun:

- Imi este rusine sa vorbesc cu tine. Esti atat de desteapta! Daca discutia noastra va intra pe un fagas ce nu-l cunosc?

La care, ea, razand cu pofta, imi spune:

- Doamna, sunteti modesta. Va cunosc si nu v-ati facut niciodata de ras. Stiti?! Ma gandeam ca, daca nu as fi avut acest handicap, as fi fost un copil normal, n-as mai fi stat sa citesc si sa ascult muzica atat de mult. Vedeti, acesta a fost norocul meu.

-Multumesc pentru inca o lectie de viata draga mea!

Oamenii care se lauda prea mult, in timp vor ramane singuri. Au o parere atat de buna despre ei, inca nu mai suporta prezenta unui om simplu langa ei.

E atat de trist. Credeti-ma. Am vazut si oameni din acesti plictisiti in prezenta unor oameni normali, cu o educatie medie.

Totul depinde asa mult de sansa. Poate unii ditre noi, gasesc de mici mentori care sa le arate drumul spre cultura, le spune ce si cum si cat ar trebui sa citeasca. Dar, sunt sigura ca nimeni nu le stie pe toate.

Ar fi minunat sa fim oameni cu bun simt, sa ii lasam pe altii sa ne aprecieze valoarea.

Cand eram profesoara de bologie, desenam la tabla. Diferite chestii. Nu sunt artist si nu-mi ieseau intotdeuana. Elevii imi spuneau: "Doamna, asta seamana cu .. nu stiu ce.." Zambeam si le ziceam: "ok... faceti voi mai bine. Eu, atat am reusit." Si se straduiau sa faca mai bine.

Cui nu i-ar placea sa stie sa faca totul? Sa cante, sa picteze, sa scrie, sa danseze... Ehh... E bine sa ii iubim pe cei din jur pentru ce au bun.

Vise peste vise

Vise...

Le astern pe hartie si le postez pretutindeni. Pe oglinda de la baie, pe usa frugiderului, pe monitor, pe sifonier.

Visele, ajunse pe suport de hartie, devin mai puternice. Prind contur. Au forme atat de frumoase.

Deschid frigiderul si aleg vise.

Sifonierul ma imbraca zilnic in vise... blande, colorate, zambitoare.

Monitorul imi ofera calatorii de vis. Cate vreau. Si visez sa ajung intr-o zi acolo unde azi doar vizualizez.

Vise implinite va doresc! Urmati-va visul... si credeti cu ardoare in el!

Ora de sport

Dupa amiaza torida de august. Capitala sufocanta. Intoarcere de la servici. Autobuz. Privesc pe geam si ma gandesc la vacanta. Observ oameni care merg pe bicicleta. Mi-e dor. Oare mai stiu sa pedalez? Cu siguranta da. Poate ma dezechilibrez la inceput, dar imi recapat increderea.

Ma intorc in timp, la orele de soprt din scoala generala. Vara ne scotea proful in curtea scolii. alergam, jucam handbal. Cel mai mult imi placea sa sar la capra. Imi amintesc cand stateam noi, elevii, capra si saream. Ce veselie. Ce nebunie. Cat raset si voie buna. Sunt dispusa sa incerc si acum.

Imi amintesc cu drag serile cand saream coarda pana nu mai aveam suflu. In fel si fel. Va amintiti? Intr-un picior, in doua, un picior in fata, apoi celalalt... ha ha ha. Saream si cantam:

"Oras Braila,

Oras frumos,

Te duci calare,

Te intorci pe jos."

Imi voi cumpara o coarda si ma voi antrena pentru plecarea la mare. Mi-as dori sa alerg pe plaja... dimineata si seara... si sa stau si sa citesc... si sa vorbesc cu marea, sa imi spuna secretele ei... si ce a mai facut de anul trecut pana acum...

Vreau sa-i scriu povesti si sa i le dedic si sa le spuna la randul ei altora... si sa-i faca fericiti, buni, frumosi, senini, minunati, credinciosi ei, marii.

...

Am ajuns... cobor din autobuz. Caldura ma izbeste in fata. Da, am sa-i scriu o poveste marii, si valului cel mic, si valului cel mare, si stancilor, si cerului care intalneste in departare marea.

Credeti ca se va bucura marea?!

Am sa alerg, am s-o ating gingas si pentru voi....

Preaviz

Ma amuz...

Ce simpla e calea de a deveni "vedeta". O demisie la care nimeni nu se asteapta. Preaviz 15 zile calendaristice. Un telefon de la director. Doua -trei colege stau in usa si asculta. E suficient. Zvonul porneste la drum.

Ajung la contabilitate sa imi reglez conturile. Un coleg ma intreaba: "Ce ai facut draga? Ti-am vazut demisia. Am crezut ca nu mai stii sa scrii decizie."

Ma simt ca Raduleasca, cand a parasit televiziunea. Bine ca nu exista si un Dani Ontil care sa sufere dupa mine. Ha ha ha. Pe unde trec, colegii vor sa vorbeasca mai mult cu mine. Ma intreba cand plec. Le spun ca mia am o saptamana. Le promit bomboane in ultima zi. "Nu avem nevoie. Tu esti o bomboana. Te vrem pe tine. Nu te razgandesti?" "Nu. Imi este foarte rau. De abia stau in picioare, imi doresc sa capat energia-mi caracteristica. Am multe de realizat. Imi doresc prea mult ca sa ma poticnesc din cauza faptului ca nu am un geam in laborator."

Daca voi mai intarzia cu prezenta mea in institut, ma voi transforma intr-o bestie - ca sa fie mai feminin - cu ochi rosii, urechi alungite si buze carnoase.

Lasati-ma sa plec! Asta vreau. Asta imi doresc cu toate simturile mele. Rostul meu nu este nici pe departe acesta. Am incercat si asta... sper ca nu mi-am batut joc si am dat ce am putut.

Trebuie sa ma gandesc la o surpriza placuta pentru colegii mei.

Cupluri frumoase

In ultima perioada, am intalnit cupluri ce se potrivesc ca doua picaturi de apa. Ma uit cu drag si spun: "Ei, asa da!"

In primul rand, se aseamana fizic. Citisem candva - am devenit o puturoasa in ultima vreme :)) - ca doua perosane care locuiesc impreuna capata trasaturi comune. Mi-am "demosntrat" ca aveau dreptate. Stiinta asta!

In al doilea rand, se completeaza pur si simlu prin vorbe, gesturi, fapte.

Intotdeuna mi-a placut cum se vede verigheta pe degetul unui barbat. Ii da prestanta, il face mai serios, mai responsabil. Intotdeuan mi-au placut femeile insarcinate. Sunt atat de frumoase, de sigure pe ele, de importante.

Am ajuns sa ma gandesc din ce in ce mai mult ca, nu conteaza frumusetea sau contul celui care imi va fi alaturi, ci optimismul si veselia.

Viata e dificila uneori, dar in doi, totul e mai usor si muult mai frumos!

Ras si voie buna

Sa va spun ca am avut o sear cum n-am mai avut de muuult timp. (Poate exagerez!)

M-am vazut cu prietenele mele de la cursul de scriere, viitoare scriitoare - IN CURAND - si am pus cartile la cale. E de vis totul cand sunt cu ele... nu ma doare nimic, imi vin idei, capat putere si, mai presus de toate (pentru mine e foarte important) rad cu pofta. Rar intalnesti oameni atat de veseli, pozitivi, increzatori in ziua de maine, in viitor.

Dar, nu e totul numai distractie. Ne mai si culturalizam. O prietena, artist plastic, ne-a adus un album cu pesteri din Muntii Bihorului, peisaje 2D si 3D. O minunatie! Ce tara superba avem si nici nu ne dam seama! Apoi am mai vizualizat un album cu picturi realizate pornind de la un tablou al pictorului francez (cred) Wiliam Bourgues (?)William Bouguereau [revin cu numele real, ha ha ha] -sunt foarte obosita, era sa fiu calcata de o bicicleta... [noroc ca biciclistul era dragut si a acceptat scuzele mele de somnambula] avand ca tema Erosul. Frumos!

Am aflat o metoda cat se poate de naturala si extrem de ieftina de a alunga durerile de cap. (Multumesc Mikka) Am hotarat ca ne apucam de dans. E musai.

Am pus la cale o continuare a cursului de scriere... dar trebuie sa scriem, pentru a avea ce perfectiona.

Am aflat lucruri noi despre domeniul psihologiei si nu numai... (mai descoperi ce carti trebuie sa mai citesti pentru a te simti bine).

Am cunoscut sotul unei prietene, mamica tanara, de la care oricum luasem niste notite vis-a-vis de comportamentul mama-copil.

Oameni deosebiti de la care am ce invata! Macar ca trebuie sa fiu pozitiva, voioasa si optimista, si tot e ceva. Sunt complecsi, buni, sprituali... etc. etc. Va doresc sa intalniti oameni asemenea lor!

A fost o seara pentru corp, minte si suflet! Experimentati ras si voie buna. Va veti simti excelent!

Multuuumesc dragelor! Ganduri bune si imbratisari!